Aspecte generale privind masurarea personalitatii

1. Termeni cheie

1.1. Psihodiagnoza personalitatii

Desi termenul de psihodiagnoza personalitatii este pe larg acceptat si utilizat in comunitatea psihologilor, sub raport conceptual si de continut nu reprezinta termenul cel mai adecvat. In primul rand, diagnoza personalitatii nu se defineste ca tip de demers specific, diferit de alte ramuri ale psihodiagnosticului, ci mai degraba prin domeniul sau obiectul investigatiei - personalitatea umana.

Cand vorbim despre psihodiagnoza personalitatii avem in vedere utilizarea instrumentelor psihodiagnostice in scopul investigarii, evaluarii sau predictiei in ceea ce priveste unele structuri sau trasaturi ale personalitatii sau a unor activitati umane specifice conditionate de aceste trasaturi sau structuri. In cel de-al doilea rand, termenul nu precizeaza tipul de metodologie utilizata in scop diagnostic, respectiv daca este o diagnoza proiectiva sau psihometrica.

Probabil termenul cel mai adecvat pentru domeniul de continut abordat in acest curs este acela de evaluare psihometrica a personalitatii.

1.2. Teorie a personalitatii

Pentru a putea utiliza un test, este necesara cunoasterea teoriei personalitatii care sta la baza sa. Sunt constructori de teste care prefera sa masoare dimensiuni ale personalitatii consacrate in psihologie, precum cele teoretizate de Jung in MBTI sau SLIP (SLTDI) si constructori care prefera sa ajunga prin studiu sistematic la modele ale personalitatii, cum este cazul majoritatii constructorilor consacrati de teste. In testele de personalitate, laturile acesteia se regasesc in scalele testelor si sunt de regula denumite trasaturi, dimensiuni sau constructe.

1.3. Masurare

Cel mai simplu, in domeniul personalitatii masurare inseamna a da o valoare numerica unui aspect psihic. Masurarea se poate face pe mai multe tipuri de scala: nominala, ordinala, de interval si de raport. De interes pentru psihodiagnoza de personalitate sunt masurarile pe scale de interval si de raport, desi exista exceptii de la aceasta regula, in relatie cu constructul masurat. De exemplu, inventarele tipologice de tip MBTI, stabilind apartenenta individului la o structura tipologica prestabilita, realizeaza de fapt o masurare pe scala nominala.

Important de notat ca toate testele psihometrice de personalitate se bazeaza pe autoevaluari sau heteroevaluari constiente, aspectele inconstiente ale psihismului ramanand neexplorate. Apoi, aceste evaluari pot fi viciate de faptul ca sunt bazate pe opinii ale subiectului, presupozitia ca aceste opinii sunt evaluari valide fiind cumva implicita. In sfarsit, evaluariile pot fi influentate de capacitatea si dorinta de autodezvaluire a subiectului.

1.4. Psihometrie

Cel mai simplu, psihometrie inseamna a aprecia anumite caracteristici ale unui individ, avand ca unitate de masura media populatiei din care face parte. Psihometria este ramura din psihologie care se ocupa cu acest tip de masurare. Stabilirea unitatii de masura (norma) este munca pura de cercetare, in care instrumentul este experimentat, urmarind a se stabili calitatile sale psihometrice si etalonat cu ajutorul unui esantion normativ. Un test psihometric este asadar acela care realizeaza raportarea individului investigat la un sistem normativ, respectiv scorurile de referinta ale populatiei din care acesta face parte.

1.5. Norma - etalon

Existenta unui sistem de norme, respectiv a unui etalon relevant, reprezinta o conditie fundamentala pentru utilizarea unui test psihologic. Realizarea unui etalon presupune investigarea populatiei pentru care este construit testul, bazata pe utilizarea unui esantion reprezentativ. Scorurile obtinute sunt procesate statistic si structurate intr-un sistem de norme - valori la care sunt raportate scorurile brute ale subiectilor examinati si prin intermediul carora aceste scoruri brute capata semnificatie psihologica. Din acest punct de vedere, este improprie utilizarea unui test psihologic pentru care nu exista studii de etalonare pe populatia in care este utilizat. Normele pentru diferite caracteristici investigate cu ajutorul testelor pot sa difere semnificativ de la o cultura la alta, motiv pentru care este obligatorie realizarea unor studii de estimare a calitatilor psihometrice si de etalonare pentru orice test tradus dintr-o alta limba.

