MIHAI EMINESCU SI
CHESTIUNEA EVREIASCA
Mihai Eminescu s-a
nascut la
Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al saptelea
dintre cei 11 copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o
familie de tarani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai
Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din
Joldesti. Isi petrece copilaria la Botosani
si Ipotesti. Intre 1858 si 1866, urmeaza cu
intermitente scoala la Cernauti. Termina clasa a IV-a
clasificat al 5-lea din 82 de elevi, dupa care face doua clase de
gimnaziu. Paraseste scoala in 1863, revine ca "privatist"
in 1865 si pleaca din nou in 1866. Intre timp, e angajat ca
functionar la diverse institutii din Botosani (la tribunal
si primarie) sau pribegeste cu trupa Tardini-Vladicescu.
1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In ianuarie
moare profesorul de limba romana Aron Pumnul elevii scot o
brosura, Lacramioarele invataceilor
gimnazisti, in care apare si poezia La mormantul lui Aron Pumnul
semnata de M. Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie (stil nou)
debuteaza in revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia
De-as avea. Iosif Vulcan ii schimba numele in Mihai Eminescu, adoptat
si de poet si, mai tarziu, si de alti membri ai familiei
sale. In acelasi an ii mai apar in "Familia" alte cinci poezii. Din 1866
pana in 1869, parcurge traseul Cernauti - Blaj - Sibiu - Giurgiu
- Bucuresti. A intentionat sa-si continue studiile, dar
nu-si realizeaza proiectul. Ajunge sufleor si copist de roluri
in trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar in formatia lui Mihai Pascaly
si, la recomandarea acestuia, sufleor si copist la Teatrul National,
unde il cunoaste pe I. L. Caragiale. Continua sa publice in
Familia; scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu),
ramase in manuscris; face traduceri din germana (Arta
reprezentarii dramatice, de H. Th. Rötscher). Intre 1869 si 1872 este
student la Viena.
Urmeaza ca "auditor extraordinar" Facultatea de
Filozofie si Drept (dar audiaza si cursuri de la alte
facultati). Activeaza in randul societatii
studentesti, incepe colaborarea la Convorbiri literare;
debuteaza ca publicist in ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale
bolii. Intre 1872 si 1874 e student "ordinar" la Berlin; Junimea ii
acorda o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul in
filozofie. Urmeaza cu regularitate doua semestre, dar nu se
prezinta la examene. Se reintoarce in tara, traind la Iasi intre
1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor
scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul
Curierul de Iasi. Continua sa publice in Convorbiri literare.
Situatia lui materiala din Iasi e nesigura; situatia lui
familiala e tragica,; pentru ca i-au murit mama si citiva frati.
La acea vreme, Iasiul era deja un oras cu o lunga
convietuire intre crestini si evrei ; acestia aveau un cartier al lor si
se ocupau cu comertul de cereale, lina, miere. Se pare ca exista si o viata
culturala destul de dezvoltata pentru ca o relatare din 1618 aminteste de
intilnirea dintre rabi Solomon ben Arayo si Iosef Solomon del Medigo,
« medic distins », care studiase timp de 40 de ani Kabala la Constantinopole si
compusese si carti, si care a ramas la
Iasi 11 ani, « dobindind stiita peste stiinta si
devenind profund kabalist », dupa care s-a stabilit in Lituania, unde a
devenit medicul principelui Radziwil.
Viata spirituala evreiasca s-a putut implementa la Iasi pe un teren fertil de
oameni cautind o stabilitate religioasa. Mai ales hasidismul
a fost foarte activ in aceasta zona. Nu se stie exact cind au ajuns primii
hasizi in tarile romane. Simon Dubnov il citeaza pe Nahman Krohmal care, in
1816, intr-o scrisoare adresata hasidimilor din Galitia, protesteaza impotriva
persecutarii sale de catre « evlaviosii din tinuturile pustii, indeosebi
in cuibul de tilhari din Valahia. » Aceasta demonstreaza ca, la acea data,
hasidismul ar fi cistigat adepti in Valahia. Primul tzadic despre care se stie
ca ar fi fost in Iasi este Arie Leibish Volcisker, care a lasat rabin in loc pe
fiul sau, Iosef Ishke. Intre 1805 si 1813, comunitatea a fost condusa de rabi
Abraham Iohoshua Heshl (1756-1825), poreclit « Ohev Israel »
(Iubitorul lui Israel), dupa titlul operei lui principale. A pastrat legatura
cu comunitatea din Iasi chiar si dupa plecarea lui, influenta sa coincizind un
timp cu aceea a miscarii hasidice Babad. Aceasta miscare isi trage numele de la
o dinastie de rabini polonezi din Cracovia, aceasta miscare promova
studiul intelectual alaturi de trairea profunda a religiei. In Moldova, au
aparut sinagogi purtind acest nume, sau Habad, dupa fonatica locala a idisului.
