Interpretari ale conceptului de comunicare

Interpretari ale conceptului de comunicare

Despre termenul de comunicare, inteleasa procesual, ca transmitere/receptionare a mesajelor orale, scrise sau de alta natura, prin intermediul carora o persoana sau un grup uman primesc informatii referitoare la un domeniu oarecare al realitatii inconjuratoare, literatura stiintifica incepe sa ofere studii mai bogate abia in acest secol. Cuvantul, ca atare, este insa mult mai vechi. El deriva din latinescul communicatio[1], care insemna a transmite informatii, dar si a discuta sau a inter-relationa; se considera ca, prin intermediul comunicarii, se stabililea o legatura cu cineva, i se transmitea, sub forma de mesaje, informatii explicite (adica date numerice, descrieri de fapte, notiuni exprimate oral, in scris ori prin semnale, potrivit unui cod antestabilit) si implicite (cele care rezulta din contextul comunicarii, din gestica si mimica ce insotesc mesajul verbal, ori din aspectul sau din forma textului).

In fondul lexical romanesc cuvantul comunicare are o dubla dimensiune[2], respectiv "sacra si comunitara": initial, "intelesul cultural, ecleziastic al latinescului communicare, mostenit sub forma cuminecare"[3], avand, in toate limbile romanice, "acelasi sens, de a se impartasi de la, a se impartasi intru ceva"[4]; ulterior, sensul laic, prin preluarea recenta, pe cale savanta a cuvantului reprezentat de neologismul comunicare. Constantin Noica delimiteaza semnificatiile, celor doua cuvinte, astfel: "Comunicarea este de ceva, cuminecarea e in sanul a ceva, intru ceva.Comunicarea e de date, de semnale sau chiar de semnificatii si intelesuri; cuminecarea e de subintelesuri"[5]

Pentru cei mai multi dintre noi, in mod uzual, verbul "a comunica" inseamna "a aduce la cunostinta", "a da de stire", "a spune" sau "a informa". Autorii lucrarii "Stiinta comunicarii" sustin ca, in general, orice dictionar explicativ mentioneaza[6] trei semnificatii, partial suprapuse, ale cuvantului comunicare

♦instiintare, aducere la cunostinta;

♦contacte verbale in interiorul unui grup sau colectiv;

♦prezentare sau ocazie care favorizeaza schimbul de idei sau relatiile spirituale.

In dictionarele franceze[7] sunt numeroase definitii ale comunicarii, apropiate sau divergente, care se refera la:

♦schimb, relatii, a impartasi;

♦a stabili o relatie, actiunea de a comunica un lucru cuiva;

♦mijlocul prin care comunicam (media, drum);

♦a impartasi ceva cuiva;

♦a pune in comun idei sau interese, pana la schimbul comercial sau la o figura retorica prin care se cere aprobarea auditorilor etc.

Si Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX[8] acorda verbului "a comunica" urmatoarele sensuri:

♦a face cunoscut, a da de stire, a informa a instiinta, a spune;

♦(despre oameni, comunitati sociale etc.) a pune in legatura, in contact cu.; a vorbi cu.

In timp, conceptul de comunicare a fost abordat din numeroase perspective, ceea ce face sa ne confruntam cu o adevarata proliferare a definitiilor, aceasta "dispunand", conform celor spuse de cercetatorii americani Frank E. X. Dance si Carl E. Larson, de 126 de formulari mai reprezentative[9]. Chiar daca Dance, prin accentuarea unor aspecte sau componente ale comunicarii, restrange multitudinea acestor formulari in doar 15 tipuri (anexa 1), pe care le structureaza apoi in sase optiuni de baza, fara sa ofere o definitie unica, nu diminuiaza cu nimic natura si diversitatea impresionanta a proceselor comunicative. Important este ca el considera optiunile de baza[10], astfel stabilite, puncte posibile de demarare a unor analize complexe asupra comunicarii.

