Institutiile uniunii europene

INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE

Cei trei piloni ai Uniunii Europene

Uniunea Europeana este forma cea mai actuala a constructiei comunitare, care a inceput in anul 1952.

Tratatul de la Maastrich (1993) este temeiul juridic al trecerii la entitatea numita "Uniunea Europeana". Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastrich, U.E. este formata din 3 "piloni":

Comunitatile europene: -C.E.E., C.E.E.A si C.E.C.A.

Politica externa si de securitate comuna (P.E.S.C)

Cooperarea politiei si cea judiciara

1. SISTEMUL INSTITUTIONAL AL UNIUNII EUROPENE

Institutiile comunitare

Institutiile constituie structura actionara cea mai importanta a Uniunii Europene si sunt in numar de 6:

Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de ministri);

Comisia europeana;

Parlamentul european;

Curtea de justitie;

Curtea de conturi;

Tribunalul de prima instanta;

Principiile care guverneaza activitatea institutiilor comunitare:

Activitatea institutiilor comunitare este guvernata de urmatoarele 3 principii:

principiul autonomiei de vointa;

principiul atribuirii de competente;

principiul echilibrului institutional.

Potrivit principiului autonomiei de vointa, institutiile comunitare au posibilitatea de a-si elabora regulamente proprii de organizare si functionare. Totodata, isi pot numi proprii functionari comunitari.

Institutiile comunitare au autonomie, dar nu au personalitate juridica, deoarece acestea nu actioneaza in nume propriu, ci in numele Comunitatilor europene, pe care le reprezinta in raporturile la care participa.

Potrivit principiului atribuirii de competente, institutiile comunitare duc la indeplinire numai acele atributii care le sunt stabilite in mod expres. La acest nivel nu este permisa indeplinirea atributiilor implicite, deduse.

Principiul echilibrului institutional reuneste doua componente esentiale, si anume:

separarea puterilor, respectiv a competentelor institutiilor comunitare;

colaborarea, cooperarea intre institutiile Comunitatilor europene.

CONSILIUL EUROPEAN

Consiliul european este o structura suprainstitutionalizata, infiintata in vederea asigurarii unei mai bune cooperari politice, la nivel inalt, intre statele membre ale Comunitatii europene.

Componenta, organizare, functionare si atributii

Consiliul european reuneste sefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene si pe presedintele Comisiei europene. Acestia sunt asistati de catre ministri Afacerilor externe si de catre un membru al Comisiei.

Consiliul se reuneste de doua ori pe an, la finele fiecarui semestru. In caz de urgenta poate fi convocata si o a treia intalnire, chiar si a patra.

Rolul Consiliului european se concretizeaza in directionarea politica a constructiei comunitare. Astfel, Consiliul european:

orienteaza constructia comunitara, prin stabilirea liniilor directoare ale politicii comunitare;

impulsioneaza politicile comunitare generale;

coordoneaza politicile comunitare;

defineste noile sectoare de activitate comunitara.

Activitatea Consiliului european se concretizeaza in adoptarea urmatoarelor documente:

Decizii pentru problemele cele mai importante;

Decizii de procedura cu ajutorul carora se realizeaza declinarea de competente in favoarea Consiliului Uniunii Europene sau a altor institutii comunitare;

Orientari si directive;

Declaratii.

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (CONSILIUL DE MINISTRI)

Consiliul de Ministri a aparut pe cale conventionala prin Tratate institutive avand la inceput, denumiri diferite: Consiliul Special al Ministrilor (Tratatul instituind C.E.C.A.) si Consiliul (Tratatele de la Roma instituind C.E.E. si EURATOM)

Dupa unificarea institutiilor, prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, dobandeste denumirea de Consiliul de Ministri.

Organizarea si functionarea Consiliului U.E.

Consiliul U.E. ca institutie, are rolul de a reprezenta toate statele membre ale Uniunii Europene, exprimand, de altfel, legitimitatea statala a Comunitatilor.

Conditiile in care functioneaza Consiliul sunt stabilite prin Tratatul asupra Uniunii Europene, Tratatele institutive si Regulamentul interior elaborat chiar de catre Consiliu.

Presedintia este asigurata prin rotatie, de catre fiecare stat membru, pentru o perioada de 6 luni.

