QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente constructii

Intocmirea, completarea si reconstituirea cartilor funciare



Intocmirea , completarea si reconstituirea cartilor funciare


Prin intocmirea cartilor funciare se intelege deschiderea unei carti funciare noi prin inscrierea unui imobil care nu a fost ori nu mai este cuprins in nici o alta carte funciara . In schimb,prin completarea cartilor funciare se intelege inscrierea intr-o carte funciara a unui imobil care nu a fost inscris in nici o alta carte funciara .

Intocmirea si completarea cartilor funciare se fac la cerere sau din oficiu.Cartea funciara se poate intocmi sau completa fie pentru o foaie,fie pentru o parte dintr-o foaie .



Cererea de intocmire, completare sau reconstituire trebuie sa cuprinda urmatoarele date (art 59 din Regulament ) :

-numele sau denumirea si domiciliul sau,dupa caz,sediul persoanei care a figurat ultima ca titulara a dreptului inscris in cartea funciara

-identificarea imobilului (nr. de parcela )

-titlul in temeiul caruia se introduce actiunea si titlul in virtutea caruia s-a dobandit dreptul real

-drepturile reale care greveaza imobilul

La cerere se ataseaza un certificat de la primaria localitatii unde este situat imobilul,care sa ateste ca petentul este cunoscut ca proprietar,precum si situatia imobilului de la oficiul teritorial ,putandu-se efectua,daca este necesar si o expertiza cadastrala .

In cazul in care o carte funciara urmeaza a fi intocmita ori completata prin inscrierea unui imobil care nu a fost cuprins in nici o alta carte funciara, precum si in cazul in care o carte funciara a fost distinsa, pierduta ori a devenit nefolosibila, in tot sau in parte, din diferite cauze, intocmirea, completarea si reconstituirea, dupa caz, se face de catre registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesati pe baza unei incheieri. In acest scop se folosesc toate inscrisurile si documentatiile tehnice existente, privitoare la imobilele in cauza, precum si situatia dreptului de proprietate.

Reconstituirea unei carti funciare este admisibila daca este :

- distrusa

- pierduta ;se asimileaza cartilor funciare pierdute si cartile sustrase,chiar daca cercetarile privind aceste aspecte nu au fost finalizate

- degradata

Registratorul de carte funciara va dispune prin incheiere reconstituirea in tot sau in parte a cartii funciare distruse,pierdute sau , dupa caz , devenite nefolosibila .


Legea nr 7/ 1996 ,cu modificarile si completarile ulterioare a prevazut efectuarea de inscrieri cu caracter nedefinitiv in cate o carte funciara in toate cazurile in care au ca obiect terenuri si constructii aflate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au finalizat lucrarile cadastrale. Astfel,potrivit art 59 : ,, Actele si faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor inscrie in cate o carte funciara. In aceleasi conditii, se vor inscrie si titlurile de proprietate emise in temeiul legilor funciare. La cererea de inscriere se va atasa documentatia cadastrala la care se refera inscrierea, intocmita de o persoana fizica sau juridica autorizata de Agentia Nationala sau de oficiile teritoriale, dupa caz. Continutul documentatiei cadastrale si modul de intocmire al acesteia se stabilesc de catre Agentia Nationala.

Inscrierile cu caracter nedefinitiv sunt obligatorii ,birourile de publicitate imobiliara sunt tinute sa intocmeasca carti funciare pentru orice act sau fapt juridic cu privire la care se solicita efectuarea operatiunilor de publicitate imobiliara : vanzare,schimb,donatie,constituire de uzufruct, uz, abitatie,superficie,servitute,constituire de ipoteci ,inscrierea de privilegii imobiliare,radierea unor astfel de drepturi,partaje,inscrierea drepturilor dobandite pe cale succesorala in temeiul unui certificat de mostenitor sau legatar ori al unei hotarari judecatoresti ,hotarari judecatoresti care constata uzucapiunea sau care tin loc de acte autentice.Cartile funciare vor fi deschise si in cazul in care biroul de publicitate imobiliara este sesizat cu o cerere de inscriere provizorie,in conditiile legii si ale regulamentului sau chiar cu o cerere de notare a unui drept personal,fapt sau raport juridic in legatura cu un imobil pentru care nu exista o carte funciara ( art 3 alin 11-12 din Instructiuni ).

