Epoca marilor reforme moderne. Evolutia administratiei publice in Principate de la 1848 pana la elaborarea Constitutiei din 1866

Epoca marilor reforme moderne. Evolutia administratiei publice in Principate de la 1848 pana la elaborarea Constitutiei din 1866

Marcand un vadit progres in introducerea elementelor de modernitate in conformitate cu spiritul timpului, dar mentinand inca serioase limite prin mentinerea si sporirea clacii, prin dependenta principatelor de puterea suzerana si puterea protectoare - la 1835 in Moldova si la  1838 in Tara Romaneasca Adunarea Obsteasca Obisnuita era silita sa voteze faimosul "articol aditional" prin care se recunostea "dreptul" Turciei si al Rusiei de-a amaliza si aproba "orice modificare constitutionala" din textul initial al legii fundamentale - Regulamentul Organic.De aceea, in anii urmatori proiectele si memoriile, pentru o noua organizare mai democratica a societatii romanesti in ansamblu si a administratiei publice in special n-au incetat sa framante mintile oamenilor cu vederi progresiste, determinand regrupari, organizari si manifestari politice. Proiectul societatii secrete din Banat, care preconiza in 1834-1835 formarea unei "republici romane unite" din toate teritoriile vechii Dacii, miscarea partidei nationale pentru inlaturarea si abrogarea articolului aditional, "Conjuratia confederativa" (1839) condusa de Leonte Radu - preconizand rasturnarea regimului regulamentar, instituirea unui stat confederativ prin unirea Moldovei si Tara Romaneasca si Serbia, dupa modelul Confederatiei germane, constituirea Societatii Secrete in 1840 si "Fratiei" in 1843 urmarind realizarea independentei Tarii Romanesti, lichidarea regimului feudal si emanciparea clacasilor prin improprietarire, egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii si desfiintarea rangurilor si privilegiilor boieresti, in cadrul unei republici democratice, insusirea si proprovaduirea unor obiective similare si de catre Asociatia Patriotica (1846) din Moldova sau de catre Societate studentilor romani din Paris (1845) exprima aceasta miscare pentru reinnoirea si democratizarea legiuirii fundamentale, in deceniile din preajma lui 1848. Emanciparea tiganilor aflati pe proprietatile statului, institutiilor publice si manastirilor, decretata in 1844 de domnitorii Gheorghe Bibescu in Tara Romaneasca si de Mihail Sturdza in Moldova, ca si Conventia moldo-munteana din 1 ianuarie 1848 pentru desfiintarea vamii dintre cele doua Principate, reprezinta primele succese ale acestei miscari de renovare si democratizare.

Revolutia de la 1848, prin revendicarile pe care le formuleaza si argumenteaza, preconizeaza un nou regim politic, care "sa realizeze intru totul dorintele si trebuintele poporului". Gruparile liberal-democratice si liberal-moderate din Moldova, in Petitia-program din 27 martie/8 aprilie 1848 cer, intre cele 35 de puncte si unele imperative, care proiecteaza inlocuirea regimului regulamentar - intre care dezideratul de a se infaptui "dizolvarea Adunarii Obstesti si alcatuirea unei noi adunari", care sa fie, prin larga ei alcatuire democratica "adevarata reprezentatie a natiei". Proclamatia de la Islaz a revolutionarilor munteni scrie mai direct si mai clar: "Poporul roman leapada un Regulament care este impotriva drepturilor sale legislative si impotriva tratatelor ce-i recunosc autonomia". Programele redactate si difuzate la Iasi, Islaz, Blaj, Bucuresti, Lugoj, Brasov, Cernauti sunt adevarate constitutii, care dau expresie necesitatii unei noi alcatuiri statale si administrative democratice. In Tara Romaneasca, unde guvernul provizoriu conduce efectiv timp de cateva luni destinele statului, se trece temporar la o administratie noua, democratica, preconizandu-se formarea unei republici burghezo-democratice, cu noi alcatuiri politice, administrative si juridice, in care domnul - propus a fi ales pe termen de 5 ani, din toate straturile sociale - echivala cu un veritabil presedinte de republica.