Organele auxiliare

a)    Consiliul este asistat de catre un Secretariat general.

Secretariatul general al Consiliului este un organism cu suport logistic care reuneste mai multi functionari si, in general, constituie un cabinet colectiv de conducere asigurand permanenta si garantand stabilitatea.

b)    Comitetul reprezentantilor permanenti ai statelor membre (COREPER)

Comitetul este locul unde se dezvolta un dialog dublu: dialogul reprezentantilor permanenti intre ei si dialogul fiecaruia dintre ei cu capitala de unde provin.

c) Alte organe auxiliare:

Grupuri de experti;

Comitetul pentru agricultura;

Comitetul monetar;

Comitetul politic;

Comitetul pentru vize.

Atributiile Consiliului Uniunii Europene

Asigura coordonarea politicilor generale ale statelor membre si dispune de puterea de decizie in vederea asigurarii conditiilor necesare realizarii obiectivelor stabilite prin Tratat si in conditiile necesare realizarii obiectivelor stabilite prin tratat si in conditiile prevazute de acesta.

Consiliul poate cere Comisiei sa procedeze la studiul tuturor propunerilor si masurilor pe care le considera oportune sau necesare realizarii obiectivelor comune. Sintetizand, retinem ca atributii ale Consiliului urmatoarele:

se ocupa cu coordonarea generala a actiunilor comunitare cu actiunile statelor membre, avand in vedere faptul ca politicile economice nationale nu sunt de competenta exclusiv nationala.

in economia Tratatului de la Maastricht, cooperarea tinde sa imbrace un caracter politic, vorbindu-se din ce in ce mai insistent despre realizarea Uniunii Europene, Uniune care intruchipeaza trecerea de la stadiul economic la cel politic.

Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar, elaborand regulamente si directive.

in cadrul Tratatului C.E.C.A., Consiliul isi pastreaza un rol neobisnuit pentru el ca institutie consultativa si de tutela a Comisiei. Astfel, in anumite cazuri, el este doar consultant, alteori, insa el este chemat sa-si expuna parerea conforma.

COMISIA EUROPEANA

Comisia europeana este cea de-a doua institutie comunitara, care in sistemul Tratatului C.E.C.A. s-a numit "inalta Autoritate".

Comisia are drept scop principal pe acela de a asigura fiecarei comunitati identitatea sa proprie, punand in valoare interesele comunitare, mai presus de interesele statelor membre, exprimand, astfel, interesele fiecarei Comunitati in parte.

Componenta si statutul membrilor Comisiei

Comisia Europeana reprezinta elementul executiv al comunitatilor.

Membrii comisiei trebuie sa aiba cetatenia statelor membre, iar numarul membrilor nu poate fi mai mare de doi.

Membrii Comisiei sunt alesi in functie de competentele lor generale si trebuie sa ofere toate garantiile de independenta.

Membrii Comisiei se bucura de o seri de privilegii si imunitati, dintre acestea retin atentia cele ce urmeaza:

imunitatea de jurisdictie pentru actele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin ca oficiali ai Comunitatii europene, imunitate ce isi mentine efectele si dupa incetarea activitatii in cadrul Comisiei, insa in raport cu raspunderea pe care o pastreaza in continuare.

scutirea de impozite si alte drepturi banesti acordate, in exercitarea atributiilor lor
de catre organele comunitare.

Durata mandatului comisarilor este de 5 ani. Aceasta poate inceta in una din urmatoarele situatii:

implinirea termenului;

demisie voluntara;

demitere din oficiu;

motiune de cenzura;

deces.

Organizare si functionare

Organizarea si functionarea Comisiei sunt consfintite prin normele adoptate in cadrul Tratatelor institutive si prin Regulamentul interior.

Pentru desfasurarea sedintelor Comisiei, exista doua proceduri speciale, si anume:

procedura scrisa si

procedura delegarii.

procedura scrisa consta in faptul ca fiecare comisar face propunerile pe care le considera necesare domeniului pe care il coordoneaza si le comunica, in scris, celorlalti comisari.

procedura delegarii este cea in cadrul careia un comisar poate actiona in numele altuia pentru probleme de gestiune sau administrare, clar definite, folosindu-se sistemul mandatarii.

