Cetatenia romana. drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor romani

CETATENIA ROMANA. DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR ROMANI

Pentru a putea fi exercitata, puterea de stat necesita doua elemente indispensabile: o populatie, care sa ii fixeze limitele personale (subiective) si un teritoriu, care sa ii fixeze limitele speciale (obiective). Asa cum am aratat anterior, aceste trei elemente insumate conduc la o definitie in sens larg a statului. Conceptul de populatie este analizat in cadrul dreptului constitutional prin prisma notiunii de cetatenie si a celei de drepturi si libertati fundamentale ale cetateanului.

Cetatenia intereseaza nu numai dreptul constitutional, ci in egala masura si dreptul international (public si in mod deosebit cel privat), dreptul familiei etc, fiind prin excelenta o notiune interdisciplinara. Constitutia si legile confera cetatenilor toate drepturile (inclusiv cele politice), in timp ce persoanelor care nu au aceasta calitate nu le confera decat o parte din aceste drepturi. Strainii si persoanele fara cetatenie nu se pot bucura de toate drepturile politice, deoarece numai cetatenii exercita puterea la nivel statal, prin urmare numai ei pot participa la guvernarea societatii din care fac parte si de destinele careia sunt legati. Totodata, numai cetatenilor le incumba anumite obligatii, cum ar fi obligatia de aparare a patriei sau de aparare a tarii.

Urmeaza sa analizam notiunea de cetatenie, natura juridica, precum si regimul sau juridic (dobandirea si pierderea cetateniei romane) exclusiv din perspectiva dreptului constitutional, urmand ca unele elemente, ce tin mai ales de efectele juridice pe care le produc cetatenia, sa fie detaliate in cadrul altor discipline de studiu.

1. Sensurile notiunii de cetatenie

Notiunea de cetatenie este utilizata atat in sens juridic, cat si intr-un sens politic atunci cand este privita ca o apartenenta a unui individ la o colectivitate umana (natiune, popor), organizata in stat. Notiunea de cetatenie are in stiinta dreptului constitutional doua acceptiuni, in primul rand, notiunea de cetatenie este utilizata pentru a desemna o institutie juridica, adica o grupa de norme juridice.

Notiunea de cetatenie are in stiinta dreptului constitutional doua acceptiuni. in primul rand, notiunea de cetatenie este utilizata pentru a desemna o institutie juridica, adica o grupare de norme juridice cu un obiect comun in reglementare. Dar notiunea de cetatenie este folosita si pentru a caracteriza conditia juridica ce se creeaza acelor persoane care au calitatea de cetatean. in aceasta a doua acceptie, cetatenia se axeaza in jurul ideii de subiect de drept si numai aici se vorbeste de cetatenia unei persoane, dobandirea si pierderea cetateniei.

O definitie considerata exacta priveste cetatenia ca fiind legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat.

Astfel, cetatenia romana trebuie considerata ca acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia si legile Romaniei.

2. Natura juridica a cetateniei

Una din cele mai controversate probleme privitoare la cetatenie este natura juridica a acesteia. Asa cum am remarcat, cetatenia este definita, de obicei, fie ca o 'legatura intre individ si stat', fie ca o 'legatura politica intre individ si stat', fie ca o 'legatura politica si juridica', fie ca o 'legatura juridica', ca o 'apartenenta juridica' sau ca o 'calitate' a persoanei.

Consideram ca in stabilirea naturii juridice a cetateniei trebuie sa se plece de la categoria subiectelor raporturilor juridice. In aceasta ordine de idei, plecand - dupa cum am subliniat de altfel mai sus - de la categoria juridica 'subiect de drept', consideram ca cetatenia este un element, o parte componenta a capacitatii juridice.

Capacitatea juridica nu este altceva decat posibilitatea de a fi subiect de drept si de a avea anumite drepturi si obligatii

Capacitatea juridica este deci conditia necesara, premisa pentru a putea deveni subiect al raportului juridic si pentru a-si asuma in cadrul raportului juridic drepturile subiective si obligatiile corespunzatoare.

Capacitatea juridica este o categorie social-istorica. Ea a cunoscut si cunoaste schimbari de continut, in functie de oranduirile social-economice, de transformarile mai importante survenite. Continutul capacitatii juridice, mai bine zis elementele ce o compun, determina sfera subiectelor raporturilor juridice. Astfel, sunt subiecte ale raporturilor juridice cei carora legea le recunoaste capacitatea de a fi subiecte de drepturi si obligatii in anumite domenii de raporturi juridice.

3. Reglementarea juridica a cetateniei romane si principiile ce se degaja din normele juridice privitoare la cetatenie

Legile care au reglementat cetatenia pleaca de la de la ideea. fundamentala de altfel, ca cetatenia este expresia relatiilor social-economice, politice si juridice dintre persoanele fizice si statul roman, constituind un atribut de onoare, de responsabilitate civica.

a)  Analiza normelor juridice care formeaza institutia juridica a cetateniei permite formularea unor principii care stau la baza cetateniei romane.

Numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor prevazute de constitutie si de legi. in grupa acestor drepturi sunt incluse:

dreptul de a alege si dreptul de a fi ales in organele reprezentative. Aceste    drepturi, fiind prin excelenta drepturi politice, apartin in exclusivitate numai cetatenilor;

dreptul de a domicilia pe teritoriul Romaniei si a se deplasa nestanjenit pe acest teritoriu;

dreptul de a fi angajat in orice functie pentru care indeplineste conditiile cerute de legile tarii;

dreptul de a nu fi extradat sau expulzat din Romania. Cetateanul roman nu poate fi extradat la cererea unui stat strain in vederea urmarii sau judecarii intr-o cauza penala ori in vederea executarii pedepsei. De asemenea, el nu poate fi expulzat din Romania; expulzarea sau extradarea se hotaraste de justitie;

dreptul de a fi protejat diplomatic, atunci cand se afla in strainatate.

b)Numai cetatenii sunt tinuti a indeplini toate obligatiile stabilite prin Constitutie si legile tarii. Aceste obligatii sunt urmatoarele:

obligatia de fidelitate fata de tara;

obligatia de a satisface stagiul militar;

indatorirea de aparare a patriei.

c)Cetatenii romani sunt egali in drepturi si indatoriri, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, de avere sau origine sociala si indiferent de modul in care au dobandit cetatenia.

Cetatenia este in exclusivitate o chestiune de stat. Casatoria nu produce nici un efect juridic asupra cetateniei sotilor. Schimbarea cetateniei unuia dintre soti nu produce nici un efect asupra cetateniei romane a celuilalt sot.

