Diencefalul

Diencefalul

Diencefalul sau creierul intermediar este un segment al encefalului situat deasupra si in continuarea mezencefalului si sub emisferele cerebrale care il acopera.

Este constituit din mai multe formatiuni anatomice dispuse in jurul ventriculului al III-lea: talamusul, hipotalamusul, epitalamusul, metatalamusul si subtalamusul. In alcatuirea acestor structuri nervoase intra substanta cenusie si substanta alba.

Fig. nr.- Sectiune sagitala la nivelul encefalului

Talamusul reprezinta cea mai voluminoasa formatiune a diencefalului, fiind alcatuit mai ales din substanta cenusie, dar si din substanta alba.

Talamusul reprezinta cel mai inalt centru subcortical de integrare a informatiilor intero- si exteroceptive, integrarea finala, discriminativa realizandu-se insa la nivelul cortexului cerebral. Nucleii talamici au deci rolul de a proiecta impulsurile senzitivo-senzoriale somatice spre ariile corticale, de a realiza conexiunea cerebel - cortex motor si hipotalamus - sistemul limbic. Conexiunile talamo-corticale sunt bilaterale, realizandu-se un circuit reverberant talamo-cortico-talamic de mare importanta fiziologica.

Nucleii de asociatie integreaza impulsurilor provenite de la mai multi nuclei talamici si au rolul de a conecta indirect informatiile senzitivo-senzoriale cu ariile de asociatie corticale din lobii prefrontal, parietal, occipital si temporal.

In afara de nucleii descrisi, in talamus se afla si un sistem difuz de proiectie (nuclei nespecifici), care face parte din substanta reticulata. Nucleii nespecifici intervin in reglarea ritmului somn-veghe si in elaborarea unor procese afectiv-emotionale.

Subtalamusul este situat intre talamus si mezencefal, in continuarea pedunculilor cerebrali. Structurile de la acest nivel reprezinta statii de legatura ale cailor extrapiramidale, strans legate functional de corpii striati de la baza emisferelor cerebrale.

Epitalamusul este situat in partea postero-superioara a diencefalului. El cuprinde glanda epifiza (glanda endocrina) si structuri de substanta alba, care sunt implicate in reflexele olfactivo-somatice (miscarile capului si corpului legate de miros).

Metatalamusul este format din doua proeminente nervoase numite corpi geniculati, care reprezinta cai de releu pentru analizatorul auditiv (cei mediali) si vizual (cei laterali).

Hipotalamusul este situat in partea inferioara a diencefalului, sub talamus.

Functiile hipotalamusului sunt foarte complexe. Din punct de vedere functional hipotalamusul apare ca un tablou central de comanda pentru reglarea majoritatii functiilor din organism, putand fi considerat un adevarat creier vegetativ.

Cele mai importante functii reglate si coordonate prin hipotalamus sunt termoreglarea, diureza, aportul de lichide si alimente, functiile sexuale, somnul si anumite stari emotionale (frica si furia).

De asemenea, controland activitatea sistemului endocrin, hipotalamusul intervine in reglarea circulatiei, respiratiei, metabolismului energetic, protidic, glucidic, lipidic si a echilibrului hidro-electrolitic. La randul sau este controlat de catre scoarta emisferelor cerebrale.

Hipotalamusul este permanent informat pe doua cai: umoral (prin calitatile sangelui care il iriga) si nervos (prin caile ascendente si descendente care ajung la acest nivel). Calea umorala prin care hipotalamusul actioneaza la nivel periferic este reprezentata de secretiile glandei hipofize.

Hipotalamusul primeste aferente de la talamus, corpii striati, trunchiul cerebral, maduva, sistemul limbic si neocortex. Eferentele se stabilesc cu scoarta cerebrala (prin releu talamic), cu sistemul limbic, cu nucleii vegetativi din trunchiul cerebral, cu maduva spinarii si cu hipofiza.

Termoreglarea. Temperatura corpului reprezinta un parametru important al homeostaziei. In hipotalamusul posterior sunt localizati centrii termogenezei, iar in hipotalamusul anterior centrii termolizei. Termogeneza intervine pentru adaptarea organismului la frig si consta in producerea de caldura prin cresterea metabolismului, prin producerea de contractii musculare ritmice si generalizate (frisoane) si impiedicarea pierderii de caldura prin vasoconstrictie periferica. In cazul expunerii la temperaturi crescute este activata termoliza, adica pierderea de caldura prin vasodilatatie periferica, sudoratie, scaderea ratei metabolismului si respiratie accelerata (polipnee). Lezarea centrilor termoreglarii transforma organismul homeoterm intr-un organism  poikiloterm.