In ce priveste conditiile de admisibilitate a inscrierilor cu caracter nedefinitiv,acestea se dispun numai daca :

inscrisul doveditor al actului sau faptului juridic de dobandire a dreptului real ori titlul de proprietate legal intocmit intruneste conditiile cerute de lege

imobilul- parcela de teren cu sau fara constructii - este individualizat si identificat prin numarul cadastral atribuit provizoriu

In termen de 10 zile de la data definitivarii lucrarilor de introducere sau intretinere a cadastrului general pe o unitate administrativ-teritoriala - comuna, oras sau municipiu, oficiul teritorial transmite birourilor teritoriale documentele tehnice cadastrale de pe teritoriul fiecarei unitati administrativ-teritoriale, in vederea intocmirii din oficiu a cartilor funciare ale imobilelor.

In ce priveste efectuarea inscrierilor cu caracter definitiv,trebuie facuta distinctia dupa cum acestea sunt ori nu precedate de savarsirea unor inscrieri cu caracter nedefinitiv in cate o carte funciara .

Daca imobilele au fost deja inscrise,la data definitivarii lucrarilor cadastrale pentru teritoriul administrativ pe care acestea se afla urmeaza sa se faca numai inscrierea definitiva pe baza incheierii registratorului de carte funciara .

Daca imobilele nu au mai fost inscrise in alte carti funciare ori acestea se afla inscrise doar in vechile carti funciare (care se inchid) se va trece la intocmirea noilor carti funciare ,la cerere sau din oficiu .

Cererea de inscriere definitiva va cuprinde,in raport cu documentele tehnice cadastrale trimise de oficiul teritorial :

numele,prenumele si domiciliul sau,dupa caz,denumirea si sediul dobanditorului dreptului de proprietate si al altui drept real,precum si ale persoanei de la care dobandeste,precum si orice alte date privind identificarea acesteia

daca dreptul se dobandeste din cauza de moarte, uzucapiune, accesiune,se va arata ,in primul caz,numele si datele defunctului ,iar in celelalte cazuri,pe cat cu putinta numele fostului proprietar

orice alte date privitoare la capacitatea lor de a dispune si de a dobandi dreptul ce face obiectul inscrierii

titlul in temeiul caruia se cere inscrierea dreptului in raport cu modul de rezolvare a contestatiilor la oficiul teritorial  si a plangerilor la judecatorie ,precum si,dupa caz,a cuprinsului cartii funciare nedefinitive

identificarea imobilului,prin natura si intinderea lui,cu aratarea localitatii,numerelor de carte funciara si de parcela,a strazii si a numarului acestuia,daca exista si a destinatiei terenului

titlul in virtutea caruia autorul a dobandit dreptul real imobiliar si,pe cat cu putinta,daca imobilul este supus legal sau conventional vreunui regim juridic special

drepturile reale ce greveaza imobilul,precum si drepturile personale care au fost inscrise in cartea funciara  sau in registrele de publicitate,daca sunt cunoscute

Registratorul de carte funciara examineaza aceste date si va stabili:

parcelele de teren care vor constitui corpuri de proprietate

drepturile de proprietate,restrictiile referitoare la proprietar ori la capacitatea de a dispune,sarcinile ce greveaza bunul imobil,stapanirea lui cu titlu de proprietar,precum si orice fapt sau raport juridic ce urmeaza sa fie notat


Raspunderea juridica contraventionala si penala



Raspunderea juridica este o institutie de drept alcatuita din ansamblul normelor care vizeaza exercitarea constrangerii de catre stat prin aplicarea sanctiunilor juridice persoanelor care incalca ordinea de drept .

