Consideratii generale privind infractiunile de coruptie

Consideratii generale privind infractiunile de coruptie

Coruptia este un fenomen specific oricarei societati umane, care a aparut o data cu "homo sapiens" si probabil ca va disparea numai o data cu disparitia omului. In imperiul Roman, coruptia a ajuns la dimensiuni apreciabile, determinand, alaturi de decaderea moravurilor si slabiciunea fata de atacurile barbarilor, la implozia ce va marca implacabilul sfarsit al acestuia.

In cele 10 Porunci (Biblia Denteronom) exista doua imperative categorice, prin care Dumnezeu ii interzice omului sa fie necinstit si corupt "Sa nu furi!" (Porunca a 8-a) si "Sa nu marturisesti stramb" (Porunca a 9-a). Absolut toate razboaiele istoriei, dar si revolutiile si alte miscari ale multimiilor de oameni, au generat jafuri, capturi, furturi, desproprietariri, imbogatiri nedrepte.

In perioada Evului Mediu Romanesc,"haraciul" si "bacsisiul" vor fi cele doua monede cu ajutorul carora se vor cumpara de la functionarii Inaltei Porti favorurile, dregatoriile, scaunele domnesi si de multe ori chiar dreptul de trai.

Dupa desavarsirea Statului National Unitar, o data cu extinderea suprafetei de jurisdictie, coruptia va cunoaste noi dimensiuni. Fiecare guvern ce se va perinda la Bucuresti va avea propria lui poveste de coruptie.

Dupa anul 1989 fenomenul de coruptie a ajuns la cote nemaiintalnite in Romania, cangrena cuprinzand toate structurile economice, sociale si politice. Fiecare regim politic si-a protejat clientela, ba chiar a incurajat-o, pentru a-si putea procura fonduri necesare campaniilor electorale si unui standard de viata ridicat pentru camarila politica.

Reforma a adus numai saracie, scaderea nivelului de trai, migratia crierilor, inflatie, somaj, devalizarea patrimoniului public si cresterea fara precedent a infractiunilor cu violenta.

Deschiderea granitelor a angrenat un numar mare de persoane, mijloace de transport si marfuri care intra si ies din Tara.

Aceasta situatie este speculata de catre infractorii transfrontalieri, care si-au creat legaturi cu mediile crimei organizate internationale.

SECT.I.  Notiunea de coruptie in dreptul penal roman si pe plan

international. Scurt istoric al infractiunilor de coruptie.

Putem defini coruptia ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, coruptia insemnand folosirea abuziva de catre o persoana a functiei de intermediar sau de decizie pe care o indeplineste, pentru a acorda celui care corupe sau comunitatii de interese pe care acestea o reprezinta, un avantaj economic sau administrativ, in schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasari, excursii, concedii, sau distractii sau a primirii unor proprietati. Tot coruptie inseamna si folosirea de catre o persoana a functiei sau a pozitiei sale publice, pentru a eluda sau evita indeplinirea unor norme, baremuri, sau proceduri legale, la obtinerea in folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor functii profesionale sau administrative.

Coruptia constituie o amenintare pentru democratie, pentru suprematia dreptului, echitatii sociale si a justitiei, erodeaza principiile unei administratii eficiente submineaza economia de piata si pune in pericol stabilitatea institutiilor statale.

Desi exista nenumarate studii pe marginea acestei teme nu s-a ajuns pana acum la o definitie universala si unanim acceptata, care sa acopere toate actele si faptele posibile si pe care sa constituie in orice jurisdictie acte de coruptie.

In Romania, coruptia nu este un produs nou al relatiilor sociale si economice aparute dupa anul 1989. A existat si in timpul regimului totalitar, aspect care ii confera elemente de continuitate in evolutia sa.

Coruptia este partea unei ctegorii mai mari de infractiuni de natura economica si financiara care reprezinta una din formele de criminalitate cele mai agresive din Romania.

