Aspecte generale ale religiei islamice

Aparitie si istoric

Cea de-a treia religie mondiala si monoteista si totodata ultima in ordinea aparitiei este Islamismul sau religia musulmana. Din punct de vedere etimologic, termenul de Islam este tradus de obicei prin "supunere" si provine de la radacina slm (in limba araba nu exista vocale). Din aceasta radacina, au derivat urmatoarele cuvinte: salam ("salut", "pace", "mantuire"), slim ("pace"), muslim ("cel care se preda", "cel care se supune lui Allah"), sallama ("a da", "a mantui"), sallima ("a fi mantuit", "a scapa"), itasalima (termen care reda ideea de predare, de capitulare in fata lui Allah).

Raspandirea Islamismului cuprinde Africa de Nord, Asia de Sud-Vest, de Sud si de Sud-Est (vezi harta Distributia musulmanilor). Popoarele de limba araba, turcica si iraniana sunt musulmane aproape in totalitatea lor. De asemenea, exista numerosi musulmani in nordul Indiei, iar populatia Indoneziei este aproape in intregime musulmana. In total, lumea musulmana numara aproximativ un miliard de credinciosi, dintre care doar 180 de milioane sunt arabi.

Fundamental pentru islamism este adorarea "unicei divinitati" Allah si respectul imens acordat trimisului acestuia - profetul Muhammad (sau Mohamed, asa cum este el cunoscut in traditia europeana).

Islamismul a luat nastere in Peninsula Arabica, in secolul al VII-lea e.n. Originea lui este mai clara decat cea a crestinismului sau budismului, deoarece au existat aproape de la inceputul lui documente scrise.

sec. al V-lea e.n. - Arabia era populata de triburi semite. O parte din ei duceau o viata

sedentara in oaze si orase, ocupandu-se cu agricultura, meseriile si negotul, in timp ce o alta parte ducea o viata nomada in stepe si deserturi, crescand camile, cai, oi si capre. Din punct de vedere economic si cultural, Arabia era legata de tarile vecine: Mesopotamia, Siria, Palestina, Egipt si Etiopia. Caile comerciale dintre aceste tari treceau prin Arabia. Unul dintre principalele noduri de incrucisare a cailor comerciale se afla in oaza de la Mecca, in apropierea litoralului Marii Rosii. In Arabia existau si asezari de straini, indeosebi comunitati de iudei si crestini. Astfel, oameni de diferite culturi, limbi si religii intretineau legaturi comerciale, influentandu-si reciproc credintele.

sec. al VI-lea e.n. - A inceput declinul comertului cu caravane, deoarece drumurile comerciale s-au mutat spre rasarit, in Iran, fapt care a zdruncinat echilibrul economic care dainuia de secole. Pierzand veniturile aduse de caravane, nomazii au fost determinati sa treaca la o viata sedentara, la agricultura. A crescut nevoia de pamant, conducand astfel la intensificarea conflictelor intre triburi. A inceput sa se resimta necesitatea unificarii. Acest lucru nu a intarziat sa se reflecte si in ideologie: a luat nastere miscarea pentru unificarea cultelor tribale, pentru adorarea unui Dumnezeu unic suprem si aceasta cu cat mai mult cu cat evreii si crestinii ofereau arabilor exemplul monoteismului. In acel moment, in Arabia existau un cult dominant si mai multe religii minoritare. Cultul dominant se baza pe adorarea unor divinitati precum Hubal, al Lat, al 'Ozza, Manat, 'Isaf, Na'ila. Acesti idoli erau considerati intermediari intre oameni si Dumnezeu, capabili de a face bine sau rau in locul Lui. Cultul era un fel de politeism, dar nu un politeism adevarat, pentru ca adeptii acestui cult nu recunosteau decat un singur Dumnezeu care a creat pamantul, cerul si omul. Dar acest Dumnezeu nu domneste singur asupra universului, el are asociate divinitati care au o putere autonoma in raport cu Dumnezeul Creator. Coranul va denumi acest cult shirk (asociationism). In felul acesta, fiecare trib avea propriul sau dumnezeu-asociat, reprezentat de o statuie lucrata in argila sau sculptata in lemn sau in piatra. Sanctuarul comun al tuturor asociationistilor era la Ka'ba, langa Mecca, unde - cu mult inaintea islamului - pelerinii asociationisti aveau ca ritual sa se roteasca in jurul Ka'bei, complet goi.

sec. al VII-lea e.n. - Cel mai de seama trib care facea parte din aristocratia gentilica-tribala araba era tribul qurayshitilor. Acest trib realiza mari avantaje din comert si era format din 10 clanuri. Dintre ele, clanul hashemitilor avea un prestigiu deosebit, fiind preotii cultului asociationist, deci preoti ai tuturor arabilor. Ei erau cei ce detineau cheia Ka'bei si ei se ocupau de pelerinii sositi din toata Arabia.

570-590 e.n. - Clanul hashemit a capatat un nou-nascut, Muhammad (in limba araba inseamna "preaslavitul"). El s-a nascut pe jumatate orfan, tatal sau a murind la cateva luni dupa nasterea sa. A fost luat sub tutela de bunicul sau, Abd-al Muttalib, capetenia clanului hashemit. Acesta a murit cativa ani mai tarziu, la fel si mama lui Muhammad, lasandu-l orfan. Muhammad a fost primit apoi de unchiul sau, Abu Talib si de sotia acestuia, Fatima.

590 e.n. - Muhammad a intrat in serviciul unei vaduve bogate - Khadija -   negustoreasa meccana. Cinci ani mai tarziu, Khadija care l-a cerut in casatorie, iar Muhammad a acceptat. El avea 25 de ani, iar ea avea 40. Cererea in casatorie a Khadijei si acceptarea ei au marcat nasterea islamului, demonstrand astfel libertatea si consideratia de care beneficia femeia in vederea alegerii sotului sau. De aici, trebuie sa intelegem ca modul de viata al musulmanilor nu reflecta intotdeauna mesajul autentic al religiei lor.