Atributiile Comisiei europene

formuleaza recomandari si/sau avize privind materiile care fac obiectul prezentului Tratat, daca acesta prevede in mod expres sau daca ea considera ca sunt necesare;

dispune de putere de decizie proprie si participa la elaborarea propunerilor de acte ale consiliului si Parlamentului european in conditiile prevazute in prezentul Tratat.

exercita competentele pe care Consiliul i le ofera pentru executarea regulilor pe care el le stabileste.

Rolul Comisiei se rezuma la:

asigurarea respectarii Tratatelor comunitare;

initiativa legislativa, sub aspectul formularii propunerilor de regulamente si directive necesare indeplinirii obiectivelor propuse;

chemarea in justitie a celor vinovati de neindeplinirea normelor comunitare.

Sub aspectul activitatilor pe care le desfasoara, Comisia nu dispune de libertate deplina, deoarece, potrivit statutului propriu, este obligata sa actioneze numai daca interesele Comunitatilor o cer.In domeniul extern Comisia indruma negocierea acordurile cu tarile terte, iar in executarea mandatelor Consiliului reprezinta Comunitatile.

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul european a aparut prin Tratatele institutive, fiind denumit, la inceput, fie Adunarea comuna, fie Adunare.

Prin rezolutia Adunarii parlamentare europene din 30 martie 1962, s-a stabilit denumirea de Parlamentul european, denumire care o poarta si in prezent.

Componenta Parlamentului european

Sub aspectul componentei si al recrutarii, remarcam ca, inca din anul 1951, autorii tratatelor au sustinut clar principiul conform caruia membrii Adunarii sa fie alesi cu "sufragiu universal direct, dupa o procedura uniforma in toate statele membre" si, de asemenea, sa se reglementeze punerea sa in aplicare. S-a avut in vedere ca, in perspectiva, Adunarea sa fie formata din delegati desemnati de Parlamentele nationale, dupa procedura stabilita de fiecare stat membru.

In prezent, Parlamentul are in componenta sa 626 de membrii. Prin Tratatul de la Amsterdam s-a hotarat ca numarul membrilor nu poate fi mai mare de 700, in perspectiva extinderii U.E., ceea ce va implica o redistribuire a locurilor in Parlamentul european pentru fiecare stat membru.

Statutul membrilor Parlamentului european este reglementat atat de dispozitiile comunitare, cat si de cele nationale.

Parlamentul poate stabili unele reguli de conduita pentru membrii sai.

Deputatii europeni sunt alesi pentru o perioada de 5 ani, iar prezentul lor mandat este reprezentativ. Astfel un membru al Parlamentului european, pe timpul mandatului, nu poate indeplini si calitatea de:

membru al guvernului unui stat;

membru al Comisiei;

membru al Curtii de justitie sau grefier;

membru al Curtii de Conturi;

membru al Comitetului consultativ C.E.C.A. sau al Comitetului economic si social al comitetelor sau organismelor create in temeiul sau in aplicarea Tratatelor institutive in vederea administrarii fondurilor comunitare sau a unei sarcini permanente si directe de gestiune administrativa;

membru al Consiliului de administratie, al Comitetului de directie B.E.L;

functionar sau agent in activitate in cadrul Comunitatilor europene.

Organizare si functionare

Organizarea si functionarea Parlamentului european sunt reglementate in Tratatele institutive si in Regulamentul adoptat cu majoritate de voturi de catre insusi Parlamentul european. Regulamentul a facut obiectul unei reforme globale in octombrie 199

Organizarea din punct de vedere al organizarii, Parlamentul european cuprinde:

un Birou;

Conferinta presedintilor;

comisii;

grupuri politice parlamentare.

Functionarea Parlamentul este asistat de Secretar general, ce se regaseste in fruntea Secretariatului general, in cadrul Secretariatului isi desfasoara activitatea aproximativ 3500 de persoane, pe langa care mai functioneaza si personalul grupurilor politice si asistentii membrilor.

Lucrarile se desfasoara in trei orase diferite. Secretariatul se regaseste la Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg.