4. Dobandirea si pierderea cetateniei romane

Legea cetateniei romane reglementeaza modurile de dobandire cat si de pierdere a cetateniei romane, stabilind in acelasi timp atat conditiile cat si procedura dupa care ele se realizeaza.

A. Modurile de dobandire a cetateniei romane

Dobandirea cetateniei, in general, cunoaste doua sisteme anume: sistemul care are la baza principiul jus sangvinis (dreptul sangelui) si, un alt sistem, care are la baza principiul jus loci sau jus soli (dreptul tocului, adica al teritoriului pe care s-a nascut o persoana).

In dreptul roman a fost adoptat sistemul care are la baza jus sangvinis, acesta fiind din toate punctele de vedere cel mai potrivit sistem, el fiind expresia legaturii dintre parinti si copii, a continuitatii neintrerupte pe pamantul stramosesc a generatiilor care au luptat pentru indeplinirea idealurilor de libertate sociala si nationala.

Legea cetateniei romane stabileste patru moduri in care cetatenia romana poate fi dobandita, adaugand pe langa modul originar (jus sangvinis) si unele moduri derivate care sa inlesneasca persoanelor ce nu s-au nascut din parinti cetateni romani sa se integreze in societatea romaneasca, daca cer acest lucru si daca li se autoriza.

Dobandirea cetateniei romane prin nastere. Facand aplicatia sistemului jus sangvinis, legea cetateniei romane stabileste ca este cetatean roman copilul care se naste din parinti cetateni romani. De asemenea, este cetatean roman copilul nascut dintr-un parinte cetatean roman si un parinte strain sau fara cetatenie. in toate aceste cazuri, teritoriul pe care s-a nascut sau unde domiciliaza unul sau ambii parinti, nu influenteaza, nici intr-un fel, cetatenia copilului.

Dobandirea cetateniei romane prin repatriere. Un alt mod de dobandire a cetateniei romane prevazut de lege este dobandirea prin repatriere. Prin acest mod de dobandire a cetateniei romane, persoana care a primit cetatenia romana o redobandeste da efect al repatrierii.

Plecand de la principiul ca dobandirea cetateniei romane de catre unul dintre soti nu are nici o consecinta asupra cetateniei celuilalt sot, se stabileste ca sotul cetatean strain poate cere dobandirea cetateniei romane in conditiile legii.

Cat priveste copilul minor al repatriatului, legea prevede ca parintii hotarasc pentru copiii lor minori cu privire la cetatenie si ca minorul care a implinit varsta de 14 ani trebuie sa-si exprime separat consimtamantul. Daca parintii nu cad de acord, va decide tribunalul de la domiciliul minorului, tinand cont de interesele acestuia.

Dobandirea cetateniei romane prin adoptie. Asa cum stabileste legea, cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie, prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani sau, atunci cand adoptia se face de o singura persoana, daca aceasta este cetatean roman, iar in toate cazurile, cel adoptat nu a implinit 18 ani. in cazul in care dintre cei doi adoptatori, numai unul este cetatean roman, cetatenia va fi hotarata, de comun acord de catre ei, iar in caz de dezacord va decide instanta de judecata in functie de interesul adoptatului.

Solutia legii cetateniei romane s-a impus datorita faptului ca adoptia facandu-se intotdeauna numai in interesul adoptatului, urmareste integrarea deplina a acestuia in noua lui familie.

Dobandirea (acordarea) cetateniei romane la cerere. Cel de-al patrulea mod de dobandire a cetateniei romane este acordarea la cerere. Acest mod de dobandire a cetateniei priveste pe cetatenii straini sau persoanele fara cetatenie care isi manifesta dorinta de a se integra in societatea romaneasca.

Astfel, persoana care solicita acordarea cetateniei romane trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

S-a nascut si domiciliaza la data cererii pe teritoriul Romaniei ori, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza pe teritoriul statului roman de cel mult 8 ani sau de cel putin 5 ani in cazul in care este casatorit cu un cetatean roman. Pentru motive temeinice, aceste termene pot fi reduse.

Dovedeste, prin comportarea si atitudinea sa atasament fata de statul si poporul roman.

A implinit varsta de 18 ani.

Are asigurate mijloacele legale de existenta.

Este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman.

Cunoaste limba romana in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala.

Legea cetateniei romane reglementeaza doua situatii in cazul acordarii cetateniei la cerere. Astfel, se poate acorda cetatenia romana persoanei care a avut aceasta cetateniei si cere redobandirea ei, cu pastrarea domiciliului in strainatate.

In al doilea rand, se reglementeaza acordarea cetateniei romane persoanei care nu a avut niciodata aceasta cetatenie, dar o cere. Legea reglementeaza toate situatiile posibile in cazul cererii de acordare a cetateniei romane.

Cetatenia copilului gasit pe teritoriul Romaniei. Cum este si firesc, copilul gasit pe teritoriul Romaniei si ai carui parinti sunt necunoscuti, trebuie sa i se stabileasca o anumita stare civila, sa i se dea un nume si un prenume, sa i se elibereze un certificat de nastere etc. Potrivit legii romane, copilul gasit pe teritoriul roman este cetatean roman daca nici unul din parinti ne este cunoscut. Aceasta solutie se intemeiaza tot pe principiul jus sangvinis, prezumandu-se ca cel putin unul din parinti a fost cetatean roman.

In cazul in care filiatia copilului gasit pe teritoriul Romaniei a fost stabilita inainte ca acesta sa implineasca varsta de 18 ani, fata de ambii parinti, iar acestia sunt de cetatenie straina, el pierde cetatenia romana.

Acest lucru se intampla si in cazul in care filiatia copilului gasit a fost stabilita numai fata de un parinte cetatean strain, iar celalalt parinte a ramas necunoscut.

Juramantul de credinta fata de Romania. Efecte juridice. Prin continutul sau, juramantul de credinta este o afirmare solemna a dorintei persoanei respective de a fi devotat patriei si poporului roman, de a apara drepturile si interese nationale, de a respecta constitutia si legile.

Juramantul de credinta trebuie depus in termen de 6 luni de la data comunicarii hotararii prin care s-a acordat cetatenia romana.

Juramantul se depune in fata ministrului justitiei sau a subsecretarului de stat delegat anume in acest scop. Dupa depunerea juramantului, ministrul justitiei, ori dupa caz, seful misiunii diplomatice sau consulare, va elibera persoanei careia i s-a acordat cetatenia certificatul constatator.