Din cele relevate rezulta ca se opereaza cu numeroase notiuni si definitii pentru a se descrie o realitate comunicativa eterogena si extrem de fluida, considerata "un ansamblu mai putin structurat si multiform"[11], "ambiguu si eteroclit"[12]. Ca urmare, sunt dispute numeroase intre cercetatorii care cauta solutii la problematica deosebit de complexa si variata a acestui proces "indispensabil si fundamental actului si campului psihosocial"[13]. Mai mult, asa cum sesizeaza Mihai Dinu, "conceptul de comunicare deruteaza prin multitudinea ipostazelor sale si tinde sa se constituie intr-o sursa permanenta de confuzii si controverse"[14]. Aspectul relevat reprezinta una din consecintele faptului ca de comunicare se ocupa numeroase stiinte. Lista disciplinelor care concura la investigarea comunicarii este impresionanta: psihologia, lingvistica, lexicografia, psiho-lingvistica, psihiatria, matematica, logica, sociologia, retorica si oratoria, informatica, criptografia, filozofia etc.; acestea, de regula, analizeaza aspecte disparate din comunicare, din perspectiva propriilor nevoi de investigare, deci intr-o "acceptiune, particulara, specializata", a carei sensuri sunt uneori complementare, apropiate sau divergente.

Sugestiva, in acest sens, este analiza pe care o face Mihai Dinu in lucrarea "Comunicarea"[15]. El considera ca daca pe un biolog (Edward O. Wilson) il satisface definitia potrivit careia "comunicarea este o actiune a unui organism sau a unei celule care altereaza modelele probabile de comportament ale altui organism sau ale altei celule, intr-o maniera adaptativa pentru unul sau pentru ambii participanti", pe informatician, psiholog si sociolog ii va nemultumi, intrucat:

♦primul este <<interesat de comunicarea dintre "organisme" sau "celule" nevii, ba chiar anorganice, in al caror comportament criteriul adaptarii la mediu devine inoperant>>;

♦urmatorii "nu concep comunicarea in absenta unui subiect dotat cu constiinta, chiar daca nu intotdeauna este constient de informatia pe care o vehiculeaza".

Ca urmare, psihologii si sociologii vor fi inclinati sa accepte conceptul propus de Carl I. Hovland, Irving I. Janis si Harold H. Kelley potrivit caruia "comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)". Obiectiile fata de aceasta formulare sunt insa, deasemenea numeroase, astfel:

♦postularea preponderentei comunicarii verbale vine in contradictie cu rezultatele recente din kinezica, care au stabilit ca doar 7% din comunicarea interpersonala este verbala, restul fiind non-verbala (limbajul gestual si paralimbajul);

♦definitia nu acopera domeniul comunicarii animale;

♦nu orice comunicare urmareste sa produca schimbari in comportamentul oamenilor (muzica, artele plastice, de pilda) "cum lasa sa se inteleaga definitia citata";

♦definitia nu include si comunicarea intrapersonala.

Si definitia propusa de Warren Weaver (unul dintre autorii modelului informatic al comunicarii) reduce domeniul comunicarii, intrucat o considera "totalitatea proceselor prin care o minte poate sa o afecteze pe alta". In acest caz insa sunt dificultati si in definirea mintii.

Pentru a raspunde nevoilor cat mai multor stiinte interesate de comunicare unii cercetatori au largit cadrul definitiei, actiune care nu a avut rezultatele asteptate. Astfel, Charles Morris conceptualizeaza comunicarea ca "punerea in comun, impartasirea, transmiterea unor proprietati unui numar de lucruri", ceea ce duce la extinderea domeniului prin incuderea unor "tipuri de interactiuni care nu au nimic de a face cu informatia". In viziunea autorului, care isi ilustreaza.definitia cu exemplul unui radiator ce isi "comunica" caldura obiectelor din spatiul ambiant, "orice mediu care serveste acestui proces de punere in comun e un mijloc de comunicare: aerul, drumul, telefonul, limbajul". Situatia este asemanatoare si in cazul definitiei lui Colin Cherry, care considera comunicarea "ceea ce leaga organismele intre ele".