Interventia brutala a trupelor ruso-turce in Principate si ruso-austriece in Transilvania inabusa pe moment actiunea reformatoare. Dar ideile vor ramane si vor reveni in atentia aceleiasi generatii, precum si a urmasilor.

Prin intelegerea realizata in aprilie/mai 1849, odata cu semnarea Conventiei de la Balta Liman, Turcia si Rusia hotarasc: domni numiti in Principatele romane de puterea suzerana si protectoare, dintre boierii pamanteni, pe o durata de 7 ani, desfiintarea Adunarilor Obstesti si inlocuirea lor cu Divanuri legislative, compuse din membri de drept, numiti de domn; tinerea sub ocupatia trupelor otomane si rusesti a Moldovei si Munteniei "pentru a reprima orice miscare de insurectionare". In baza acestei conventii ruso-otomane au fost numiti,si nu alesi, Barbu Stirbei in Tara Romaneasca si Grigore Alexandru Ghica in Moldova, iar in 1856, la expirarea domniilor lor, cate-un caimacam, adica loctiitor de domn.

Regimul regulamentar era incalcat de catre puterea protectoare, Rusia, in 1853, odata cu declansarea razboiului ruso-turc, supranumit Razboiul Crimeei (1853-1856), cand domnii aflati in functie, Barbu Stirbei si Grigore Alexandru Ghica se refugiaza la Viena, iar rusii ocupa Principatele. Dar, in septembrie 1854, rusii, infranti, se retrag din Principate si acestea trec temporar sub ocupatia trupelor otomane si austriece. Tratatul de la Paris, din 18/30 martie 1856, incheiat in urma Razboiului Crimeei, continea o suma de stipulatii importante cu privire la o noua organizare a Principatelor:

inlocuirea protectoratului Rusiei cu garantia colectiva a celor 8 puteri europene participante la razboi: Franta, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia, regatul Sardiniei;

convocarea unor adunari sau divanuri ad-hoc, care sa se pronunte, printr-o consultare plebiscitara, asupra organizarii viitoare a celor doua tari, Moldova si Muntenia, prin revizuirea Regulamentelor Organice, in conformitate cu dorintele romanilor;

libertatea navigatiei pe Dunare si neutralitatea Marii Negre, in care scop se infiinta Comisia Europeana a Dunarii, cu sediul la Galati;

in scopul inlaturarii Rusiei de la gurile Dunarii, erau retrocedate Moldovei judetele Belgrad, Cahul si Ismail, din sudul Basarabiei.(80)

Dezbaterile si hotararile Adunarilor ad-hoc, in care pentru prima oara erau reprezentate toate starile sociale, au capatat "valoare si forta juridica constitutionala". In Rezolutia adoptata in Adunarea ad-hoc a Moldovei la 7/19 octombrie 1857, Mihail Kogalniceanu scria: "dorinta cea mai mare, cea mai generala, aceea hotarata de toate generatiile trecute, aceea care este sufletul generatiei actuale, aceea care, implinita, va face fericirea generatiilor viitoare, este Unirea Principatelor intr-un singur stat, o unire care este fireasca, legitima si neaparata, pentru ca in Moldova si in Valahia suntem acelas popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru ca avem acelas inceput, acelas nume, aceeasi limba, aceeasi religie, aceeasi istorie, aceeasi civilizatie, aceleasi institutii, aceleasi legi si obiceiuri, aceleasi temeiuri si aceleasi sperante, aceleasi trebuinte de indestulat, aceleasi hotare de pazit, aceleasi dureri in trecut, acelas viitor de asigurat si, in sfarsit, aceiasi misiune de inplinit".

Rezolutia Adunarii ad-hoc din Moldova, insusita si exprimata in cuvinte aproape identice cu cea din Muntenia cuprindea urmatorul program: 1) autonomia, 2) unirea celor doua Principate intr-un singur stat cu numele de Romania, 3) print strain dintr-o familie domnitoare europeana, 4) neutralitatea si inviolabilitatea noului stat, 5) guvern reprezentativ si constitutional, 6) garantia colectiva a celor 7 puteri.

