In ce mod ex-pune opera de arta contemporana lumea?

In ce mod ex-pune opera de arta contemporana lumea?

Sa presupunem, mai departe, ca suntem intr-un muzeu care propune atat o opera a lui Rembrandt, Lecția de anatomie a profesorului Tulp (1632) cat și o opera a lui Andy Warhol, Campbell's Soup I: Tomato (1968). Putem afirma ca aceste doua opere de arta ex-pun aceeași lume? Lumea pe care opera de arta a lui Rembrandt o ex-pune, nu este lumea noastra, a celui ce o privește in anul 2010, insa lumea pe care o ex-pune opera de arta a lui Andy Warhol este lumea noastra. In ce masura o lume devine lumea noastra? Spunem, in modul cel mai banal, ca lumea noastra este acel mod de a fi intr-un anumit timp, acea lume in care viața noastra se desfașoara, in care mergem la supermarket, in care ne facem cumparaturile de la mall, in care ne uitam la televizor, in care aprindem și stingem lumina, in care ne folosim de computer etc. Aceasta lume este lumea pe care științele naturii și implicit tehnica, mai bine zis tehnologia, ne-o propun.

Cu ce difera lumea mea, de lumea in care Rembrandt picta? De ce nu aș avea eu acces, de ce nu aș putea deschide, in modul ințelegerii lumea acestui pictor al secolului al XVII-lea? Vom ajunge la concluzia ca omul poate deschide o opera de arta ce nu este a timpului sau, spre exemplu un Rembrandt. In general, ar spune M. Heidegger, omul nu ar trebui sa intampine dificultați in a deschide lumea pe care o ex-pune opera lui Rembrandt intrucat, aceasta dificultate nu apare in urma unei deficiențe a omului. Aceasta dificultate a deschiderii lumii lui Rembrandt rezida in faptul ca lumea noastra, cea a tehnicii moderne, procedeaza la o inchidere, la o acoperire a ințelegerii pe care omul o avea pana deunazi asupra lumii in general.

Daca vorbim de un spațiu in timp, in care incadram artiști și opere, fie secolul XVII-lea, fie secolul al XVIII-lea și apoi tot ceea ce vine dupa secolul al XX-lea, pana in zilele noastre, atunci, vorbim noi oare de un conținut al operei care sa fie conform sau critic cu privire la timpul sau? Este clar ca nu vorbim in acești termeni. Insa ce face, atunci, ca noi sa ințelegem și sa des-coperim arta unui anumit secol in timp ce arta vremii noastre ne ramane inchisa, cu toate ca, am plecat de la premisa ca tehnologia este, mai mult sau mai puțin, ințeleasa de cei ce traiesc in epoca sa?

Sa ne reamintim in ce mod am stabilit ca omului, care traiește in epoca tehnologiei, i-a devenit deja familiara aceasta lume tehnologizata. Am spus ca omul manuiește sau salașluiește in modul ințelegerii, deja, atunci cand zboara cu avionul, atunci cand il piloteaza, atunci cand produce roboți și computere, cand folosește cardul bancar etc. Sa identificam, oare, tehnica cu tehnologia? Nu, tehnologia este un mod de a fi al tehnicii. Cand avem in vedere termenul "tehnica", simultan, ne aflam in prezența normelor, a regulilor, a legilor ca fiindu-i constitutive. Obiectele care alcatuiesc astazi, o lucrare de arta, nu mai au aceeași semnificativitate pentru om, ca acum o jumatate de secol. Arta contemporana, spre deosebire de cea pre-moderna, propune materiale noi- plastic, gips, prezența unor obiecte ce altadata nu ar fi fost considerate arta- scaune, toalete, cutii de coca cola-, ce constituie, singure sau laolalta cu alte obiecte asemenea lor, o lucrare de arta. Arta contemporana propune prezența artistului laolalta cu opera sa, introduce spectatorul in pro-ducerea operei de arta iar, cu aceasta raportare la opera de arta, acest nou tip de arta este aproape impenetrabil, in sensul in care oamenii nu ințeleg ca au de-a face cu arta. Arta, pana la Marcel Duchamp, este o arta pe care oamenii, nu doar specialiștii, o ințeleg ca atare și o considera ca atare; ei știu ca se afla in prezența artei. Aici, ei aleg sa deschida, sa des-copere, de fiecare data, arta. Ceea ce se intampla o data cu arta contemporana, este o invadare a deschiderii Dasein-ului. Omul este bombardat, clipa de clipa, de arta, de aceasta forma de comunicare pe care, in plus, nu o ințelege.

Arta contemporana iese in strada, pe cand ceea ce ințelegem prin arta, pana in secolul al XX-lea, ramane, ca sa zicem așa, in spații inchise care cer a fi deschise. Acum, o data cu arta contemporana, arta vine peste Dasein heideggerian, il domina iar acest lucru se intampla tocmai pentru ca el nu o ințelege iar ea ii invadeaza spațiul pe care el il locuiește și care ii este atat de familiar. Sa fie oare aceasta stranietate pe care arta i-o livreaza omului, o consecința a dezvoltarii atat de rapide a tehnicii ca spațiu in care obiectele și rostul acestora sunt reconsiderate și redefinite? Sa fie oare din cauza rapiditații cu care se dezvolta tehnica, nepermițandu-i astfel Dasein-ului o acomodare cu aceasta? M. Heidegger numește aceasta acomodare, o relație libera a Dasein-ului cu tehnica[1].