Printre formele de agresiune a criminalitatii economico-financiara, se poate mentiona cresterea de peste 6 ori a numarului de infractiuni de natura eonomica in perioada 1990 - 1999 (de la 18.618 la 113.036), cresterea numarului infractiunilor si a numarului participantiilor si aparitia si incriminarea unor infractiuni noi, bancruta frauduloasa, evaziunea fiscala, detunarea de fonduri etc.

Conform barometrului opiniei publice, la nivelul perceptiei publice, perioada de tranzitie a jucat un rol de stimulator pentru fenomenul de coruptie. Coruptia "inainte de 1989" este evaluata drept mare sau foarte mare de doar 40% dintre respondenti, in timp ce coruptia "dupa 2000" ii se atribuie etichetele "de mare" sau "foarte mare" de catre 94% dintre respondenti.

Cetatenii intervievati au apreciat ca fenomenul de oruptie a evoluat diferentiat si au distrus urmatoarele intervale de timp: 1990 - 1992, primii doi ani ai tranzitiei, in care nivelul coruptei percepute aproape s-a dublat. 1992 - 1996, in interiorul careia coruptia perceputa creste, pastrandu-se totusi relativ constanta ponderea celor care o apreciaza drept "foarte mare". 1996 - 1999, in care atributul "foarte mare" devine dominant probabil si in relatie cu campania anticoruptie puternic mediatizata, de cele cateva cazuri de coruptie de tip "Tigareta II" care implica persoane din primul esalon al puterii si afirmatiile de tipul "nu mai este nimic de furat".

SECT.II.  Evolutia si cadrul reglementarilor in dreptul penal roman

Coruptia, in sens general, are o veche traditie, unii autori considerand chiar ca tendinta omului spre coruptie a existat intotdeauna , ca ar fi deci un fenomen permanent si inevitabil in existenta comunitatii omenesti. Dorinta dobandirii unor castiguri nemeritate si mai ales cautarea unui ajutor eficace in lupta de zi cu zi pentru existenta dateaza din vremuri stravechi.

In vechiul drept penal romanesc coruptia apare incriminata destul de tarziu - in perioada domniilor fanariote - si atunci imperfect. Dupa cum se stie, dregatorii Principatelor Romane erau totodata judecatori, iar veniturile lor se acumulau atat din impozitele si dijmele stranse sau din alte foloase culese in legatura cu atributiile pe care le aveau in administrarea tarii cat si din amenzile pe care le pronuntau in calitate de judecatori. In a doua jumatate a secolului al XVI-lea fenomenul coruptiei devenise atat de raspandit, incat linia de demarcatie intre darurile oficiale si cele neoficiale ajunsese tot mai labila, sistemul darurilor ajunsese atat de practicat incat facea parte din arsenalul formulelor de politete, iar persoanele oficiale le pretindeau pe fata .

Mentionam ca in dreptul feudal roman pedepsele al caror scop principal era intimidarea, pe de o parte, nu erau limitate la cele prevazute de pravile - caci domnul avea dreptul sa aplice si alte pedepse - iar pe de alta parte puteau sa fie fixate 'dupa voia judecatorului .

Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, istoricii nu mai semnalizeaza nici o lege care sa prevada delictul de coruptie. Conditiile vietii materiale si sociale, dar in special influenta nefasta a Fanarului, nu a permis incriminarea faptelor de coruptie mai devreme, desi numarul cazurilor de mituire a crescut considerabil in timpul domniilor fanariote. Domnitorii fanarioti au condus administratia lor prin despuierea locuitorilor, prin degradarea caracterului national, prin coruptia clasei superioare, la care au injectat degradatele si sevilele lor moravuri .

Importanta in incriminarea coruptiei a fost Pravilniceasca Condica aparuta in 1780 in timpul domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, care in articolul 7, capitolul 'Pentru judecatori', interzicea sub pedeapsa grea, fara a o determina, deoarece sistemul pedepselor arbitrare era inca in vigoare, luarea de mita de catre judecatori.

