Opera sa vine intr-un moment istoric si social de asuprire a romanilor din Ardeal, astfel incat opera sa poate fi considerata una a mandriei jignite, un zbucium national in care se manifesta o credinta in izbavire.
Goga devine un militant si un teoretician al acestei miscari in "Marturisiri literare", opera in care afirma ca : "Eu,gratie structurii mele sufletesti, am crezut intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma in trambita de alarma".
Aceasta credinta este impartasita si mai tarziu, cand afirma ca : "Eu m-am nascut cu pumnii stransi . sufletul meu s-a organizat pentru protest, pentru revolta, cel mai puternic sentiment care m-a calauzit vreodata si din care a derivat formula mea literara".Aceste citate sunt in masura sa raspunda la intrebarile legate de motivatia poetica ce l-a condus pe Goga catre o atat de frumoasa poezie cu caracter social-national.
Opera sa a avut un caracter mesianic, vizionar si profetic, anuntand un viitor in care poporul va fi izbavit, vremea razbunarii va coincide cu ziua cea mare a bucuriei.
El a vazut altfel taranul decat Cosbuc sau Alecsandri, el privind satul total, sintetic, colectiv (precum in "Plugarii", "Calcasii", "Noi", "Oltul") dar si prin figuri reprezentative pentru realitarea rurala a acellor timpuri (portretele realizate in "Apostolul", "Dascalul", "Dascalita", "Lautarul"), creind astfel figuri memorabile ca preotul Ionis ("Casa noastra") sau cea a lui Popa Solomon.
In creatia sa este izbitoare frecventa metaforelor si a termenilor de origine religioasa, termeni si structuri biblice, invocatii ("rugaciune", "Doamne", "Parinte", "Stapane", "Altar", "strana", "icoana", "ispita", "tamaie").Desi apar termeni eclectici, poezia sa nu are un caracter religios, ci social deoarece nu intalnim in operele sale o sete de durere sau de autoflagelare precum circula in textele sfinte ci o durere determinata de realitatile social-nationale.Astefel prezenta cuvintelor de origine eclectica este explicata doar ca elemente ale esteticii poemelor, si nicidecum avand caracter gnosiologic;de altfel in poezia romana nu avem nu avem cu adevarat o poezie cu caracter religios.
Totusi aceasta abundenta de termeni religiosi se poate explica prin faptul ca in familia lui Goga au existat preoti timp de generatii astfel incat filonul de literatura religioasa va fi substantial in plamadirea stilului poetic si va determina specificul creatiei sale.In opera sa nu este raportat terestrul la transcendenta precum cere stilul religios ci invers, transcendenta se integreaza in realitatile umane.Apare in acest mod un Dumnezeu asa cum este el cunoscut in mediul rural, un batran al satului, intelept, bun si cu putere dar nu de esenta transcedentala, ba chiar uituc cand e vorba de durerile oamenilor.Nu in ultimul rand, termenii arhaici si religiosi demonstreaza celor ce negau vechimea noastra in Ardeal ca ne-am nascut aici, ca suntem aici din mosi stramosi si ca nu suntem un neam inferior acceptat si suportat pe aceste meleaguri;ideeqa descendentei nobile apartine Scolii Ardelene dar si predecesorului sau, Popa Sava cel Batran ce se pare ca prin anul 1792 propovaduia aceasta teorie enoriasilor sai.In concluzie, elementul religios in poezia lui Blaga are doar o functie sociala, laica prin excelenta, concret motivata istoric si nu gnosiologica.
Goga depaseste impasul epigonic post-eminescian si reuseste o ridicare a liricii romanesti dominata inca de momentul eminescian catre noi culmi ale creatiei si realizand o noua liricizare a poeziei. Traditia si inovatia se imbina surprinzator in opera lui Goga, resimtindu-se in poemele sale insa o mica influenta eminesciana si o mare influenta venita din religie, din graiul popular si din doinele populare.
Goga il anticipeaza chiar pe Arghezi, deschizand calea tanguirilor acestuia din "Psalmi"; elegia erotica a lui Eminescu s-a transformat la Goga intr-o elegie social-nationala,o elegie cu bocete, greu definibila, de un farmec aparte, zguduitoare pana in adancul fiintei si stranie prin continutul sau religios.
Mesianismul prezent in opera sa este de origine romantica, miraculosul crestin, atitudinea profetica si militanta incadrandu-se perfect in liniile acestui curent literar.
Particularitatile estetice ce pot fi descoperite in opera marelui poet sunt invocatia retorica, hiperbola, simplitatea limbajului, expresiile populare si limba vechilor cazanii reunindu-se in incercarea de a demonstra vechimea noastra in aceste locuri.Goga considera ca menirea poetului este una istorica, iar formula sufleteasca trebuie sa fie una bazata pe intelegerea si lupta pentru independenta nationala.El va fi un poet cetatean, un artist ce a dat glas credintelor, idealurilor ,durerilor si nadejdilor unui popor greu incercat.
In poezia "Noi" titlu este semnificativ reprezentand un univers satesc in elementul sau total, general al tarii ca spatiu geografic si etnic..Poezia este o elegie cu inflexiuni de doina de jale ce permite datorita liniei melodice a versului o juxtapunere de stari sufletesti cu un element al naturii, asemanataoare cu "romantele eminesciene", scrise in perioada de maturitate.
Plecand de la Eminescu, Goga a intuit mai mult decat oricare altul valoarea poetica a doinei, a cantecului de jale, murmurat ca pentru sine insusi, dar cu atat mai emotionant, mai convingator, mai omenesc.
Poezia "Noi" este o poezie culta in care tendinta, revolta impotriva asupririi nationale si sociale in Ardeal se transforma in arta superioara, intr-un mod surprinzator si original.Foarte greu de analizat (ca si poezia populara), versurile lui Goga creaza o mare pozie prin modul spunerii, in melodia de doina ce strabate de la un cap la altul si care leaga conceptele de jale, lacrimi, suferinte, patimi si cantece intr-un cantec de jale, intr-o zicere dezinvolta, iesita parca din conditia neamului asuprit.Transferul de la persoana I singular la persoana I plural, a lui "eu" cu "noi", pare cu totul firesc in contextul poetic, iesind la iveala simplitatea de un mare rafinament artistic a acestei poezii.
Oltul, poezia publicata initial in revista "Luceafarul" in 1904 este rascolitoare prin mesajul ei patriotic, o patetica chemare la lupta prin redesteptarea nationala a romanilor din Transilvania la inceputul acestui veac.In versurile lui Goga, Oltul este un interlocutor uman, o permanenta in spatiul geografic si etnic al tarii, biografia sa figurand intreaga istorie a poporului roman.
Desi, in trecut, Oltul, "drumet, batut de ganduri multe" era martor la "durerea unui neam ce asteapta
De mult o dreapta sarbatoare", partas la vitejiile strabune, la razvratirea populara impotriva "celor ce jurau pe spada
Sa sfarme sfanta noastra lege", astazi pare neputincios in fata lanturilor puse pe grumazul undelor sale de un stapan crud.
Alaturi de Olt, sufera intreaga natiune, dar totusi speranta razbunarii razbate si in aceasta poezie, o speranta ce tine in viata generaie dupa generatie: " Dar de ne-am prapadii cu totii
Tu, Oltule, sa ne razbuni ".