Aderentii acestei miscari se numeau « habotnici », cuvint care a fost
mostenit in limba romana cu sensul de bisericos, fanatic. In 1813 s-au intilnit la Iasi, cu ocazia unei nunti
rabinice, tzadiki faimosi din zona moldo-galitiano-ucraineana, pentru
recunoasterea importantei capitalei Moldovei pentru curentul hasidic (inclusiv
pentru aripa habad) in iudaismul rasaritean. Dintre acei rabini trebuie
amintiti tzadikul Leivi Itzac Berdicever, fiul sau, Itzac din Pikov, rabi Haim
din Moghilau, zis si Reb Haim Cernovitzer, care a stat o perioada ca rabin si
in Botosani. Vineri seara ei s-au inchinat in sinagoga Mare (inaugurata in
1670), unde au fost asteptati de 2000 de hasidimi, fapt care confirma importanta
evenimentului. In 1831 a
slujit la Iasi
marele rabin Zvolever Rav, care a dat si numele unei sinagogi de la str. Cucu,
care a dainuit pina in 1944, cind a fost bombardata ; sinagoga aceasta era
cunoscuta in primcipal ca cetru de studii talmudice, fiind deschisa permanent
enoriasilor pentru studiu.
Totusi, nu trebuie uitat ca, in acea perioada,
puterea rabinica o detineau acei hakham bashi numiti de catre sultan. Hakham
bashia era un fel de Tribunal Suprem al obstii evreiesti. Primul numit a fost
Naftali Cohen, in 1719, dat, pentru ca a murit la putin timp dupa numirea sa,
nu a mai apucat sa fie instalat la
Iasi. I-a urmat rabinul Betzall din Iasi, care era descendent
din familia Naftulovici, fiind nepotul lui Naftali Cohen. El a fost hakham
basha intre 1724 si 1743, avea un reprezentant personal la Bucuresti..
Functia lui era ereditara si includea dreptul de a colecta
taxele pentru ceremoniile religioase si contributiile pentru fiecare cap de
familie (in 1803 existau 30000 de platitori de taxe in cele doua principate),
cit si dreptul de a scuti de taxe si impozite. Din aprilie 1756, se pastreaza
un hristov domnesc de confirmare in functie a lui Isac hakham basha, caruia i
se acorda si privilegii de ordin economic. Isac, nepotul lui Naftuli, primeste
scutiri de vama si impozite de la Constantin Racovita.
In 1764, la
Bucuresti, domnitorul Stefan Racovita il confirma pe Isac
hahamul, « feciorul lui Betzal hahamul, el bash-haham peste tot nordul
evreiesc ce se afla in Tara Romaneasca ».
Totusi, nu avea un prestigiu foarte mare printre evreii care continuau sa ii
considere pe rabinii invatati drept liderii spirituali ai comunitatii. La
inceputul secolului 19, elementul rus si galitian in rindurile evreimii romane
a inceput sa creasca, iar ei nu recunosteau autoritatea institutiei
reprezentata de hakham bashi. Ei preferau sa se organizeze in jurul unui
tzadic, fiind adepti deschisi ai hasidismului. Fiind supusi straini, ei au
cerut liderilor lor sa intervina, asa ca, in 1819, printul Scarlat Callimachi a
decis ca hakham bashi sa nu aiba jurisdictie decit asupra evreilor
« nativi ». Din cauza permanentelor neintelegeri dintre diferitele
grupuri de evrei, la 14 septembrie 1834 functia de hakham basha este
desfiintata. De acest sistem tinea, de asemenea, si organizarea celor 32 de
bresle in functie de nationalitate (greci, armeni) sau de profesie, taxele
ridicate fiind proportionale cu numarul de persoane care le alcatuiau. Pentru
evrei, breasla era « corpul » legal al comunitatii. Taxa colectiva era platita din cea adunata
pentru carnea kasher, cheltuielile pentru diferitele institutii (talmud torah,
cimitirul) fiind acoperita din ceea ce raminea dupa plata darilor la stat. De
exemplu, la 21 mai 1741, Grigore Ghica ii imputerniceste pe starostii evreiesti
din Iasi sa stringa curupca de la toti evreii, dupa obiceiul vechi, folosind
banii aditionali in interesul breslei lor. Dizolvarea institutiei hakham bashi
a dus si la o disparitie a breslelor.
