Cazurile si conditiile infractiunii flagrante

CAZURILE SI CONDITIILE INFRACTIUNII FLAGRANTE

§1. Cazurile de aplicare integrala a procedurii speciale privind infractiunile flagrante

Procedura speciala privind infractiunile flagrante se aplica integral doar daca sunt indeplinite si conditiile art. 466 C. proc. pen. Acestea sunt conditii privind pedeapsa si locul infractiunii.

a) Conditii privind pedeapsa. Procedura speciala se aplica numai la infractiunile pedepsite pentru forma tip cu inchisoarea mai mare de 1 an (deci cel putin 1 an si 1 zi) si cel mult 12 ani inclusiv, precum si la formele agravate sau calificate ale acestor infractiuni, chiar daca aceste forme depasesc maximul pedepsei pentru forma tip.[1]

Asadar criteriul dupa care pot fi determinate cu exactitate infractiunile ce pot fi instrumentate dupa procedura de urgenta este cel al pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea tip, adica pentru forma simpla a infractiunii. Infractiunea sau pedeapsa pot fi prevazute in Codul penal sau in orice alta lege speciala penala ori cu dispozitii penale speciale.[2] Din aceste considerente, daca pedeapsa pentru infractiunea tip, este mai mare de 12 ani dar e savarsita in faza tentativei, care presupune jumatate din maximul special al pedepsei pentru forma tip putand ajunge astfel la o pedeapsa mai mica de 12 ani, procedura va fi tot una obisnuita iar nu una speciala.

La stabilirea acestor limite s-a avut in vedere ca aplicarea procedurii urgente nu se justifica in cazul unor infractiuni de minima importanta, sanctionate cu amenda sau inchisoare de pana la 1 an. Pe de alta parte procedura speciala nu se justifica nici pentru infractiuni de o gravitate prea mare intrucat pentru acestea trebuie sa existe garantiile procedurii obisnuite, evitand erorile judiciare care pot aparea datorita ritmului accelerat al procedurii speciale.[3] S-a mai sustinut ca, in cele mai multe cazuri, infractiunile pedepsite cu inchisoare mai mare de limita maxima stabilita de lege, au conexiuni cu alte infractiuni, ceea ce impune o desfasurare obisnuita a procesului penal, pentru buna solutionare a cauzei.

b) Conditii privind locul savarsirii infractiunii. Infractiunea trebuie sa fie comisa doar in anumite locuri, si anume: in municipii si orase, inclusiv localitatile arondate acestora[5], in mijloacele de transport in comun, precum si in balciuri, targuri, porturi, aeroporturi sau gari chiar daca nu apartin unitatilor teritoriale aratate mai sus, precum si in orice loc aglomerat. Prin loc aglomerat se intelege orice loc care prin natura sau destinatia lui este permanent, sporadic sau intamplator, expus aglomerarii de persoane, cum ar fi intruniri sau manifestari comemorative, religioase, sportive, artistice etc.

Prin inscrierea acestei conditii legiuitorul a avut in vedere faptul ca locul comiterii infractiunii presupune prezenta organelor de politie in imediata apropiere si, deci, posibilitatea constatarii imediate a faptei.[7] Totodata se realizeaza satisfacerea rapida a dorintei de infaptuire a justitiei a colectivitatilor aflate in locuri aglomerate. De asemenea in aceste locuri se savarsesc mai repede si mai usor infractiuni. Din modul de reglementare a legii rezulta ca nu se poate aplica procedura de urgenta atunci cand infractiunea s-a produs in alt loc decat cel mentionat de aceasta, chiar daca ar fi indeplinita conditia privind pedeapsa.

c) La aceste doua conditii se adauga, in mod evident, conditia privind natura flagranta a infractiunii supuse urmaririi si judecarii. Este o conditie evidenta intrucat procedura speciala analizata vizeaza tocmai infractiunile flagrante, iar nu altele.