In articolul 4, sub titlul 'Pentru cei ce se judeca', adica pentru exclamanti si parati, se dispunea ca, daca cel fiind parte in proces, face un apel la un al treilea pentru a-i cere sa puna in joc influenta sa, nu poate continua procesul. Desigur, acest text se referea la aparatori si era indiferent daca persoana interesata a dat sau nu ceva, deci, in concluzie se cerceta numai daca se facuse apel la o persoana influenta fara sa fi fost nevoie de contraprestatie materiala.

In Condica Criminalicasca si procedura ei, din anul 1826, aparuta in Moldova, sub domnia lui Ioan Sandu Sturza, delictul de coruptie - avand o sfera de continut redusa - era prevazut in articolele 203 ti 204. Textele incriminatoare vizau pe acei functionari care, pentru daruri sau alte avantaje materiale, facilitau evadarea condamnatilor ce se aflau sub supravegherea lor. Astfel, ei erau pedepsiti cu inchisoarea si obligati sa ajute la urmarirea evadatilor, iar in caz de esec, trebuiau sa plateasca despagubiri statului, pretul coruptiei, sume de bani sau alte lucruri trebuiau varsate in profitul institutiilor de binefacere.

O reactie mai adecvata a constituit-o Condica de drept penal si procedura penala, intrata in vigoare in 1852 in Muntenia, sub domnia lui Barbu Stirbei.

Observam in lectura acestui text ca legiuitorul a folosit expresia 'functionar public' nu numai a unora din ele. Dintre caracteristicile reglementarii cuprinse in acest Cod relevam: stabilirea destituirii din functie ca o pedeapsa principala, pedepsirea coruptiei active (darea de mita) in mod expres, pedepsirea severa a mituitului in comparatie cu mituitorul. Legiuirile ulterioare, cautand sa se inspire din legislatiile straine, au neglijat elementele dreptului penal national, lipsindu-se de unele dispozitii valoroase.

Codul penal din 1865, desi a avut ca model Codul francez din 1810, nu a incriminat decat mituirea pasiva, modificat apoi prin Legea din 1874 in ce priveste sanctiunea. In acelasi timp Codul a incriminat separat traficul de influenta, aceasta dispozitie fiind considerata ca o inovatie a legiuitorului de atunci.

Evident, Codul penal din 1865 cuprinde o reglementare moderna a coruptiei pasive, el contine un sistem de norme unitare, riguros stabilite, prevede pedepse determinate si echilibrate, introduce mai multa precizie in expresie, incrimineaza si acceptarea promisiunii.

El renunta la notiunea de 'functionar public' existenta in Condica de drept penal si procedura penala din 1852 a lui Barbu Stirbei, pentru a se referi la functionarul administrativ si judecatoresc, la 'agentul sau insarcinatul' unei administratii publice, etc.; de asemenea renunta la incriminarea coruptiei active, indispensabila intr-o legiuire moderna, dand loc, din aceasta cauza, vreme de peste 70 de ani, la numeroase controverse juridice si solutii judecatoresti contradictorii.

Concomitent cu aplicarea Codului penal din 1865 pe teritoriile romanesti aflate sub stapanire straina se aplicau si dispozitiile altor coduri penale (exemplu in Bucovina - Codul penal austriac).

Realizarea unitatii nationale, evolutia vietii social - politice si economice romanesti, dezvoltarea capitalismului in Romania au facut necorespunzatoare aceasta legislatie. Prin urmare, la 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod penal publicat in Monitorul oficial nr. 65/18 martie 1936 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1937. Prin incriminarea darii de mita, Codul penal din 1937 punea capat controverselor din doctrina si practica judiciara. La adoptarea acestor masuri s-a avut in vedere ca 'de cele mai multe ori rolul principal il joaca agentii de coruptiune. Ei sunt aceia care ispitesc pe functionari, oferindu-le bani si alte foloase. Ispita aceasta e absolut nevoie sa fie combatuta si impiedicata de a se manifesta cu acea indrazneala pe care o da impunitatea actuala". La putin timp dupa ce a fost exprimata aceasta idee care incununa o intreaga etapa de edificare a statului de drept, valurile dictaturii in mai multe forme intre 1938 - 1989, au modificat succesiv sistemul de drept romanesc.

