"Aceste intamplari releva faptul ca D-zeu a lasat foc pe pamant dar asta nu impiedica cuvantul sa aiba si un simbol negativ,distrugator,atunci cand se spune ca in Iad, pacatosii,isi vor ispasi pacatele in "focul cel vesnic".
Fie bun ,tamaduitor,purificator sau rau,distrugator, focul este un element-simbol des intalnit in creatii literare.
Una din aceste opere in care este intalnit simbolul focului este "Harap-Alb" de ion creanga.El apare de mai multe ori pe parcursul textului sub diferite ipostaze."Povestea lui Harap-Alb" infatiseaza peripetiile unui fecior de imparat de la o margine a lumii plecat la unchiul sau,tot imparat,la cealalta margine si de acolo la imparatul Ros pentru a aduce pe fata acestuia si a se casatori cu ea.Harap-Alb parcurge un drum initiatic pt a-si atinge telul.El nu poate pleca pana ce nu obtine "hainele,armele si calui lui tatane-sau" din tinerete.Aceste obiecte ii sunt vestite de o batrana ninevoitoare si ele devin accesorii obligatorii ce reinnoada legatura cu trecutul,intemeiaza experienta eroului pe o traditie,caci ele sunt investite cu puteri magice si au origini divine.
Sfanta duminica vine in ajutorul lui Harap-Alb dupa ce-i verifica milostenia si bunatatea sufletului.Ea este trimisa lui D-zeu pe pamant,reprezentand un foc al Domnului.Acest sens desprins din experienta focului din Biblie,focul purgatoriu, focul prometeic alal culturii sau intelectului si focul pasiunii.Asemeni lui Zeus si Jupiter,Dumnezeul Vechiului Testament trimite "foc din cer de la Domnul" legandu-l de un simbol care intretine arderea focului creatiei.Batrana binevoitoare este arsa de focul credintei.
Una din aparitiile focului este sub forma jaraticului ca proba pentru descoperirea adevaratului cal din tinerete al tatalui sau.Carbunele arzand in foc mocnit nu poate fi digerat decat de un cal ce capata puteri magice.Rolul focului in aceasta ipostaza este de diferentiere si selectie. Calul inzestrat cu puteri supranaturale are capacitatea de a zbura "ca fulgerul" aceasta proprietate legandu-se de sensul focului.Fulgerul este una din formele sub care focul vine pe pamant.El este fie deosebit prin infatisarea sa electrificata,fie prin puterea imediatei arderi,ucideri prin electrocutare.Sensul fulgerului de care aminteste creanga este acela de viteza,de tulburare nu indelungata a cerului si a naturii sale obisnuite.
Dupa ce dobandeste darurile sacre el porneste la drum si trece cu bine peste proba tatalui.Acesta ii pune in vedere faptul ca ar trebui sa se fereasca in drumul sau de doua persoane cu o influenta negativa:Omul Ros si Spanul.
Primul intalnit este Spanul in care arde focul puterii,el se foloseste de inselaciuni si viclenie pentru a obtine controlul unei imparatii si a o guverna.Spanul este un stigmatizat,tipul impostorului crud si misel in care dainuie un foc aspru al raului pe care il si simbolizeaza.Dupa ce preia locul fiului de imparat si il boteaza pe acesta Harap-Alb,in scopul descotorosirii de acest ultim impediment in calea puterii absolute,Spanul il supune pe fecior la trei probe:prima este cea de a-i aduce salate din gradina ursului,a doua de a-i aduce capul cu pielea unui cerb batut in nestemate si a treia capturarea si aducerea fetei imparatului Ros. Harap-Alb le va duce la capat pe toate cu succes.
O alta ipostaza a focului se poate observa in fragmentul rezumat mai sus.Pietrele scumpe cu care era impodobit cerbul fac parte din imagini ale focului care se amesteca cu imagini ale stralucirii gasite in text si in cazul elementelor din enumeratia:
"De la nouri catra soare,
Printre nouri si luceferi,
Stele mandre lucitoare."
Toate aceste imagini vizuale au in jurul lor o vraja creata in primul rand de luminozitatea obtinuta prin scanteiere;soarele fiind un astru incandescent,iar luna,stelele fiind elemente cosmogonice cu o anumita stralucire.Pietrele pretioase aflate pe pielea animalului pareau,din departare,"sul de raze scanteietoare",ce luminau mai tare,"de li fura vederile".
Dupa indepliniea acestor probe el pleaca el pleaca in cautarea fetei imparatului Ros.Oropsit de gandul ca toate relele s-au strans deasupra capului sau el rosteste:"fa-ma mama cu noroc
si macar m-arunca-n foc".Pentru a ajunge undeva omul trebuie sa se lupte cu tot potrivnicul ce-i iese in cale,sa treaca peste obstacole,sa se avante in "valurile vietii".Probele intalnite pe traiectoria unei vieti omenesti sunt si de apa si de foc.Ironia acestei zicatori prezentarea vietii din doi poli opusi:nasterea si moartea.Nasterea este facerea,iar moartea este focul cel vesnic rezumat la o pierdere de sine.
Daca tot nu esti binecuvantat cu noroc,de ce sa mai traiesti ar fi intrebarea formulata indirect.Focul de aici nu prezinta moartea in multiplele ei sensuri ci marcheaza o eventuala disparitie dintre cei vii in cazul in care nimic nu te indeamna sa traiesti.Ideea este ca focul ucide.
Focul este prezent si in simbolul Diavoluluice apare evocat frecvent in iltima parte a acestui fragment.Dracul,iadul sunt corespondente ale focului,ale culorii rosii raspandite de el,ale infernului.Este vorba despre o substanta fundamentala a unei lumi semnificative despre ambiguitatea limbilor de foc din cazanele iadului,este vorba despre ipostazele focului in existenta umana si a spiritului in Rai,Purgatoriu(la catolici) si Iad.
Imparatul Ros este un buclucas,un om rau dusmanos,manat de focul maniei-cand petitorii nedemni ii cer mana fetei- si al mandriei cand realizeaza ca fata sa era poate cea mai ravnita din tinut.In acelasi timp ea reprezenta si imposibilul care nu pute fi atins.Numele nu este ales la nimereala ci evidentiaza trasatura lui de baza,adica culoarea rosie,culoarea focului.Avand in vedere ca in literatura latina si greaca veche focul arde intretinut fiind de mandrie si manie putem spune ca intreaga figura a imparatului Ros mocnea.