§2. Cazurile de aplicare partiala a procedurii speciale privind infractiunile flagrante

Nu orice infractiune flagranta va fi guvernata de procedura speciala urgenta. Infractiunile flagrante care indeplinesc conditiile prevazute de art. 465 C. proc. pen., dar nu indeplinesc cumulativ si conditiile  prevazute de art. 466 C. proc. pen. se vor judeca dupa procedura comuna, la care se adauga unele dispozitii derogatorii prevazute in ambele parti ale C. proc. pen.:

posibilitatea efectuarii perchezitiilor domiciliare fara autorizatia procurorului [art. 101 alin. (3)];

nu este necesar consimtamantul conducerii unitatilor din cele la care se refera art. 145 C. pen., si nici autorizatia procurorului pentru efectuarea oricarui act de urmarire penala in incinta acelor unitati (art. 204 C. proc. pen.);

ridicarea de obiecte si inscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se pot face la orice ora, nu doar intre orele 6:00-20:00 (art. 103);

posibilitatea adoptarii unor masuri preventive conform art. 148 C. proc. pen. indiferent, insa, de limitele de pedeapsa prevazute de lege (art. 143);

obligatia organului de urmarire penala, in cazul infractiunilor in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate (prevazute de art. 279 C. proc. pen.), de a constata savarsirea infractiunii flagrante, chiar in lipsa plangerii prealabile. Ulterior, organul judiciar cheama persoana vatamata si, daca aceasta declara ca face plangere prealabila, continua urmarirea penala sau trimite cauza la organul competent. Procedura de urgenta opereaza doar daca persoana vatamata depune plangerea in termen de 24 de ore de la savarsirea infractiunii. In caz contrar se va aplica procedura de drept comun (art. 280 si 479);

dreptul oricarei persoane de a-l prinde pe faptuitor si de a-l conduce in fata autoritatii [art. 465 alin. (3) C. proc. pen.].

In literatura de specialitate s-a aratat ca si pentru infractiunile flagrante care nu indeplinesc conditiile art. 466 C. proc. pen. se va produce de regula o accelerare a procedurii de urmarire si judecata, determinata de faptul ca strangerea probelor privitoare la fapta savarsita si la faptuitor se va efectua chiar in momentul comiterii infractiunii.[12]

§3. Cazuri excluse de la procedura speciala

Art. 479 C. proc. pen. prevede doua cazuri in care infractiunea, desi flagranta si intrunind toate conditiile art. 466, este exclusa de la aplicarea procedurii speciale de urgenta: infractiunile savarsite de minori si infractiunile pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate. In aceste situatii aplicarea procedurii urgente ar impieta asupra atingerii scopului procesului penal.[13]

a) Infractiunile savarsite de minori. Minorii, datorita situatiei lor deosebite privind dezvoltarea psihica, sunt ocrotiti de procedura penala printr-o procedura speciala aplicabila numai lor, reglementata de art. 480-493 C. proc. pen. Ratiunile care stau la baza acestei exceptii sunt legate de perioada de dezvoltare psihica a minorului, formarea si dezvoltarea discernamantului, a unor trasaturi ale personalitatii sale, acumularea cunostintelor despre viata, inclusiv cele privitoare la normele de conduita sociala, si nu in ultimul rand de grija pentru reeducarea acestora.[14]

b) Cazul plangerii prealabile. Este cazul infractiunilor reglementate de art. 279 C. proc. pen. pentru a caror urmarire penala si judecare este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate. Despre aceste infractiuni, insa, s-a vorbit deja la subsectiunea precedenta.

Ar mai fi de adaugat doar ca literatura de specialitate a dezbatut pe larg acest subiect. Odata cu modificarile Codului de procedura penala aduse prin Legea nr. 356/2006 si OUG nr. 60/2006 lucrurile s-au simplificat mult, asa cum au fost prezentate in subsectiunea anterioara.

§4. Alte aspecte privind procedura speciala de urgenta

4.1. Infractiunile concurente, indivizibile sau conexe. Uneori datorita legaturilor ce pot exista intre anumite infractiuni, procedura urgenta poate intra in concurs cu procedura obisnuita, legiuitorul reglementand si aceste situatii.[15]

a) Infractiunile concurente. Potrivit art. 478 alin (1) C. proc. pen., in caz de concurs de infractiuni, cand procedura speciala se aplica numai unora dintre infractiunile concurente, se procedeaza la disjungerea lor, urmarirea si judecarea infractiunilor facandu-se separat. Atunci cand disjungerea nu este posibila se acorda prioritate procedurii de drept comun.