Aceste deziderate exprimau atitudinea progresista, democratica, a locuitorilor din cele doua Principate. Referindu-se la dorinta si vointa identica si unanim exprimata de cele doua tari, "Le Constitutionnel" scria la 26 octombrie 1857: "Ele au asteptat cu nerabdare ziua in care le va fi lasata libertatea de a-si alege reprezentantii; cind aceasta zi a venit, si-au facut datoria cu o prudenta si o intelepciune pe care prietenii, ei insisi, nu indrazneau s-o spere de la lipsa lor de experienta".

Conferinta reprezentantilor celor 7 puteri europene garante, analizand hotararile adunarilor ad-hoc din Principate, adoptau o conventie evaziva, contradictorie, care nu consacra limpede nici unirea, nici regimul parlamentar democratic burghez, lasand in seama romanilor destule probleme nesolutionate, neclare. Conventia marilor puteri din 10/22 mai - 7/19 august 1858, prevedea: 1) cele doua tari vor putea purta numele de Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti; 2) fiecare tara urma sa aiba domn, guvern, o adunare legiuitoare si capitala proprie; 3) se infiinta o Comisie Centrala pentru alcatuirea legilor de interes comun si Curtea de Casatie comune pentru ambele Principate, cu sediul la Focsani; 4) se instituie responsabilitatea ministeriala; 5) se reglementeaza prin lege relatiile dintre proprietari si tarani; 6) se stabileste modalitatea alegerii membrilor Adunarii elective pe baza unui cens foarte ridicat; 7) domnii urmau sa fie reprezentati la Curtea Suzerana prin agenti moldoveni si munteni, nesupusi nici unei jurisdictii straine si agreati de Poarta.

Aceasta Conventie de la Paris a devenit legea fundamentala a tarii, ramanand in vigoare pana in 1864.

Ramanea in seama romanilor, a fruntasilor lor politici, care dispuneau de experienta revolutiei de la 1848 si cunosteau contradictiile dintre marile puteri garante, sa faureasca un stat roman unitar si modern.

In acest context, intre anii 1859-1866 s-a desfasurat procesul formarii si consolidarii statului national si a sistemului de drept modern, in cadrul carora a fost unificat, renovat si modernizat si sistemul administratiei publice.

Alegerea lui Cuza, ca domn, la 5 ianuarie 1859 in Moldova, iar la 24 ianuarie si in Tara Romaneasca, dubla sa alegere a fost un prim pas important, o premisa a continuarii si consolidarii unirii, pe plan intern si international.

Recunoasterea dublei uniri a lui Cuza - mai intai de catre statele europene favorabile, Franta, Prusia, Sardinia, de catre Rusia infranta, care isi cauta aliati, de catre Anglia inconsecventa, apoi, in final, in august 1859 si de catre cele doua mari puteri ostile unirii, Turcia si Austria - a permis trecerea la unificarea treptata a organelor centrale ale statului. In acest scop, s-a stabilit o capitala unica, Bucuresti. In fiecare din cele doua guverne au fost numite persoane originare din ambele Principate, spre a se cunoaste si conlucra, in vederea unificarii guvernelor, ceea ce s-a putut realiza la 22 ianuarie - 3 februarie 1862, cand s-au reunit si Adunarile Moldovei si Munteniei, iar Al.I. Cuza putea anunta solemn "Unirea definitiva a Principatelor".

Dupa conceptiile teoretice si experienta practica a celor mai avansate tari europene, intre care pe primul loc se situa  Franta, inspirandu-se dupa Constitutia acesteia din 1852 si tinandu-se seama de traditiile progresiste, de experienta, de nevoile si posibilitatile concrete ale societatii romanesti, Al.I. Cuza si-a expus intr-o prima forma programul sau de dezvoltare, reformare si modernizare, intr-o scrisoare adresata la 17/29 mai 1859 lui Napoleon al III-lea. Erau vizate: problema taraneasca, emanciparea si improprietarirea taranilor, organizarea financiara si judecatoreasca, industria, comertul, administratia, invatamantul, armata, lucrarile publice, reglementarea regimului juridic al strainilor, jurisdictia consulara, reforma electorala, consiliul de ministri, ministerele, caile de comunicatie, curtea de conturi si curtea de casatie, statutul functionarilor publici etc.

