Cele mai vechi elemente teatrale se gasesc in folclor, in jocurile tinerilor, in jocul cu masti si teatrul papusaresc, in obiceiurile legate de sarbatorile de iarna("capra, turca, brezaia, calusul") sau in datinile legate de principalele ritualuri ale vietii.
Primele compuneri dramatice scrise in limba romana dateaza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
Angajarea Romaniei la conflagratia mondiala a provocat o intrerupere brusca a activitatilor spirituale. Mai toate revistele si-au incetat aparitia, carti de literatura n-au mai aparut pana dupa razboi. O singura publicatie cu profil cultural se tipareste in 1917 in Bucuresti: Scena. In Iasii refugiului isi taraste existenta, agonizand Viata noua.
La inceputul secolului al XIX-lea, montarea spectacolelor teatrale in limba romana are de facut fata multor dificultati:lipsa unor spatii corespunzatoare, a unor trupe de actori profesionisti, a unui repertoriu adecvat, concurenta altor limbi agreate de publicul cultivat si a trupelor straine.
Refacerea vietii literare si teatrale a inceput de indata ce imprejurimile au permis-o. Catre sfarsitul anului 1918, la Bucuresti apar sau reapar periodice de cultura. Al. Macedonski, ajutat de Tudor Vianu,I Peltz, scoate o noua serie din Literatorul. O revista critica(teatrala, literara, artistica). Cateva dintre publicatiile din perioada interbelica au venit cu cu programe ale caror idei brazdeaza istoria literara:
Crinul publica Sarutarea pamantului(fragment din Ion,de liviu rebreanu)
Lamura, organ al Ministerului Cultelor si Instructiunii, condus la inceput de Alexandru Vlahuta, apoi de I. Al. Bratescu Voinesti, in sfarsit de I. Simionescu, avand in primii ani colaboratori de elita(Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga), etc.
Dramaturgia deceniilor interbelice si-a datorat cele mai multe dintre realizari unor scriitori "totali" sau "plurivalenti":Lucian Blaga, Camil Petrescu,Victor Ion Popa, G.H. Zamfirescu, Mihail Sebastian. Notabile contributii la dezvoltarea ei au adus insa si autorii cu vocatie exclusiv sau precumpanitor dramaturgica, precum G. Ciprian, Al. Kiritescu, Mircea Stefanescu, Tudor Musatescu,. N-au contenit, fireste, sa alimenteze repertoriile teatrelor si sa publice noi piese, autori de notorietate inainte de primul razboi, ca Victor Eftimiu, M. Sorbul, Caton Theodorian, Mircea Barsan.
Tipologic, literatura dramatica scrisa in intervalul dintre cele doua catastrofe mondiale poate fi redusa si ea, asemenea celei din oricare perioada istorica, la cateva dominante. Aflate fara indoiala pe treapta cea mai de sus a scarii de valori, operele lui Blaga si Camil Petrescu au intemeiat la noi, in doua variante accentuat diferite, teatrul de cunoastere. Teatrul de cunoastere metaforic, de o parte: teatrul analitic si problematizant, de cealalta. Poezie revelatorie , la Lucian Blaga, mod al imaginarului mitologic, de sursa autohtona, de constructie, expresionista, cu personaje-metafore: dezbatere, confruntare, polemica, reductie fenomenologic personaj-problema, la Camil Petrescu. In ambele cazuri, efectul derularilor actiunii dramatice este revelatia. Dar in timp ce protagonistii blagieni sunt factori ai revelatiei ei insisi, eroii emului sau o obtin prin demersuri obstinate, prin cuceriri succesive, ei fiind, in formularea autorului insusi, "chinuiti ai revelatiilor in constiinta".
Inrudit cu teatrul de cunoastere e cel - tot atat de nou in literatura romana- parabolic si "vestitor", cu atribute de drama expresionista a "transformarii", creat de G. Ciprian (Omul cu martoaga) si V. Voiculescu(La pragul minunii).