Intre 1837 si 1852, se stie despre trei rabini ca
ar fi slujit la Iasi :
unul este Litiner Rav, poreclit « Baal Nes »-Facatorul de minuni, al
doilea este eruditul rabin Iosef ben Menahem Landa, autorul culegerii de
consultari rabinice « Birhat Iosef », tiparita la Lwow, in anul 1869, care a
fost si animatorul studiilor rabinice de la Iasi ; al treilea este Aharon M. Tauber,
invatat, autor fecund, cunoscut mai ales prin culegerea de consultatii (Seelot
u teshuvot) « Carnei Roam ». Intre 1852 si 1865 a
fost rabin Shmuel Shmelke Tauber, autorul cartii « Haiei olam »,
iar intre 1868 si 1890, in
Podu Ros, fratele acestuia, Iacov Tauber, apoi fiul lui Shmuel Shmelke, care se
numea Uri Shraga Faivl Tauber si care a stat in fruntea rabinatului patru decenii, timp in care a publicat in 1887, la Lwow, « Uri
veieshi », o culegere de consultatii rabinice.
Viata culturala hasidica era infloritoare la Iasi. Intre 1842 si
1843 s-au tiparit la tipografia « Albina » a lui G.Asachi carti
hasidice, in ebraica sau idis, fiind urmat si de tipografia lui T.Codreanu,
care tiparea carti de rugaciune in ebraica. De asemenea, importul de carti
religioase din Polonia era foarte rentabil.
In Iasi, Mihai Eminescu a
avut ocazia sa intre in contact cu viata evreiasca. El este primul jurnalist
roman care a scris despre teatrul evreiesc Avram Goldfaden, admirind jocul
actorilor si atmosfera destinsa creata de acestia.
In 1877, Mihai Eminescu se
muta la
Bucuresti, unde pana in 1883 este redactor, apoi
redactor-sef (in 1880) la ziarul Timpul. Desfasoara o
activitate publicistica exceptionala, care-i ruineaza
insa sanatatea. Acum scrie marile lui poeme (seria Scrisorile,
Luceafarul, etc.). In iunie 1883, surmenat, poetul se
imbolnaveste grav, fiind internat la spitalul doctorului
Sutu, apoi la un institut de langa Viena. In decembrie ii apare
volumul Poezii, cu o prefata si cu texte selectate de Titu
Maiorescu (e singurul volum tiparit in timpul vietii lui Eminescu).
Anii dintre 1883 si 1889 sunt ani de boala, cu reveniri si
recaderi din ce in ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte
putin. Mihai Eminescu se stinge din viata la 15 iunie 1889 in
casa de sanatate a doctorului Sutu.
Este greu de explicat antisemitismul lui Mihai
Eminescu. In secolul al 19-lea s-a inregistrat o intensä emigratie evreiascä
spre principatele Romane (Vechiul Regat), in special spre Moldova. Citez Carol
Iancu spune: "In 1803 existau in Moldova circa 30000 evrei, in 1848 circa
60000, recensamintul din 1859 cifrindu-i la 118922" Dupa Unirea Principatelor (1859), domnitorul A.I.Cuza, care i-a numit pe
evrei "romani de cult mozaic", a depus toate eforturile pentru a grabi
emanciparea "romanilor de rit israelit", dar inlaturarea acestuia de la domnie
si aducerea in tara a printului Carol de Hohenzollern a insemnat pentru evrei
instaurarea unui nou regim de vexatiuni, pentru ca prima Constitutie moderna
adoptata in 1866, in
loc sa fi consfintit dreptul la cetatenie pentru locuitorii evrei considerati
pamanteni si hrisoveliti, i-a transformat prin articolul 7 in apatrizi. Initial, Ion
Bratianu a promis acordarea cetateniei pentru evrei, dar, in final, sub
presiunea unor grave tulburari antisemite de strada si a protestelor din
parlament, s-a introdus aliniatul 2 la articolul 7 in urmatorii termeni : Numai
strainii de rituri crestine pot dobandi impamantenirea oficializandu-se astfel
o problema evreiasca in societatea Romaniei moderne. Desi obligati sa efectueze
serviciul militar si sa se supuna tuturor legilor tarii, desi plateau toate
contributiile si impozitele ca toti ceilalti locuitori, evreii au devenit
straini, supusi unui regim restrictiv si discriminatoriu.
