Pornind de la o logica a contextului mai nuantata, neexclusiva, acceptand si gusturi culinare, A.J.Greimas, afirma dupa cum remarca J. M.Flock intr-un interviu publicat de "La Monde » in dosarul consacrat problematicii semiotice : " Cred ca la un moment dat se va vedea ca semiotica a jucat rolul de a starni curiozitetea in domenii exclusive din cultura clasica si a integrat in sfera cercetarii stiintifice universuri de semnificatie care nu faceau parte din reflectia traditionala."1 Un astfel de domeniu exclus anterior din reflectia traditionala este semiotica gustului. De aceeasi parere este si Roland Barthes; "O haina, un automobil, o mancare gatita, un gest, un film, o imagine publicitara, o mobila, un titlu de ziar _ iata in aparenta o serie de obiecte eteroclite. Ele au insa in comun faptul ca sunt semne si li se aplica aceeasi activitate : lectura. Omul modern isi petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: ( . ) aperitivul (whisky sau pernod [imi spune] stilul de viata al gazdei mele. Toate aceste lecturi sunt prea importante in viata noastra, implicand prea multe valori sociale, morale, ideologice pentru ca o reflectie sistematica sa nu incerce sa le ia in discutie pentru moment vom numi aceasa reflectie semiologie. Stiinta a mesajelor sociale ? Siinta a mesajelor culturale ? '' 2
Doi teoreticieni ai semioticii sunt Hjelmslev si Umberto Eco. Hjelmslev propune ca postulat fundamental al unei semiotici diagrama alcatuita din planul expresiei si al expresiei, fiecare avand substanta si forma. Cele doua sisteme care vor constitui in functive ale functiei-semn vor lua nastere prin pertinizarea de catre formele respective ale materiei amorfe. Ca rezultat, apar substantele ce sunt ocurente organice intr-un sistem conform tipurilor stabilite de formele corespunzatoare. Prin corelarea celor doua forme apare functia-semn. Eco face insa corelatia intre doua unitati ale substantei, in aspectul lor pur formal si sistematic : functia-semn este ocurenta unui proces semiozic dinamic. Functivii functiei-semn sunt elemente ale substantei. Aceste substante fomalizate le numeste Eco unitati culturale. Intre conditiile materiale specifice de viata, unitatile de experienta care provin din actul perceptiv si unitatile culturale si formele semnificante care le denoteaza printr-un tip de semioza exista o legatura foarte stransa, dat fiind ca experienta empirica e determinata de o retea de stipulari culturale. 3
O notiune importanta cu care opereaza semiotica este codul. Codul poate avea, dupa Umberto Eco, patru acceptiuni :
- sistem sintactic, adica o serie de legi combinatorii interne, semnale ce nu sunt conexe sau conectibile la diferite stari de gust. Daca de pilda degustatorul rosiei este un nebun, dupa ce o gusta, el poate sa o arunce in capul cuiva, stropind astfel o persoana nevinovata, caci, dupa Morris, semnificatia nu este altceva decat o « predispozitie de a raspunde la un stimul dat » ;
- sistem semantic, adica o serie de stari ale unui obiect (gustului i se pot asocia cuvinte) ;
- o regula care asociaza unele elemente ale sistemului cu alte elemente ale sistemului, adica unei serii de semnale ii corespunde un anumit raspuns.
Cand un cod asociaza elementele unui sistem vehiculant elementelor unui sistem vehiculat, primul devine expresia celui de-al doilea, care la randul sau devine continutul primului. Avem de-a face cu o functie-semn atunci cand o expresie este corelata cu un continut, iar ambele elemente corelate devin functive ale corelatiei. Un semnal poate fi un stimul care nu semnifica nimic, dar provoaca sau solicita ceva : cand este insa utilizat ca antecedent recunoscut al unui consecvent prevazut, iata ca este considerat drept semn, deoarece el tine locul propriului sau consecvent (fie pentru emitator, fie pentru destinatar). Un semn este constituit intotdeauna (din unul sau mai multe ) elemente ale unui plan al expresiei, corelate conventional (cu unul sau mai multe ) elemente ale unui plan al continutului. Ori de cate ori exista o corelatie de acest tip, recunoscuta de o societate omeneasca, este vorba de un semn.
Obiectul semiotic al unei semantici este in primul rand continutul, nu referentul, iar continutul se defineste ca o unitate culturala. O unitate culturala nu cere niciodata sa fie inlocuita cu ceva care sa nu fie o unitate semiotica. Unitatea culturala e o abstractiune « materializata », intrucat cultura traduce continuu semne ; ea ne propune un lant neintrerupt de unitati culturale care alcatuiesc alte unitati culturale. Unitatile culturale se detaseaza pe fondul unei activitati sociale care le face reciproc echivalente si sunt postulatele semiotice ale acelei ecuatii intre coduri, pe care societatea le stabileste mereu, ale acelei corelatii intre forme si continuturi din care se alimenteaza o cultura. 4
Ca agent degustator alegem o unitate culturala precum gustul rosiei (Lycopersicum esculentum) si o definim in termenii opozitiei fata de pozitia pe care o ocupa in sistem. In ce priveste gustul acestei substante organice terestre, materie solida (carnea) + lichida (zeama) (dupa clasificarea lui Sebeok), asadar gustul rosiei, avem o seri de alegeri :
- la francezi : gustul rosiei + gustul altor legume (garnitura la mancarurile de baza) ;
- la englezi : gustul rosiei + gustul carnii de ovina , gustul rosiei +gustul carnii la gratar ;
- la americani : gustul rosiei + gustul carnii de vaca la tava sau la gratar ;
- la germani : gustul sucului de rosii la micul dejun ;
- la popoarele nordice (suedezi, norvegieni, finlandezi) : gustul rosiei + gustul sandvisului din carne de pasare, gustul rosiei + gustul crochetei, gustul rosiei + gustul paneului ;
- la cehi si slovaci : gustul supei de rosii + gustul zaharului ( supa indulcita), gustul rosiei + gustul snitelului de porc a la Praga ;
- la sarbi : gustul rosiei + gustul carnii de ovina pregatita ciorba sau kebab ;
- la bulgari si romani : gustul rosiei in ciorbe, borsuri, ghiveciuri.
Avem asadar simple valori emanand de la sistem. Pentru a defini aceasta unitate culturala, am situat-o intr-un system de alte unitati culturale care i se opun sau o circumscriu. Aceasta unitate culturala « exista » doar in masura in care este definita o alta unitate culturala care i se opune. Ea este doar relatia intre diferitele elemente ale unui sistem de unitati culturale, care preia de la fiecare din termeni ceea ce le este comun. Exista o interactiune foarte stransa, si pe mai multe directii, intre viziunea despre lume, modul in care o cultura pertinenteaza propriile unitati semantice si sistemul semnificatiilor care le denumesc si le « interpreteaza » .5
