Bacovia se proiecteaza pe scena lui provinciala, care tine loc de teatrum mundi, cand ca un ecou docil al spaimei universale, ca victima muta si neputincioasa in fata tiraniei societatii si a neantului, cand ca un revoltat impotriva destinului sau cel putin ca spirit lucid, intampinandu-si conditia cu o demna resemnare. De aici dubla fata a poetului. Pe de o parte, aceea de silueta umila, terorizata, ori de personalitate complet anulata, retrogradata la stadiul unui ghem de nervi al unui obiect dezafectat, al unei umbre fantomatice; pe de alta parte, aceea a insului afisand masca sarcasmului si autoironiei, spre a-si acoperi plansul intern si a preintampina riscul complacerii in poza damnatului. Dincolo insa de aceste posturi cutremurate, transpare chipul unui solicitat deopotriva de nostalgia comuniunii senine cu natura si umanitatea, dar si de ardoarea profetului, blestemand lumea lui "a avea" in numele lumii lui "a fi". Traversand in fulgere scurte un orizont opac, astfel de accente dau geamatul bacovian timbrul neasteptat al apelului viril la impotrivire si incredere in metamorfoza fericita a omului ca fiinta sociala, daca nu si ca fiinta muritoare.
Poet al esecului si al sperantei resuscitate din cenusa, G. Bacovia se apropie si se desparte de creatorii apocalipselor moderne.
S-a spus ca e, prin formatie, un simbolist, dar isi depaseste epoca, apartinand poeziei romane moderne. E legat strans de orasul natal Bacau, unde s-a nascut in 1881, ca fiu de comerciant. Numele sau adevarat era George Vasiliu. Studiile elementare si secundare le-a desfasurat in orasul de pe Bistrita; studiile superioare, de drept, la Bucuresti si Iasi, cu licenta. Nu a profesat avocatura, ci a fost mic functionar, traind din greu si dedicandu-se poeziei. A fost hartuit mereu, de boala - fapt reflectat in versurile sale sumbre.
In 1928, se casatoreste cu Agatha Cristescu si se muta la Bucuresti, unde sotia sa era profesoara.
A debutat in "Literatorul " lui Macedonski, insa primul volum "Plumb " apare in 1916, premiat de Ministerul Artelor. Celelalte carti poetice apar destul de rar: "Scantei galbene " (1926), "Cu voi " (1930), "Comedii in fond " (1936), "Stante burgheze " (1946). Versurile sale sunt profund originale, creand asa numita atmosfera bacoviana. Capodoperele bacoviene sunt: "Plumb ", "Decembrie ", "Lacustra ", "Cuptor ", "Nervi de primavara ", "Amurg violet ", "Alb ", "Vocale ".
I. SENTIMENTUL MORTII
Moartea in aspectul ei cel mai fizic, mai cadaveric, isi impune in poezia bacoviana prezenta cu autoritatea de care beneficia in viziunile medievale.
In orasul bacovian, fara a se prinde in hora macabra, populatia este bantuita sau cel putin adiata de ceea ce el numeste "aerul mortilor"
Ascultam acele povesti,
Desi nu era vremea lor -
Cum nu-ntelegi cand privesti
Aerul mortilor.
(Controversa)
inregistrand simptomele acestei morti universale, Bacovia isi avertizeaza iubita asupra etapelor descompunerii. Intr-o poezie ca Renuntare, el se si considera pur si simplu un cadavru.
In gradina moarta,
Am sarit aseara peste zidul mort -
Pasul meu, incet, se oprea in loc -
Constient de soarta, de durere orb,
In gradina moarta
A sosit un mort.
Morti intrezarea si Eminescu. Insa la Eminescu , cel putin acela din Mortua est si Melancolie, iubita isi paraseste faptura ca sa retraiasca o existenta selenara, iar poetul insusi, oricat de incredintat ar fi de pieirea insului, socoteste principiul vietii inalterabil, de vreme ce sufletele se reincarneaza in alte existente.
II. NATURA
Prezenta aproape in fiecare poezie, natura concureaza orasul. Solidara cu materia inerta a zidurilor, materia vie impartaseste intru totul destinul cetatii. Vegetatia, copacii, iarba, florile declina ca si zidurile, sub presiunea acelorasi forte dezagregate.
Anotimpurile predominante sunt toamna si iarna care, o data instalate, par a nu se mai clinti, instituind un climat de era primordiala. Ploaia, vantul, zapada bat continuu, mai rar in rafale violente.
Scartaie toamna din crengi ostenite
Pe garduri batrane, pe stresini de lemn,
Si frunzele cad ca un sinistru semn
In linistea gradinii adormite.
O palida fata cu gesturi grabite
Asteapta pe noul amor .
Pe cand, discordant si infiorator.
Scartaie toamna din crengi ostenite
(in gradina)
Tacerea, constituie un alt motiv interior al poeziei bacoviene, nu reprezinta insa decat extrem de rar o simpla invitatie descriptiva, o nota a cadrului exterior. Indeplinind aceeasi functie ambivalenta, de intensificare a depresiunii si, chiar daca mai rar, de impacare cu sine si promisiune a unui nou orizont, ea cuprinde semnificatii variate.
III. MUZICA
Cat de profunda ii era pasiunea muzicala o certifica prezenta, in repertoriul lui poetic a diverselor instrumente, alcatuind o adevarata orchestra, instalata pe podiumul lumii. In sensul propriu al cuvantului, ca ansamblu simfonic, orchestra actioneaza mai rar. Numai intr-o singura poezie o intalnim in formatie restransa.
Orchestra incepu cu-o indignare gratioasa.
Salonul alb visa cu roze albe -
Un vals de voaluri albe.
(Alb)
Frecvent apare si ruda ei saraca, fanfara, prezenta in parcurile de duminica sau sambata seara: "In oras suspina un vals de fanfara". De aici sunt trimise, ca din spatele unei sali de concert, ecouri stinse.