Cu toate acestea, legislatia penala privind coruptia nu a fost modificata in esenta, deoarece ea reflecta principii si prevederi ce reprezinta constante ale dreptului penal, care isi mentin valabilitatea oricand si oriunde. Chiar Codul penal intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 si care se dorea de catre puterea politica a fi o schimbare fundamentala a dreptului penal, a pastrat continutul infractiunilor de coruptie.

In vederea prevenirii faptelor de coruptie de catre functionarii publici, pana la elaborarea statutului acestora, s-au adus anumite modificari in legislatia actuala. Guvernul a emis H.G. nr. 667/1991 privind asigurarea prestigiului social al functionarilor publici.

Conform art. 3 din aceasta Hotarare, prin intregul comportament, functionarii publici trebuie sa se arate demni de consideratia si increderea pe care o impune pozitia lor oficiala si sa se abtina de la orice acte de natura sa compromita prestigiul functiei pe care o detin. In acest scop, este interzis functionarilor publici:

a) sa accepte pentru el sau pentru altii, in considerarea functiei lor oficiale, daruri sau alte avantaje sau sa li se promita asemenea daruri sau avantaje.

b) sa primeasca cereri a caror rezolvare nu este de competenta lor si care nu le sunt repartizate de sefii ierarhiei ori sa intervina pentru solutionarea unor asemenea cereri.

c) sa fie mandatarii unei persoane in ceea ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu functia pe care o indeplinesc.21

Prin H.G. nr. 473/1992 se prevede obligativitatea functionarilor publici de a-si declara averea de la data numirii lor in functie. Prin aceasta hotarare se dorea rezolvarea unei probleme acute - prevenirea si descurajarea cazurilor de coruptie.

De asemenea, Romania a implementat  in cadrul activitatii organelor statului, dupa 1989, Revolutia adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 17 decembrie 1979 intitulata 'Codul de conduita pentru responsabilii cu aplicarea legilor'. Potrivit art. 7 din Cod, nici o persoana responsabila cu aplicarea legii nu trebuie sa comita vreun act de coruptie.

In acest sens, conform Legii nr. 12/1990 modificata prin Legea nr. 42/1991, cand fapta e savarsita de un agent constatator, un organ de urmarire penala sau judecator ce instrumenteaza contraventii sau infractiuni prevazute de Legea privind protectia populatiei impotriva unor activitati ilicite, minimul si maximul prevazut de art. 254 alin. 1 se majoreaza cu cate 2 ani. (art. 5)

Si in unele legi speciale sunt incriminate fapte de coruptie. In Legea nr. 12/1990 sunt prevazute o serie de infractiuni privind protejarea populatiei impotriva unor activitati ilicite (art. 5). In Codul Comercial Roman (art. 880) si Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale (art. 5) se sanctioneaza penal aceasta practica.

In legile speciale exista insa infractiuni care au un si mai pronuntat caracter de fapte de coruptie.

Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale prevede (art. 204) ca se pedepsesc, chiar daca votul lor nu a influentat asupra luarii hotararii, persoanelor care:

in cazurile nepermise de lege, in schimbul unui avantaj material, isi iau obligatia de a vota intr-un anumit sens in adunarile generale sau de a nu lua parte la vot.

in cazurile nepermise de lege, determina pe un actionar sau detinator de obligatiuni ca, in schimbul unui profit sa voteze intr-un anumit sens in adunarile generale ori sa nu ia parte la vot.