1.6. Calitati psihometrice ale testelor

Calitatile psihometrice sunt cele care definesc valoarea testelor ca instrumente de masura, respectiv capacitatea acestora de a surprinde in mod real, acurat si sistematic realitatea psihologica pe care isi propun s-o masoare. Principalele calitati psihometrice ale testelor sunt validitatea - respectiv capacitatea testului de a masura ceea ce isi propune sa masoare, fidelitatea - capacitatea testului de a oferi masuri consistente si stabile si discriminarea - capacitatea de a diferentia intre indivizi in raport cu constructele evaluate. Este contraindicata utilizarea testelor care nu prezinta calitati psihometrice acceptabile sau teste despre care nu sunt cunoscute valorile acestor indici.

2. Instrumente si metode utilizate pentru evaluarea psihologica a personalitatii

Exista mai multe categorii de astfel de instrumente si metode utilizate in domeniul psihodiagnozei personalitatii:

a. Instrumente psihometrice: chestionarele, inventarele si testele care masoara diferite aspecte sau trasaturi ale personalitatii sau incearca surprinderea unei imagini generale de ansamblu asupra acesteia, pornind de la o conceptie teoretica de lucru. Esentiale pentru aceste instrumente sunt doua problematici: cea a masurarii in psihologie si cea a relatiei dintre test si viziunea teoretica asupra personalitatii.

Aceasta categorie constituie domeniul principal al cursului.

b. Teste proiective. Acestea constituie un domeniu distinct in evaluarea psihologica si fac obiectul unui curs separat.

c. Probe calitative, de tipul testelor situationale sau utilizarea unor metode si tehnici precum observatia sau interviul clinic. Aceste metode si tehnici sunt abordate in contextul altor discipline, cum ar fi metodologia cercetarii, psihodiagnosticul clinic si chiar psihologia organizationala.

Incercand a raspunde unei cerinte esentiale si fundamentale in evaluarea psihologica si chiar in cercetare, se impune cu necesitate corelarea acestor tipuri de metode si tehnici in demersul concret de evaluare. Niciodata nu vom face evaluare utilizand un singur tip de metoda, ci intotdeauna prin corelarea informatiilor obtinute cu ajutorul mai multor metode.

3. Tipuri de teste de personalitate

Putem formula mai multe tipologii in functie de criteriul utilizat.

a. Una dintre acestea a fost formulata la punctul anterior.

b. O tipologie rezulta din strategia folosita in costructia testelor (pt. cele psihometrice). Conform celor trei tipuri de strategii de constructie, rezulta 3 tipuri de teste: empirice, factoriale sau rezultate prin metoda rationala.

c. Dupa criteriul sanatatii psihice, intalnim teste clinice si teste destinate evaluarii normalitatii.

d. Dupa criteriul varstei subiectilor carora se adreseaza putem distinge intre teste pentru adulti si teste pentru adolescenti.

Nu exista teste de personalitate pentru copii, desi exista posibilitatea ca unele teste de personalitate sa fie aplicate copiilor pentru o anumita varsta. Majoritatea testelor de personalitate sunt aplicabile incepand cu varsta de 13-14 ani.

e. Considerand persoana care face evaluarea intalnim teste bazate pe autoevaluare (de tipul chestionarelor sau inventarelor) si teste de heteroevaluare (liste de adjective sau scale clinice).

f. Dupa tipul de raspuns solicitat de la subiect la itemi, intalnim teste cu raspuns dihotomic, trihotomic, pe scala Likert, cu alegere fortata (ipsative) sau de tip Q-sort.

g. Dupa modalitatea de administrare, desprindem intre teste cu administrare exclusiv individuala si teste care pot fi administrate colectiv.

h. Teste pe computer si teste creion - hartie. In utilizarea testelor in forma computeriata se impune reevaluarea calitatilor psihometrice ale acestora, in special a fidelitatii. In multe cazuri programele de computer sunt utilizate pentru calcularea scorurilor subiectilor si trasarea profilelor.

i. Dupa variabila investigata intalnim teste unidimensionale sau partiale, care masoara o singura trasatura de personalitate si teste care urmaresc evaluarea intregii personalitati, o imagine de ansamblu.

j. Introducand o variabila contextuala, deprindem intre doua categorii de teste: care evalueaza subiectul independent de contextul particular in care se afla sau in care se face evaluarea si teste care evalueaza subiectul in interactiune cu situatia. Aceasta a doua categorie o intalnim in special in domeniul organizational sau educational.

