In contextul intentiilor privitoare la reforma administratiei publice din tara noastra consideram utile cateva precizari privind un personaj atat de controversat si atacat, dar atat de necesar in orice societate moderna : functionarul public.
Se poate observa ca functionarul public dateaza inca din antichitate. Cei mai multi dintre faraonii egipteni, la fel ca si numerosi imparati ai Chinei au facut eforturi pentru a-si alcatui un corp de functionari calificati. Regii Frantei au demarat acest proces chiar in primele secole ale mileniului care tocmai a trecut, proces care s-a amplificat pe masura extinderii domeniului regal. In momentul in care domeniul aflat sub controlul direct al monarhului a devenit suficient de mare au fost create corpuri de functionari publici si in alte state europene.
Odata cu instaurarea regimurilor constitutionale si extinderea democratiei, administratia publica a fost confruntata cu o noua problema : daca pana atunci trebuia sa ii serveasca pe monarhi de asta data suveranul a devenit poporul. Puterea acestuia din urma nu se exercita in mod direct, ci prin reprezentantii sai: politicienii. Astfel, administratia publica trebuie, in ansamblul sau sa ramana in slujba poporului sa ii deserveasca in mod egal si impartial pe toti cetatenii, nu doar o parte a lor si cu atat mai putin pe unii politicieni.
Cine ar trebui sa fie inclus in aceasta categorie ? Am putea include medicii in categoria de functionari publici? Acestia din cate bine se cunoaste sunt angrenati in sistemul public de sanatate. Dar cadrele didactice din invatamantul public ? Ce putem spune despre militari sau politisti din acest punct de vedere ?
O prima opinie, sa-i spunem radicala, sustine ca functionarii publici (civili) ar trebui sa fie considerati doar cei care indeplinesc o functie legata nemijlocit de procesul de guvernare / administrare sau altfel spus in procesul de formulare a deciziilor care afecetaza viata unei anumite comunitati. Astfel, medicii, profesorii, si politistii indeplinesc doar functii auxiliare, nu participa direct la procesul de adoptare a deciziilor privind comunitatea, in vreme ce functionarii din esaloanele inferioare sunt limitati la rolul de simpli executanti ai deciziilor luate de catre superiori.
La cealalta extrema se afla opinia conform careia in randul functionarilor publici ar trebui inclusi toti cei care sunt platiti din bugetul statului sau din bugetele autoritatilor publice locale.
Sociologul german, Max Weber remarca faptul ca procesul de modernizare a statelor lumii a fost legat indisolubil de crearea si dezvoltarea unei administratii profesioniste.
Profesionalizarea functiei publice semnifica faptul ca exercitarea functiilor administrative a devenit o meserie care necesita existenta unei cunoasteri specializate si produce o puternica solidaritate corporativa. Introducerea acestui concept in cadrul aparatului administrativ presupune realizarea catorva cerinte specifice : permanenta, statutul, competenta, spiritul de corp si limitarea profesionalizarii.
Permanenta presupune ca functia publica sa fie stabila si permanenta, posibil de exercitat in mod durabil, la adapost de constrangeri politice.
O prima modalitate de promovare a profesionalismului presupune incadrarea unor persoane bine documentate, cu studii corespunzatoare si un grad ridicat de competenta. Astfel, recrutarea, selectarea si promovarea in cariera se vor face pe criterii obiective. Competenta, cunostintele si performanta personala constituie criterii de baza, in timp ce non-valori precum servilismul, loialitatea politica si nepotismul vor fi abandonate pentru cresterea performantelor in institutia publica.
Modul de selectare a functionarilor publici din Romania este : concursul prin care se descopera performantele candidatului si in final se realizeaza o alegere prin selectarea celui mai bun.
In ceea ce priveste concursul, este necesara cuprinderea unor criterii si a unor factori relevanti pentru postul in cauza iar examinarea trebuie sa aiba in vedere analizarea si evaluarea pregatirii candidatului din punct de vedere al cunostintelor si al abilitatilor. Cu privire la concurs, exista problema favoritismului, coruptia constituind in acest caz un mod functional de ocupare a unui post. De aceea, un rol important in promovarea profesionalismului il va ocupa comisia de examinare si evaluare a rezultatelor.
Promovarea in functii trebuie sa se faca dupa criterii obiective pe baza cunostintelor necesare in domeniul respectiv, a calitatii lucrurilor si activitatilor desfasurate precum si a constiinciozitatii si al unui comportament adecvat.
Destituirea din functie trebuie sa se faca doar in caz de subordonare, comitere a unui delict, comportament imoral sau condamnabil sau incompetenta bine documentata.