De asemenea, Legea nr. 11/1990 privind incuviintarea adoptiei pedepseste (art. 11/1990) fapta parintelui, tutorelui sau ocrotitorului legal, care pretinde sau primeste, pentru sine sau pentru altul bani ori alte foloase materiale in scopul adoptiei unui copil. La fel se sanctioneaza si fapta persoanei care, in vederea obtinerii unui folos material necuvenit, intermediaza sau inlesneste adoptarea unui copil.

Prin Legea nr. 4/1995 privind donarea de sange, utilizarea terapeutica a sangelui si organizarea transfuzionala in Romania23 au fost incriminate, printre altele, actiunea de a determina o persoana sa doneze sange in schimbul unor drepturi banesti, in scopul comercializarii sangelui donat sau a derivatelor sale (art. 36 lit. b) si organizarea transfuziei in scopul obtinerii de profit realizat pe seama sangelui, a plasmei si a derivatelor sanguine de origine umana.

Totodata, putem semnala asa-zisa coruptie electorala, fie ca este vorba despre alegerile locale sau cele pentru Senat ori Camera Deputatilor sau Presedintele Romaniei. Conform Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale se pedepsesc promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze pentru un anumit candidat, precum si primirea acestora de catre alegatori in acelasi scop (art. 90). Pedeapsa e mai mare daca fapta a fost savarsita de un observator intern (art. 77 alin. 2). In conformitate cu prevederile articolului 27 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei se aplica aceleasi pedepse si pentru incalcarea dispozitiilor acestei legi.

Spre deosebire de legislatia altor state, in legislatia noastra nu exista vreun text

care sa incrimineze o infractiune numita 'coruptie', dar literatura juridica cuprinde in aceasta notiune in sens larg numeroase incalcari ale legii penale in ceea ce priveste sfera relatiilor de serviciu. Conceputa in cel mai popular sens al cuvantului, coruptia este folosirea abuziva a puterii in avantaj propriu. Din aceasta cauza juristii cauta sa identifice acele infractiunii care presupun coruptia, adica obtinerea de profituri pe cai ilegale.24

In literatura juridica de specialitate, in sfera notiunii de 'coruptie' in mod strict inteleasa, sunt induse patru infractiuni din categoria infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, in primul capitol al titlului VI al Codului penal. Este vorba despre:

art. 254: luarea de mita

art. 256: primirea de foloase necuvenite care sunt infractiuni de serviciu, 

si pe de alta parte:

art. 255: darea de mita

art. 257: traficul de influenta

care sunt infractiuni in legatura cu serviciul, termenul 'coruptie' aparand in titlul Legii 83 din 21 iunie 1992 privind procedura de urgenta, de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie.

Legea nr. 78/2000, in capitolul 2, prevede reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, in scopul prevenirii faptelor de coruptie. Astfel, in art. 2 se specifica ca functionarii publici si alti functionari sunt obligati sa indeplineasca indatoririle ce le revin din exercitarea functiilor, atributiilor sau insarcinarilor incredintate, cu respectarea stricta a legilor si a normelor de conduita profesionala si sa asigure ocrotirea si realizarea drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor, fara sa se foloseasca de functiile, atributiile ori insarcinarile primite, pentru dobandirea pentru ele sau alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Tot in vederea stavilirii fenomenului coruptiei in Romania au luat fiinta o serie de organisme cu scopul de a stavili sfera de manifestare a acestui fenomen, de a limita extinderea si de a actiona pentru combaterea acestuia.

Prin Hotararea Guvernului 1065 din 25 octombrie 2001 s-a aprobat Programul national de prevenire a coruptiei si Planul national de actiune impotriva coruptiei.

Prin aceasta Hotarare oficialitatile inteleg faptul ca coruptia constituie o amenintare pentru democratie, pentru suprematia dreptului, echitatii sociale si a justitiei, erodeaza principiile unei administratii eficiente, submineaza economia de piata si pune in pericol stabilirea institutiilor statale .Guvernul va actiona cu fermitate pentru combaterea coruptiei, pentru diminuarea substantiala a fenomenelor de evaziune fiscala, de contrabanda si de spalare a banilor, implicit a economiei subterane.