Atributiile Parlamentului european

1. Controlul politic - reprezinta primul atribut al puterii. Aceasta posibilitate pe care o are Parlamentul european, se materializeaza, in primul rand, in dezbaterile organizate ocazie cu care diferitele organe de actiune sunt chemate sa-si sustina activitatile si orientarea in plan politic.

Competenta (putere) bugetara - ocupa un loc important intre atributiile Parlamentului european si ii permite, daca nu sa se impuna, macar sa negocieze de la egal la egal cu Consiliul.

Competenta legislativa - Parlamentul european nu detine atributele parlamentelor nationale in materie legislativa. Nu are nici competenta de initiativa, rezervata Comisiei, nici competenta de decizie rezervata Consiliului. Parlamentul are numai statut de asociat la legislatia de grade diferite, dupa care intra in campul de aplicare al uneia sau a alteia dintre cele 3 proceduri:

procedura consultarilor;

procedura intelegerii;

procedura cooperarii;

4. In materie externa

Istoria sistemului parlamentar evidentiaza faptul ca parlamentele au fost investite la inceput cu puteri bugetare depline si dupa aceea au devenit organe legislative.

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Mastrich asupra Uniunii europene, la l noiembrie 1993, Parlamentului european i-au fost conferite puteri suplimentare si anume:

dreptul de a cere Comisiei sa inainteze propuneri pentru anumite domenii ale politicii comunitare;

dreptul de a infiinta Comisii de ancheta temporare;

dreptul la petitie.

CURTEA DE CONTURI

Infiintarea Curtii de Conturi se inscrie in contextul aplicarii si consolidarii finantarii Comunitatilor prin resurse proprii si in cel al atribuirii Parlamentului european a responsabilitatii de a descarca Comisia pentru executia bugetului. Curtea de Conturi a fost prevazuta de Tratatul din 22 iulie 1975, care a reformat procedura bugetara. Este o institutie care, prin activitatea pe care o desfasoara, urmareste scopuri financiare, realizand controlul financiar.

Componenta, organizarea si functionarea Curtii

Curtea de Conturi numara in prezent 15 membri. Ei trebuie sa fie alesi dintre personalitatile care apartin sau care au apartinut in tarile lor institutiilor de control extern sau care poseda o calificare speciala pentru aceasta functie si sa prezinte toate garantiile de independenta. Ei sunt numiti de catre Consiliul Uniunii Europene pentru o perioada de 6 ani,cu posibilitatea reinnoirii mandatului lor.

Presedintele Curtii este ales dintre membrii acesteia pentru o perioada de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului. Presedintele este cel care asigura buna functionare a serviciilor si a activitatilor Curtii; tot el reprezinta Curtea pe plan extern, in special atunci cand institutia pe care o conduce trebuie sa prezinte rapoarte altor institutii comunitare.

Atributiile Curtii de Conturi

Competentele Curtii de Conturi sunt foarte largi. Se ocupa cu examinarea aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor celor trei Comunitati, indiferent ca sunt bugetare sau nu. Totodata, Curtea isi exercita controlul pe domenii si asupra institutiilor si statelor membre, in masura in care acestea au beneficiat si au folosit fonduri comunitare.

Curtea de Conturi intocmeste un raport anual dupa inchiderea fiecarui exercitiu financiar. Totodata, isi poate prezenta, in orice moment observatiile, mai ales sub forma rapoartelor speciale, asupra unor chestiuni specifice si poate emite avize la cererea uneia din celelalte institutii Comunitare.

ORGANELE COMUNITARE

Banca Europeana de Investitii (B.E.I.)

Institutia financiara a Uniuni Europene, Banca europeana de investitii a fost creata in anul 1958, prin Tratatul de la Roma, instituind C.E.E., cu scopul de a finanta investitiile pentru promovarea obiectivelor Uniunii. Ea acorda imprumuturi pe termen lung pentru finantarea proiectelor de investitii ce contribuie la dezvoltarea echilibrata a Uniunii, cat si la integrarea sa .

Imprumuturile acordate de B.E.I. sunt destinate finantarii proiectelor ce urmaresc unul dintre urmatoarele obiective:

dezvoltarea economica a regiunilor mai putin favorizate;

ameliorarea retelelor transeuropene in sectoare precum: transporturi, telecomunicatii, si cel al energiei;

garantarea unei aprovizionari cu energie;

protectia mediului si a cadrului de viata prin promovarea amenajarii urbane si ocrotirea patrimoniului arhitectural al U.E.

