Aratarea titularului dreptului

Aratarea titularului dreptului

Aratarea titularului dreptului este reglementata in art. 64-66 C. proc. civ. Definitia data de legiuitor institutiei este cuprinzatoare. Ea are si semnificatia de a circumscrie domeniul de aplicabilitate al acestei forme a interventiei fortate.

Importanta institutiei rezida in posibilitatea indicarii titularului dreptului in cadrul unei actiuni reale, si in mod deosebit in posibilitatea scoaterii din cauza a paratului. Intr-o asemenea imprejurare, procesul va continua numai intre reclamant si cel aratat ca titular al dreptului. Legea noastra procesuala nu impune insa paratului obligatia de a indica pe adevaratul titular al dreptului.

In afara conditiilor comune tuturor formelor de participare a tertilor la activitatea judiciara, cererea pentru aratarea titularului dreptului trebuie sa intruneasca si unele cerinte specifice. Aceste cerinte pot fi desprinse chiar din dispozitiile art. 64 C. proc. civ. si se refera la:

1) formularea cererii de paratul care detine cu titlu precar un bun sau care exercita un drept asupra lucrului respectiv;

2) actiunea principala sa aiba ca obiect valorificarea unui drept real asupra lucrului.

Prima conditie are in vedere doua ipoteze distincte: a) paratul detine un lucru ce apartine altei persoane si b) paratul exercita un drept asupra acelui lucru. In aceste conditii, observam ca cererea privind aratarea titularului dreptului poate fi formulata si de chirias, depozitar, posesor etc. In ceea ce priveste ultima conditie, necesitatea acesteia rezulta chiar din dispozitiile art. 64 C. proc. civ., partea finala, care se refera in mod expres la situatia chemarii in judecata a paratului de "o persoana care pretinde un drept real asupra lucrului". Asemenea precizari legale au si semnificatia de a limita aplicabilitatea institutiei numai la actiunile reale. Drept urmare, institutia aratarii titularului dreptului nu poate fi folosita in actiunile cu caracter strict personal, in litigiile de munca sau in litigiile privitoare la starea si capacitatea persoanei. In mod intemeiat jurisprudenta noastra a statuat ca aratarea titularului dreptului nu poate fi formulata nici in materia raspunderii civile delictuale, adica intr-o actiune in despagubiri.

Cererea privind aratarea titularului dreptului se depune de parat o data cu intampinarea, iar daca aceasta nu este obligatorie cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Legea nu cuprinde precizari privitoare la forma cererii; ea se refera doar la simpla formalitate a motivarii cererii. Cu toate acestea, apreciem ca cererea privind aratarea titularului dreptului trebuie sa intruneasca cerintele generale prevazute de art. 82 C. proc. civ. De asemenea, din inscrisul depus de parat trebuie sa rezulte date privitoare la calitatea in temeiul careia acesta detine lucrul sau exercita vreun drept asupra lui, precum si date privitoare la adevaratul titular al dreptului.

Dupa primirea cererii, instanta va lua masuri pentru comunicarea ei tertului aratat ca titular al dreptului. La citatie se va alatura si o copie dupa cererea de chemare in judecata si dupa inscrisurile de la dosar. In opinia noastra, desi legea nu o prevede in mod expres, cererea privind aratarea titularului dreptului trebuie comunicata si reclamantului. O solutie contrara ar conduce la nesocotirea drepturilor procesuale ale reclamantului. Pe de alta parte, unele efecte ale institutiei se produc, asa cum vom vedea, numai cu acordul reclamantului.

Tertul aratat ca titular al dreptului are si posibilitatea de a formula intampinare impotriva cererii de introducere a sa in proces. Prin intampinare, tertul ar avea chiar posibilitatea de a se apara, in sensul ca nu este titularul dreptului dedus in judecata. Formularea intampinarii ar fi utila dupa parerea noastra si in cazul substituirii procesuale a paratului. Intr-o asemenea imprejurare, tertul va dobandi calitatea de parat, iar in aceasta calitate isi va formula apararea fata de reclamant.