4. Domenii, scopuri si cerinte privind utilizarea testelor de personalitate

4.1. Domeniul clinic

Exista cateva scopuri specifice privind utilizarea testelor de personalitate in domeniul clinic si psihoterapie. Acestea sunt in mod evident interdependente si decurg intr-o anumita masura unul din altul, motiv pentru care nu insistam asupra acestei idei.

a. In primul rand putem vorbi despre un scop diagnostic, in sensul de contributie la diagnosticul psihiatric sau de evidentiere si explicare a unor mecanisme cauzale implicate in geneza unei tulburari psihice. Este vorba, de exemplu, despre evidentierea nivelului nevrotismului unui subiect care solicita asistenta de specialitate pentru acuze de tip anxios sau depresiv sau despre utilizarea rezultatelor la un test clinic tip MMPI pentru a evidentia tipul e tulburare prezentata de un pacient (cu ajutorul scalelor clinice ale testului). Ideea de baza este aceea de a stabili un diagnostic, de a cunoaste, de a putea oferi o explicatie pentru unele fapte plasate la nivelul biografiei obiective a clientilor.

b. In cela de-al doilea rand putem aduce in discutie un scop de tip predictiv sau prognostic. In cadrul acestei abordari problematica este aceea de a anticipa evolutia viitoare a subiectului, eventual inscris intr-un program terapeutic sau profilactic. O alta finalitate de tip predictiv vizeaza evidentierea resurselor personale pe care se poate baza interventia de tip recuperativ. In acest caz, datele recoltate prin aplicarea testelor vor constitui un punct de pornire important privind structurarea unor obiective sau programe de interventie sau de orientare preferentiala a acestor programe.

c. Validarea unor interventii de tip recuperativ sau corectiv constituie cel de-al treilea scop posibil privind utilizarea testelor psihologice in domeniul clinic. Avem in vedere nu numai testele de personalitate, ci si testele destinate investigari functiilor psihice, a capacitatii intelectuale sau a potentialului aptitudinal, precum si unele instrumente construite special pentru practica clinica, destinate a evalua fie complianta subiectului, fie evolutia dispozitiei acestuia (scale clinice).

Maniera de utilizare specifica in acest context este cea test - retest, accentul cazand asupra analizei comparative a celor doua seturi de scoruri. De exemplu, evolutia rezultatelor la un test de inteligenta poate evidentia recuperarea sau depasirea unei depresii (care atrage un anumit nivel de bradipsihie tradus in performante scazute la test in faza initiala) sau un anumit nivel de retard sau deficit intelectual (in cazul mentinerii unor scoruri scazute dupa remiterea unui episod psihotic). Un alt exemplu poate viza modul in care evolueaza scalele clinice MMPI in urma tratamentului medicamentos sau in urma psihoterapiei sau modul in care se modifica in urma psihoterapiei scorurile la factorul Nevrotism si fatetele acestuia din NEO PI R. In acest mod sunt date o masura si o valoare obiectiva rezultatelor unei interventii specifice.

4.2. Domeniul organizational

Foarte inalt specifice domeniului organizational sunt doua tipuri de demersuri, care au scopuri specifice si diferentiate: selectia si evaluarea de personal.

a. In selectia de personal accentul cade asupra validitatii predictive a setului (bateriei) de instrumente utilizate, deci a problematicii corelatiei intre predictori (rezultatele la teste) si criteriu (eficienta subiectului in rolul profesional, rezultatele in locul de munca vizat). De amintit ca in mod uzual in selectia de personal se utilizeaza baterii mai largi, care cuprind si alte tipuri de probe decat cele de personalitate, precum si faptul ca, in functie de profesia sau postul avut in vedere pentru selectie, instrumentele utilizate vor fi diferentiate.

Revenind la problematica corelatiei predictor - criteriu si a alegerii instrumentelor pentru selectie, amintim ca exista 4 situatii posibile, psihologul diagnostician urmarind una anume dintre acestea.