B. Modurile de pierdere a cetateniei romane

Retragerea cetateniei romane. Se poate retrage cetatenia romana celui care:

a)   aflandu-se in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care
vatama interesele statului roman sau lezeaza prestigiul Romaniei;

b)   aflandu-se in strainatate, se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu
care Romania a rupt relatiile diplomatice sau cu care este in stare de razboi;

c)   a obtinut cetatenia romana in mod fraudulos.

Renuntarea la cetatenia romana. Renuntarea la cetatenia romana se deosebeste evident de retragerea cetateniei romane, ea fiind un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce tin de statutul juridic al persoanei. Renuntarea la cetatenia romana a fost inscrisa ca mod de pierdere a cetateniei deoarece se pot ivi situatii in care o persoana, cetatean roman, doreste sa se stabileasca in strainatate si sa obtina cetatenia statului unde se stabileste.

Poate cere renuntarea la cetatenia romana cel care:

- nu este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala ori nu are de executat o pedeapsa penala;

- nu este urmarit pentru debite catre stat sau fata de persoane juridice ori fizice din tara sau, avand asemenea debite, le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru achitarea lor.

Aprobarea cererii de renuntare la cetatenia romana - cerere care trebuie sa fie individuala - revine Guvernului la propunerea ministrului justitiei.

Cetatenia se pierde in acest caz pe data publicarii in Monitorul Oficial a hotararii de aprobare a renuntarii la cetatenia romana.

Alte cazuri de pierdere a cetateniei romane. Din analiza dispozitiilor legii cetateniei romane se desprind trei asemenea cazuri de pierdere a cetateniei romane.

Adoptia unui copil minor, cetatean roman, de catre cetateni straini. Din moment ce legea romana a stabilit ca adoptia produce efecte juridice in materie de cetatenie, ea fiind un mod de dobandire a cetateniei romane, era firesc ca aceste efecte sa fie similare si in cazul pierderii cetateniei romane.

Stabilirea filiatiei copilului gasit pe teritoriul Romaniei duce, de asemenea, la pierderea cetateniei romane, daca parintii sunt cetateni straini.

Anularea, declararea nulitatii sau desfacerea adoptiei unui minor de catre cetateni romani.

5. Dovada cetateniei romane. Cetatenia de onoare. Dubla cetatenie

A.  Dovada

Legea cetateniei romane stabileste clar ce anume inscrisuri dovedesc cetatenia romana in tara cat si in afara hotarelor. Prima regula este ca dovada cetateniei se face prin buletinul de identitate. Cat priveste copiii pana Ea varsta de 14 ani, ei dovedesc cetatenia cu certificatul de nastere insotit de buletinul de identitate al oricaruia dintre parinti sau, in cazul in care copilul este inscris in buletinul de identitate al unuia dintre parinti, numai cu acest buletin.

Dovada cetateniei se poate face si cu certificatul constatator.

in strainatate, dovada cetateniei romane se face prin actul valabil de trecere a frontierei emis de autoritatile romane. Cat priveste cetatenii romani aflati peste hotare, lor li se pot elibera, la nevoie, de catre misiunile diplomatice sau oficiile consulare romane, dovezi de cetatenie.

B.  Cetatenia de onoare

Potrivit legii, se poate acorda, unor straini care au adus servicii deosebite tarii si natiunii romane, cetatenia de onoare. Aceasta se acorda de catre Parlamentul Romaniei - la propunerea guvernului. Beneficiarul cetateniei de onoare se bucura de toate drepturile civile si politice recunoscute cetatenilor romani, cu exceptia drepturilor electorale si de a ocupa o functie publica.

C. Dubla cetatenie

Legislatia romana de dupa 1989 ingaduie dubla cetatenie. Solutia s-a impus pentru a permite rezolvarea problemelor multor cetateni romani care in perioada 1944-1989 locuind in afara granitelor tarii au pierdut si cetatenia romana.

6. Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor romani

6.1. Notiunile de drepturi si indatoriri fundamentale ale cetatenilor

A. Notiunea de drepturi fundamentale

Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului sunt nu numai o realitate ci si finalitatea intregii activitati umane, bineinteles a aceleia progresiste si democratice.

O prima problema teoretica este bineinteles definirea drepturilor fundamentale ale cetatenilor. Consideram ca pentru definirea lor trebuie sa luam in consideratie ca acestea: a) sunt drepturi subiective; b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni; c) datorita importantei lor sunt inscrise, in acte deosebite cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale.

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, stabilite de normele juridice, ele fiind in ultima instanta facultati ale subiectelor raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia statului si de sprijinul sau in realizarea pretentiilor legitime.

Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni. Aceasta este cea mai importanta trasatura. Daca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, apoi, ceea ce le deosebeste de acestea este tocmai aceasta trasatura. Ea explica de ce din sfera drepturilor subiective numai un anumit numar de drepturi sunt fundamentale, inscrise ca atare in constitutie.

Datorita importantei lor, drepturile fundamentale sunt inscrise in acte deosebite cum ar fi declaratiile de drepturi, legi fundamentale.

La sfarsitul acestor consideratii, putem spune ca drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective apartinand cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.

B. Notiunea de indatoriri fundamentale

Existenta indatoririlor fundamentale se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivitati umane sa nu aiba alaturi de drepturi si anumite indatoriri, anumite obligatii fata de societatea in care traiesc.

In primul rand, indatorirea fundamentala a cetateanului este o obligatie si nu o indrituire asa cum este dreptul fundamental. Ea presupune din partea cetateanului indeplinirea unor cerinte determinate de sarcinile si scopurile societatii. Indatoririle fundamentale, sunt acele obligatii carora societatea, la un anumit moment, le atribuie o valoare mai mare, valoare ce se reflecta in regimul juridic special ce li se atribuie. In fine, indatoririle fundamentale, sunt asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului, caci ele sunt veritabile obligatii juridice.

Putem spune deci ca indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor pentru realizarea scopurilor societatii, inscrise in Constitutie si asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului.

6.2. Natura juridica a drepturilor fundamentale

In literatura juridica se arata ca, drepturile fundamentale ale cetatenilor nu se deosebesc de alte drepturi subiective nici prin natura lor si nici prin obiectul lor. Aceste drepturi isi justifica pe deplin existenta ca o categorie distincta de celelalte prin importanta economica, sociala si politica pe care o au.

Ca o trasatura generala a multor teorii in privinta naturii juridice a drepturilor omului este aceea ca nu exista nici o deosebire de natura juridica intre drepturile fundamentale si celelalte drepturi. Toate sunt considerate a fi drepturi subiective.