Dupa introducerea tertului in proces se va proceda la solutionarea cererii formulate de catre parat. Cererea privind indicarea titularului dreptului nu se solutioneaza intotdeauna impreuna cu cererea principala. Avem in vedere tocmai ipoteza scoaterii din cauza a paratului, cand se va solutiona in continuare doar cererea privind aratarea titularului dreptului. Totusi, in ipoteza in care tertul neaga aratarile paratului sau reclamantul nu este de acord cu substituirea procesuala a acestuia din urma, litigiul se va solutiona in continuare cu privire la ambele cereri. Instanta va pronunta solutii cu privire atat la cererea principala, cat si cu privire la cererea de aratare a titularului dreptului.

Cererea privind aratarea titularului dreptului produce efecte procedurale importante. Unele efecte sunt comune oricarei forme de participare a tertilor in proces, cum sunt prorogarea de competenta sau obligativitatea luarii procedurii in starea in care aceasta se afla, iar altele sunt specifice institutiei procedurale cercetate.

Art. 66 C. proc. civ, determina efectele specifice ale institutiei. Acest text vizeaza doua situatii procesuale distincte, care sunt determinate, in esenta, de atitudinea tertului.

In prima ipoteza, art. 66 C. proc. civ. precizeaza ca daca cel aratat ca titular recunoaste sustinerile paratului si reclamantul consimte, el va lua locul paratului, care va fi scos din judecata. Prin urmare, in conditiile determinate de textul comentat, introducerea tertului in proces produce efectul scoaterii din cauza a paratului. Acordul reclamantului este necesar pentru a se respecta principiul disponibilitatii procesuale. Intr-adevar, paratul nu poate fi obligat sa se judece cu o alta persoana decat aceea pe care el o considera ca i-ar fi incalcat sau nesocotit dreptul subiectiv. Dupa scoaterea din cauza a paratului, procesul se va solutiona in continuare numai intre reclamant si cel aratat ca titular al dreptului. Acesta din urma va avea in continuare calitatea procesuala de parat.

In cea de a doua ipoteza, respectiv daca cel aratat ca titular al dreptului nu se infatiseaza sau, infatisandu-se, tagaduieste aratarile paratului, art. 66 C. proc. civ. se limiteaza la precizarea ca "se vor aplica dispozitiile art. 58". La randul sau, acest din urma text, referindu-se la situatia celui introdus in proces in temeiul art. 57 C. proc. civ., dispune ca cel chemat in judecata dobandeste calitatea de intervenient in interes propriu. Pe baza acestor dispozitii procedurale, s-a sustinut ca tertul introdus in cauza, in temeiul art. 66 alin. (2) C. proc. civ., dobandeste calitatea de intervenient in interes propriu.

Dupa parerea noastra, tertul aratat ca titular al dreptului nu poate dobandi, in imprejurarea determinata de art. 66 alin. (2) C. proc. civ., calitatea de intervenient principal pentru simplul motiv al neexercitarii de catre acesta a unei cereri prin care sa urmareasca valorificarea unui drept propriu in justitie. Dimpotriva, tertul neaga tocmai calitatea de titular al dreptului subiectiv. Solutia contrara ar ignora principiul disponibilitatii procesuale.

Prin trimiterea facuta de lege la art. 58 C. proc. civ. nu s-a urmarit considerarea tertului ca un intervenient in interes propriu. Daca legiuitorul ar fi urmarit acest lucru, ar fi trimis direct la dispozitiile art. 49 C. proc. civ., text care reglementeaza materia interventiei voluntare, iar nu la art. 58 C. proc. civ. Prin referirea legii la art. 58 C. proc. civ. s-a urmarit doar sa se precizeze ca tertul aratat ca titular al dreptului va avea aceleasi drepturi si obligatii ca si cel introdus in cauza in temeiul art. 57 C. proc. civ. Asa fiind, apreciem ca, in situatia analizata, tertul va dobandi calitatea de intervenient fortat.

Exista insa si o alta ipoteza care se poate produce in practica, anume aceea privind pozitia procesuala a tertului care recunoaste aratarile paratului, fara ca reclamantul sa fie de acord cu substituirea acestuia din urma. Consideram ca in aceasta situatie trebuie sa ii recunoastem tertului aceeasi pozitie procesuala ca si celui introdus in cauza si care nu se infatiseaza sau infatisandu-se neaga aratarile paratului.