600 e.n. - Muhammad a inceput sa-si puna diverse intrebari despre autenticitatea lui Dumnezeu si a cultului practicat de arabi. Simtea nevoia sa mediteze singur si isi facuse obiceiul de a sta in fiecare luna, timp de mai multe zile, intr-o pestera numita Hira, situata in apropiere de Mecca.

610 e.n. - In timp ce medita in pestera Hira, Muhammad a fost surprins de aparitia unui vizitator cu infatisare umana, care i-a spus cu multa autoritate: Iqra' - "citeste!". Muhammad i-a raspuns: "Nu stiu sa citesc". Iar vizitatorul si-a repetat porunca: Iqra' si a recitat in fata lui Muhammad, invatandu-l ce trebuie sa citeasca si de ce. Aceasta a fost prima Revelatie. Dupa catva timp, revelatiile se succed in mod regulat si Muhammad primeste Porunca lui Dumnezeu de a anunta mesajul sau mai intii membrilor clanului qurayshitilor. La inceput, a fost intampinat cu reticenta si batjocura. Dupa ce incepe sa fie ascultat si sa aiba cativa adepti, qurayshitii se simt direct amenintati in interesele si in prestigiul lor, deoarece noul mesaj propovaduieste distrugerea idolilor si adorarea unui singur Dumnezeu, fapt ce reprezinta o amenintare directa pentru pelerinajul atat de profitabil la Mecca. Astfel incep persecutiile.

619 e.n. - Moare Khadija si apoi Abu Talib. Muhammad ramane fara protector. In fruntea clanului hashemit trece un alt unchi, Abu Lahab, dusman inversunat al lui Muhammad. Din acest moment, oricine il poate ucide, fara a se teme de represalii.

620 e.n. - Muhammad este alungat din orasul Ta'if. Ajunge in pelerinaj in orasul Yathrib, o oaza situata la 350 km nord-vest de Mecca. Impresionati de personalitatea lui Muhammad, locuitorii acestei oaze ii propun sa arbitreze neintelegerile dintre triburile evreiesti si cele arabe. Muhammad accepta, depasind astfel legile clanului. Legaturile prin alianta inlocuiesc legaturile de sange. Notiunii de trib i se substituie aceea de comunitate (Umma), intemeiata pe un ideal religios.

622 e.n. - Muhammad si discipolii sai parasesc Mecca. Aceasta emigrare (Hijra - hegira) a primilor musulmani este evenimentul cel mai important dupa Prima Revelatie si reprezinta inceputul realizarii islamului ca societate. Ei se stabilesc in Yathrib, iar orasul se va numi in continuare Madina al-Rasul ("Cetatea Trimisului"), prescurtat Medina. Aici Profetul va fi nu numai conducator religios, dar si politic si militar si va organiza comunitatea credinciosilor. Primul sau act important va fi acela de a semna un pact cu celelalte grupari, cunoscut sub numele de Constitutia de la Medina: triburile evreiesti si cele arabe urmau sa constituie un fel de federatie, ai carei membri isi datorau protectie reciproca. De-abia acum, discipolii lui Muhammad isi iau numele de muslimūn, adica musulmani - adepti ai islamului.

624 e.n. - Muhammad ii invinge pe meccani la Badr, acesta fiind primul razboi sfant (Jihad) impotriva dusmanilor lui Allah.

625 e.n. - Armata lui Muhammad este invinsa la Uhud de catre meccani.

627 e.n. - Muhammad ii invinge a doua oara pe meccani.

628 e.n. - Muhammad decide sa faca un pelerinaj la Mecca, impreuna cu discipolii sai. Meccanii ii promit ca i se va da voie sa intre in oras, dar numai anul urmator si doar pe o perioada de trei zile. Aceasta intelegere poarta numele de Pactul de la Hudaybiyya.

629 e.n. - Muhammad face primul pelerinaj la Mecca.

630 e.n. - Muhammad incalca pactul si porneste spre Mecca, unde este primit fara violenta. Distruge idolii din Ka'ba.

632 e.n. - "Pelerinajul de ramas bun" la Mecca. Doua luni mai tarziu, la 8 iunie, Muhammad moare, fara sa-si desemneze un succesor. Titlul de calif ii este atribuit, in urma alegerii insotitorilor Profetului, lui Abū-Bakr, unul dintre primii sai sustinatori si tatal sotiei sale Aisa.

634 e.n. - Moare Abū Bakr. Este ales calif un alt apropiat al Profetului, Omar ibn al-Khattab, tatal altei sotii, Hafsa. El isi va lua titlul de "Principe al credinciosilor" si va initia o serie de mari cuceriri. In cursul celor 10 ani in care a detinut puterea, operatiunile militare initiate de Abū-Bakr vor cunoaste o mare expansiune in Siria, Iraq, Iran si Egipt. Se constituie un nou imperiu: Imperiul arabo-musulman.

633-646 e.n. - Intreaga Sirie trece in puterea musulmanilor. Urmeaza Imperiul Persan si Egiptul, cucerit de Omar in 639. Din Egipt sunt lansate incursiuni in Libia vecina, iar in 643 e cucerit Tripoli. Dupa aceea, arabii patrund in Tunisia. Bizantinii sunt invinsi pe teritoriul fostei Cartagina. Omar este un om politic de prim rang: popoarele cucerite (evrei, crestini) isi mentin dreptul de a-si practica religia in schimbul achitarii a doua impozite (djyzya si kharaj - "haraciul" de mai tarziu al turcilor). Arabii cuceritori pastreaza in tarile cucerite aparatul administrativ, regimul funciar si cel fiscal.

644-656 e.n. - Califul Omar este asasinat. Uthman, cel de-al treilea calif, este un aristocrat meccan, bogat om de afaceri, apartinand clanului Banū Umayya, din care va proveni dinastia Omayyazilor. El incredinteaza posturi importante familiei sale, fiind prea putin interesat de comunitate. Moare asasinat in locuinta lui din Medina. Acest sfarsit sangeros marcheaza inceputul unei perioade de dezbinare si razboaie civile ce vor sfasia comunitatea musulmana si va diviza islamul. Profitand de confuzia ce-i stapanea pe credinciosi, cei din Medina il aduc la putere pe Ali, varul lui Muhammad si totodata ginerele sau. Acesta este insa banuit de unii ca ar fi raspunzator de asasinarea lui Uthman. Aisa - una dintre sotiile Profetului - impreuna cu Mu'awiyya, guvernatorul Siriei si sef al clanului Umayya, din care facea parte califul asasinat, organizeaza o rascoala.