Asadar,
pe vremea lui Eminescu evreii din Romania erau in majoritate emigranti recenti,
multi intrati ilegal in tarä. In opinia publicä a vremii, existau 2 curente:
filosemitii cereau ca tuturor evreilor sä li se dea neconditionat cetatenia romanä,
cu toate drepturile corespunzatoare, si antisemitii. Antisemitii spuneau cä
cetatenia romanä nu trebuie acordatä acestor evrei decit pe baza de cereri
individuale, analizate pentru fiecare caz in parte. Eminescu
s-a situat in cea de-a doua categorie.
Esenta conceptiei lui Eminescu
despre evrei este cuprinsä intr-un articol ("Dacä proiectul maioritätii")
publicat in Timpul din 7 iulie 1879: "Nu existä dar romani de rit izraelit,
pentru cä nu existä izraeliti cari-n familie sä vorbeascä romaneste, pentru cä
nu existä izraeliti cari sä intre in relatii de cäsätorie cu romanii, c-un
cuvint evreul e evreu, se simte evreu si pinä acuma nici n-a voit sä fie
altceva decit evreu".
Cele scrise de Eminescu reprezinta o realitate sociologica a vremii sale. Insä
in timp, lucrurile aveau sä se schimbe, iar inaintea celui de-al 2-lea räzboi
mondial destui de multi evrei vorbeau romaneste in familie (in Vechiul Regat,
chiar majoritatea evreilor), existau casatorii mixte si chiar convertiri la
crestinism. Este adevarat ca Eminescu uita de anumite constringeri pe care le
aveau de indurat evreii. El idealizeaza clasa taraneasca, comparindu-i pe evrei
cu taranii romani. El se intreaba: "Ce sunt acesti oameni ?
'Tarani ? Nu sunt. Proprietari, nu ; invatati , nici cit negrul sub
unghie; fabricanti, numai de palavre; meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce
sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete desarte, lenesi care traiesc din
sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierosi si fudui, mult
mai infumurati decat coboritorii din neamurile cele mai vechi ale tarii". Eminescu
face greseala de a considera ca meseria de comercinat reprezinta o meserie
"parazita", "neproductiva". De asemenea, pe el il nemultumeste faptul ca evreii
lucreaza cu banii si nu cu materiile prime, acest fapt demonstrind ca el a fost
supus prejudecatilor timpului.
Totusi, Eminescu nu i-a
considerat niciodatä pe evrei o rasä inferioara, ba chiar le reproseaza cä nu
se casatoresc cu romanii. Din cele scrise de el rezultä cä, o data cu adoptarea
de catre evrei a limbii romane (ceea ce s-a si intimplat pe scarä larga in
veacul 20), incetatenirea evreilor e admisibila.
Alina Savin
12 iunie 2006
Poitiers, Franta
BIBLIOGRAFIE
Dubnov, Simon -Istoria hasidismului, Hasefer, 1998
Eminescu, Mihai - "Opere" vol. X,
Editura Academiei RSR, Bucuresti 1989
Iancu, Carol - Evreii din Romania de la
excludere la emancipare, Editura Hasefer, Bucuresti 1996, pag. 49
Iassy, articol in Encyclopedia Judaica, 1998
Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania,
v.II/1, intocmit de Mihai Spielmann, Federatia comunitatilor evreiesti din RSR
Kara, I-Contributii la istoria obstii evreilor din Iasi,
Hasefer, 1997
Kuller, Harry -O istorie a evreilor din Romania in date,
Hasefer, 2000
Solomovici, Tesu -Romania Juidaica, vol.1, ed. Tesu, 2001