Statul national a fost conceput ca principal instrument al constructiei moderne, racordat la nevoile si trebuintele societatii romanesti, la orizonturile, experienta si spiritul vremii. Unificarea pe plan legislativ si adiministrativ intern a constituit o prima si importanta directie de activitate. Astfel, s-a inceput prin revizuirea, reformarea, unificarea si modernizarea codurilor civil, penal, comercial si de procedura penala, continuandu-se apoi cu masurile de ordin administrativ. S-au contopit serviciile vamale intr-o singura directie generala. S-au creat si modernizat administratia telegrafului, serviciul sanitar, penitenciar si a altor servicii, cu o singura directie centrala si unitara. S-a constituit un Consiliu Superior al Instructiunii Publice. S-a organizat Corpul inginerilor civili. S-a unificat conducerea politiei. Ziua de 24 ianuarie a fost proclamata zi nationala, iar orasul Bucuresti - capitala. In spiritul timpului si al Conventiei de la Paris s-a afirmat principiul desfiitarii privilegiilor, egalitatea in faaa legilor si a impozitelor, obligativitatea satisfacerii serviciului militar. La 24 ianuarie 1862 in fata adunarilor si guvernelor reunite, Al.I. Cuza a prezentat un adevarat program vizand unirea administrativa, descentralizarea, organizarea comunala. In iulie 1862 s-a creat o Comisie de specialisti in acest scop. S-a creat Consiliul de Stat. S-a elaborat un proiect de Constitutie. S-au adoptat legea presei, legea comunala, legea contributiei pentru poduri si sosele, legea patentelor, timbrului, taxelor de judecata si vanzari etc.

Dar, cum mosierimea detinea inca majoritatea in Adunarea Electiva si se opunea sistematic unor reforme fundamentale - cum era reforma agrara - Al.I. Cuza a fost nevoit la 2/14 mai 1864 sa recurga la lovitura de stat, cand, pe calea plebiscitului din 10/14 mai 1864, a modificat sistemul electoral, aproband Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris. Care a primit si titlul de Act aditional si modifica in interesul poporului roman Conventia de la Paris din 7/19 august 1858, prevazand: Domnul, ca sef al puterii executive, capata atributii sporite. Era seful statului, Cumula prerogative executive si legislative, Putea emite drecrete-legi fara consultarea parlamentului, ori de cate ori nevoile tarii o impuneau. Putea emite decrete cu putere de lege mai ales in intervalul dintre sesiunile parlamentare. Impartea puterea legislativa cu Adunarea Electiva.

Parlamentul, care, conform Conventiei de la Paris din 1858 era unicameral si avea o componenta prerponderent mosiereasca - devenea un organism largit, in care patrundeau si elemente burgheze, progresiste; el devenea bicameral, fiind format din Camera Deputatilor si Senat, care in titulatura sa initiala se mai numea Corpul Ponderator.

Intiativa legislativa o avea domnul, care, impreuna cu Consiliul de Stat - instituit prin legea din 13 februarie 1864 si format din juristi, lucrand sub presedintia domnului - elabora proiectele de legi si le inainta Parlamentului. Aceste proiecte de legi erau sustinute in Adunarea Electiva sau Camera Deputatilor chiar de catre ministrii de resort.

Membrii Adunarii Elective se alegea conform noii legi electorale, care micsora censul, permitea unui numar sporit de cetateni sa devina parlamentari.