Imprejurarea ca printre infractiunile flagrante concurente se afla si una pentru care, potrivit art. 209 alin. (4) C. proc. pen., urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de procuror, nu inlatura aplicarea dispozitiilor speciale cu privire la urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante. Deci, efectuarea urmaririi de catre procuror nu isi va gasi, in acest caz, o aplicare obligatorie.[16]

b) Conexitatea sau indivizibilitatea. In caz de indivizibilitate sau conexitate intre infractiuni flagrante, indeplinind conditiile prevazute de lege pentru aplicarea procedurii urgente si infractiuni  neflagrante sau flagrante dar care nu indeplinesc aceste conditii, pot aparea doua posibilitati:

daca infractiunea flagranta poate fi disjunsa de celelalte infractiuni, se vor urma doua proceduri diferite: pentru infractiunea flagranta se va aplica procedura de urgenta, iar pentru celelalte infractiuni indivizibile si conexe procedura de drept comun;

daca disjungerea nu este posibila urmarirea si judecarea se va face pentru toate infractiunile dupa procedura de drept comun.

Disjungerea este o chestiune de fapt, aprecierea privind posibilitatea sau imposibilitatea ei fiind la latitudinea organului judiciar.[17] Disjungerea poate fi dispusa atat de catre organul de urmarire penala, cat si de catre instanta de judecata. Disjungerea nu constituie o declinare de competenta, ci o scindare in desfasurarea procesului penal, care are loc mai departe dar separat, in fata organului de urmarire penala sau a instantei care a dispus disjungerea, aplicandu-se pentru fiecare fapta procedura corespunzatoare, speciala sau de drept comun (obisnuita).

4.2. Situatii speciale privind procedura aplicabila infractiunilor flagrante. In legislatia romana exista numeroase dispozitii derogatorii de la regulile procedurii de urgenta, fie in sens restrictiv, cand procedura suporta unele limitari cu toate ca infractiunile sunt flagrante, intrunind toate conditiile prevazute de C. proc. pen., fie in sens extinctiv, cand procedura devine aplicabila unor infractiuni care nu indeplinesc toate conditiile flagrantei. Cu scop exemplificativ vor fi prezentate aici cateva cazuri.

astfel Legea nr. 83 din 22 iulie 1992 privind procedura urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie[19] prevede ca, pentru infractiunile de coruptie prevazute in art. 1 al acestui act normativ, daca sunt flagrante, se aplica dispozitiile procedurii speciale privind urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante fara a se cere si indeplinirea conditiilor mentionate la art. 466 C. proc. pen. Totusi procedura presupunea unele termene mai mari pentru realizarea activitatilor procesuale. Se considera insa ca aceste prevederi nu mai sunt in vigoare, fiind abrogate tacit de dispozitiile Legii nr. 78/2000 ;

in Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie[21], cu modificarile si completarile ulterioare, se arata ca infractiunile de coruptie, cele asimilate acestora sau cele in legatura cu infractiunile de coruptie, daca sunt flagrante, se urmaresc si se judeca dupa procedura specifica infractiunilor flagrante, chiar daca nu sunt intrunite conditiile limitelor de pedeapsa prevazute pentru procedura urgenta (art. 21);

prin Legea nr. 456 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala[22] s-a prevazut ca infractiunile din art. 209 alin. 3 lit. a C. pen., respectiv furtul de titei, produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau vagoane-cisterna sa se judece dupa procedura de urgenta potrivit dispozitiilor art 465-479 C. proc. pen. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca normele in discutie nu mai sunt, insa, in vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 281/2003 prin care s-a modificat Codul de procedura penala ;

o alta dispozitie derogatorie o intalnim in Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea si combaterea terorismului[24], care dispune ca faptele de terorism sau in legatura cu fapte de terorism prevazute de prezentul act normativ, vor fi urmarite si judecate dupa procedura aplicabila infractiunilor flagrante chiar daca ele nu sunt flagrante sau nu indeplinesc conditiile flagrantei (art. 40). O astfel de reglementare se justifica prin amenintarea pe care o reprezinta terorismul pentru pacea mondiala;

in sfarsit trebuie amintita aici si situatia membrilor Parlamentului Romaniei asa cum este ea reglementata de Constitutia tarii noastre. Astfel art. 69 alin. 2 dispune ca deputatii si senatorii nu por fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Totusi, in caz de infractiune flagranta, ei pot fi supusi perchezitiei si retinerii, existand obligatia pentru Ministrul justitiei de a informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri [art. 69 alin. (3) din Constitutie].