Astfel, drepturile si libertatile fundamentale sunt considerate de unii elemente ale capacitatii de folosinta a cetatenilor. Aceasta sustinere nu poate fi primita, pentru ca in dreptul constitutional capacitatea juridica nu se divide in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Bineinteles ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, dar este dificil de argumentat ca impreuna cu indatoririle ar forma continutul raportului juridic de cetatenie pentru simplul motiv ca cetatenia nu este un raport juridic.

Putem retine ca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective. impreuna cu celelalte drepturi subiective si cu indatoririle corelative, ele formeaza statutul juridic ale cetateanului.

6.3. Corelatia dintre reglementarile interne si cele internationale privind drepturile fundamentale ale omului si ale cetateanului

In ansamblul complex de realitati, probleme si deziderate ce preocupa omenirea, drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale fiintei umane ocupa un loc important.

Includerea drepturilor st libertatilor cetatenesti printre problemele majore este rezultatul firesc nu numai al importantei lor deosebite ci si al stransei lor interdependente cu problemele cardinale ale omenirii.

Pe plan mondial preocuparile pentru promovarea drepturilor omului s-au concretizat in cateva documente de reala valoare, intre care trebuie mentionate indeosebi: Declaratia universala a drepturilor omului (10 decembrie 1948); Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si Pactul international cu privire la drepturile civile si politice; Actul final al Conventiei pentru securitate si cooperare din Europa (Helsinki, 1975), Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentantilor statelor participante la Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa (1989), Carta de la Paris (1990).

Una din problemele mereu prezente in literatura juridica este tocmai corelatia dintre reglementarile internationale si cele interne. Se pune deci problema de a sti cum trebuie abordata aceasta corelatie si desigur ce consecinte, indeosebi juridice, rezulta dintr-o asemenea abordare.

Discutandu-se corelatia dintre reglementarile internationale si cele interne in domeniul drepturilor omului se motiveaza pe larg teza in sensul careia nu au nimic comun cu colaborarea internationala incercarile de a atribui exclusiv individului calitatea de subiect de drept international, de a credita ideea ca el are acum aptitudinea si capacitatea de a se adresa direct organelor internationale pentru anumite drepturi sau revendicari.

6.4. Sfera drepturilor omului si cetateanului

In aceste preocupari se considera in mod corect ca la inceput s-au impus ca realitati juridice drepturile civile si politice, denumite azi drepturi din prima generatie. Aceste drepturi au exprimat un anumit stadiu de dezvoltare a societatii, un stadiu de puternice revendicari si lupta contra tiraniei si despotismului. Drepturile si libertatile civile si politice (libertatile individuale mai ales) au aparut ca masuri de protectie a individului contra violentei si arbitrariului guvernantilor, ca revendicari ale unei pozitii juridice egale in fata legii. Apoi s-au impus drepturile sociale, economice si culturale - drepturile din a doua generatie - intre care s-au inclus indeosebi dreptul Ea munca, dreptul la educatie, dreptul la protectie sociala. Daca drepturile civile si politice nu presupuneau, in principiu, si actiuni concrete din partea statului in afara abtinerii in fata libertatii persoanei (erau si mai sunt numite drepturi negative) drepturile sociale, economice si culturale implica din partea statelor actiuni, masuri, garantii. Drepturile social-economice s-au impus mai ales dupa adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, eveniment de la care si constitutiile au trebuit sa le recunoasca si proclame.

In deceniul al Vll-lea al secolului nostru s-au impus noi drepturi ale omului, drepturile din a treia generatie denumite (poate totusi discutabil) drepturi de solidaritate in care sunt incluse dreptul la pace, la dezvoltare, la mediu inconjurator sanatos etc. - ce pot fi realizate numai prin cooperarea statelor si nu individual de catre fiecare dintre ele.

6.5. Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale

Necesitatea clasificarii, a unei ordini in gruparea si enumerarea drepturilor fundamentale, a aparut numai dupa ce aceste drepturi au fost proclamate prin declaratii de drepturi si mai ales prin constitutii. In literatura de specialitate s-au realizat multe clasificari formulate in epoci diferite, avand ca suport conceptii si legislatii diferite. Mai mult chiar, drepturile cetatenesti au evoluat atat in ceea ce priveste continutul, cat si sfera lor.

Toate drepturile omului sunt la fel de importante si formeaza un tot unitar.

O prima categorie o formeaza inviolabilitatile, adica acele drepturi si libertati care, prin continutul lor, asigura viata, posibilitatea de miscare libera, siguranta fizica si psihica, precum si siguranta domiciliului persoanei fizice.

A doua categorie este formata din drepturile si libertatile social-economice si culturale, adica din acele drepturi si libertati care prin continutul lor asigura conditiile sociale si materiale de viata, educatia si posibilitatea protectiei acestora.

O a treia categorie cuprinde drepturile exclusiv politice, adica acele drepturi care, prin continutul lor, pot fi exercitate de catre cetateni numai pentru participarea la guvernare. in aceasta categorie includem: dreptul de vot; dreptul de a fi ales. A patra categorie o formeaza drepturile si libertatile social-politice, adica acele drepturi si libertati care, prin continutul lor, pot fi exercitate de catre cetateni la alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru participarea la guvernare. Aceste drepturi si libertati asigura posibilitatea de exprimare a gandurilor si opiniilor fapt pentru care deseori sunt denumite libertati de opinie. in aceasta categorie includem: libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la informatie; libertatea intrunirilor; dreptul la asociere; secretul corespondentei.

In legatura cu clasificarea prezentata se impun cateva explicatii. Aceasta clasificare cuprinde drepturile si libertatile nominalizate prin Constitutia Romaniei. Fata de aceasta precizare se observa lesne ca nu s-a mentionat si dreptul de azil, drept prevazut de catre articolul 18 (2) din Constitutie.

6.6. Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor romani

Exista anumite reguli fundamentale aplicabile tuturor drepturilor,
libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor. Acestea rezulta fie din
Capitolul I al titlului II al Constitutiei (art. 15-21), fie din coroborarea
dispozitiilor din acest capitol cu dispozitii din alte titluri sau capitole, fie din
alte articole, precum din art. 49. _;

a)   Universalitatea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale

Este indeobste admis si recunoscut ca drepturile si libertatile sunt universale si indivizibile. De aceea si Constitutia arata ca 'Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea' art. 15 (1). Universalitatea drepturilor si libertatilor se refera atat la sfera propriu-zisa a drepturilor cat si la titularii acestora.