Prima situatie vizeaza o corelatie nula (rezultate slabe la teste si rezultate profesionale slabe), in care instrumentul respectiv nu are valoare predictiva, deci nu poate fi utilizat pentru selectie (nu este relevant). Urmatoarele doua situatii vizeaza corelatia negativa (rezultate bune la teste si rezultate profesionale slabe sau rezultate slabe la teste si rezultate profesionale bune) si conduc catre cele doua tipuri de eroare posibile a fi comise de psiholog. Si intr-un caz si in celalalt dintre ultimele doua problema este aceea a alegerii gresite a instrumentelor pentru selectie, ele neavand valoare predictiva. In sfarsit situatia vizata de psiholog in selectie este aceea a corelatiei pozitive si inalte intre predictor si criteriu (rezultate inalte si la probele administrate si in activitatea profesionala), ceea ce indica o valoare predictiva ridicata a instrumentului si posibilitatea utilizarii acestuia in selectie.

De-a lungul timpului, in selectia de personal au fost construite mai multe solutii pentru atingerea acestui tip de corelatie, incepand cu construirea profesiogramelor (psiho-profesiograme), a profilelor ocupationale si mergand catre utilizarea grupurilor de experti sau a evaluarii bazate pe interactiunea individ - situatie profesionala. Fiecare dintre strategiile sau solutiile enumerate presupune parcurgerea anumitor pasi si demersuri specifice.

b. Evaluarea personalului aduce in atentia psihologului provocarea de a da o masura obiectiva evolutiei in timp a subiectului angajat in cariera, a modului in care acesta face fata in conditiile solicitarilor postului, a progreselor realizate, a achizitiilor in urma unor programe de perfectionare sau training etc. Evaluarea personalului pote fi extrem de utila si dintr-o perspectiva manageriala, oferind managerilor posibilitatea de a-si adapta si ajusta interactiunile cu fiecare subordonat, in functie de dominantele structurii personalitatii acestora.

Numai o parte a instrumentelor existente pot fi utilizate in acest scop, cum ar fi spre exemplu un test de rezistenta la frustrare sau stres in conditiile unui job foarte solicitant sau reaplicarea unui test de personalitate construit prin strategia empirica pentru a ilustra modul in care personalitatea subiectuluieste influentata de parcurgerea unui traseu profesional anume.

O situatie aparte o constituie acele profesii sau posturi care necesita o avizare initiala, eventual periodica, in care criteriile de evaluare sunt clar stabilite si normate, psihologul stabilind in urma aplicarii testelor un calificativ de tipul apt - inapt.

In cel mai inalt mod specifica evaluarii de personal este necesitatea ca psihologul sa identifice acele criterii relevante si sa construiasca modalitati si instrumente de evaluare specifice realitatii organizatiei in care activeaza. Diversitatea pe acest plan este foarte mare, ceea ce impune un demers de cercetare si resurse de tip creativ ale psihologului, acesta avand sarcina de a adapta si construi instrumente si modalitati de evaluare care sa-i permita atingerea scopurilor specifice din organizatie.

Un caz aparte al evaluarii de personal este acela in care scorurile la testele psihometrice sunt utilizate pentru proiectarea sau echilibrarea echipelor de lucru. In aceasta situatie evaluarea vizeaza fie echilibrarea structurii echipelor din punct de vedere a prezentei anumitor caracteristici psihologice, fie structurarea unor echipe care prezinta o distributie anume a unui set de trasaturi.

4.3. Domeniul educational

Domeniul educational poate fi plasat din persectiva evaluarii psihologice la intersectia dintre cel clinic si cel organizational, pe de o parte datorita demersurilor vizand consilierea psihologica iar pe de alta parte datorita celor vizand orientarea profedsionala sau a carierei, ca tipuri de demersuri definitorii pentru activitatea psihologului diagnostician in domeniul educational. Daca din perspectiva orientarii carierei activitatea psihologului se apropie mai degraba de specificul selectiei, din perspectiva consilierii scolare se apropie mai degraba de domeniul clinic.

Exista insa o serie de aspecte specifice. In orientarea vocationala accentul cade asupra corelatiei dintre potentialul aptitudinal sau de personalitate si structurile motivationale ale subiectului (interese, aspiratii etc), pe de o parte iar pe de alta parte asupra corelatiei dintre structurile motivationale ale subiectului si realitatea pietei fortei de munca (oferte si posibilitati).

