 |  |
|
Aprecieri privind calea ordinara de atac a apelului, in special
Din examinarea disp. art. 362-385[1] CPP se poate defini institutia procesual-penala a apelului.
Astfel, apelul este o cale de atac ordinara, de fapt si de drept, care poate fi folosita impotriva hotararilor pronuntate asupra fondului de catre prima instanta, dupa ce aceasta, prin pronuntarea hotararilor s-a desizat, pentru ca pricina penala sa fie supusa unei noi judecati in vederea reformularii hotararii atacate[2].
Apelul este o cale de atac avand in vedere ca apartine defasurarii normale a procesului penal[3], impiedicand ramanerea definitiva a hotararii pronuntate de catre prima instanta.
Pentru acest considerent, calea de atac ordinara a apelului trebuie exercitata intr-un termen relativ scurt (10 zile ori 3 zile) fixat de lege[4]. Apelul produce, de indata, suspendarea executarii hotararii atacate.
Calea de atac a apelului o apreciem ca fiind o cale de atac de fapt si de drept, intrucat, o data exercitata, produce un efect devolutiv integral, provocand un control complet, in fapt si in drept, (cu privire la persoana care l-a declarat, la calitatea acesteia in proces, si la persoana impotriva careia este indreptat) de catre instanta superioara de control judiciar.
Apelul este, in acelasi timp, si o cale de atac de reformare, avand in vedere ca, in cazul admiterii sale, hotararea este desfiintata in tot sau in parte, iar cauza va primi o noua rezolvare, fie data de catre instanta de apel, fie data de catre instanta careia i se trimite cauza spre rejudecare.
Cat priveste problema utilitatii apelului - calea ordinara de atac, in cursul evolutiei sale[5], au existat argumente pro si contra.
Argumentele aduse impotriva utilitatii apelului au fost urmatoarele
s-a aratat, in primul rand, ca apelul contravine necesitatii ca represiunea penala sa revina cu promptitudine, intr-un moment cat mai apropiat de acela al incalcarii penale. De cele mai multe ori, insa, apelul "nu e decat o arma in mana inculpatului de rea-credinta care voieste a tergiversa solutia procesului"[6].
s-a sustinut ca, atata timp cat exista drept de apel impotriva hotararilor pronuntate, in cazul infractiunilor grave, este ilogic a se admite apelul cu privire la cauzele ce privesc celelalte infractiuni mai usoare.
Argumentele aduse in favoarea utilitatii caii de atac ordinare a apelului au fost urmatoarele: In primul rand, s-a sustinut ca argumentul promptitudinii nu este peremptoriu intrucat cerinta celeritatii nu poate avea intaietate fata de garantiile ce trebuie sa consolideze actul de justitie. Promptitudinea nu trebuie sa primeze cu orice pret, ci doar cu garantiile necesare. O a doua examinare a cauzei, nu numai in drept (ca in cazul recursului) ci si in fapt, ar constitui o asemenea garantie[7]; in al doilea rand, s-a aratat ca numarul mare de hotarari desfiintate in apel atesta necesitatea existentei acestei cai ordinare de atac ;in al treilea rand, inexistenta caii de atac a apelului in cazul infractiunilor grave, date in competenta de a fi judecate in prima instanta de Curtile de Apel ori de catre Curtea Suprema de Justitie nu reprezinta o "inconsecventa logica", ci eliminarea unei cai ordinare de atac. In aceste cazuri, absenta apelului este suplinita, pe de o parte, de experienta magistratilor de la instantele superioare, care, in principiu, ofera garantia unei bune judecati si, pe de alta parte, prin recunoasterea, in situatiile avute in vedere a unor prerogative mai largi instantei de recurs.
Art. sau litere ale art. fiind reproduse astfel cum au fost modificate de L 356/2006, , publicata in M.Of., partea I, nr. 677 din 7 august 2006.
A
se vedea, in acelasi sens, si Neagu,
Cu acest prilej, e de mentionat ca apelul isi are originea sa istorica in dreptul roman, fiind reglementat prin legea consulului Valerias Publicola, P; in primul an al Constitutiei republicane, si denumit provocation ad populum", prin care cel condamnat avea dreptul de a apela la popor, impotriva sentintei apelate. Prin legi ulterioare - legea Aternia Torpeea, legea Valeria si legea Sempronia, apelul a fost extins. Tot in vechime, apelul a fost inclus si in legea celor XII table. Institutia apelului a fost reglementata si in dreptul canonic pe structura din dreptul roman si, cu urme din dreptul Germanic, dar simplificat si inviorat, adaptat la spiritual moral, echitabil, si religios al bisericii. In dreptul romanesc, radacinile apelului le gasim in regulamentul organic al Munteniei, unde se stipula ca procurorul avea drept la apel (art. 263). Codicele de procedura criminala din 2 decembrie 1864 (o copie tradusa a codului de instructiune penala franceza din anul 1808) reglementa apelul in art. 195 si urm.; iar CPP Carol al doilea din 19 martie 1963 l-a prevazut in art. 455-470. Apelul a fost inlaturat din procesul penal roman prin L. 345/29 dec. 1947 pentru modificarea unor dispozitii din CPP, publicat in M.Of 288 bis/29 dec. 1947, fiind reintrodus prin L. 45/01.07.1993 pentru modificarea si completarea CPP, publicata in M.Of partea 1, 147/01.07.1993 (art 361-185 CPP). Pentru o abordare mai detaliata a aspectelor de ordin istoric, a se vedea: Pop, Tr., Drept procesual penal, vol IV, Tipografia Nationala, Cluj, pag. 338 si urm., Papadopol, V., Turianu, C., op. cit., pag. 24-28; Falchi, G., Fr, Lapello del processo italiano, Padova, 1940.
Ionescu-Dolj,
Papadopol, V., Turianu, C., op. cit. pag. 30. Continuand combarea argumentelor defavorabile, se mai arata de catre acestia ca: este adevarat ca absenta nemijlocirii reprezinta un inconvenient, insa acesta poate fi inlaturat prin posibilitatea recunoscuta instantei de apel, de a administra probe noi, si - cand s-ar invedera necesar, in situatii temeinic justificate - de a reinnoi probatoriul administrat de catre prima instanta"
Este interesanta si remarca potrivit careia: . nu numai ca primii judecatori au putut gresi dar insa si partile - devenite intre timp mai constiente de importanta procesului in care sunt implicate - pot folosi noi mijloace de aparare, de care, fie din neglijenta, fie din nestiinta, nu au uzat cu prilejul judecatii anterioare" - Papadopol, V., Turianu, C., op. cit. pag. 30-31.
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
| Documente similare: |
Cauta document |