657 e.n. - Are loc lupta de la Basra. Aceasta batalie, care i-a adus pentru prima oara fata in fata pe musulmani, poarta numele de "batalia camilei", deoarece Aisa a asistat la ciocnire dintr-o litiera asezata pe un dromader. Tot in 657, armatele celor doi adversari se intalnesc pe campia Siffinului, unde are loc una dintre cele mai cunoscute lupte din istoria islamului, deoarece va conduce la destramarea comunitatii. In momentul in care Mu'awiyya este pe punctul de a fi invins, foloseste o viclenie pentru a-l priva pe Ali de victorie: ostasii ridica in varful sulitelor file din Coran, ceea ce insemna ca se cere un arbitraj. Ali accepta, in pofida parerilor unora dintre apropiatii sai, care-l acuza de slabiciune si se retrag. Ei sunt numiti in continuare kharejiti (secesionisti). Partizanii lui Ali poarta numele de siiti, iar cei ai lui Mu'awiyya numele de sunniti.

661 e.n. - Ali moare in orasul Kufa, unde, la iesirea dintr-o moschee, este lovit cu o sabie otravita de catre un luptator kharejit. De aici inainte, siismul este caracterizat prin suferinta, iar partizanii sai vor avea parte de dese persecutii din partea sunnitilor (arabi, kurzi ori turci). Odata cu instalarea la putere a lui Mu'awiyya, incepe dinastia Omayyazilor si se incheie califatul califilor Virtuosi, insotitori ai lui Muhammad. In aceasta noua perioada, seful statului va pune distanta intre el si popor si se inconjoara de o curte si un intreg ceremonial. Sub Omayyazi domina arabii. Noii convertiti nearabi raman musulmani de rangul al doilea. Urmeaza numeroase cuceriri militare, iar expansiunea teritoriala continua spre est, pana la frontierele Chinei si in vest spre Maghreb, Spania si sudul Galiei.

732 e.n. - Armatele musulmane sunt oprite la Poitiers de trupele lui Carol Martel. In interiorul noului imperiu, Omayyazii introduc o administratie ce tinea seama de traditiile juridice ale tarilor cucerite. Pentru colectarea impozitelor sunt mentinute calendarele solare ale tarilor cucerite. Capitala tarii este mutata de la Medina la Damasc.

750 e.n. - Are loc revolutia abbasida. Abbasizii - stranepotii lui Abbas, unchiul lui Muhammad - masacreaza familia Omayyazilor. Dinastia abbasizilor va domni intre 750 si 1258. Capitala este mutata la Bagdad, oras deschis influentelor iraniene. Iranienii deveniti musulmani exercita, in numar tot mai mare, functii publice.

sec. al X-lea - Are loc islamizarea turcilor. Militiile turcesti se inmultesc. Acesti noi credinciosi musulmani vor duce foarte departe emblema islamului. Se poate vorbi de un al doilea val islamic, de o a doua expansiune, ce va porni la cucerirea Africii Negre si a Extremului Orient. Acest fapt se explica prin aceea ca pentru lumea afro-asiatica islamul se dovedeste a fi o religie superioara, oferind totodata si imaginea unei superioritati razboinice. Odata cu turcii se poate vorbi despre un islam cuceritor si misionar. Afghani, persani si turci musulmani conduc diverse sultanate. Asistam la o lenta si progresiva slabire a puterii centrale.

1100 e.n. - Are loc prima cruciada, care conduce la proclamarea regatului franc al Ierusalimului.

1187 e.n. - Kurdul Saladin recucereste Ierusalimul.

1258 e.n. - Bagdadul este pradat de hoardele mongole conduse de Hūlagū, iar Damascul este cucerit in 1260. Insa mamelucii, descendentii fostilor sclavi, alunga hoardele mongole.

1270 e.n. - Are loc a doua cruciada. Ludovic al IX-lea, zis Sfantul Ludovic, moare de ciuma la Tunis.

1349-1385 e.n. - Islamizarea atinge Kano (viitoarea Nigerie). La sfarsitul secolului al XIV-lea, islamul patrunde in Filipine.   

sec. al XV-lea e.n. - Islamizarea ajunge in Indochina si Java. La sfarsitul secolului se intinde si in arhipelagul Molucelor.  

1402 e.n. - Timur Lenk (sau Tamerlan), il invinge pe Baiazid I. Imperiul lui Timur Lenk se prabuseste insa dupa moartea sa, in 1405, iar turcii otomani isi reiau pozitia.

1453 e.n. - Mehmed al II-lea cucereste Constantinopolul.

sec. al XVI-lea e.n. - Islamizarea ajunge in viitoarea Cambodgie.

1520-1566 e.n. - Sub Soliman Magnificul, trupele otomane au inaintat pana la Viena. Francisc I semneaza cu sultanul turc un tratat de alianta impotriva Austriei. Acesta este apogeul puterii militare otomane.

1774 e.n. - Sultanul otoman isi declara autoritatea asupra tatarilor din Crimeea.

sec. al XIX-lea - Are loc islamizarea masiva a wolofilor din Senegal.

- Incepe cucerirea Algeriei de catre francezi.

- Este instituit Protectoratul francez in Tunisia. 

- Este instituit Protectoratul britanic in Egipt.

- Este instituit Protectoratul francez in Maroc.

- Acordul Sykes-Picot, incheiat intre Marea Britanie si Franta, schiteaza termenii impartirii regiunii, din Egipt la Marea Rosie, trecand prin Iraq si Siria.

- Declaratia Balfour prevede formarea unui "teritoriu national evreu", ceea ce va legitima instalarea unor colonii evreiesti pe teritoriul Palestinei.

- Imperiul Otoman se prabuseste imediat dupa Primul Razboi Mondial, sub dublul asalt al nationalismelor turc si arab si al europenilor. Dezmembrarea Imperiului Otoman a condus la o "noua ordine" in Orientul Apropiat, indeosebi sub controlul si tutela Marii Britanii si Frantei. Din ruinele imperiului, puterile occidentale acapareaza teritorii, fac sa apara noi state, traseaza noi frontiere, isi impart zonele de influenta, instaureaza monarhi si potentati.