In ceea ce priveste consilierea, amintim in primul rand faptul ca aceasta este plasata in domeniul normalitatii psihice, cazurile de tulburari intrand in sfera psihologului clinician. Scopurile consilierului vizeaza ca prin instrumentele diagnostice utilizate sa faciliteze o mai buna autocunoastere a subiectului, precum si o adaptare mai eficienta a acestuia la cerintele si conditiile mediului si procesului educational.

In ceea ce priveste testele de personalitate, apare restrictia legata de varsta subiectilor cuprinsi in procesul educativ.

4.4. Domeniul judiciar

Este un domeniu oarecum particular, in care activitatea psihologului diagnostician poate capata valente care o apropie mai degraba de un demers de cercetare sau mai degraba de unul de investigatie clinica.

4.5. Evaluarea corelativa a perechilor sau grupurilor de subiecti

Aceste situatii sunt cumva de tip particular si se pot plasa practic in oricare dintre domeniile aplicative mentionate la punctele anterioare. Este cazul de exemplu al evaluarii cuplurilor in situatii de consiliere sau psihoterapie sau cazul evaluarii echipelor de lucru in domeniul organizational, indiferent daca in componenta acestora intra 2 sau mai multe persoane. Particular si specific pentru acest tip de abordare este faptul ca analiza nu este focalizata asupra scorurilor individuale, ci mai degraba asupra modului in care scorurile la teste obtinute de persoane diferite coreleaza intre ele si se manifesta la nivel comportamental. Scopul unor astfel de evaluari poate fi acela de a explica unele fenomene disfunctionale, de a face predictii sau de a contura directii de intervetie.

4.6. Cercetarea

Cercetarea psihologica este un demers ce poate fi plasat in contextul oricaruia dintre domeniile enumerate mai sus sau poate avea un caracter independent relativ la un domeniu anume, in cercetarea fundamentala sau atunci cand psihologul activeaza in cadrul unui institut de cercetare.

Problematica specifica a utilizarii testelor de personalitate in cercetare priveste selectarea unor instrumente adecvate obiectivelor cercetarii (situatie in care alegerea instrumentelor poate deveni o sursa de eroare), precum si cea a constructiei unor instrumente de natura a raspunde obiectivelor cercetarii.

O situatie particulara este aceea in care cercetarea are drept scop construirea si standardizarea unui instrument psihodiagnostic sau importul acestuia dintr-oalta cultura (traducerea, adaptarea si standardizarea acestuia).

Multe teste psihometrice, in special cele cu numar redus de itemi, sunt preferate de catre cercetatori, oferind scoruri care permit analize statistice multiple si variate. In plus, ofera un plus de obiectivitate a evaluarii fata de situatiile experimentale clasice.

4.7. Responsabilitati etice, profesionale si legale privind utilizarea testelor de personalitate

4.7.1. Licentierea

Majoritatea testelor psihologice intra sub incidenta legii care reglementeaza dreptul de proprietate intelectuala, precum si sub incidenta legilor civile, facand obiectul unor tranzactii comerciale. De regula, utilizarea testelor psihologice necesita obtinerea unei licente de utilizare de catre psiholog.

Din punct de vedere legal si profesional, este interzisa utilizarea unui test fara licenta de utilizare, daca regimul juridic al acestuia solicita licentierea. Inainte de utilizarea unui test, recomandam informarea cu privire la regimul juridic si comercial al acestuia.

In principiu, licentierea acopera doua categorii de aspecte. In primul rand ea garanteaza si reglementeaza legalitatea utilizarii si respectarea dreptului de proprietate asupra probei. In cel de-al doilea rand, obtinerea licentei garanteaza un nivel minim de pregatire si cunostinte, necesare pentru utilizarea probei respective.

4.7.2. Responsabilitati etice

Facand obiectul activitatii psihologilor, utilizarea testelor psihologice trebuie sa respecte principalele principii si domenii ale eticii profesionale. Din acest punct de vedere sunt 3 aspecte fundamentale care trebuie sa intre in atentia utilizatorului de teste:

1. Protectia subiectului va fi avuta in vedere in special atunci cand rezultatele la teste sunt folosite pentru a lua decizii in legatura cu subiectul, asa cum este cazul situatiilor de selectie si evaluare profesionala, in unele cazuri clinice sau acolo unde exista responsabilitati de ordin judiciar pentru subiectul evaluat. Protectia si preocuparea pentru bunastarea subiectului trebuie de asemenea avuta in vedere atunci cand subiectului ii sunt comunicate rezultatele evaluarii, in sensul ca aceasta sa nu dauneze imaginii de sine a subiectului.