Acest aspect este reflectat si de dictionarele si literatura de specialitate aparute in tara noastra. Astfel, Dictionarul de psihologie sociala defineste comunicarea (umana) ca un "mod fundamental de interactiune psihosociala a persoanelor, realizat prin intermediul simbolurilor si al semnificatiilor social-generalizate ale realitatii ori a unor modificari de comportament individual sau la nivel de grup"[16], iar Dictionarul de sociologie o defineste ca un "proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia intr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar in vederea receptarii"[17]. Emilian M. Dobrescu precizeaza ca in sociologie si psihologia sociala comunicarea este un concept de baza si, intrucat coexista numeroase definitii, sintetizeaza diferitele acceptiuni in functie de utilizarea lor, astfel[18]

♦procesul prin care individualitatile observa stimulii si reactioneaza in grade diferite la perceperea lor;

♦mecanismul prin care relatiile umane exista si se dezvolta;

♦toate simbolurile gandirii, impreuna cu mijloacele de propagare si conservare a lor;

♦comunicare sociala, definita, fie ca expresie generala pentru a desemna toate formele de relatii sociale in care exista o participare constienta a indivizilor si grupurilor, fie ca raporturi interpersonale comportand o comuniune sau fuziune a constiintelor (comunicare interpersonala).

Studiul comunicarii in interiorul diverselor discipline are, "fie statutul de problema subinteleasa si familiara a carei tratare implicita este suficienta, fie cel explicit, de aspect obligatoriu"[19], care nu se limiteaza doar la formularea unor concluzii secundare. Indiferent de amploarea lor rezultatele acestor studii, mai mult sau mai putin acceptate, s-au constituit totusi in contributii care au imprimat o deosebita dinamica a perspectivelor asupra comunicarii: "de la cea informationala (C. Shannon, W. Weawer, Cl. Flament, R. B. Zajonc etc.) - care a dominat inceputurile cercetarii comunicarii si care, prin semnul egal dintre comunicare si informare, a impus modelul traditional, liniar - s-a ajuns astazi la acceptarea si valorificarea complementaritatii perspectivelor. Comunicarea este abordata concomitent ca relatie (perspectiva interactionista: S. Moscovici, B. Rimé, R. Ghiglione, C. Kerbrat-Orecchione), ca actiune (perspectiva praxiologica: G. Bateson, P. Watzlawich si scoala de la Palo Alto), ca tranzactie (perspectiva pragmatica: S. Hybels, J. A. De Vito), ca act cultural (perspectiva culturala: E. T. Hall, E. Goffman)"[20]. Exista insa si o trasatura comuna a tuturor acestor abordari: se constata ca, desi multe dintre definitiile astfel obtinute nu coincid, intrucat releva universuri diferite, totusi, termenul de comunicare, intruneste un larg consens.

Multitudinea definitiilor decurge si din complexitatea comunicarii, la fel de mare ca a fiintei umane insasi, din faptul ca procesul de comunicare a devenit universal si atotcuprinzator, intrucat traim in mijlocul unor "comunicari multiple"[21], intr-o societate in care <<"totul comunica"; societatea insasi fiind numita "de comunicare">>[22].

Aspectele evidentiate ne conduc si la alte concluzii, de altfel interesante: situatiile de comunicare sunt extrem de variate si de deosebite intre ele ca urmare a imprevizibilitatii reactiilor firii umane si a faptului ca exista o mare diversitate de conexiuni intre oameni in interiorul organizarilor sociale, si ele diverse; notiunea de comunicare este polisemica; rolul important pe care il are comunicarea in lumea contemporana "indica o depasire certa, o ridicare deasupra statutului de anexa"[23] a oricarei stiinte care isi propune sa o abordeze.

Toate acestea il determina pe Denis McQuail sa constate ca "definirea comunicarii nu este usoara intrucat este o complexitate care are mai multe surse, in afara cantitatii de elemente si etape implicate si, ca atare, nu o poate acoperi o singura formula"[24]. Aceasta dificultate, mai precizeaza autorul citat, "deriva, in primul rand din marea diversitate de evenimente sociale de care trebuie data seama si, in al doilea rand, din faptul ca evenimentele comunicative pot fi conceptualizate foarte diferit"[25]

In consecinta, ne aflam in fata unui impas cand nu ne satisface nici "definitia precisa, dar restrictiva", rezultat al investigarii specialistului "dintr-un domeniu de cercetare strict circumscris", nici "cea cu caracter general", intrucat este vaga, nu surprinde toate semnificatiile si nuantarile posibile, ii imprima o simplitate aparenta sau, ceea ce poate fi si mai grav, o face sa para goala de continut. Iata ca, desi termenul de comunicare "se afla pe buzele tuturora si, de aceea, pare lipsit de ascunzisuri.de indata ce incercam sa-l definim, el isi reliefeaza polivalenta si ambiguitatile'[26].