O data incadrate persoane calificate in serviciul public este necesara o continua instruire a functionarilor publici in functie de necesitatile determinate de complexitatea vietii sociale. Astfel, instruirea personalului si organizarea corespunzatoare a activitatilor trebuie sa reprezinte un scop in sine al institutiei publice in vederea imbunatatirii potentialului de munca.
De o deosebita importanta in profesionalizarea serviciului public este stabilitatea in functie a personalului. LEGEA nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul functionarilor publici asigura stabilitatea in functie a personalului din administratia publica.
Statutul functionarului public - conform legii care-i poarta numele, functionarul public isi pastreaza gradul, clasa si treapta avute si atunci cand nu mai detine functia publica din motive neimputabile acestuia. In acest caz Agentia Nationala a Functionarilor Publici va asigura functionarului public incadrarea in alta functie publica, in limita posturilor disponibile si potrivit pregatirii lui profesionale. Functionarii publici care nu pot fi incadrati in alta functie publica, beneficiaza de masuri de protectie sociala, conform legii.
Poate ocupa o functie publica persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are numai cetatenia romana si domiciliul in Romania;
b) cunoaste limba romana, scris si vorbit;
c) are varsta de 18 ani impliniti;
d) are capacitate deplina de exercitiu;
e) are o stare de sanatate corespunzatoare functiei pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate;
f) indeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica;
g) nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice;
h) a castigat concursul sau a promovat examenul organizat pentru ocuparea functiei publice.
Pentru activitatea depusa functionarii publici au dreptul la salariu, care se compune din salariul de baza, sporuri si indemnizatii. Sistemul de salarizare a functionarilor publici se stabileste prin lege. La stabilirea sistemului de salarizare se vor avea in vedere urmatoarele:
a) necesitatea de a restrange costurile administratiei publice, in conditiile in care functionarii publici competenti trebuie motivati si recompensati in mod corespunzator;
b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, clase si trepte, bazate pe evaluarea postului;
c) stabilirea unui raport just intre partea fixa si partea variabila a salariului, care sa tina seama de activitatea depusa si de importanta ei.
Competenta functionarilor publici reprezinta justificarea profunda si unica a profesionalizarii : daca functia publica trebuie considerata ca o meserie, ceea ce inseamna ca realizarea scopurilor administrative nu se improvizeaza. Amatorismul este acceptat atunci cand Administratia Publica are de realizat misiuni relativ simple dar nu isi are locul atunci cand trebuie sa faca fata unor probleme tot mai complexe care presupun o eficacitate crescanda. Nu este surprinzator ca procedurile de selectie si metodele de formare a functionarilor au devenit mai riguroase.
De ce cunostinte au nevoie functionarii publici ?
Exista 2 orientari : dupa prima orientare, functionarul public trebuie sa fie in primul rand specialist in domeniul de care se ocupa iar in viziunea celei de-a doua orientari ar trebui preferate calitatile generale (generalist), de administrator.
O data incadrate persoane calificate in serviciul public este necesara o continua instruire a functionarilor publici in functie de necesitatile determinate de complexitatea vietii sociale. In Romania, legea 188 / 1999, da posibilitatea functionarilor publici sa isi vor perfectioneze pregatirea profesionala fie in cadrul autoritatii sau institutiei publice fie urmand cursuri de perfectionare organizate in acest scop. Functionarii publici care urmeaza o forma de specializare sau de perfectionare cu o durata mai mare de 3 luni si primesc pe aceasta perioada drepturile salariale sunt obligati sa se angajeze in scris ca vor lucra 1-5 ani in cadrul autoritatii sau institutiei publice respective. In cazul nerespectarii acestui angajament, acestia vor suporta cheltuielile autoritatii sau institutiei publice, proportional cu timpul ramas pana la implinirea termenului.
Prevederile prezentului alineat nu se aplica in cazul in care functionarul public nu mai detine functia publica din motive neimputabile acestuia sau in cazul transferului in interesul serviciului.
Rezultatele obtinute la cursurile de perfectionare de catre functionarii publici vor fi avute in vedere la evaluarea anuala a activitatii acestora.
Un alt indice dupa care putem sa observam profesionalizarea functiei publice este : spiritul de corp ceea ce reprezinta constiinta apartenentei la un grup specific, solidaritatea cu acesta si aderarea la obiectivele pe care le urmareste grupul, de a se identifica cu ele. Putem observa o anumita scadere a acestui spirit datorita unor factori precum : cresterea numarului de functionari, atenuarea specificitatii statutului sau eterogenitatea recrutarii. Constiinta apartenentei la corpul functionarilor a pierdut mult din substanta mai ales la periferie si in esaloanele inferioare ale aparatului. Compensarea este reprezentata de dezvoltarea solidaritatilor corporative partiale : spiritul de corp tinde tot mai mult sa se localizeze la nivelul subansamblelor.