- Marcheaza amplificarea nationalismelor. Lupta se va duce pe doua fronturi: pe de o parte, impotriva califatului turc, iar pe de alta parte, impotriva Europei. Unitatea politica a comunitatii musulmane este tot mai putin acceptata.

- Conferinta de la San Remo si Tratatul de la Sčvres, din acelasi an, exprima descompunerea Orientului Apropiat. Anumite delimitari de frontiere si intocmiri statale - mai ales in Palestina, Transiordania, Liban si Mesopotamia - contureaza teatrul viitoarelor razboaie arabo-israeliene, problema palestiniana, "libanizarea" Libanului, problema kurda etc. Mandat francez in Siria si Liban. Mandat britanic in Palestina si Iraq.

- Proclamarea independentei Egiptului.

- Mustafa Kemal (numit, din 1935, Atatürk - parintele turcilor) desfiinteaza califatul. Turcia se doreste o natiune laica si moderna. Incetul cu incetul, apare si la arabi ideea ca ei formeaza un bloc distinct prin limba si cultura, ce trebuie sa se detaseze de Imperiul Otoman si sa constituie state independente. Acesta este sfarsitul fraternitatii arabo-otomane si aparitia nationalismului arab.

- In regiune se dezvolta sentimentul national arab, contestandu-se controlul exercitat de englezi si francezi, in special in Egipt, Iraq si Siria.

- Crearea organizatiei Fratii Musulmani.

- Proclamarea independentei Iraqului.

- Englezii parasesc aproape in intregime Egiptul.

- Franta paraseste Siria si Libanul. La Cairo se constituie Liga Araba.

- Ia nastere Pakistanul.

- Infiintarea statului Israel. Primul razboi israeliano-arab (care va lua sfarsit in 1949).

- Proclamarea independentei Indoneziei.

- Preluarea controlului resurselor petroliere iraniene de catre primul ministru Mossadegh. Proclamarea independentei Libiei.

- Revolutia "ofiterilor liberi" in Egipt, condusa de Gamal Abdel Nasser.

- Lupta pentru independenta a Algeriei finalizata cu proclamarea independentei.

- Proclamarea independentei Marocului si Tunisiei. Nationalizarea Canalului Suez. Interventie militara franco-britanica-israeliana in Egipt. Proclamarea independentei Sudanului.

- Siria si Egiptul formeaza Republica Araba Unita.

- Proclamarea independentei Mauritaniei, Nigeriei si Somaliei.

- Lovitura de stat in Siria. Ia sfarsit uniunea cu Egiptul.

- Crearea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P).

- Razboiul de sase zile intre Egipt si Israel. Dezastru arab. Anexarea Ierusalimului de Est, ocuparea Sinaiului, Inaltimilor Golan, Fasiei Gaza si Cisiordaniei. Aceasta infrangere, coroborata cu dezamagirea populatiilor datorita constatarii marelui decalaj dintre promisiunile nationaliste si realitatile vietii de zi cu zi, va slabi incetul cu incetul potentialul mobilizator al nationalismului.

- Proclamarea independentei Bahrainului, Qatarului si Emiratelor Arabe Unite.

- In Pakistan, generalul Zia ul-Haq il rastoarna de la putere pe Zulfikar Ali Bhutto si incepe o politica de islamizare. Islamul este declarat religie de stat.

- Revolutie islamica in Iran. Roullah Khomeyni preia puterea. Acordurile de la Camp David. Tratatul de pace intre Egipt si Israel. Interventie masiva a armatei sovietice in Afghanistan.

- Razboiul dintre Iran si Iraq.

- Armata israeliana invadeaza Libanul si ocupa Beirutul.

- Val de atentate in Indonezia, unde in mod traditional islamul este mai tolerant.

- Retragerea armatei sovietice de pe teritoriul Afghanistanului.

- Iraqul invadeaza Kuweitul. Interventia trupelor americane impotriva Iraqului. Infrangerea Iraqului. Cresterea islamismului s-a facut simtita in aceeasi perioada in Iran, Liban, Iordania, Sudan, Tunisia si Algeria.

- Aparitia in Afghanistan a unei noi miscari islamiste, a talibanilor (studenti-calugari). In Israel este asasinat primul ministru Rabin.

- Ca urmare a atentatelor de pe 11 septembrie 2001 asupra complexului WTC din New-York, trupele NATO ataca Afghanistanul, stat pe teritoriul caruia se afla taberele de pregatire ale Al-Qaida, organizatia terorista care a executat atentatele.

- S.U.A si Marea Britanie ataca Iraq-ul, banuit ca ar detine arme biologice si de distrugere in masa.

Textele religioase musulmane

Sursa fundamentala a normelor religioase, etice si politice in Islam este reprezentata de Coran, la care s-a mai adaugat culegerea de legende sfinte despre faptele, vorbele si gesturile Profetului.

Profetul Muhammad n-a scris nimic personal. Dupa toate probabilitatile, el era analfabet. In perioada meccana, mesajele divine primite de Profet erau transmise oral si invatate pe de rost de catre discipoli. Dupa sosirea la Medina, se face simtita nevoia ca aceste revelatii sa fie notate si organizate. Dupa moartea lui Muhammad (anul 632), aceasta nevoie se acutizeaza. Dar abia in anul 652 se face pasul decisiv. Al treilea succesor al Profetului, califul Uthman, ordona sa se realizeze versiunea definitiva a textului parvenit Profetului. A rezultat o culegere care a capatat denumirea de Coran (Qur'an). In limba araba, cuvantul qur'an inseamna "lectura". Fiind dictat de insusi arhanghelul Gabriel (Djebrail), Coranul a fost declarat Carte Sfanta.

In conceptia musulmanilor, Coranul are menirea de a incununa seria cartilor sfinte anterioare (Vechiul Testament, Tora si Evangheliile), corectand greselile de interpretare si de aplicare a normelor de conduita expuse acolo.