Raspunderea contraventionala poate fi definita ca forma a raspunderii juridice ce consta in sanctionarea contraventionala a persoanelor fizice si juridice vinovate de incalcarea dispozitiilor legale .Raspunderea contraventionala este guvernata de doua categorii principale de reglementari :

-actul normativ cadru : O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

-reglementarile speciale : legi,hotarari de guvern ori ale consiliilor locale si judetene

Contraventia este potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 fapta savarsita cu vinovatie,stabilita si sanctionata ca atare prin lege,prin hotarare a Guvernului ori prin hotarare a consiliului local al comunei,orasului,municipiului sau al Municipiului Bucuresti,a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti .

Constituie contraventii urmatoarele fapte:

a) folosirea in documente oficiale a datelor cu privire la proprietari, terenuri sau constructii, altele decat cele inscrise in documentele cadastrale realizate in conditiile prezentei legi;

b) refuzul proprietarilor de imobile de a permite accesul personalului de executie pentru realizarea lucrarilor de cadastru, a celor geodezice, topografice si fotogrammetrice, cu exceptia Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza si persoanelor juridice din sectorul de aparare;

c) refuzul de a pune la dispozitia Agentiei Nationale sau institutiilor subordonate a documentatiilor de specialitate utilizabile la lucrarile de cadastru de catre cei care le detin, cu exceptia Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Protectie si Paza si persoanelor juridice din sectorul de aparare;

d) publicarea, difuzarea sau utilizarea cu buna stiinta a datelor, documentelor si informatiilor de specialitate elaborate sau aflate in administrarea Agentiei Nationale ori unitatilor subordonate fara acordul acestora, dupa caz;

e) executarea lucrarilor de geodezie, cartografie, cadastru, fotogrammetrie si teledetectie fara avizele de executie eliberate de Agentia Nationala sau de oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, dupa caz;

f) realizarea si verificarea lucrarilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei si cartografiei, fara autorizatie legala;

g) nerespectarea sau incalcarea regulamentelor, normelor, metodologiilor si standardelor din domeniile cadastrului, geodeziei si cartografiei, precum si din domeniul publicitatii imobiliare;

h) nerespectarea prevederilor legale cu privire la intocmirea, evidenta, multiplicarea si pastrarea datelor si documentelor cu caracter secret;

i) intocmirea de acte translative de proprietate fara extras de carte funciara.

Faptele prevazute la lit. a) si b) se sanctioneaza cu amenda de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei, iar cele prevazute la lit. c) - i) cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei si/sau suspendarea autorizatiei. Amenzile se aplica persoanelor fizice si juridice, dupa caz, si se vor actualiza prin ordin al ministrului administratiei si internelor, pe baza indicilor de inflatie stabiliti de Institutul National de Statistica.

Contraventiilor prevazute in prezenta lege le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Raspunderea penala poate fi definita ca forma a raspunderii juridice ce consta in sanctionarea penala a persoanelor fizice vinovate de incalcarea dispozitiilor legale .

Degradarea sau distragerea bornelor, reperelor, marcilor de nivelment si a semnalelor din reteaua geodezica nationala, amplasate in subsol, pe sol sau pe constructii sau impiedicarea unor masuri de conservare a acestor bunuri, constituie infractiune de distrugere si se pedepseste potrivit prevederilor art. 217 din Codul penal.

De asemenea, constituie infractiune de tulburare de posesie si se pedepseste, potrivit prevederilor art. 220 din Codul penal, modificarea cu intentie a materializarilor limitelor de proprietate, infiintarea sau mutarea semnelor de hotar si a reperelor de marcare a limitelor de zona a caii ferate, dramurilor, canalelor, aeroporturilor, porturilor, cailor navigabile, delimitarilor de hotare cadastrale, silvice, geologice si miniere, fara aprobarea prevazuta de lege.




Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }