Relația artei contemporane cu tradiția. Reconsiderarea semnificativitații lucrurilor

Relația artei contemporane cu tradiția. Reconsiderarea semnificativitații lucrurilor

Cum poate deveni un ustensil obiect al unui ansamblu ce este considerat opera de arta? Cum poate deveni scaunul, ce mai adineauri ne folosea la șezut, sa devina o lucrare de arta? Doar pentru ca este facut de om, el poate sluji altfel decat in modul sau cel mai propriu? Desigur, M. Heidegger recunoaște ca omul poate deschide lucrurile in multiple feluri, cum ar fi scaunul ca obiect de arta, insa, daca omul deschide cu atata ușurința un scaun catre o alta menire funcționala, atunci de ce ne mai intrebam cu privire la natura obiectelor ce constituie o opera de arta contemporana? Putem spune ca artistul contemporan indeparteaza natura de ustensil a lucrului intr-o astfel de lucrare sau, dimpotriva, o arata mai apasat[1]?

Sa presupunem ca suntem in fața spațiului in care se implinește opera de arta a lui J. Gerz, Le Prospectus du Transsibérien. Se poate intampla ca cineva sa ia scaunul ca obiect constituant al operei de arta, ca ustensilul-scaun, in calitatea-sa-de-a-fi-la-indemana? Insa un scaun "reprezentat" intr-o pictura, nu il privim ca pe un ustensil ce are calitatea-de-a-fi-la-indemana; de abia cand ieșim in afara noastra chestionand lumea, noi ințelegem sau nu, deschidem sau nu, felul de a fi al operei de arta. In prezența unei picturi  ințelegem ca scaunul nu este decat "reprezentat". In lucrarea lui J. Gerz, ceva din ființa scaunului se prezentifica in mai mare masura decat in "reprezentarea" pe care o "face" un pictor intr-o lucrare? Raspundem: Nu. Ceea ce ține de prezentificarea ființei scaunului consta in maniera in care omul se raporteaza la lume și mai ales la lumea pe care o deschide scaunul, nu un scaun. Dificultatea unei raportari a omului la o astfel de opera de arta, ca cea propusa de J. Gerz nu consta in lucrurile cu care artistul iși construiește opera de arta ci omul secolului al XX-lea asista la o noua maniera de a gandi obiectul estetic chiar daca acesta este, in prima instanța, un ansamblu de lucruri cu sens.

Un alt exemplu de opera de arta ce arata, din nou, ca in epoca tehnologizata, lucrurile iși pierd din semnificativitatea pe care o dețineau odata, il constituie lucrarea lui Jonathan Borofski, Omul cu ciocanul. Tu știi ca operele de arta se colecționeaza, se depoziteaza, se viziteaza, raman, au propriul lor spațiu și, deodata, in piața centrala a orașului tau, apare Omul cu ciocanul, al lui  Jonathan Borofski. Ca și cum cineva ar fi inaintea ta, mereu, ținand un tablou și obligandu-te sa-l privești.

La aceasta acoperire a ființei lumii, pe care omul o poate intalni, dupa cum vedem din Originea operei de arta, și prin intermediul operei de arta, contribuie modul in care artistul se raporteaza la pro-ducerea operei sale. Pro-ducere unei opere, in epoca contemporana, nu mai depinde de tehnica tradiționala a artiștilor ci ei au reconsiderat-o deja, incepand cu Marcel Duchamp. Materialele cu care artiștii epocii moderne și contemporane iși implinesc operele, trimit cu precadere la maniera in care tehnica moderna se manifesta: avioane, motoare, fabrici care servesc consumului in masa etc.