Coranul este impartit in 114 capitole (sure). Ele se succed fara o anumita ordine, pur si simplu dupa proportii: cele mai lungi la inceput, cele mai scurte la sfarsit. Cele mai lungi capitole sunt cele relevate pe vremea cand Profetul se afla la Medina, intre anii 622 si 632, de unde si denumirea de surele de la Medina. Ele au un ton juridic si solemn. Capitolele cele mai scurte corespund revelatiei de la Mecca, intre 612 si 622, fiind numite si surele meccane. Stilul lor se apropie uneori de cel poetic. La randul lor, surele sunt impartite in versete.

In Coran nu se constata nici o urma de prelucrari redactional-literare pe care le-am intalnit la evangheliile crestine, textele fiind brute, neprelucrate.

Allah, divinitatea suprema din Coran, este numele lui Dumnezeu la arabi cu mult inainte de aparitia islamului. "Allah" provine de la "al Illah" (din limba aramaica) si ebraicul "illoh" - El - probabil un nume propriu. Allah este prezentat in Coran ca o fiinta cu calitati morale pur omenesti, dar la nivel superlativ. El ba se manie pe oameni, ba ii iarta; pe unii ii iubeste, pe altii ii uraste. Cele mai importante calitati ale lui Allah sunt infinita lui putere si maretie. Cea mai importanta cerinta dogmatica si morala care se regaseste in Coran este supunerea deplina si neconditionata a omului fata de vointa lui Allah.

In Coran, Iisus este Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, este duhul lui Dumnezeu, nascut dintr-o fecioara care nu cunoscuse mai inainte barbatul. Pana in acest punct, Coranul coincide in mare parte cu Vechiul Testament. Dar imediat, Coranul afirma cu hotarare ca Iisus este o creatie a lui Dumnezeu, nici dumnezeu, nici semi-dumnezeu, nici fiu al lui Dumnezeu, nici o combinatie intre o natura divina si o natura umana. A-i da lui Iisus una dintre aceste atributii este o nelegiuire, o grava eroare care intineaza unicitatea lui Dumnezeu si monoteismul absolut. Iisus este un profet, o faptura a lui Dumnezeu, desigur nobil si demn de venerat, dar el ramane fiul Omului si nu fiul lui Dumnezeu.

Textul Coranului a facut obiectul unor numeroase comentarii din partea savantilor islamului. Teologia musulmana s-a confruntat cu o problema cruciala: Coranul este creat sau increat? Majoritatea savantilor considera ca o carte care este cuvantul lui Dumnezeu nu se poate sa fii fost creata. Asadar, Coranul este increat si etern. Numai literele sunt create. Insa marea majoritate a musulmanilor sunt convinsi ca si in forma sa materiala, adica cerneala si hartie, Coranul este sacru. De aceea, musulmanii ezita sa lase un Coran pe mana unui nemusulman, nu le place sa vanda cartea sacra si cer o maxima puritate pentru a atinge textul. De asemenea, o femeie aflata in perioada menstruatiei nu are voie sa-i intoarca paginile.

Ascultand recitarea din Coran, credinciosul cade prada unei emotii foarte asemanatoare cu cea oferita de muzica pura. O recitare perfecta a textului poate conduce la convertiri bruste. Pentru a intelege acest gen de magie produsa de versetul coranic, trebuie sa cunoastem locul ocupat de Coran in formarea musulmanului. Astfel, invatat pe de rost in copilarie, el insoteste viata credinciosului din leagan pana la moarte, fiind recitat in toate imprejurarile existentei. Musulmanii intelectuali sunt convinsi ca in cartea sacra se afla toate marile descoperiri ale timpului nostru, de la fizica ondulatorie pana la dezintegrarea atomica.

Coranul recunoaste iudaismul si crestinismul prin insusi faptul ca numeste religia musulmana continuarea fireasca a acestora. El aduce un omagiu evreilor si crestinilor, numindu-i 'ahl al kitab "oamenii cartii" sau 'ahl al dhikr, "oamenii chemarii". Acesti credinciosi sinceri, virtuosi si cucernici sunt conform Coranului adepti ai pacii lui Dumnezeu, musulmani.

Desi critica anumite dogme crestine sau respinge anumite practici evreiesti, Coranul nu pune la indoiala autenticitatea mesajelor lor. Pentru musulmani, aceasta denuntare vizeaza ceea ce ei numesc interpretari eronate, iar nu bazele religiilor lor.

O alta parte a literaturii religioase a musulmanilor o constituie cele 6 culegeri ale legendelor sfinte (hadithe) despre viata, minunile si invataturile lui Muhammad. Aceste culegeri au fost realizate in secolul al IX-lea de catre teologii musulmani. Ele alcatuiesc Sunna. La origine, sunna desemneaza traditia. Insa aplicat la Muhammad, termenul desemneaza "ansamblul cuvintelor, gesturilor si comportamentelor sale, al modului sau de a manca si de a bea, de a se imbraca, de a-si indeplini obligatiile religioase si de a trata cu aproapele". Nu toti musulmanii recunosc Sunna; cei care o recunosc poarta numele de sunniti si constituie marea majoritate a musulmanilor.

Legea musulmana (Shari'a)

Trasatura caracteristica a religiei musulmane consta in imixtiunea sa in toate laturile vietii oamenilor, atat in viata personala, cat si in intreaga viata sociala si politica, in relatiile si institutiile juridice, in viata culturala. Astfel, a avut loc o totala contopire a puterii statale cu cea bisericeasca. Seful statului (califul, padisahul) era considerat drept descendent al Profetului, sfetnicii sai erau recrutati din inaltul cler, iar justitia era in intregime in mainile clerului. Atat dreptul penal, cat si cel civil se bazau in intregime pe legea religioasa - Shari'a.

Codul de legi Shari'a a fost realizat de catre ulemale (clerul canonic), plecand exclusiv de la Coran si Sunna. Sensul strict al cuvantului Shari'a in limba araba este Lege, in sensul sau neutru sau profan. Pentru Coran, Shari'a inseamna calea spre Dumnezeu, buna purtare a omului fata de adevar, sinonim intr-un fel cu religia. Astfel, nici limba araba, nici Coranul nu definesc Shari'a ca pe o lege divina imediat aplicabila sau ca pe o legislatie codificata. Chiar si pe vremea califilor bine indrumati si la inceputul epocii omeyyade, cuvantul shari'a insemna conduita conforma moralei prin respectarea Coranului. Incepand din secolul al doilea al hegirei, cuvantul shari'a capata sensul de Lege a lui Dumnezeu.

