Caracterizarea lui Andrei Pietraru
Piesa de teatru "Suflete tari" a fost scrisa de Camil Petrescu si a aparut in volumul "Teatru" (1946-1947), fiind pusa in scena in anul 1922 la Teatru National din Bucuresti. Drama lui Camil Petrescu este o "drama a absolutului", "a constiintei pure" in conflict cu lumea si cu propriile sale reprezentari despre aceasta lume.
Andrei Pietraru este personajul principal al dramei "Suflete tari". El este descris de autor ca avand treizeci de ani, fiind "inalt, delicat, fata palida, ochi verzi-albastri, patrunzatori, framintat de o viata interna intensa" inca din prologul piesei. Este bibliotecarul familiei Boiu, o familie cu un trecut bogat si o avere mare, pentru care fiecare membru a facut tot ce a putut spre perpetuarea sa si a numelui sau.
Prologul are rolul de a avertiza cititorul in legatura cu unele aspecte ale piesei. Astfel aflam ca Andrei isi construise propria-i lume, care este paralela cu realitatea. El viseaza k Ioana Boiu il iubeste cu adevarat, iar tatal ei - Matei Boiu - ii apreciaza si lauda calitatile si vede in el orice dar nu un servitor, insa realitatea este in antiteza cu visul sau. Andrei isi atribuie insusi sie calitati pe care cei din jur le-ar vedea in el.
Desi perspective asupra personajului principal este multipla, personalitatea sa poate fi intuita inca din prolog.
Andrei este un insetat de absolute, vrea cu orice prêt sa fie desupra tuturor. In acelsi timp este si un idealist pentru ca el isi inchipui ca o asemenea dragoste poate rupe barierele sociale, ca Ioana Boiu ar fi in stare sa-i redea intreaga demnitate umana, de care simtea ca il lipseste conditia sa umila. El isi petrece majoritatea timpului in biblioteca familiei Boiu, urmarind-o mereu cu privirea fiecare gest al Ioanei, fiind complet fascinate de ea. Pentru el, iubirea sa catre Ioana este totul, ajungand chiar o obsesie care se mentine din cauza setei sale pentru absolut.
Prietenul sau Culai nu il poate intelege, nu pricepe de ce o iubeste asa mult pe Ioana si insista ca Andrei sa plece cu el la Valeni. Insa Adnrei este prea orgolios ca sa renunte si ameninta chiar ca se va sinucide daca nu va saruta mana Ioanei. Din mai multe puncte de vedere, Culai este cel care il ambitioneaza pe Andrei sa vorbeasca cu Ioana si sa-i spuna ce simte pentru ea, sa nu plece cand aceasta il trateaza cu indiferenta si dispret.
In momentul in care isi deschide inima fata de Ioana el se asteapta la copmasiune, la iubire, la o reactie pozitiva ei, care sa ii confirme imaginea idealizata a lui Andrei despre ea. Insa ea nu este precum si-a imaginat, il trateaza cu ironie si cinism, se poarta cu el precum se poarta o stapana cu servitorul sau umil. Orgoliul lui Andrei nu suporta asta si atunci se hotaraste san u renunte pana cand Ioana nu va fi a sa. De asemenea, el mai este dezamagit si cand afla parerea lui Matei Boiu despre casatoria sa cu Ioana. Daca pana atunci el considera ca este mai mult decat un servitor, comportamentul tatalui Ioanei demostreaza inversul.
Chiar daca el este un intelectual ratat, probabil cu adevarat indragostit de Ioana Boiu, el nu este vazut asa si de restul personajelor: Ioana il vede ca pe un ambitios, un posibil haiduc pe care ar putea sa-l salveze de la moarte, Matei Boiu il vede ca pe un vanator de zestre, Culai insa vede in el un intelectual ratat, dar nu ii poate intelege motivele pentru ca Andrei ii este superior din punct de vedere spiritual.
Insa Andrei este orgolios in iubirea sa pentru Ioana, este misogin si da dovada de elitism pentru ca intotdeauna opteaza pentru ceea ce e mai sus, mai aparte. Pentru el totul trebuie sa fie superior, atat mental cat si social, material. Dovada el o iubeste pe Ioana pentru ca intuieste in ea o valoare intelectuala superioara, pe cand iubirea pe care i-o poarta Maria trece la fel de neobservata cum trecuse atatia ani si iubirea lui pentru Ioana acesteia.
Relatia celor doi este de tipul iubire-vanitate, deoarece se resimte mereu o confruntare de orgolii, o dorinta reciproca de subordonare a partenerului. Ioana este impresionata de faptul ca, desi batjocorit, Andrei nu se da batut, dar nu se indragosteste cu adevarat de el, fiind prea lucida.
Orgoliul lui Andrei se manifesta si prin participarea la duel, atitudine menita sa o impresioneze, sa o emotioneze si de ce nu sa o si cucereasca pe Ioana. Sinuciderea sa reprezinta de fapt recunoasterea ca drumul ales de catre el este unul gresit.
Relatia loi Andrei cu Ioana nu este menita sa reziste tocmai datorita luptei de orgolii, dovada ca e deajuns un mic moment delicat pentru ca totul sa se termine. Andrei lupta cu niste mentalitati anchilozate pe care la sfarsitul piesei nu reuseste sa le clinteasca cu nimic din locul in care se aflau, insa el reuseste sa treaca peste obsesia pentru Ioana si pleaca la Valeni. Insa el nu este capabil de compromis, de a iubi cu rest; este secatuit dupa iubirea pentru Ioana, nu se mai poate indragosti de nimeni
Andrei isi literaturizeaza viata, iar cand realitatea il loveste brusc, el realizeaza ca ceea ce a trait el nu a fost o iubire autentica. Iubirea lui pentru Ioana inseamna moarte spirituala dar si o posibila renastere.
In final se poate spune ca Andrei Pietraru est un personaj cu un orgoliu deosebit de mare, pe care totusi nu reuseste sa-l infranga, un personaj obsedat de ideea absolutului, un intelectual. "<
> ar dori sa demonstreze spectatorului cult ca sunt unele situatii asa de inerente vietii, incat poti intra in ele fara a plagia cartile ce le ilustreaza. Andrei Pietraru procedeaza fata de Ioana, fiica boierului Matei Boiu, cam la fel ca Julien Sorel, a fara a fi citit <>. Incheierea e patetica. Surprins de Ioana intr-o situatie suspecta, Andrei cere sa fie crezut p baza amenintarii ca se va sinucide, si fiindca Ioana nu crede, eroul se impusca intr-adevar. Maniera de a demonstra un caracter forte. La drept vorbind, piesa, foarte merituoasa, repeta idei din <> de Caton Theodorian, nazuinta de a se salva prin progenitura a unui boier.."
(George Caliniscu - Istoria Literaturii Romane)