Ordonanta de Urgenta nr. 43 din 11 aprilie 2002 infiinteaza, la nivel national, Parchetul National Anticoruptie, ca parchet specializat in combaterea infractiunilor de coruptie (art. 1).

SECT.III. Semnificatiile si sensurile principale ale

fenomenului de coruptie

Criterii si repere normative de definirea coruptei. Coruptia abuz de putere.

Acceptand ideea ca fenomenului de coruptie nu ii se poate da o definitie universal valabila pentru toate societatiile, diferiti specialisti sau practicieni din domeniul dreptului, crimonologiei, al justitiei in ansamblul ei, sunt de acord aproape unanim ca acest concept este, de cele mai multe ori evaziv, ambigu, reductionist.

Astfel pentru majoritatea sistemelor penale, coruptia este un concept prioritar normativ, desemnand incalcarea sau transgresiunea ilegala (si imorala) a normelor referitoare la indatoririle functionarului public, agentilor economici sau persoanelor care efectueaza diferite operatii financiare ori bancare.

Din punct de vedere conceptual, se considera drept coruptie comportamentele care deviaza sau transgreseaza obligatiile normale ale exercitarii unui rol public de pilda, cel de functionar public sau care violeaza normele legale, care interzic exercitarea anumitor forme si tipuri de influenta (mita, traficul de influenta, abuz, santaj, etc.)

Conform altor definitii din punct de vedere legal, coruptia reprezinta o forma secreta de schimb social prin care detinatorii puterii politice sau administrative obtin beneficii in puterea sau influenta pe care o exercita in virtutea mandatului sau functiei lor.

Aceste definitii normative ale coruptiei nu se refera insa la cauzele sociale sau la efectele coruptiei asupra societatii, insistand mai degraba, pe ilegalitatile sau neregulile comise de anumiti indivizi, motiv pentru care o definire mai larga a fenomenului coruptie ar trebui sa se  centreze pe implicatiile acesteia asupra relatiilor economico-politice care functioneaza intr-o anumita societate.

Pe de alta parte, comportamenul "corupt" si comportamentul "legal" nu par a fi total opuse, existand dupa cum remarca Y. Mény, doua categorii distincte ale coruptiei: a) Coruptia "troc" constand din schimbul direct de favoruri politice sau administrative pentru plata imediata si directa a unor servicii:

b) Coruptia de "schimb social" care este indirecta si imprecisa, incluzand "gesturile (asa zis) generoase a unui donator cu speranta ca primitorul ii va oferi un serviciu implicit ". de aici rezulta si principalele caracteristici ale coruptiei:

- violarea regulilor si normelor referitoare la interesul general existente intr-o societatea la un moment dat.

- realizata in cursul unui schimb secret intre politic, social si pietele economice .

- cu scopul anticipat de a oferi persoanelor sau grupurilor resurse privind accesul si influenta unori factori de decizie

- rezultand in beneficii tangibile, materiale sau de alt tip

Cercetarile empirice asupra fenomenului coruptiei s-au axat pe clasificarea tipurilor de coruptie facandu-se distinctie intr corupti politica si cea birocrata.

O alta definitie, foarte des uzitata, considera coruptia ca fiind o tranzactie intre actorii din sectoarele publice si privat, prin care bunurile colective (publice) sunt in mod ilegitim transformate in beneficii personale. Perspectiva este acceptata si de Rose - Ackerman care sustine ca fenomenul coruptiei se afla la intersectia dintre public si privat, perspectiva centrata pe dinstinctia weberiana dintre public si privat ca baza unui sistem administrativ si politic necorupt.

In consecinta, coruptia ar trebui sa insemne acelasi lucru, indiferent de tara care se manifesta. In realitate, totusi societati diferite utilizeaza strategii diferite de rezolvare a problemelor cu care se confrunta. Cultura occidentala, de exemplu, se bazeaza, in primul rand, pe reguli, in timp ce alte culturi se bazeaza sisteme de relatii, motiv pentru care - asa cum se spune - unii oameni de afaceri din Vest au incredere in sistem, in timp ce altii au incredere numai in prietenii si familile lor.