Constitutia raspunde practic exigentelor formulate in preambulurile celor doua pacte privitoare le drepturile omului.,

Universalitatea drepturilor implica si universalitatea indatoririlor. Este de altfel in firescul vietii ca cetateanul sa aiba atat drepturi cat si obligatii fata de semenii sai si fata de societate.

Universalitatea astfel cum este conceputa prin art. 15 priveste drepturile, libertatile si indatoririle fara deosebire de faptul reglementarii lor prin chiar textul Constitutiei sau prin alte legi.

b) Neretroactivitatea legii

Constitutia consacra in alin. 2 al art. 15 un principiu de drept de incontestabila traditie, actualitate si justitie si anume neretroactivitatea legii. Este fara indoiala recunoscut ca o lege odata adoptata produce si trebuie sa produca efecte juridice numai pentru viitor.

Principiul neretroactivitatii legii este expres formulat in Codul civil, art. 1, in sensul caruia 'legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva', precum si in Codul penal, in art. 11 in sensul caruia 'legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu era prevazute ca infractiuni'. Fata de principiul potrivit caruia legea produce efecte juridice numai pentru viitor s-au impus in practica juridica si desigur in legislatie, doua mari exceptii si anume cea privind aplicarea legii penale mai blande si cea privind legile interpretative.

Astfel, neretroactivitatea legii, ca principiu constitutional, este obligatorie pentru toate ramurile de drept, fara exceptie, nu numai pentru acelea care il prevad explicit. Apoi, in afara exceptiei, prevazute prin Constitutie, nici o alta exceptie nu poate aduce limitari acestui principiu constitutional, orice alte prevederi legale contrarii trebuind a fi considerate neconstitutionale si putand fi atacate pe caile controlului de constitutionalitate. Principiul neretroactivitatii legii se prezinta ca o garantie fundamentala a drepturilor constitutionale, indeosebi a libertatii si sigurantei persoanei.

c)  Egalitatea in drepturi a cetatenilor

Egalitatea in drepturi a cetatenilor este principiul constitutional potrivit caruia, cetatenii romani fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie sau apartenenta politica, avere sau origine sociala, se pot folosi, in mod egal, de toate drepturile prevazute in Constitutie si legi, pot participa in egala masura la viata politica, economica, sociala si culturala, fara privilegii si fara discriminari, sunt tratati in mod egal atat de catre autoritatile publice cat si de catre ceilalti cetateni. Acest principiu este consacrat prin art. 16 (1 si 2) precum si prin art. 4 (2) din Constitutie.

Egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii exprima realitatea ca femeile reprezinta jumatate din populatia tarii si ca in toate implinirile materiale si spirituale este incorporata si munca lor.

Egalitatea in drepturi a cetatenilor fara deosebire de rasa, nationalitate sau origine etnica, limba, avere sau origine sociala, exprima la nivelul acestei institutii juridice, in principal, realitatea ca pe teritoriul Romaniei, in decursul dezvoltarii istorice, s-au asezat, au locuit, au muncit si au luptat cot la cot cu romanii si cetatenii de alta nationalitate (minoritati nationale) precum maghiari, romi , germani, sarbi, turci, evrei, armeni etc. in unitate cu romanii acesti cetateni au luptat pentru dreptate sociala, pentru libertate si democratie, pentru cucerirea si apararea independentei si suveranitatii Romaniei.

Egalitatea in drepturi a cetatenilor fara deosebire de religie, opinie sau apartenenta politica, este de fapt o prelungire a celorlalte doua aspecte mai inainte explicate, aici urmarindu-se ca optiunile politice sau religioase, ale oamenilor sa nu fie speculate in sensul discriminarii in drepturi.

d)  Functiile si demnitatile publice pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara

Constitutia Romaniei stabileste prin art. 16 (3) ca functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenie romana si domiciliul in tara. Aceasta regula este aplicabila nu numai pentru domeniul drepturilor si libertatilor cetatenesti ci si pentru autoritatile publice. Constitutia utilizeaza termenii functii si demnitati publice. Explicatiile se regasesc in intentia legiuitorului de a determina cat mai precis sfera de aplicabilitate a principiului.

Demnitatea publica exprima mai mult si este prin excelenta o categorie a dreptului constitutional, aceasta ramura principala a dreptului care se identifica in ansamblul sistemului dreptului nu numai prin obiectul sau de reglementare ci si prin specificul notiunilor si categoriilor cu care opereaza. Cat priveste functiile publice este fara indoiala ca textul constitutional se refera la acelea care presupun exercitiul autoritatii statale, un statut aparte si mai ales (o conditie, care ni se pare, importanta) acelea pentru ocuparea carora depunerea juramantului potrivit art. 54 din Constitutie este obligatorie.

Desigur, ocuparea unei functii sau demnitati publice se poate face numai de catre persoane care indeplinesc toate conditiile legale cerute (varsta, capacitate etc), la care Constitutia impune doua conditii de maxima importanta si generalitate si anume: numai cetatenia romana si domicilierea pe teritoriul Romaniei.

e)  Protectia cetatenilor romani in strainatate si obligatiile lor

Acest principiu este prevazut in art. 17 din Constitutie. El exprima faptul ca cetatenia romana este legatura politica si juridica dintre cetatean si stat care, prin efectele sale, determina statutul juridic al persoanei, oriunde s-ar afla ea, atat in interiorul cat si in afara frontierelor. in temeiul acesteia cetatenii romani care se afla in strainatate au dreptul sa apeleze la protectia autoritatilor romane, rar acestea, au obligatia constitutionala de a le acorda protectia necesara. De altfel intre state exista deja acorduri si conventii care permit si regleaza aceasta colaborare juridica.

Bucurandu-se de protectia statului roman, cetateanul roman care se afla in afara frontierelor trebuie insa sa-si indeplineasca obligatiile ce-i revin potrivit Constitutiei si legilor Romaniei.

f)   Cetatenii straini si apatrizii se bucura in Romania de protectie
juridica

Constitutia Romaniei cuprinde si unele reglementari privind strainii si apatrizii, aflati pe teritoriul Romaniei. Astfel, in art. 18 se arata: 1) Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi. 2) Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte.

In reglementarea constitutionala a statutului strainilor si apatrizilor din Romania se au in vedere:

a) strainii si apatrizii, in calitatea lor de oameni, au anumite drepturi naturale, inalienabile si imprescriptibile (la viata, la demnitate, la libertate, la constiinta); b) din puncte de vedere strict juridic, anumite drepturi pot apartine numai cetatenilor romani, care prin cetatenie sunt atasati destinelor statului roman; c) in afara drepturilor naturale, care apartin oricarei fiinte umane, in calitatea sa de om, exista si alte drepturi subiective a caror dobandire si exercitare legea nu o conditioneaza de calitatea de cetatean.