2. Dreptul la informare al subiectilor va fi respectat atat in faza de pregatire a evaluarii, cat si in ceea ce priveste comunicarea rezultatelor. Subiectul va trebui informat cu privire la scopurile si continutul evaluarii, modul de garantare a confidentialitatii datelor, precum si la consecintele pe care le poate avea evaluarea, de exemplu pentru cariera acestuia. Ca principiu, este necesara obtinerea consimtamantului informat al subiectului pentru parcurgerea evaluarii.

3. Relatia cu tertii reprezinta probabil domeniul cel mai dificil de abordat din perspectiva etica de catre utilizatorii de teste si care poate genera cele mai multe dileme etice. Psihologul va trebui sa aiba intotdeauna in vedere faptul ca principala responsabilitate din perspectiva etica vizeaza subiectul evaluat si in niciun caz un tert, chiar daca acesta este un parinte, o organizatie angajatoare sau o institutie a statului. Aceasta decurge din principiul amintit la punctul 1, respectiv din natura umanista si liberala a profesiei de psiholog. De exemplu, este interzis ca psihologul sa accepte examinarea psihologica pentru concedierea unor angajati sau orice forma de discriminare a subiectilor de catre un tert avand ca baza rezultatele la teste. Toate aceste aspecte vor trebui avute in vedere si specificate in etapa negocierii contractului cu tertii.

5. Limite si dificultati intrinseci masurarii personalitatii prin chestionare

Exista 4 mari categorii de limite:

a. limite care tin de capacitatea de operationalizare a dimensiunilor (constructelor) de masurat (de fapt de limitele acestei capacitati)

b. care tin de capacitatea de exprimare (in itemii chestionarului) a continuturilor dimensiunii

c. care tin de posibilitatea de control a transmiterii si mai ales a receptarii cortecte a probei

d. care tin de intentionalitatea si starea interna a rspondentului.

Interventia acestor variabile poate conduce catre erori in evaluare (surse de eroare).

Solutii conturate pentru depasirea acestor limite:

a. reconsiderarea in timp a modului de construire a itemilor

b. utilizarea procedurilor statistice pentru a elimina sursele de distorsionare sau pentru a construi modele de control a corelarii informatiilor

c. construirea de noi taxonomii asupra personalitatii.

Apare de asemenea intrebarea legitima daca chestionarul ca instrument, a carui standardizare ne impinge spre inferente tipologice cu nivel mediu de generalitate, este capabil sa surprinda si unicitatea, forma vie a psihismului care se manifesta in realitate (clasica problema a abordarii nomotetice sau idiografice).

Alte probleme legate de evaluarea personalitatii prin chestionare:

a. probleme legate de vizibilitatea (transperenta itemilor)

b. care tin de schimbarea sau constanta comportamentului individual

c. care tin de specificitatea raspunsului la item (ceea ce atrage dificultati in gruparea itemilor in categorii)

d. care tin de determinaarea unor criterii externe de validare

e. care tin de interpretarea datelor: o interpretare factuala, literala (apropiata de situatia interviului) sau una psihologica - diagnostica (bazata pe validarea chestionarului)

f. probleme care tin de ambiguitatea raspunsurilor la itemi (ceea ce semnifica existenta unor posibilitati largi de interpretare a fiecarui raspuns) sau specificitatea foarte mare a itemilor (ceea ce scade gama de posibilitati de interpretare).

6. Modalitati de concepere a personalitatii abordabile prin chestionare

6.1. Modelarea personalitatii ca un sistem de dimensiuni sau trasaturi

Constructia testelor de personalitate a fost influentata in cea mai inalta masura de teoriile care concep personalitatea ca un sistem (structura) de trasaturi, acestea din urma fiind intelese ca moduri specifice si carecteristice de comportament, cunoastere, simtire.

Prin termenul de trasatura de personalitate inlelegem o dispozitie sau caracteristica subiacenta ce poate fi folosita ca explicatie pentru regularitatile si consistenta comportamentului individual

(Dictionary of psychology, 1985). Acest sens de definire a trasaturilor de personalitate implica o baza explicativa, o teorie asupra personalitatii, datele recoltate prin teste neputand fi interpretate fara cunoasterea acestei teorii.

