Izvoarele de inspiratie sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva indepartata a maturitatii, fiind dominata de un impuls afectiv greu de stapanit: nostalgia.
Constructia textuala nu urmeaza rigorile compozitiei clasice. In cele patru parti, scriitorul nu urmareste o ordine cronologica a desfasurarii faptelor, ci selectarea acelor momente ce constituie puncte de referinta in formarea eroului.
Partea I se deschide cu evocarea scolii, ridicata prin stradania parintelui, unde s-a adunat o multime de baieti si fete, printre care si Nica. Dar copiii nu inteleg rostul invataturii, asa ca primesc in dar pe "Calul Balan" si "Sfantul Nicolai" pentru a-i indemna in acest sens. Nica va raspunde numai la staruintele mamei si ale bunicului David Creanga.
Rupt de vatra satului, Nica pleaca impreuna cu bunicul sau la scoala din Brosteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripetii: caderea in Ozana, sederea in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, fuga cu pluta pe Bistrita.
Inceputul partii a II-a sta sub semnul lirismului nostalgic, evocarea indreptandu-se asupra casei parintesti. Apare chipul mamei, odata cu intamplarile din copilarie: uratul de Anul Nou, pupaza din tei, la scaldat, etc.
Rememorarile intereseaza in masura in care au contribuit la formarea lui Nica, ca om, dandu-i o imagine asupra lumii, imbogatindu-i universul cunoasterii.
Dialogul cu propriul cuget (din debutul partii a III-a) este o modalitate de disimulare a intentiilor unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii.
In acest capitol, eroul devenit adolescent este infatisat urmandu-si in continuare drumul, ca elev la scoala domneasca din Targul Neamtului, apoi la scoala de catiheti din Falticeni. Scriitorul urmareste procesul formarii adolescentului Nica in raporturile lui cu viata sociala, cu conditiile in care tinerii urmau scoala.
In capitolul al IV-lea, memoria afectiva a eului narator reface drama adolescentului care, in toamna lui 1855, paraseste satul pentru a urma seminarul de la Socola. Aceasta despartire reprezinta dezradacinarea din universul Humulestilor, iesirea din taramul miraculos al copilariei. Lumea in care patrunde eroul este inferioara celei din care tocmai a iesit, iar Nica se simte aici lipsit de aparare in fata vietii si a timpului ireversibil.
Numarul personajelor ce apar in "Amintiri din copilarie" este relativ mare, fara ca portretul care l-i se face sa fie adancit in mod deosebit. Aproape toate sunt conturate sumar, prin caracterizare directa, prin actiune ori limbaj. Creanga reuseste sa le schiteze o individualitate prin tehnica detaliului, care ii permite sa nuanteze caracterele.
Multe personaje se retin prin lapidarele si expresivele caracterizari pe care le face autorul: Smarandita e o "zgatie de fata", badita Vasile - "harnic si rusinos ca o fata mare" etc. Altele seamana cu eroii din basme: Mogorogea e certaret ca Gerila, Nica Oslobanu pare o varianta a lui Chirica din povestea "Stan Patitul".
Mai bine conturate sunt portretele parintilor: Stefan a Petrii e barbat harnic si gospodar, dar dispretuieste invatatura. Ca fire e moale, dar Creanga il lauda pentru placerea de a se juca cu cei mici si pentru munca depusa pentru a-si intretine familia.
Smaranda este fiica de vornic si avand frati cu invatatura se socoteste superioara sotului ei ca putere de intelegere a lucrurilor. Tipologic, ea se inscrie in portretul clasic al mamei, ca o fiinta autoritara, dar si cu tact pedagogic, manuind cu abilitate rasplata si pedeapsa. Absenta portretului fizic concentreaza atentia spre cel caracteriologic. Creanga o evoca mai intai ca pe o fiinta cu daruri fantastice: "cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, infigand toporul in pamant, afara, dinaintea usii" etc. Apoi este vazuta prin modul in care isi manifesta grija fata de casa si de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspra, cu vointa neclintita, care isi iubeste copiii fara sentimentalisme, dar cu un devotament nemarginit.
Insa, dincolo de toate celelalte portrete, Nica este personajul constitutiv al textului, si in jurul sau sunt reunite toate semnificatiile. Ca structura a unei existente, Nica se contureaza de la indeterminare la autodeterminare.
Urmarind evolutia scolara a lui Nica, scriitorul surprinde cu luciditate procesul anevoios al devenirii sale intelectuale. Eroul este: "slavit de lenes", "un pierde vara" impins spre invatatura de mama si bunicul sau. Ipostazele devenirii releva fatetele personalitatii sale, nu lipsita de contradictii. "Om din doi oameni", framantat din "huma din Humulesti", si inzestrat cu har, apartine si spiritului inalt si lutului din care se trage.
Nica se defineste si in relatia cu celelalte personaje ale operei menite sa infatiseze varietatea firii umane.