Asemenea drepturi trebuie acordate si strainilor sau apatrizilor care domiciliaza sau locuiesc in Romania. Este deci de netagaduit ca si strainii si apatrizii trebuie sa aiba anumite drepturi si libertati si bineinteles, obligatiile corespunzatoare.

In mod firesc articolul 18 din Constitutie reglementeaza si dreptul de azil, stiut fiind ca azilul este prin excelenta un drept care apartine strainilor si apatrizilor. Dreptul de azil cuprinde de fapt gazduirea si protectia statului roman acordate acestor persoane deoarece in statul lor de origine sunt urmarite sau persecutate pentru activitati desfasurate in favoarea umanitatii, progresului si pacii.

6.7. Cetatenii romani nu pot fi extradati sau expulzati din Romania

Constitutia prin art. 19 stabileste ca: 1) Cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania. 2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate. 3) Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati numai pe baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate. 4) Expulzarea sau extradarea se hotaraste de catre justitie. Extradarea si expulzarea sunt doua masuri foarte grave care privesc prin excelenta libertatea individuala si dreptul la libera circulatie. Este motivul pentru care cele mai generale reguli in acest domeniu sunt cuprinse in chiar corpul Constitutiei, urmand ca reglementarile de detaliu sa fie realizate prin lege. Expulzarea sau extradarea propriului cetatean ar fi o masura contrara legaturii de cetatenie care implica obligatia de protectie pe care statul trebuie sa o asigure tuturor cetatenilor sai.

Pot fi extradati sau expulzati numai cetatenii straini si apatrizii.

Extradarea este institutia juridica ce permite unui stat de a cere altui stat pe teritoriul caruia s-a refugiat unul din cetatenii sai sa i-1 predea. Ea asigura ca autorii unor infractiuni, mai ales a unor infractiuni internationale grave, sa nu ramana nejudecati si nepedepsiti, ascunzandu-se pe teritoriul altor state. intr-o definitie considerata mai exacta, extradarea este 'un act de asistenta judiciara interstatala in materie penala care urmareste transferul unui individ urmarit sau condamnat penal, din domeniul suveranitatii judiciare a unui stat in domeniul celuilalt stat'. Articolul 19 din Constitutie nu a nominalizat situatiile in care extradarea este admisibila sau nu, un asemenea procedeu fiind dificil de realizat si desigur ineficient.

Expulzarea este institutia juridica ce permite autoritatilor publice dintr-un stat sa oblige o persoana (cetatean strain sau apatrid) sa paraseasca tara, punand astfel capat, in mod silit, sederii acestei persoane pe teritoriul sau. Codul nostru penal reglementeaza expulzarea strainilor in cadrul masurilor de siguranta, adica acele masuri care au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala si care se iau fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala (vezi ari. 111, 112 si 117 Cod penal).

Constitutia stabileste in prin ari 19 si regula in sensul careia extradarea se poate decide numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate. Sunt doua conditii care stabilesc temeiul juridic al extradarii, conditii cu vechime in sistemul juridic. De altfel codul penal roman in art. 9 stabileste si el ca extradarea 'se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si in lipsa acestora, in temeiul legii'. Desigur norma penala se refera si la situatia in care autoritatile romane solicita extradarea.

6.8. Prioritatea reglementarilor internationale

Constitutia Romaniei prin art. 20 stabileste un principiu de incontestabila actualitate si care exprima intr-o viziune moderna corelatia dintre dreptul international si dreptul intern, cu aplicatia sa specifica in domeniul drepturilor constitutionale.

Prima regula ce rezulta din art. 20 al Constitutiei, este ca interpretarea si aplicarea dispozitiilor privind drepturile si libertatile cetatenesti in concordanta ce prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte. Este nominalizata Declaratia universala a Drepturilor Omului, adoptata la 10 decembrie 1948, iar in ce priveste celelalte documente internationale se vorbeste de pacte si tratate, desi intr-o viziune larga, stiintifica, pactele sunt tratate.

Cea de a doua regula acorda prioritate reglementarilor internationale, desigur celor cuprinse in tratate ratificate de Romania, in situatia in care s-ar ivi anumite nepotriviri, contradictii, conflicte - neconcordante - intre ele si reglementarile interne. Trebuie mentionat ca aceasta prioritate este acordata numai reglementarilor din domeniul drepturilor omului, ea nu este aplicabila altor domenii.

Deschiderea Romaniei spre Europa si spre comunitatea internationala este astfel constitutional garantata prin art. 20. Aceasta solutie este o solutie moderna, ea se regaseste in Constitutiile Frantei (art. 55), Spaniei (art. 96 si art. 93) care permite atribuirea de competente constitutionale unor organizatii sau institutii internationale, Germaniei, desigur in formulari specifice si nuantate.

6.9. Accesul liber la justitie

In sistemul Constitutiei Romaniei, justitia a devenit una din garantiile exercitarii efective a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Acest rol se motiveaza prin locul autoritatilor judecatoresti in sistemul puterilor statale si prin functiile lor. Justitia se infaptuieste in numele legii de catre judecatori care sunt independenti si se supun numai legii.

Posibilitatea sesizarii justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor legitime se poate realiza pe calea actiunii directe, fie prin orice alta cale procedurala, inclusiv pe calea exceptiei de neconstitutionalitate mentionata de catre art. 146 lit. d din Constitutie. Trebuie sa adaugam ca accesul liber la justitie fiind garantat chiar prin Constitutie, precizarea din art. 21 (2) din Constitutie in sensul careia nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept, este fireasca.

6.10. Caracterul de exceptie al restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cele doua pacte internationale privitoare la drepturile omului, alte documente juridice internationale, admit existenta unor limitari, restrangeri, in legatura cu exercitiul drepturilor si libertatilor umane. Legitimitatea unor astfel de reguli sta chiar in conceptul de libertate. De altfel, chiar declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului (Franta, 1789) arata prin art. 4 ca 'Libertatea consta in a putea face tot ceea ce nu dauneaza altuia'.

Constitutia Romaniei, receptand aceste reglementari internationale foloseste un procedeu simplu si eficient si anume exprimarea tuturor acestora intr-un articol unic. Astfel art. 53 permite restrangerea exercitiului unor drepturi si libert ati cetatenesti dar numai ca exceptie si desigur numai conditionat. Potrivit textului mentionat restrangerea se poate infaptui numai prin lege.