2. Sistemul European al Bancilor Centrale si Banca Europeana (S.E.B.C.)

Obiectivul principal al S.E.B.C. este mentinerea stabilitatii preturilor. Sarcinile fundamentale ale S.E.B.C., sunt:

definirea si implementarea politicii monetare a Comunitatii;

desfasurarea operatiunilor de schimb;

pastrarea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

Alte organe comunitare:

Comitetul Consultativ C.E.C.A., instituit prin Tratatul C.E.C.A.;

Comitetul economic si social, instituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene si Tratatul C.E.E.A.;

Comitetul regiunilor, instituit prin Tratatul asupra Comunitatii europene.

Concluzii

Relatiile dintre institutiile U.E. sunt bazate pe parteneriat, cooperare si dependenta mutuala. Obiectivul lor este de a elabora politici si de a lua decizii eficace in cadrul democratic al unei examinari si a unui control al utilizarii puterii executive. Ele incearca sa sporeasca bunastarea sociala, economica si culturala a ansamblului cetatenilor, sa promoveze pacea si dezvoltarea economica nu numai in Europa ci si in intreaga lume.

Ele trebuie, in egala masura, sa sufere o profunda transformare pentru a integra noi membri provenind din Europa mediterana, Centrala si de Est in vederea cresterii rolului Uniunii in afacerile mondiale si pentru a intarii securitatea sa.

2.ORDINEA JURIDICA A COMUNITATILOR EUROPENE

Ordinea juridica reprezinta ansamblul de norme care guverneaza raporturile stabilite de catre Comunitatile europene cu :

statele membre;

statele nemembre

alte organizatii internationale

persoane fizice/ juridice care nu apartin statelor membre ale Comunitatilor europene.

Principii

integrarea directa a ordinii juridice comunitare in ordinea juridica interna a statelor membre ale C.E.;

aplicabilitatea prioritara a dreptului comunitar in dreptul intern al statelor membre.

Ordinea juridica a C.E., in ansamblul sau, are in compunere 2 categorii de norme juridice:

norme juridice cu valoare de lege fundamentala, constitutionala (tratatele institutive si modificatoare):

norme juridice cu valoare de legi ordinare elaborate de institutii in existenta si functionarea lor.

In doctrina au fost formulate mai multe propuneri cu privire la criteriile de clasificare a izvoarelor dreptului comunitar european.

Potrivit criteriului fortei juridice, izvoarele dreptului comunitar sunt:

izvoarele primare (principate);

izvoarele derivate (secundare);

normele juridice ce provin din angajamentele externe ale C.E.;

izvoarele complementare;

izvoarele nescrise.

A. Izvoarele primare (principale)

tratatele institutive si cele modificatoare: Tratatul de la Paris (1952) - instituind CECA, Tratatele de la Roma (1958) - instituind CEE si Euratom.

Forta juridica a acestor tratate este similara fortei juridice pe care o au prevederile constitutionale din dreptul intern al fiecarui stat.

Ordinea juridica a C.E. a parcurs 2 etape succesive:

- la inceput au avut caracterul unei ordini juridice internationale (drept international public);

- ulterior, dobandesc caractere proprii dreptului international privat.

Astazi asistam la un drept international al C.E. cu precadere si, in susbsidiar, la un ansamblu de norme care se regasesc in categoria ordinii juridice interne.

Tratatele institutive reunesc caracterele proprii fiecaruia dintre cele 2 sisteme de drept:

tratatele sunt guvernate de normele dreptului international public;

tratatele reunesc elementele constitutive al legii fundamentale interne, fiind guvernate de dreptul intern existent in cadrul Comunitatilor europene.

Tratatele modificatoare dobandesc forta juridica a izvoarelor primare pe care le completeaza sau le revizuiesc.

B. Izvoarele derivate (secundare)

a) Regulamentul are forta juridica a legii din dreptul intern. Se caracterizeaza prin maxima generalizare si abstractizare; orice aplicare incompleta este interzisa.