In perioada de construire a marilor teste empirice, Wiggins definea o trasatura de personalitate ca un pattern de comportament observabil si nu ca o simpla dispozitie psihica (explicatia comportamentului putand fi gasita la un alt nivel), in timp ce actualmente tendinta este aceea de a concepe trasaturile ca si constructe explicative.

Costa si Mc Crae definesc trasaturile de personalitate ca dimensiuni ale diferentelor individuale privind tendinta de a aparea / prezenta patternuri consistente de gandire si actiune. Exista doua implicatii ale acestei idei:

a. Reliefarea (prin teste adecvate) a acestor trasaturi ne da posibiitatea de a infera asupra subiectului si mai ales asupra comportamentului, gandirii, simtirii concrete a acestuiea si

b. Putem vorbi despre trasatura ca prorpietate a unui individ ce justifica plasarea sa de-a lungul unei dimensiuni a psihismului (bipolaritatea factoriala),. Trasatura devenind astfel o explicatie posibila asupra comportamentului persoanei.

6.2. Structuri cognitiv-preferentiale de personalitate

Modelarea personalitatii in termeni de structuri preferentiale reprezinta o tendinta complementara celei in care personalitatea era abordata prin trasaturile sau dimensiunile de baza.. Aceasta tendinta este preocupata de structurile si tipurile comune. Este vorba de o abordare, o perspectiva diferentiala versus una bazata pe ceea ce este comun interindividual (o abordare idiografica sau una nomotetica dupa Allport). Ideea de baza a acestei abordari este aceea conform careia fiecare individ prezinta o echilibrare specifica a unor tipuri sau structuri de baza.

De baza in aceasta abordare sunt teoriile asupra tipurilor, dintre care una fundamentala este cea jungiana. Aceasta din urma se particularizeaza cumva prin faptul ca a condus la viziuni care imbina, sintetizeaza aceasta tendinta cu cea diferentiatoare. In psihologia personalitatii au fost construite numeroase tipologii, pornind de la presupunerea ca exista patternuri coerente de comportament sau stiluri consistennte de actiune suficient de bine definite pentru a permite o taxonomie a persoanei de-a lungul acestor tipuri.

Pana in anii 80, in diagnoza personalitatii s-a manifestat tendinta de aplicare in diagnoza a tipologiilor temperamentale sau de orientare a valorilor. Actualmente se manifesta o tendinta de a integra o viziune tipologica cu perspectiva diferentiala.

6.3. Teoriile cognitiviste: constructele personale si stilurile apreciative

Psihologia cognitiva defoneste psihismul ca sistem functional aparut si dezvoltat in functie de mediu si necesitatile acestuia. Ca o alta idee ade baza a acestei abordari, retinem faptul ca nu toate aspectele functionarii psihice sunt utile pentru adaptare sau supravietuire, aparand cumva ca anomalii.

Intr-o varianta clasica, abordarea cognitiva cerceteaza si ierarhizeaza structurile mentale in functie de relatia lor directa cu adaptarea organismului la realitate. O perspectiva cognitivista mai noua depaseste aceasta viziune, aducand in sfera preocuparilor si ceea ce este distorsionat, irational, anormal etc si de aici apare perspectiva unor structuri care pot explica singularul, excentricitatea, chiar boala, intelese ca alternative cu valoare de supravietuire in circumstante irationale.

Un model de baza pentru aceasta abordare este modelul constructelor personale al lui Kelly iar un altul este cel privind stilurile cognitive (dependent de camp vs independent, internalizant vs externalizant, impulsiv vs reflexiv, evolutiv vs reductiv). La acestea se adauga alternanta intre stiluri (mobilitate vs fixitate), varierea intre stiluri in functie de situatie. In Romania au existat cercetari ale lui Marcus, Catina si Minulescu cu privire la unele stiluri apreciative cu rol prognostic pentru orientarea vocationala. Cercetarile lui Marcus privind empatia au relavat importanta criteriului afectiv in apreciere, prin utilizarea prevalenta a propriei experiente afective: stil analogic, empatic, reflexiv, detasat etc.

Ideea de baza a noii abordari cognitive este aceea de a include in evaluare si modelare atat mecanismele cognitive (de procresare logica), cat si a celor inconstiente de natura afectiva. De amintit ca aceasta orientare nu a generat niciun instrument complex acreditat si utilizat pe plan international.