6.11. Inviolabilitatile

a) Dreptul la viata, dreptul la integritate fizica, dreptul la integritate psihica

Aceste drepturi sunt reglementate de catre Constitutie in acelasi articol si anume art. 22. Desi sunt intr-o legatura indisolubila, drepturile mentionate nu sunt totusi confundabile din punct de vedere juridic.

Dreptul la viata este cel mai natural drept al omului. El s-a impus de timpuriu in sistemul juridic, fiind consacrat inca din primele declaratii de drepturi si desigur prin constitutii. Este un drept cetatenesc cu care incepe inventarul drepturilor omului in cele mai importante acte internationale din acest domeniu. Astfel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului stabileste in art. 3 ca 'Orice om are dreptul la viata, libertate si la inviolabilitatea persoanei', iar Pactul privitor la drepturile civile si politice stabileste in art. 6 pct. 1 ca 'Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar'.

Dreptul la integritate fizica este clar definit prin chiar formularea constitutionala. Stransa sa legatura cu dreptul Ea viata a determinat reglementarea in acelasi articol. Respectul integritatii fizice este garantat chiar prin Constitutie, rezultand astfel obligatia autoritatilor publice de a o asigura.

Dreptul la integritate psihica este si el ocrotit si considerat de valoare constitutionala, omul fiind conceput - sub aspect juridic - ca un complex de elemente componente in care fizicul si psihicul nu pot fi despartite. Mutilarea uneia sau alteia dintre integritati este contrara drepturilor umane.

Respectul vietii, integritatii fizice si a integritatii psihice implica in mod firesc interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, ceea ce face in mod expres art. 22 (2). Practicarea unor asemenea procedee si tratamente este o incalcare a demnitatii si personalitatii omului, amintind obiceiuri primitive care trebuie repudiate si reprimate de catre lege. Fata de relevanta lor in garantarea drepturilor omului, prevederi privind interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, se regasesc in Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art. 5), in Pactul International relativ la drepturile civile si politice (art. 7) si mai ales in Conventia contra torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante (ONU, 10 decembrie 1984).

b) Libertatea individuala

Constitutia Romaniei reglementeaza libertatea individuala in art. 23, un articol cu un continut complex.

Articolul 23 din Constitutie foloseste doua exprimari si anume de libertate individuala si siguranta persoanei.

Libertatea individuala, in contextul art. 23 din Constitutie, priveste libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se putea comporta si misca liber, de a nu fi tinut in sclavie sau in orice alta servitute, de a nu fi retinut, arestat sau detinut decat in cazurile si dupa formele expres prevazute de Constitutie si legi.

Categoria libertate individuala are o sfera de cuprindere si o generalitate mai mari decat cele ale sigurantei persoanei. Siguranta persoanei poate fi vazuta si ca o garantie a libertatii individuale ca privind legalitatea masurilor ce pot fi dispuse de catre autoritatile publice, in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Perchezitia este o masura reglementata de codul de procedura penala in capitolul denumit Mijloacele de proba. Potrivit art. 100 din acest cod 'Cand persoana caruia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscristagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori pentru descoperirea si strangerea probelor este necesar, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune efectuarea unei perchezitii. Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala'.

Retinerea este o masura procesual-penala, preventiva, prin care persoana fata de care exista unele indicii ca a savarsit o fapta, prevazuta si pedepsita de lege, este privata de libertatea sa, de catre autoritatile competente, pe o durata strict limitata. Fiind o masura care priveste libertatea individuala, retinerea este reglementata prin Constitutie si in detaliu prin legislatia penala.

Arestarea este o masura care atinge grav libertatea individuala, ea avand consecinte mari, uneori nebanuite, asupra reputatiei persoanei, a vietii sale intime si familiale, a fericirii sale. Persoana arestata suporta banuiala de culpabilitate, masura putand produce efecte ireparabile. De aceea arestarea este supusa unor reguli constitutionale clare si ferme, luarea sa revenind unor autoritati care actioneaza numai din ordinul legii, independent si impartial si anume magistratilor. Doua reguli constitutionale cheie sunt prevazute, explicit, in art. 23 si anume ca arestarea se face numai pe baza unui mandat de arestare si ca aceasta masura o poate dispune numai judecatorul.

De aceea, printre alte probleme de interes juridic, se pune si problema duratei arestarii persoanelor implicate, atunci cand in conditiile legii o asemenea arestare s-a decis. Stabilirea unui asemenea lucru este dificil si nu este recomandabila o solutie rigida, care poate fi rareori practica. Din analiza dispozitiilor din alte constitutii si a practicii in materie s-a putut observa ca durata de o luna de zile (30 de zile, mai exact) este o durata care, de principiu, satisface atat cerintele (macar de inceput) procesului penal cat si cerintele respectarii libertatii individuale. Ca atare alineatul (5) admite emiterea mandatului de arestare pentru o durata de cel mult 30 de zile. De unde rezulta ca durata poate fi si mai scurta.

c)  Dreptul la aparare

Dreptul ia aparare este un drept fundamental cetatenesc, de traditie in istoria institutiei drepturilor si libertatilor cetatenesti. Constitutia il reglementeaza distinct pentru ca, desi este in stransa legatura indeosebi cu libertatea individuala si siguranta persoanei el prezinta un egal interes pentru intreaga activitate judiciara, mai exact vorbind atat pentru procesele penale cat si pentru cele civile, comerciale, de munca, de contencios administrativ etc.

Dreptul la aparare intr-o acceptie larga, cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale care ofera persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc, sa conteste invinuirile, sa scoata la iveala nevinovatia sa. in procesele civile, comerciale, de munca, de contencios administrativ, dreptul la aparare ca totalitatea de drepturi si reguli procedurale ofera partilor posibilitatea de a-si valorifica pretentiile sau de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului. in aceasta acceptie larga se include st posibilitatea folosirii avocatului. In acceptiunea sa restransa dreptul la aparare cuprinde doar posibilitatea folosirii unui avocat.

d) Dreptul la libera circulatie

Dreptul la libera circulatie este un drept care asigura libertatea de miscare a cetateanului. Constitutia reglementeaza ambele aspecte care formeaza continutul dreptului la libera circulatie si anume: libera circulatie pe teritoriul Romaniei si libera circulatie in afara teritoriului. in acest sens se garanteaza dreptul la libera circulatie in deplinatatea elementelor sale constitutive. Este firesc insa ca libera circulatie nu poate fi absoluta, ea trebuie sa se desfasoare potrivit unor reguli, cu indeplinirea si respectarea unor conditii stabilite de lege. De regula, aceste conditii privind exercitarea dreptului la libera circulatie urmaresc ocrotirea unor valori economice si sociale, a drepturilor si libertatilor fundamentate, normala desfasurare a relatiilor cu alte state etc.

