Doctrina de lupta a NATO

Doctrina de lupta a NATO

Ilustrarea, in esenta, a principalelor caracteristici ale doctrinei N.A.T.O. ofera posibilitati pentru descifrarea mutatiilor profunde aparute, sau a celor care se preconizeaza in evolutia fenomenului militar contemporan si totodata, pentru concretizarea implicatiilor ce privesc structurile actionale ale Aliantei, misiunile si implicit actiunile militare ale acestora.

In acest sens, evidentiem ca doctrina militara a Aliantei Nord-Atlantice constituie demersul stiintific al noului Concept strategic al acestui organism, aprobat de sefii de state si de guverne participanti la Reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord, tinuta la Washington, in perioada 23-24 aprilie 1999. Potrivit conceptului, sunt stabilite natura si obiectivul permanent al N.A.T.O., precum si sarcinile sale fundamentale din sfera securitatii, in noul context politico-militar, intr-o viziune globalista, intr-un spatiu marcat de schimbari continue si adesea imprevizibile.

Fata de aceste schimbari, Alianta Nord-Atlantica a dovedit o mare capacitate de adaptare, schimbandu-si din mers misiunile, structurile si procedurile de lucru, mentinandu-se astfel, ca singura structura de securitate si aparare in masura sa garanteze, din toate punctele de vedere, securitatea statelor membre. Ca argumente in favoarea acestor afirmatii, vizand in special etapa post "razboi rece", evidentiem:

Modificarile de doctrina si structura fata de schimbarile radicale ale contextului strategic si politic;

Punerea la dispozitia aliantelor a orientarilor ce privesc procesul de continuare a adaptarii fortelor armate si de pregatire specifica a acestora pentru acoperirea in principal a trebuintei indispensabile de aparare a intereselor de securitate comune;

Preocuparea de a proiecta stabilitatea in vestul Europei si in partea de est a acesteia si masurile concrete luate in acest sens;

Structura doctrinei militare a N.A.T.O include aspectele militare ce decurg din noul Concept strategic in materie de securitate, intr-un ansamblu coerent, care vizeaza si asigura aplicarea in practica a principiului efortului colectiv pentru aparare. In acest sens se prevede utilizarea resurselor si procedeelor care impiedica revenirea la politici de aparare pur nationale, fara a priva Aliatii de propria lor suveranitate.

Cooperarea cu noii parteneri din Europa Centrala si de Est, care este un element constitutiv al Strategiei Aliantei, aduce schimbari esentiale in continutul doctrinei sale militare, in ce priveste:

Fortele integrate ale N.A.T.O., in special sub aspectul:

reconsiderarii tariei si a starii lor de pregatire;

imbunatatirii mobilizarii, flexibilitatii si capacitatii lor de adaptare la diverse situatii;

utilizarii mai largi a unor structuri de forte multinationale;

rolul acestora si implicit,

modul lor de pregatire corespunzator rolului si misiunilor atribuite.

Astfel, potrivit doctrinei militare a N.A.T.O., fortele militare ale Aliantei  au ca rol principal "apararea pacii si garantarea integritatii teritoriale, a independentei politice si a securitatii statelor membre" . Ele sunt proiectate" sa fie capabile sa asigure descurajarea si apararea eficienta, mentinerea si restabilirea integritatii teritoriale a tarilor aliate si, in caz de conflict, sa puna rapid capat razboiului determinandu-l pe agresor sa-si reconsidere decizia, sa-si inceteze atacul si sa se retraga" . Doctrina de lupta a N.A.T.O. presupune reconsiderari pe fondul unor noi conditii si caracteristici de functionare ale Aliantei si anume:

restructurarea N.A.T.O;

amplificarea si intarirea Programului "Parteneriatului pentru Pace";

mentinerea N.A.T.O. ca principal nucleu militar intre institutiile cu obligatii specifice crearii cadrului de securitate pe continentul american si european.

Asadar, cand vorbim de doctrina de lupta a N.A.T.O., apreciem ca aceasta este circumscrisa securitatii, care, la randul ei, este un parametru de proces si nu de stare. Avand in vedere ca in conceptia Aliantei, termenul de securitate, ca termen de sine statator, se extinde mult dincolo de problemele strict militare si totodata aloca acestora din ce in ce mai putin spatiu in favoarea celor "non-militare", conceptul de securitate tinde sa devina cu atat mai evaziv cat chestiunile militare sunt luate mai putin in considerare. Aceasta determina circumstante speciale, de conceptie si actionale deosebite, de natura sa asigure doctrinei de lupta a N.A.T.O. valoare intriseca tot mai mare, in termenii necesitatii si eficientii[3].