O alta modalitate dramaturgica, mai putin inedita, dar aducatoare de prospetimi, s-a constituit prin piese de atmosfera patriarhala, provinciala si rustica, de tonalitate duios umoristica, spiritual sentimentala, ca acelea semnate de Victor Popa, de Mircea Stefanescu, nu mai putin prin "comediile amare", inspirate de periferia bucuresteana, pline de pitorescul mizeriei ale lui G. M. Zamfirescu. De un alt tip, modernizat prin intelectualizare, prin adancirea metaforei, e teatrul poetic al lui Mihail Sebastian. In vecinatatea modalitatii sentimentale si pitoresti pot fi plasate piesele lui V. Voiculescu, de atmosfera rurala cu surse in arhaic si cu pronuntata nota etnografica(indeosebi Pribeaga). Productia dramatica de acest gen a fost concurata, in epoca, si invinsa in privinta succesului de public, de comedia de moravuri ce continua prin Liviu Rebreanu, Al. Kiritescu, Tudor Musatescu, Valjean, in expresie mult mai palid, evident, traditia teatrului comic al lui Caragiale. Imbogatit apare in ordine tematica, partial innoit in structurile artistice, teatrul de inspiratie istorica si mitologica. Acesta nu-si ia subiectele doar din spatiul autohton, pe care nu le ocoleste (ele sunt reflectate, de exemplu in Mesterul si Lupii de arama de A. Maniu , Avram Iancu de Lucian Blaga, Cuminecatura de G. M. Zamfirescu, Cerurile spun de V. Papilian ), ci de pretutindeni: din mitologia greaca(Atrizii, Thebaida de Victor Eftimiu, Alkestis de Dan Botta) si cea din chineza (Sun de George Calinescu), din istoria Europei occidentale, in special a Italiei, mai ales a renasterii italiene(Borgia, Nunta din Perugia, Michelangelo de Al. Kiritescu, Comedia Fantasmelor de Dan Botta, Moartea vanitatilor de Victor Papilian). Noi experiente dupa cele de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru(Caragiale, Delavrancea, Sorbul) a parcurs teatrul psihologic, punctat de cel putin o realizare certa, Batranul Hortensiei Papadat Bergescu, la care se adauga si alte cateva, mai putin incontestabile: A cazut o stea, Molima de I. M. Sadoveanu. Prin Minulescu, Horia Furtuna, Ticu Archip si altii continua seria teatrului de "fantezie".
Individual se distinge VICTOR ION POPA(1895-1946):prozator, poet, eseist, dramaturg, regizor, pictor, desenator, organizator al vietii teatrale. Evocari lirice traversate de umor, in expresie teatrala, piesele sale cele mai reprezentative (Ciuta, Muscata din fereastra, Tache, Ianche si Cadar) se sustine prin creatia de atmosfera: atmosfera patriarhala, de lume, in care timpul curge fara sa schimbe ceva, existenta evolueaza in cerc, aceleasi situatii de drama sau comedie, se repeta periodic, asemenea rotirii anotimpurilor. Spectatorul este introdus intr-o ambianta de targ vechi, linistit sau de sat, in intimitatea unor oameni ce-si sunt rude.
Tot atat de prolific precum Victor Ion Popa, dar numai in genul dramatic, MIRCEA STEFANESCU(1898-1983) a debutat pe scena cu piesele de speta bulevardiera(Maestrul, Framantari, Greva incornoratilor) privit totusi cu bunavointa de critica, pentru mestesugul dramaturgic cu care erau scrise, si a obtinut consacrarea ca autor dramatic de al doilea rang cu o piesa de atmosfera balchina pe un fond sentimental disimulat prin situatii hazlii si printr-un comic facil de limbaj, nu lipsita de momente revelatorii din punct de vedre psihologic, Comedia zorilor.