Diureza este reglata (alaturi de alte mecanisme) si prin eliberarea de ADH din nucleii anteriori, hormonul fiind depozitat apoi in hipofiza posterioara. Hormonul antidiuretic guverneaza retroresorbtia apei la nivelul tubilor renali distali si colectori, reducand eliminarile de apa prin urina. Lezarea nucleilor anteriori, a tijei pituitare sau a neurohipofizei determina diabet insipid prin deficit de ADH.

Aportul de lichide. In hipotalamusul lateral, in vecinatatea nucleilor care sintetizeaza ADH se gaseste centrul setei, stimulat de cresterea presiunii osmotice a lichidelor organismului sau de reducerea volumului sangvin. Senzatia constienta de sete determina aparitia unui comportament de ingestie de lichide intr-un volum corespunzator, astfel incat presiunea osmotica revine la normal. Lezarea acestui centru determina un aport insuficient de lichide urmat de instalarea unei stari de deshidratare.

Aportul de alimente este reglat de centrii foamei si satietatii, care interactioneaza permanent. Centrul foamei se gaseste in aria hipotalamica laterala, iar centrul satietatii este plasat in nucleul ventro-medial. La animalele superioare, activitatea centrilor hipotalamici ai foamei si satietatii este reglata de sistemul limbic, care comanda apetitul discriminativ si de cortexul cerebral (prin lobii frontali si temporali), care adapteaza ingestia de alimente la conditiile concrete ale mediului intern si extern.

Distrugerea centrului foamei este urmata de pierderea senzatiei de foame si infometare, iar hiperactivitatea centrului foamei sau distrugerea centrului satietatii determina structurarea unui pattern alimentar dezadaptativ, caracterizat de supraalimentatie si obezitate secundara.

Functiile sexuale sunt reglate si coordonate de hipotalamus impreuna cu sistemul limbic. Influentele hipotalamusului se realizeaza prin modificarea secretiei de hormoni gonadotropi si prin participarea directa la geneza impulsului sexual. De asemenea, nucleul paraventricular secreta oxitocina, hormon ce determina contractia celulelor mioepiteliale din canalele galactofore (urmata de ejectia laptelui) si a musculaturii uterine (producand expulzia fatului).

Comportamentul instinctual. Hipotalamusul (impreuna cu sistemul limbic) este un centru important al vietii afective, fapt dovedit de modificarile afective produse prin diferite sectionari, extirpari sau stimulari experimentale. Astfel, s-a dovedit ca la nivelul hipotalamusului si sistemului limbic se elaboreaza emotiile, sentimentele si pasiunile, precum si expresia vegetativa a acestora: variatiile frecventei cardiace, ale tensiunii arteriale, modificarile respiratorii etc.

In hipotalamusul lateral exista zone a caror excitare produce frica si furie, stari insotite de o serie de manifestari vegetative. Aceste zone sunt influentate in sens facilitator sau inhibitor de diverse arii din neocortex, dar si de nuclei din sistemul limbic. De asemenea prin extirparea emisferelor cerebrale se produc stari de furie sau de teama deoarece se elimina influentele inhibitoare exercitate asupra hipotalamusului.

Activitatea emotionala normala este deci rezultatul unei stari de echilibru care se realizeaza intre influentele antagonice care se exercita asupra hipotalamusului.

Somnul se afla partial sub controlul centrilor hipotalamici, argumentul fiind somnul prelungit (boala somnului) care se instaleaza dupa lezarea hipotalamusului posterior. Interventia hipotalamusului in reglarea ritmului somn-veghe se manifesta la nivelul reactiei de trezire si prin cresterea starii de vigilenta corticala.

Exista si alte functii atribuite hipotalamusului: intervine in reglarea respiratiei, a circulatiei, a metabolismului glucidic si energetic (prin descarcarile de catecolamine si prin intermediul hormonilor hipofizari), regleaza hematopoieza, creste capacitatea de lupta antiinfectioasa a organismului, intervine in reglarea glicemiei etc. Aceste influente intervin in adaptarea functiilor respective la conditiile variabile de mediu.