"
In dialogurile de astazi cu adolescentii se vorbeste din ce in ce mai mult despre prietenie.In zilele noastre asistam foarte des la forme negative de de manifestere a prieteniei,de la cele exteriorizate in conduita pana la cele exprimate in limbaj.
Prietenia este specific umana,fapt semnalat inca de Aristotel(chiar inaintea lui Epicur),care considera ca "nimeni nu poate trai fara prieteni,chiar daca stapaneste toate bunurile lumii"
Un asemenea mod de a gandi prietenia pune insa in lumina nu numai caracterul specific uman,ci si natura ei sociala ,exprimand un anume tip de relatii sociale,in centrul carora se afla omul.Masura in care omul se angajeaza,ca fiinta sociala,in acest compex sistem de relatii,continutul lor constituie,in acelasi timp,un criteriu de apreciere a valorii sale sociale.In acest sens trebuie sa intelegem adevarata semnificatie a proverbului : "Spune-mi cu cine esti prieten,ca sa-ti spun cine esti"
In cadrul tezaurului de gandire si intelepciune care a fost gandirea filozofica a Greciei antice gasim explicit formulata teza potrivit careia prietenia reprezinta un important criteriu de apreciere a valorii sociale a omului.O aflam de la Democrit care spunea ca :" Nu merita sa traiasca cine nu are macar un singur prieten"adica nu ai dreptul la viata daca nimeni n-a recunoscut in tine o valoare sociala,un aliat posibil pe drumul adesea lung si anevoios catre realizarea telurilor vietii. Tot in antichitate a aparut si primul imn al prieteniei.Este vorba de prietenia dintre Ahile si Patrocle,eroii Iliadei,cunoscuta capodopera a lui Homer.Cand Patrocle moare in lupta,ucis de Agamemnon,Ahile il plange sincer,cu o sfasietoare durere.In aceste momente de dramatice zbuciumari sufletesti,adresandu-se mamei sale zeita Thetis el marturiseste ca si-a iubit prietenul ca pe sine insusi.
In antichitatea romana,Cicero a pus in evidenta cateva aspecte importante ale "prieteniei curate",si anume devotamentul pe de o parte faptul ca deosebirile de opinii nu prejudiciaza prietenia pe de alta.
Prietenia este,de asemenea o forma de manifestare a cunostintei de sine, a capacitatii fiintei umane de a se raporta pe sine la altii.Intr-adevar,omul are nevoie sa se vada pe sine si "din afara",ca intr-o oglinda,dar nu inselatoare,ci care reflecta corect personalitatea,fara a o denatura,intr-o forma sau alta,sub un aspect sau altul.