Despre caracteristicile definitorii ale doctrinei de lupta a N.A.T.O. le evidentiem pe urmatoarele:

confera structurilor militare ale Aliantei posibilitatea de a contribui la mentinerea pacii si la consolidarea securitatii si stabilitatii euroatlantice;

asigura pastrarea legaturii transatlantice prin participarea structurilor militare la actiuni in cadrul unui parteneriat transatlantic echilibrat si dinamic;

determina mentinerea capacitatii operationale eficiente si in numar suficient a structurilor militare pentru a asigura descurajarea agresiunii in spatiile comune si apararea acestora si totodata, indeplinirea intregului spectru de misiuni;

asigura participarea structurilor Aliantei la dezvoltarea identitatii europene de securitate si aparare;

asigura structurilor Aliantei capacitatea de a raspunde prompt oricarei situatii;

contribuie la diversificarea si derularea programelor de parteneriat, la continuarea cooperarii si dialogului cu alte state in cadrul abordarii cooperartive a securitatii euroatlantice, in special privind: pregatirea specifica si in comun a structurilor militare potrivit standardelor N.A.T.O. si in raport de misiunile ce li se atribuie; controlul inarmarilor si al dezarmarilor; realizarea dezideratelor de interoperabilitate si standardizare;

indeplineste conditia de asigurare, implementare si intarire a interoperabilitatii a structurilor trupelor de uscat ale tarilor membre N.A.T.O. prin acordurile de standardizare, pentru realizarea si mentinerea compatibilitatii si conceptelor, doctrinelor, procedurilor si proiectelor specifice rezolvarii oportune a nevoilor operationale.

Privind structurile actionale ale fortelor N.A.T.O., acestea sunt constituite in limita suficientei d.p.d.v. numeric si pregatite la nivelul capacitatii operationale care sa permita abordarea urmatoarelor obiective, directii de actiune si domenii de manifestare:

indeplinirea sarcinilor fundamentale de securitate prin executarea unui spectru larg si complex de misiuni specifice apararii colective si operatiunilor de reactie la crize;

descurajarea si respingerea unei agresiuni impotriva unuia dintre Aliati oricare ar fi acela;

executarea noilor misiuni, nu numai in zona de interes, ci si in plan global;

Conform noii strategii adoptate, misiunile fundamentale ale Aliantei sunt, in esenta urmatoarele:

participarea la gestionarea crizelor;

angajarea in misiuni de mentinere si in misiuni de impunere a pacii;

implicarea in controlul si proliferarea armelor nucleare;

garantarea aplicarii acordurilor de dezarmare.

Avand in vedere noile sale misiuni, N.A.T.O. a recurs, din necesitate dar cu succes, la imbunatatirea capacitatilor sale militare, prin reforme interne si prin extinderea ponderii structurilor multinationale, atat cele de tip comandament, cat si a unitatilor luptatoare avand drept determinanta ilustrarea solidaritatii Aliatilor la toate nivelurile de reprezentare si, desigur, punerea in valoare a principiului efortului colectiv pentru aparare a Aliantei.

Cu privire la reformele interne, acestea au cuprins, adoptarea unei noi structuri de comandament si indeosebi a conceptului de Forte Operative Interarme Multinationale (CJTF), precum si stabilirea unor prevederi care sa permita desfasurarea rapida de forte pentru intregul spectru de misiuni ale Aliantei si construirea Identitatii  Europene de Securitate si Aparare in cadrul Aliantei.

Pentru adoptarea si dezvoltarea conceptului CJTF, N.A.T.O. a luat in consideratie urmatoarele aspecte:

cresterea si diversificarea riscurilor si amenintarilor;

noile tipuri de misiuni;

reducerea substantiala a structurilor si a numarului de comandamente ale N.A.T.O. (Praga 2002);

sporirea numarului statelor participante (prin largirea Aliantei);

capacitatea de a coopera strans cu alte organisme internationale, cum sunt O.N.U., O.S.C.E., U.E. si de a putea indeplini misiunile hotarate de catre acestea sau in stransa colaborare cu asemenea organizatii.

Noua structura integrata a N.A.T.O. are in vedere urmatoarele:

permite Aliantei indeplinirea spectrului larg de roluri si misiuni, mai flexibil si eficient;

este adaptata pentru realizarea Securitatii Europene si Identitatii Defensive (E.S.D.I.) si CTJF in cadrul N.A.T.O.

In ce priveste structurarea fortelor, in principal cele ale Trupelor de Uscat, aceasta este astfel conceputa incat sa permita reconstituirea lor, in raport cu evolutia unei eventuale amenintari, prin reintarirea si prin mobilizarea rezervelor, structurile fiind proiectate pentru a actiona in operatii interaliate, interarme si intercategorii de forte cu accent sporit pe flexibilitate, mobilitate si nevoia de modernizare continua a fortelor.