Regulamentul este obligatoriu pentru institutiile din dreptul intern din toate statele membre ale C.E.; are forta juridica obligatorie cu privire la:

scopul final de atins

modul, forma prin care se poate ajunge la indeplinirea scopului final.

b) Directiva este izvorul care urmeaza tehnica legii-cadru, completata prin decretele de aplicare. In raport cu regulamentul, directiva este mai flexibila, tinand cont de realitatea nationala existenta in fiecare stat membru. Spre deosebire de regulament, directiva se adreseaza institutiilor de drept intern numai din anumite state ale C .E (regula); exceptia este data de situatia cand ea poate avea drept destinatar subiecte de drept intern din toate statele membre; cand se intampla acest lucru, directiva prevede expres in continutul sau.

Spre deosebire de regulament, directiva este obligatorie numai cu privire la scopul final, aceasta lasand la dispozitia statelor forma/mijloacele prin care se ajunge la indeplinirea scopului.

c)    Decizia - Asemanator directivei si spre deosebire de regulament, decizia se adreseaza subiectelor de drept intern din anumite state membre ale Comunitatilor europene (destinatari desemnati). Decizia, asemenea regulamentului si spre deosebire de directiva, este obligatorie in toate elementele ei, adica atat cu privire la scop, cat si cu privire la forma/mijloacele de indeplinire a scopului.

d) Recomandarea si avizul nu sunt izvoare derivate ale dreptului comunitar european in sensul celor de mai sus. Acestea nu au forta juridica obligatorie. Ele isi propun sa orienteze conduita statelor cu privire la evolutia constructiei comunitare.

C. Normele care provin din angajamentele externe ale Comunitatilor europene

Nivelul pe care-l ocupa normele care provin din angajamentele externe in ordinea juridica comunitara: aceste norme ocupa un loc inferior izvoarelor primare, dar se situeaza pe un loc superior fata de izvoarele derivate in ansamblul ordinii juridice comunitare

D. Izvoarele complementare

Izvoarele complementare reprezinta normele care se situeaza in sfera/campul de aplicare a izvoarelor primare ale dreptului comunitar european. Uneori, acestea se pot gasi si in prelungirea aspectelor reglementate de categoria izvoarelor primare. Exista 3 situatii:

domeniile/materiile care sunt reglementate exclusiv la nivel comunitar; situatie in care interventia statelor membre este considerata a fi o incalcare a prevederilor tratatelor comunitare (ex.: materia taxelor vamale);

domeniile/materiile reglementate exclusiv de statele membre ale C.E,; orice interventie a institutiilor comunitare este considerata o incalcare a normelor de drept intern;

domeniile/materiile reglementate de Comunitatile europene si statele membre ale acestora.

Conflictul dintre norma comunitara si cea interna se solutioneaza in favoarea celei dintai (ex.: materia concurentiala).

Fac parte din aceasta categorie de izvoare:

conventia comunitara, incheiata de Comunitatile europene cu alte organizatii internationale sau cu state nemembre;

acordurile incheiate intre statele membre si alte organizatii internationale sau cele incheiate intre statele membre si statele nemembre.

E. Izvoarele nescrise

a)   metoda de interpretare folosita de Curtea de justitie a C.E.

b)    principiile:

generale = principiile fundamentale ale dreptului international, public

cu caracter tehnic (ex.: neplata zilelor de greva).

Caracteristicile aplicabilitatii dreptului comunitar in dreptul intern al statelor membre

a) Aplicabilitatea imediata = dreptul comunitar face parte automat, din momentul intrarii sale in vigoare, din dreptul intern al statelor membre, nefiind necesara nici o formula speciala de introducere, pastrandu-si calitatea de drept comunitar.

b) Aplicabilitatea directa = actul comunitar, pentru a fi aplicabil in dreptul intern, nu necesita masuri legislative adoptate la nivel national in baza si pentru executarea acestuia (toate actele comunitare care beneficiaza de aplicabilitate directa au, automat, si efect direct).

Efectul Direct = dreptul particularilor de a invoca direct in fata autoritatilor nationale prevederi ale dreptului comunitar.

c) Aplicabilitatea prioritara = in caz de conflict intre o norma comunitara si una interna, prima are totdeauna prioritate, indiferent de forta juridica si de momentul adoptarii normei interne.