In incercarea sa de a defini literatura, Mircea Eliade ajunge la concluzia ca ea este "fiica" a mitologiei si ca interesul pentru naratiune face parte din modul de a fi al omului in lume: "Se stie ca literatura, orala sau scrisa, este fiica mitologiei si a mostenit ceva din functiile acesteia: sa povesteasca intamplari, sa povesteasca ceva semnificativ ce s-a petrecut in lume. Dar de ce e atat de important sa stim ce se petrece, sa stim ceea ce i se intampla marchizei care ia ceaiul la ora cinci?
Cred ca orice naratiune, chiar si aceea a unui fapt cat se poate de comun, prelungeste marile povestiri relatate de miturile care explica cum a luat fiinta aceasta lume si cum a devenit conditia noastra asa cum o cunoastem noi astazi. Eu cred ca interesul nostru pentru naratiune face parte din modul nostru de a fi in lume. Ea raspunde nevoii noastre de a auzi ceea ce s-a intamplat, ceea ce au infaptuit oamenii si ceea ce pot ei sa faca: riscurile, aventurile, incercarile lor de tot felul. Nu suntem nici ca niste pietre, nemiscati, sau ca niste flori sau insecte, a caror viata e dinainte trasata: suntem fiinte umane formate din intamplari. Iar omul nu va renunta niciodata sa asculte povestiri."
Literatura se inspira asadar din mitologie. Mitologia este stiinta despre mituri. Dar ce este mitul? Aceasta notiune, mitul, a fost atat de nestatornica in judecata mileniilor incat intre intelesul de "basm" si acela de "filosofie a universului" s-au emis peste cinci sute de definitii foarte diverse, unele dintre ele mai mult sau mai putin fanteziste. Asa se face ca pentru unii exegeti mitul era inventie epica sau alegorie ori pur si simplu literatura. Pentru alti ganditori, mitul nu era decat transmiterea memoriala a faptelor protoistorice, asa cum s-au condensat ele empiric in constiinta primordiala. In incercarea de a defini mitul, a existat o mare fluctuatie de variante influentate inexact si de etimologia greceasca a cuvantului mythos "poveste", desi termenul folosit de toata lumea a ramas in aria semantica a basmului. O posibila definitie a mitului ar putea fi: mitul e o povestire anonima care incearca sa explice originile lumii si a multiplelor sale fenomene, fiind in esenta sa numitorul comun al poeziei si al religiei. Acelasi fapt il observa si Sergiu Al-George care constata cum constructiile metafizice ale lui Blaga au in miezul lor esenta din care se naste insasi poezia, anume au in ele mitul: "Orice metafizica este un mit dezvoltat cu mijloace filozofice. Sfatul cel mai bun ce poate fi dat unui metafizician este acela de a nu-si dezvolta excesiv viziunea." 1 Functie de definitia anterioara, mitul este, asa cum recunoaste Immanuel Kant, "neconditionatul originilor" sau cum il defineste Hegel, "manifestarea absolutului". La Hegel, totul este idee si miscare dialectica. Pentru el, procesul ce face posibila parcurgerea distantei de la mit la filosofie are semnificatia unei deveniri a lui Dumnezeu in constiinta umana. Astfel mitul are intaietate, dar apoi va fi depasit de gandirea filosofica. 2 Iar Lévy-Strauss subliniaza ca mitul este structura logica subadiacenta si comuna la toate nivelurile gandirii umane. Acestea ii explica mitului polisemia si multitudinea aplicatiilor.
Avand in vedere ca "mitul este o realitate culturala extrem de complexa care poate fi abordata si interpretata in perspective multiple si complementare" 3, o definitie exhaustiva a mitului devine imposibila, chiar daca printr-un efort de aglomerare a notiunilor am putea spune ca mitul este o naratiune emanata de o societate primitiva, povestind "o istorie sacra; el relateaza un eveniment care a avut loc in timpul primordial, timpul fabulos al «inceputurilor»" 4. Mitul e nararea acestor istorii incercand explicarea completa a fenomenelor si a evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial fie temporal ce s-au petrecut in natura ambianta si in universul vizibil ori in cel nevazut, in existenta psiho-fizica a omului, in legatura cu destinul conditiei cosmice si umane, evenimente carora omul inceputurilor le-a atribuit obarsii supranaturale datand din vremea creatiei primordiale. Datorita acoperirilor milenare, acestor evenimente le este atribuita sacralitatea, fiind revelate stramosilor nostri arhetipali de catre fiinte supraumane in clipele de gratie ale inceputurilor.
In definirea mitului, unul din polurile principale spre care au gravitat majoritatea exegetilor a fost conceptia lui Mircea Eliade. Dim. Pacurariu 5, Adrian Marino 6, Ivan Evseev 7, sunt doar cateva exemple de exegeti care au pornit de la definitia lui Mircea Eliade. Un alt pol din care s-au revendicat definitiile despre mit a fost conceptia lui Lucian Blaga.