Din perspectiva dreptului penal romanesc, coruptia inseamna dare si luare de mita, trafic de influenta si primirea de foloase nefoloase necuvenite (art. 254 - 257 Cod Penal Titlu VI). Aceste fapte sunt incadrate in categoria infractiunii de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Incepand cu anul 2000 sfera notiunii de coruptie a inceput sa fie largita si in legislatia romaneasca, iar celor patru infranctiuni mentionate li s-au adaugat o serie de conditionari sau atribute, care tin de statutul persoanei implicate in fapte de coruptie (legea 78/2000), de unele activitati care ar putea genera coruptia (legea privind finantarea partidelor politice) sau de unele principii general valabile pentru prevenirea si controlul coruptiei - cum ar fi transparenta administratiei publice,conflictul de interese etc. (legea 52 /2003, legea 544/2003).

Criteriul normativului penal este reductionist, atat in ceea ce priveste delimitarea sferei notiunii de coruptie, cat si in ceea ce priveste prevenirea si controlul fenomenului in sine. Aceasta caracteristica se afla in concordanta cu aprecierea unui parlamentar britanic care sublinea, in mod sugestiv, urmatoarele:

"Am rezolvat toate problemele legislative. Am adoptat sapte legi impotriva inflatiei. Am eliminat de nenumarate ori injustitia. Am rezolvat problema ecologica. Fiecare problema a fost rezolvata de nenumarate ori prin legislatie. Dar problemele raman. Legislatia nu da rezultate".

SECT.IV. Coruptia ca fenomen social. Definitii sociologice ale

coruptiei

Implicand o discrepanta semnificativa intre modelele (valorile, normele, practicile, regulile) sociale si culturale existente in orice societate si asteptarile si legitime ale indivizilor, organizatiilor si grupurilor sociale, coruptia reprezinta un fenomen social (cu consecinte antisociale), care are drept cauze majore imixtiunea factorului public in domeniul privat, presiunile exercitate de factorul economic asupra celui politic si invers, dereglarea economica, normativa si morala, dezorientarea normativa,scaderea sentimentului solidaritatii sociale, slabirea mecanismelor de control social etc.

Amploarea, dimensiunea si formele fenomenului de coruptie cunosc ritmuri si tendinte diferite de la o societate la alta, iar evaluarea intensitatii si gravitatii sale depinde, in mare masura, de forta si persistenta unor traditii si practici sociale si culturale, de modelul etic si normativ existent, de moravurile si mentalitatile dominante, de gradul de receptare, acceptare si respectare a normelor de baza ale societatilor respective.

Dupa parerea mai multor sociologi, coruptia reprezinta un fenomen care, prin amploarea, intensitatea si formele lui de manifestare, masoara adevarata stare de legalitate, moralitate si normalitate ale unei societati. Datorita consecintelor negative si destructive produse asupra structurii si stabilitatii grupurilor sau organizatiilor sociale si efectelor demoralizatoare la nivelul indivizilor, coruptia defineste pana la un anumit punct, starea de dezechilibru normativ si moral a acelor societati aflate in criza sau in tranzitie, intrucat ea perturba grav desfasurarea relatiilor sociale la nivel institutional si interpersonal, determinand scaderea prestigiului si a autoritatii unor institutii publice, precum si a unor instante specializate de control social, datorita imlicarii in afaceri ilicite a persoanelor cu functii de decizie din domeniul politicului, legislativului, executivului, justitiei si administratiei.

Din punct de vedere sociologic, fonomenul de coruptie include ansamblul de activitati ilicite si ilegitime realizate de diverse grupuri si organizatii (publice si private) si de diversi indivizi cu funcii de conducere sau care exercita un rol public, in scopul obtinerii unor avantaje materile ori morale sau a unui status social superior, prin utilizarea unor forme de constrangere, santaj, inselaciune, mituire, cumparare, influenta, intimidare etc.

