La penultima statie urca o colega de facultate. M-a intrebat ce fac, i-am zambit, am salutat-o si am coborat cu toate ca mai aveam o statie de mers cu troleul. Am mers in pas grabit spre locatia cu pricina si am ajuns in fata unei cladiri albastre, lunga si cu un singur etaj. Am urcat cateva scari si am patruns pe o usa cu geam termopan. Acolo o domnisoara zambareata m-a indrumat spre o incapere unde si alte persoane de varsta mea asteptau. Am dat "buna dimineata!" cu un larg suras. Am intrat in ordine alfabetica intr-o alta incapere. Am fost prima care a patruns in locul cu pricina. Totul a decurs rapid, dupa 15 minute am dat ochi din nou cu persoanele pe care le vazusem. Cand am iesit din interviu, fetele si baietii erau in aceeasi pozitie incare ii lasasem cand am parasit incaperea in care stateam cu totii. Fetele li s-au luminat cand am aparut si m-au bombardat cu intrebari de genul "cum a fost?", "ce te-a intrebat?", "si tu ce i-ai raspuns?". I-am rugat mai intai sa vorbeasca pe rand, dupa care o alta persoana a fost chemata inauntru. I-am urat bafta si i-am spus sa nu isi faca probleme. Am ramas pana cand ultimul om a iesit de la interviu. Apoi am dezbatut alaturi de noile mele cunostinte experienta fiecaruia in parte. Unii spuneau ca le-au transpirat palmele si simteau un fior rece pe spate. Altii marturiseau ca ii apucase tremuratul, iar asta i-a impiedicat sa vorbeasca fluent. In schimb, au existat si persoane, printre care ma numaram si eu, care au fost siguri de ei, comunicativi, sociabili, naturali.
A doua zi am fost chemati la o noua infatisare. M-am trezit cu 5 minute inainte ca ceasul sa anunte ora programata de mine. Acelasi ritual de spalat si imbracat. De data asta am ales o bluza rosie si in troleu am intalnit una din fetele cu care ma intalnisem la interviu. Am mers impreuna spre destinatia comuna si am povestit diverse aspecte din viata de zi cu zi. Am fost din nou prima care a intrat la intrevederea cu intervievatorul, dar de data asta am stat mai mult. Am glumit cu cel cu care staeam de vorba si totul mergea de le sine. La final fiecare si-a impartasit experienta prin care a trecut. Din nou au fost diferente in cele povestite de fiecare, dar greul trecuse. Asteptam verdictul. A treia zi urma sa primim un telefon prin care ni se comunica reusita sau insuccesul interviului.
M-am numarat printre castigatori si in prima zi de lucru m-am intalnit cu fata care ma insotise cu doua zile in urma la interviu. De atunci lucram impruna si facem o echipa buna. Sefii nostri sunt multumiti de munca noastra si totul merge bine.
Se spune ca prima impresie conteaza. Or, evaluarea unei persoane dupa prima impresie nu este altceva decat o evaluare bazata pe intuitie si feeling. Subiectivitatea, emotiile si sentimentele sunt importante si, evident, ele se regasesc in toate deciziile noastre, oricat de mult am incerca sa le fundamentam rational ori obiectiv.
Numeroase studii au aratat ca succesul social nu este neaparat al celor cu cel mai ridicat QI (Coeficient de Inteligenta). Oamenii de succes, aflati in fruntea unor intreprinderi, organizatii, partide, guverne ori, pur si simplu, oameni bogati si imbogatiti prin efort propriu sunt dintre cei care au un coeficient de inteligenta emotionala (QE) ridicat. Inteligenta emotionala tine de constientizarea propriilor emotii, stapanirea acestor emotii (prin controlarea cauzelor generatoare), motivatia interioara de a evolua, dublata de initiativa, optimism si daruire, empatie (capacitatea de a intelege emotiile si sentimentele altora) si, nu in ultimul rand, de aptitudinile sociale, adica de capacitatea de a stabili relatii pozitive, de a coopera si colabora cu ceilalti, de a rezolva conflicte, de a capta atentia. In momentul in care devenim constienti ca nu doar ratiunea ne conduce in viata, ca sentimentele si compatibilitatea personala ii ghideaza pe ceilalti intocmai cum ne ghideaza si pe noi, apare intelegerea superioara a pozitiei in grupurile in care suntem parte si poate fi mai bine gestionata imaginea pe care o proiectam in afara.