Miezul de la care construieste Lucian Blaga definitia mitului este misterul, mister avut in vedere si de Mircea Eliade: "Nu exista mit daca nu exista dezvaluirea unui mister, revelatia unui eveniment primordial" 1. Astfel definitia oferita de poetul filosof este: "Mitul e incercarea de a releva un mister cu mijloace de imaginatie. Mitul converteste misterul existentei, daca nu adecvat, totusi in chip pozitiv, prin figuri care satisfac prin ele insele" 2. In consideratia lui Lucian Blaga, mitul este "metafora revelatorie invoalta si stilistic structurata" 3. In cultura, Blaga ii ofera intaietate, considerandu-l desprins "din matricea stilistica a unui neam sau grup de neamuri, intocmai ca si celelalte produse ale culturii" 4. Ca si la Blaga, tot misterul este avut in vedere de R. Y. Hathorn care defineste mitul ca o tesatura de simboluri care imbraca un mister 5, misterul nefiind cu totul inaccesibil ratiunii. Legatura genetica si functionala dintre simbol si mit este pusa in lumina si de Ivan Evseev: "Orice mit este o naratiune simbolica, iar simbolul poate genera oricand un mit poetic" 6. Mitul este simbol sau grup de simboluri ce se desfasoara in timp, un sistem dinamic de simboluri si arhietipuri ce se realizeaza intr-o povestire. Pentru C. I. Gulian, atat mitul, cat si simbolul sunt "proiectii ale realitatii in supranatural"
Plecand de la aceste premise, Ivan Evseev identifica zece coordonate care caracterizeaza gandirea mitico-simbolica:
1. indistinctia intre subiect si obiect;
2. identificarea partii cu intregul;
3. reducerea multiplului la unicitate;
4. identificarea esentei cu aparenta, a numelui cu persoana sau obiectul denumit;
5. asimilarea originii cu cauzalitatea;
6. instituirea izomorfismului total dintre relatiile spatiale si cele temporale;
7. desfiintarea limitelor dintre diverse nivele ale existentei (materie si spirit, organic si anorganic, animat si inanimat);
8. tendinta de antropomorfizare a intregii firi;
9. "frenezia asociativa" si interpretarea oricarei asemanari ca identitate si a contingentei drept cauzalitate;
10. scindarea lumii in doua zone distincte: sfera "sacrului" si sfera "profanului" 8.
Pornind de la coordonatele impuse atentiei noastre de Ivan Evseev, putem deosebi in Ifigenia: indistinctia dintre subiect si obiect (Ifigenia este atat subiect cat si obiect al propriului destin), identificarea partii cu intregul (Ifigenia ca individualitate este identificata intregului popor grec, iar ostirea plecata spre cucerire reprezinta de asemenea poporul grec), reducerea multiplului la unicitate (tot poporul grec se concentreaza in persoana lui Agamemnon), asimilarea originii cu cauzalitatea (originea familiala a Ifigeniei e asimilata cauzelor imobilitatii ostirii).
Miturile, considerate de Jung "visurile colective ale popoarelor", stau la originea majoritatii simbolurilor caci strafundurile inconstientului colectiv isi gasesc in ele un erou simbolic 1. Orice mitologie este o "uriasa simbolistica", de aceea orice hermeneutica a simbolului devine implicit o lectura a mitului, "copilarie a simbolului" sau "faza lui primavarateca" (Lucian Blaga 2).
Pe langa incercarea de definire, atat Mircea Eliade, cat si Lucian Blaga au in vedere o modalitate proprie de clasificare. Eliade deosebeste miturile cosmogonice de miturile de origine, dar autorul nu-si doreste sa realizeze o clasificare propriu-zisa, ci o simpla considerare de nuanta. Mitul cosmogonic priveste "facerea lumii", "creatia prin excelenta" 3: "Orice mit de origine povesteste si justifica o «situatie noua» - noua in sensul ca nu exista chiar de la inceputul lumii" 4 .Mitul de origine se aseamana cu mitul cosmogonic, nu in sensul unei simple imitatii, ci ca o completare sau prelungire a mitului cosmogonic. El incepe chiar a schita o cosmogonie, anume prin faptul ca povesteste ce anume a contribuit la modificarea cantitativa si calitativa a lumii.
Pornind de la acelasi mister pe care isi fundeaza definitia, Lucian Blaga clasifica miturile, aceste "relevari ale misterului", in mituri semnificative si in mituri trans-semnificative. Miturile semnificative ar fi cele care "releveaza, cel putin prin intentia lor, semnificatii care pot avea si un echivalent logic . Miturile trans-semni-ficative incearca sa releveze ceva fara echivalent logic" 5. Tot Lucian Blaga6 este cel care aduce in discutie o diferentiere a miturilor avuta in vedere si de Nietzsche: mitul ca agent de ascensiune si mitul ca "agent de anemie". Mitul ca agent de ascensiune viza scopul de a intensifica viata pe linia ei fireasca, tinta de atins a acestei linii fiind supraomul. Acestui tip de mit i se acorda libera circulatie, pe cand mitului "agent de anemie" i se interzicea legimitatea, dat fiind faptul ca el reprezinta un moment menit sa micsoreze potentele vietii.