Legea Shari'a este considerata a fi teonomie, adica o emanatie directa de la Allah. Rezultatul acestei interpretari este acela ca se recunoaste numai dreptul divin, nu si cel natural.

Shari'a este ansamblul poruncilor divine referitoare la ceea ce este:

obligatoriu (fard): profesiunea de credinta (chahada), postul Ramadan, rugaciunile (salat), pomana legala (zakat) si pelerinajul la Mecca (hadjdj).

recomandat (mustahabb): faptele de caritate si rugaciunile suplimentare.

permis (mubar);

descurajat (makeruh): in jurul stabilirii cu exactitate a acestor acte exista o controversa intre juristii musulmani.

strict interzis (haram): uciderea, adulterul, blasfemia si otravirea.

Shari'a ii arata credinciosului ce trebuie sa faca ori sa nu faca pentru a fi un bun musulman, iar dogmele - puncte fundamentale ale credintei religioase - ii spun ceea ce trebuie sa creada. Sunt putine dogme. Trebuie sa crezi in ingeri, in profeti, in cartile revelate si in Judecata de Apoi. Dogma de baza este credinta intr-un singur dumnezeu.

Ingerii sunt facuti din lumina si n-au sex, in schimb au aripi. Cei mai cunoscuti sunt Gabriel (Djibril), purtatorul poruncilor divine, Mihail (Mikhi'il), cel care supravegheaza lumea, Isrifil, cel care va suna din trompeta la Judecata si Azrail, ingerul mortii. Fiecare om are doi ingeri pazitori langa el, care-i consemneaza toate faptele. Satan (Shaytin) este si el un inger, dar unul cazut, caci a refuzat sa-i dea ascultare lui Allah. Musulmanul nu cunoaste adevarata ratiune a existentei ingerilor si nu cunoaste nici adevarata lor misiune. In traditia musulmana, omul este mult mai important decat ingerul. Omul, pentru a ajunge la inaltimile ceresti si la transparenta sufletului, trebuie sa-si infranga patimile, cruzimea si sa intoarca spatele cumplitelor ispite ale acestei lumi, preocupandu-se doar de Dumnezeu. El se lupta cu asiduitate, facand un mare efort si aceasta lupta se numeste jihad. Dumnezeu este foarte multumit de omul care se lupta cu orice piedici pentru a merge spre el. In schimb, ingerul este, prin natura sa, transparent si ceresc si supunerea lui fata de Dumnezeu emana din el in mod spontan si sistematic.

Profetii sunt superiori ingerilor si trimisii lui Allah, cu misiunea de a revela oamenilor religia sau de a le o reaminti.

Musulmanii considera ca exista trei tipuri de profeti:

nabi - profeti care au primit o revelatie de la Allah (si exista cateva mii de astfel de profeti);

rasul - mesageri alesi sa transmita un mesaj unei comunitati mici (cateva sute de astfel de profeti);

'ulu al'asm - mesageri-apostoli care transmit mesajul divin unei natiuni sau intregii omeniri. Acestia sunt in numar de sase, si anume: Adam, Noe, Avraam, Moise, Iisus si Muhammad. Primii patru sunt consemnati de Vechiul Testament, Iisus este consemnat de Evangheliile Noului Testament, in timp ce Muhammad este considerat ca fiind transmitatorul celui mai important mesaj al lui Allah pentru supusii sai.

In limba araba, Muhammad inseamna "cel laudat". Comparativ, in Noul Testament, "cel laudat", "cel slavit" este Dumnezeu si nu Iisus, care este "Mantuitorul", "fiul lui Dumnezeu". In Coran nu exista apelativul de "fiu al lui Dumnezeu" pentru Muhammad.

Profetul nu este considerat de catre musulmani o persoana divina sau cu unele atribute de asemenea natura. El are statutul de fiinta umana istorica. Spre deosebire de ceilalti oameni, el este o persoana privilegiata, careia Allah i-a incredintat transmiterea cuvantului sau. Profetul respecta Vechiul Testament. El recunoaste ca Vechiul Testament este Cartea Revelata de Dumnezeul iudeilor, dar considera ca iudeii si crestinii nu au inteles in mod corect acest mesaj.

La Judecata de Apoi, toate fiintele se vor afla in fata lui Allah goale, arse de un soare puternic, siroind de sudoare, tinand fiecare in mana cartea unde da seama de faptele sale, ce vor fi puse pe un cantar. Vor trece apoi peste o punte aruncata intre infern si paradis, taioasa si subtire ca un fir de par. Atunci va interveni Muhammad in favoarea pacatosilor. In Infern vor ramane doar cei care trebuie sa stea acolo pe vecie. Infernul inseamna focul, cuptorul, supliciul permanent. Paradisul simbolizeaza visul fiecarui musulman. Printre desfatarile sperate se numara fructe zemoase, pasari cu carnea frageda, suvoaie cu apa de ghimbir, fluvii de lapte, de miere purificata si de vin, precum si huriile, frumoasele cu ochi mari, aflate la dispozitia alesilor din paradis, dar pastrandu-si perpetuu virginitatea.

O alta prescriptie a religiei musulmane se refera la razboiul sfant in numele credintei (jihad). In Coran, aceasta prescriptie este expusa clar: timp de 8 luni ale anului credinciosii trebuie sa poarte razboi impotriva necredinciosilor, iar acestia din urma sa fie exterminati si averea lor luata drept prada. In aceasta prescriptie religioasa se reflecta fanatismul si intoleranta fata de cei de alta credinta.

Interpretarea legii Shari'a s-a realizat in cadrul a patru scoli juridice: hanbalita, hanefita, malekita, safeita.

Curentele religiei islamice

Desi islamismul ii unea pe oameni pe baza comunitatii de religie, aceast fapt nu inseamna ca in tarile islamice ar fi disparut contradictiile etnice si, cu atat mai putin, cele sociale. Dimpotriva, treptat, ele s-au acutizat. Acest proces si-a gasit reflectarea in diferitele curente ale religiei musulmane, in schisme si secte.