Senatul sau Corpul Ponderator avea in componenta sa doua categorii de membri - unii senatori de drept, intre care mitropolitul tarii, episcopii, presedintele Curtii de Casatie si cel mai vechi general aflat inca in activitate - intreg acest grup de senatori era considerat important mai ales prin experienta si prestigiu in viata politica a tarii. O a doua categorie de senatori, 64 la numar, erau oameni numiti de domnitor. Senatul cu o astfel de componenta dezbatea, analiza si evalua proiectul de lege si avea puterea sa il adopte fara modificari - si, in acest caz, il trimitea direct, spre sanctionare, domnitorului, care prin semnatura sa ii conferea putere de promulgare. Daca senatorii faceau modificari la proiectul de lege analizat, atunci acesta era inaintat si Camerei Deputatilor, spre a-l aproba si apoi mergea spre sanctionare. Daca insa Camera Deputatilor nu aproba proiectul trimis cu modificari de Senat, acest proiect era remis Consiliului de Stat, acelui grup de juristi, spre a-l desavarsi. Si Senatul putea respinge o lege, un proiect de lege, si in acest caz era trimisa aceluiasi organism de lucru, Consiliul de Stat, spre a fi refacuta.

Activitatea legislativa si reformatoare de pana la adoptarea Constitutiei propriu-zise - care va prelua cele mai multe prevederi din Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris - a fost extrem de bogata.

Afirmarea demnitatii nationale s-a facut printr-un urias evantai de reforme. S-a inlaturat jurisdictia consulara straina. Turcii aflati fara pasaport au fost trimisi in tara lor de origine, iar cei ce veneau cu treburi trebuiau sa aiba pasaport romanesc. Prin acest fapt se limita si inlatura amestecul Portii in relatiile interne.

Statul roman se comporta aidoma unui stat independent. Cuza incuviinteaza restabilirea conventiei telegrafice cu Austria, incheiata in 1855 cu Moldova. In 1860 se incheie cu Rusia prima conventie internationala. Obliga Poarta si Austria sa recunoasca valabilitatea pasapoartelor romane. In aprilie 1859 concentra ostirea la Floresti, langa Ploiesti, avertizand Austria ca statul roman ar putea participa la conflictul intre Franta si Sardinia, contra imperiului habsburgic. Cuza primi de la Napoleon al III-lea un cadou de 10.000 de pusti si instructori militari. Unifica gradele militare, regulamentele si scolile de la Iasi si Bucuresti destinate armatei. Proclama principiul egalitatii si obligativitatii serviciului militar pentru toti fiii tarii. Cand mitropolitul Sofronie Miclescu trimise la manastiri "carti de afurisenie" in care indemna clerul la nesupunere si revolta fata de dispozitiile guvernului, Cuza il suspenda din functie, il trimise in judecata si in surghiun la Manastirea Slatina.

In domeniul cultural s-a introdus alfabetul latin in locul celui chirilic. A fost oprita instrainarea documentelor si valorilor de patrimoniu artistic. S-a hotarat ca in toate bisericile si manastirile sa se efectueze cultul numai in limba romana. S-a creat Muzeul National de Antichitati si s-au infiintat Arhivele Statului. A fost introdusa cea dintai mare reforma moderna a invatamantului - hotarandu-se primcipial gratuitatea si laicizarea invatamantului primar, infiintarea de gimnazii si licee in toate judetele, crearea unei bogate retele de invatamant superior, Universitatea din Iasi (1860) si cea din Bucuresti (1864), Scoala de Arte Frumoase, Conservatorul de Muzica. S-a introdul noul calendar gregorian - trecandu-se de la 31 decembrie 1864 direct la 13 ianuarie 1865. S-a separat Biserica Ortodoxa Romana de Patriarhia greaca din Constantinopol, declarandu-se autocefalia Bisericii romane (1865).

Dintre marile reforme, care-au stat la baza dezvoltarii si consolidarii statului roman modern, mentionam: secularizarea averilor manastiresti (1863), reforma agrara (1864) - prin care 2/3 din pamanturile mosierilor au trecut in proprietatea taranilor; noua lege electorala (1864) - prin care, in functie de venit si impozit alegatorii erau impartiti in colegii, sporindu-se considerabil accesul elementelor burgheze si a intelectualilor la viata politica; elaborarea si introducerea codurilor civil si penal, introduse in 1865 si ramase in vigoare pana in 1937.