Coruptia nu inseamna numai dare si luare de mita sau traficul de influenta ci inglobeaza o intreaga retea (formala sau informala) de indivizi, grupuri si organizatii intre care exista relatii de complicitate, tainuire si acoperire reciproca in scopul satisfacerii unor interese materiale si morale, publice sau private.

Referindu-se la coruptia din societatea americana, D. Cressey analizeza diferitele tipuri de organizatii criminale, asezandu-le pe un continuum al rationalitatii in functie de durabilitatea in timp a organizatiei, disciplina, numarul cat mai mic al arestarilor, competentele fiecarei membru etc. Diferenta dintre organizatii este data de gradul de rationalizare al obiectivului care urmeaza a fi realizat prin incalcarea legii. Rezulta, astfel, sase tipuri de organizare criminala, pe care autorul le analizeaza in detaliu, incepand cu cele mai bine structurate.

Organizatiile criminale se dezvolta o data cu societatea; pe masura ce creste nivelul de educatie al unei societati, creste automat si nivelul de educatie al membriilor unei organizatii criminale.

Pentru indentificarea si definirea diferitelor acte sau manifestari de coruptie, trebuie avut in vedere faptul ca, in marea lor majoritate, ele presupun: existenta, stabilirea si functionarea (formala sau informala) a doua tipuri de relatii de complicitate, in care sunt antrenate retele de statusuri si roluri aparent diferite dar convergente ca motivatie si finalitate.

a)         reteaua sau persoana care corupe (corupatorul) reprezentata de un individ, grup sau organizatie, care utilizeaza o serie de mijloace ilicite si ilegale prin care influenteaza alti indivizi sau grupuri in scopul obtinerii unor avantaje materiale sau morale.

b)         Reteaua sau persoana care se lasa corupta (elementul corupt), reprezinta o persoana, grupul sau organizatia (formala sau informala) care accepta sau se lasa influentata (cumparata) ori care abdica de la normele dentologiei profesionale, in scopul obtinerii unor avantaje sau pozitii sociale superioare, utilizand abuziv funcia publica

Intemeindu-se pe relatii de complicitate, fenomenul de coruptie include asadar ansamblul de activitati, acte, fapte si actiuni comise de indivizi, grupuri si organizatii, intre care exista legaturi si avantaje reciproce care graviteaza in jurul celor doi "poli" (corupator - corupt) si care pot imbraca urmatoarele forme:

a)       Coruptia economica, in care sunt incluse actiunile ilicite si ilegale comise de catre diversi agenti economici (regii autonome, societati comerciale, societati cu capital de stat, mixt etc.) sau de catre persoane particulare, concretizate sub forma unor delicte, cum ar fi de pilda, gestiunea fraudoasa, contrafacerea de marfuri si produse, falsuri in evidentele bancare si contabile si contabile etc.

b)       Coruptia administrativa, incluzand actele si faptele ilegale comise de functionarii publice sau alti salariati in legatura cu indeplinirea conditionata si preferentiala a atrtributiilor lor de serviciu, prin incalcarea normelor de dentologie profesionala(luare si dare de mita, trafic de influenta, abuz de putere, abuz in serviciu, etc. )

c)       Coruptia politica, care include acele comportamente ce deviaza (moral si legal) de la indatoririle oficiale ale unui rol public (politic) sau care transgreseaza normele privind interdictia exercitarii anumitor forme si tipuri de influenta (materiala sau morala) in scopuri personale. In cadrul coruptiei politice pot fi incluse, de pilda, activitatile de finantare (directa sau indirecta) a campaniilor electorale ale unor partide politice, subventionarea unor grupari si partide politice "clintelare", manipularea consilierilor si functionarilor politici sau administrativi, politizarea functiilor administrative si promovarea pe baza de criterii politice si de partid a anumitor functionari etc.