Siismul

Cea mai mare schisma a fost provocata de aparitia siismului (in limba araba shi'a inseamna partid, secta, schisma). Punctul de plecare al siismului a fost lupta interna pentru putere dintre descendentii lui Muhammad. Al patrulea calif, Ali, era ruda de sange a Profetului, var primar si totodata ginerele lui. Partizanii lui Ali (shi'a Ali - partidul lui Ali) nu recunosteau legitimitatea califilor precedenti, intrucat ei nu erau din neamul Profetului, ci erau "alesi" de comunitatea religioasa. Lupta pentru putere a luat forma unui conflict privind succesiunea la califat. Partidul lui Ali a fost infrant, Ali a fost ucis, dar pe teritoriile viitoarelor state Iran si Iraq partizanii lui au continuat sa se inmulteasca. Acolo siismul a capatat o larga raspandire, ca expresie a protestului impotriva puterii califatului arab.

Principala trasatura a siismului este credinta ca succesori legali ai Profetului Muhammad - imami - pot fi numai descendentii lui, iar califii, cei "alesi" de comunitate (in realitate cei care au acaparat puterea) sunt nelegitimi. Siitii repudiaza sunna, alcatuita in timpul primilor califi din legendele despre viata Profetului Muhammad.

Din totalul de un miliard de musulmani, siitii reprezinta aproximativ 10% (100 000 000). In prezent, cea mai mare concentrare a siitilor este in zona Golfului Persic, in Iran si Iraq, unde 75% din populatie este siita.

Siismul nu a ramas nici el unit, in interiorul lui luand nastere diferite curente. A devenit dominant curentul siitilor imamiti duodecimani. Acest curent recunoaste doisprezece imami legitimi, urmasi ai lui Ali. Traditia spune ca cel de-al doisprezecelea imam s-a ascuns intr-un loc tainic inca din secolul al IX-lea. El isi va face insa aparitia la sfarsitul vremurilor, ca mahdi (mantuitor). Acest curent, cel mai raspandit din siism, s-a consolidat in mod deosebit in Iran, iar de la inceputul secolului al XVI-lea a devenit religia de stat a Iranului.

Celelalte ramificatii ale siismului numara cu mult mai putini adepti si constituie mai degraba secte. Asa este secta ismailitilor (dupa numele lui Ismail, intemeietorul ei), raspandita in prezent in regiunile muntoase ale Afghanistanului. Ismailitii cred ca in imamii lor se incarneaza "sufletul lumii".

Din secta ismailita s-a desprins in secolul al IX-lea grupul karmatilor, secta ai carei membri - in majoritatea lor tarani si beduini din Arabia - au adoptat randuieli bazate pe comunitatea de avere.

Tot din ismailism s-a desprins si grupul hasisinilor (assassinilor), care imbinau misticismul cu lupta fanatica pentru credinta impotriva nemusulmanilor. In timpul cruciadelor, assassinii erau cei mai inversunati dusmani ai cruciatilor (de la numele lor provine cuvantul "asasin").

Un alt curent desprins din siism este curentul kharejitilor, care considera ca drept calif ar trebui sa fie ales cel mai demn si mai pios dintre musulmani. Aceasta secta numara aproximativ 2 000 000 de adepti.

In cadrul siismului intalnim mai multe subsecte, cum ar fi: druzii (localizati in muntii Libanului, in Siria si Israel - Galileea), alauitii, a caror religie este un amestec de islamism, paganism si crestinism (Siria) si zaiditii, care limiteaza la 5 numarul imamilor (Yemen).

Sunnismul

Islamismul ortodox, care a cuprins marea majoritate a lumii musulmane se numeste sunnism. Adeptii lui recunosc autoritatea sunnei.

Insa nici sunnismul nu a ramas unitar. Astfel, intre secolele VIII-IX, in interiorul lui a luat nastere curentul mutazilit. Mutazilitii cautau sa interpreteze religia musulmana in spirit rationalist, demonstrau "spiritul de dreptate" al lui Allah, existenta liberului arbitru la om, recunosteau Coranul ca pe o carte scrisa de oameni, nu creata de Allah. In aceasta conceptie, Allah este infinit de bun si drept si cu totul in afara maleficului, a raului de orice fel. Miscarea mutazilita s-a stins si nu a reinviat in perioada moderna.

De asemenea, tot intre secolele VIII-IX s-au format patru scoli: a hanifitilor, a safiitilor, a malikitilor si a hanbalitilor (dupa numele intemeietorilor lor). Intre adeptii acestor scoli teologice nu exista ostilitate sau mari divergente.

Intre secolele VIII-X a aparut in islam un curent mistic si semimonahal, sufismul. El a luat nastere in sanul siismului, dar a patruns si in randul sunnitilor. Sufitii nu acordau o mare importanta ritualului exterior, ci urmareau adevarata cunoastere a lui Allah, unirea mistica cu divinitatea. Adeptii invataturii sufiste au inceput sa organizeze ordine de monahi ratacitori (calugari cersetori) - dervisii. Aceste ordine sunt recunoscute atat de sunniti, cat si de siiti.

In epoca moderna, conditiile social-economice si politice tot mai complexe au condus la aparitia unor secte noi in cadrul religiei islamice. Astfel, printre beduinii din Arabia a luat nastere, in secolul VIII, curentul wahhabitilor, in care s-a reflectat protestul nomazilor impotriva bogatiei si luxului negustorilor si bogatasilor din orase.

Wahhabismul este o miscare integrista aparuta in interiorul sunnismului, in inima Arabiei. Fondatorul sau este Muhammad ibn Abd al-Wahhab, nascut in 1703 in cadrul unei familii de jurisconsulti ai scolii hanbalitice. El si-a insusit viziunea politica a lui Ibn Taimiyya (doctor hanbalit din secolul XIII), care denunta fictiunea califatului. Aceasta conceptie i-a sedus pe arabii dornici sa se elibereze de tutela turcilor otomani. Si-a raliat discipoli precum emirul Muhammad ibn Saud, fapt care explica de ce wahhabismul s-a impus mai tarziu in Arabia Saudita, inca de la crearea acestui stat, in 1933.

Wahhabismul este un hanbalism deformat. Scoala juridica a lui Ibn Hanbal este cea mai traditionala, cea mai inchisa oricarei inovatii. Odata cu wahabbismul, aceasta inchidere se va inzeci. Totul este denuntat ca inovatie vinovata: siismul, misticismul, teologia dogmatica, filosofia, cultul sfintilor, muzica, teatrul, poezia.

Arabia Saudita, cea mai bogata dintre petro-monarhii, este singura tara din intreaga lume a Islamului care respecta scoala juridica a wahhabismului. De aceea, Arabia Saudita ofera Occidentului imaginea unui Islam fanatic, organizat in jurul unei ordini coranice primitive.

Intre sunniti si siiti au existat adeseori tensiuni conflictuale semnificative. Aceste lupte au capatat, uneori, caracterul de "pe viata si pe moarte". Se citeaza adesea cazul siitilor din spatiul Siriei si Libanului, care au fost masacrati de catre sunniti in secolul al XV-lea si apoi in secolul al XVIII-lea.

Fundamentalism si integrism

Termenul de fundamentalism asociat astazi Islamului nu este specific doar acestei religii. De-a lungul timpului, aproape toate marile curente religioase au cunoscut perioade marcate de un fundamentalism specific. De exemplu, Cruciadele crestine pentru eliberarea Ierusalimului si Sfantului Mormant de sub stapanirea arabilor nu au reprezentat altceva decat o forma de manifestare a fundamentalismului crestin. La fel si Inchizitia, forma a fundamentalismului catolic.

Fundamentalismul islamic reprezinta o ideologie politica, bazata pe perceptele Coranului. Este un model, o sinteza populista a idealurilor lumii a 3-a, aplicate principiilor lumii islamice si care se doreste a fi noul tip de revolutie mondiala, menit sa dea o lovitura mortala regimurilor occidentalizate din lumea araba. Adeptii si promotorii extremisti ai acestei ideologii mai poarta si denumirea de integristi, deoarece ei doresc integrarea tuturor statelor musulmane intr-un stat de tipul fostului Mare Califat Arab.

Din trasaturile extremismului fundamentalist islamic pot fi mentionate:

excluderea parlamentarismului si a pluripartitismului din viata politica;

ridicarea Coranului la rang de Constitutie si lege.

respingerea principiului separarii puterilor in stat, a separarii bisericii de stat intrucat, argumenteaza ei, Islamul reglementeaza fiecare amanunt al vietii omului, de la nastere pana la moarte. El contine texte clare de lege, care actioneaza in intreaga viata sociala si ofera solutii pentru toate problemele vietii zilnice.

fanatizarea adeptilor, mergand pana la sinucidere, prin inocularea ideii ca ajung la nemurire si glorie daca mor in numele lui Allah si ca, dupa moarte, vor sta la dreapta acestuia si ii asteapta casatoria cu 62 de fecioare.

Aparut initial in tari cu religie islamica, fenomenul extremist-terorist a cunoscut o rapida propagare astazi, putand vorbi chiar de internationalizarea sa, aproape toate statele lumii fiind afectate de prezenta mai mult sau mai putin activa pe teritoriul lor a unor ramuri sau filiale ale gruparilor integrist-islamice.

Cauzele fenomenului terorist de nuanta funadamentalist-islamica rezida in primul rand din adancirea si perpetuarea saraciei in lumea islamica, dar si din amestecul si interesele unor mari puteri in tarile din zona. De exemplu, siitii - care asigura cea mai mare parte din forta de munca de pe campurile petrolifere din Arabia Saudita, Kuweit, Iran, Iraq, Bahrain, Oman, Qatar si Emiratele Arabe Unite - au sentimentul ca beneficiile provenite din petrodolari sunt folosite pentru dezvoltarea altor zone decat a tarilor lor de bastina. De aceea, in ciuda disensiunilor dintre siiti si sunniti, si unii si altii sunt ostili fata de desfasurarea activitatii unor companii occidentale pe teritoriile locuite de arabi. Pentru ei, lumea era perfecta in perioada Marelui Califat Arab si doresc reinvierea acelor vremuri.

Intre anii 1880 si 1920 se inregistreaza debutul amplificarii nationalismelor. Lupta se va duce pe doua fronturi: pe de o parte, impotriva califatului turc, iar pe de alta parte, impotriva Europei. Dupa Primul Razboi Mondial, Imperiul Otoman se dezmembreaza. De asemenea, dupa 1920, marile puteri europene care aveau mandate in Orientul Mijlociu au inceput sa piarda acest avantaj, odata cu proclamarea independentei din ce in ce mai multor state din aceasta zona. Din acest motiv, nationalismul a avut cale libera de dezvoltare.

Insa in anii '80, nationalismul si-a pierdut o buna parte din dinamism. Idealurile declarate in deceniile precedente se aflau la mare distanta de conditiile concrete de viata ale populatiilor din statele ce aderasera la aceste optiuni politice. Sosise ora islamismului, care reprezenta un demers politic derivat din Islam si care urmarea sa apere unele optiuni ale societatii, marcate de un viguros antioccidentalism. Islamismul transforma religia in ideologie de lupta si de eliberare. El cheama la o repliere pe trecutul glorios (varsta de aur a Islamului), exagerat in scopuri politice, dar nu cunoscut cu adevarat, nici gandit, nici inteles.

Precursorii acestui tip de demers au fost Fratii Musulmani. Revolutia iraniana din 1979 a imamului Khomeyni, a reprezentat o intensificare clara a islamismului. Fundamentalismul urma sa ofere o utopie de schimb, un refugiu identitar, un nou orizont maselor populare, victime ale dificultatilor tot mai mari ale vietii cotidiene. Deoarece discursurile despre edificarea nationala, dezvoltare, socialism si "marea natiune araba" nu reusisera sa le schimbe conditia sociala, marea majoritate a musulmanilor a capatat incredere in noii predicatori, ce atribuiau dificultatile fiecaruia influentei nefaste a modelului occidental.