In legatura cu libera circulatie pe teritoriul Romaniei, prin art. 25 se asigura posibilitatea pentru oricare cetatean de a circula nestanjenit pe teritoriul statului nostru si de a-si stabili resedinta sau domiciliul in orice localitate. Precizarea in orice localitate a fost necesara pentru a evita riscul unor interpretari abuzive sau speculative care ar putea ridica multe probleme concrete de solutionat.

Cat priveste libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate ea este de asemenea garantata prin permiterea emigrarii si revenirii in tara. Constitutia valorifica o regula ce rezulta din documentele juridice internationale in materie, in sensul careia orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv propria sa tara. De asemenea, orice om care se afla in mod legal pe teritoriul unui stat, are dreptul de a circula liber si de a-si alege liber resedinta. Documentele juridice internationale prevad ca nimeni nu poate fi privat, in mod arbitrar, de dreptul de a intra in propria sa tara si ca strainul aflator legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in executarea unei decizii, luate in conformitate cu legea si, daca ratiuni imperioase de securitate nationala nu se opun, el trebuie sa aiba posibilitatea de a prezenta considerentele care pledeaza impotriva expulzarii sale si de a obtine examinarea cazului sau de catre autoritatea competenta, ori de catre una sau mai multe persoane special desemnate de catre aceasta autoritate, fiind reprezentat in acest scop.

e) Dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private

Dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private are un continut complex. El este un aspect al respectarii personalitatii omului, proclamata prin art. 1 din Constitutie ca valoare suprema.

Constitutia impune autoritatilor publice obligatia de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata, recunoscandu-se de fapt ca orice persoana fizica, orice om, are dreptul la propria se viata intima, familiala si privata. Constitutia utilizeaza trei notiuni - viata intima, viata familiala, viata privata -pe care in mod firesc nu le defineste.

Constitutia obliga autoritatile publice la respectul vietii intime, familiala si private si la ocrotirea impotriva oricaror atentate din parte oricarui subiect de drept (om sau autoritate, grup etc).

Nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a unei persoane fara consimtamantul acestei, consimtamant care desigur trebuie sa fie explicit (sau sa reiasa ca a fost explicit) si exprimat liber. Autoritatile publice trebuie sa ia toate masurile posibile si rezonabile pentru a ocroti viata intima, familiala si privata a persoanei.

Astfel judecatorii au obligatia de a declare sedinta secreta de judecata in procesele in acre publicitatea ar afecta aceste valori, fara sa aduca vreun serviciu legii sau justitiei.

Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi cuprinde cel putin doua aspecte: numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de libertatea sa; prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie sa incalce drepturile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Acest drept are o valoare aparte pentru viata si libertatea persoanei.

Respectul si ocrotirea vietii intime, familiale si private, consacrate prin art. 26 din Constitutie se coreleaza cu dispozitiile art. 17 din Pactul international privitor la drepturile civile si politice care arata ca nimeni nu va putea fi obiectul imixtiunilor arbitrare sau ilegale in viata sa privata, in familia sa, in domiciliul sau sau corespondenta sa, sau atingerilor ilegale in onoarea si reputatia sa. Orice persoana, spune art. 17, are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri (atentate).

g) Inviolabilitatea domiciliului

Respectul personalitatii umane implica si respectul domiciliului sau care cuprinde doua aspecte si anume: inviolabilitatea domiciliului si libera alegere, schimbare sau folosire a domiciliului. Cat priveste cel de al doilea aspect el si-a gasit exprimarea juridica in art 25 din Constitutie privind libera circulatie.

Inviolabilitatea domiciliului exprima juridic interdictia patrunderii in domiciliul unei persoane. Desi in intuitule-ul sau acest articol este marcat prin expresia inviolabilitatea domiciliului, in continutul alineatului (1) se vorbeste de domiciliu si resedinta. Ambele exprimari sunt desigur corecte.

Notiunea de domiciliu nu se confunda cu cea de proprietate, sau de proprietar. Pentru ca in dreptul public o locuinta este domiciliul persoanei fizice, chiar daca aceasta nu este si proprietarul, dar o ocupa in mod legal (camera de hotel, camera de camin studentesc, camera inchiriata). De altfel inviolabilitatea domiciliului se fundamenteaza mai mult pe respectul personalitatii umane, decat pe dreptul de proprietate.

Din examinarea art. 27 rezulta cu claritate doua situatii distincte privind patrunderea in domiciliul unei persoane. O prima situatie este aceea cand se poate patrunde in locuinta unei persoane cu consimtamantul acesteia, mai exact cu invoirea acesteia. Cea de a doua situatie, derogatorie, este situatia in care se poate patrunde in locuinta unei persoane si fara invoirea acesteia, dar numai in cazurile prevazute de art. 27 alin. 2.

Situatiile prevazute de alin. 2 sunt complexe, ele vor fi detaliate de lege. Daca in ce priveste situatiile prevazute la literele a, c si d ele sunt exclusiv acelea in care legea ordona, pentru aplicare ei, sa se patrunda in locuinta unei persoane (perchezitii domiciliare, arestarea unei persoane, executarea silita a hotararilor judecatoresti, luarea masurilor asiguratorii), situatia prevazuta in litera b cuprinde si cazurile in care, desi legea nu ordona, nu sanctioneaza totusi patrunderea in domiciliul unei persoane fara invoirea acesteia.

Aceste masuri formeaza in drept starea de necesitate. Asa cum s-a aratat deja in literatura juridica, in desfasurarea vietii social-umane se ivesc uneori situatii de fapt, provocate, fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun in pericol valori sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la un pericol nu este posibila decat prin savarsirea unei fapte care in mod obisnuit este socotita ca ilicita.

6.12. Drepturile si libertatile social-economice si culturale

a) Dreptul la invatatura

Dreptul la invatatura este o parte a dreptului la educatie, la care orice om are vocatie, precum si mijlocul principal de formare si perfectionare a fortei de munca. De aceea el nu poate lipsi dintre drepturile fundamentale si deci nici din Constitutie. Dreptul la invatatura este un drept complex prin continutul sau, prin semnificatiile sale juridice si prin numarul mare de subiecte de drept implicate in realizarea sa. in ce priveste continutul se poate remarca nu numai multitudinea elementelor componente ci si un specific juridic rezultand din imbinarea libertatii cu obligatia.

Exercitarea dreptului la invatatura trebuie sa aiba ca finalitate educarea persoanei (omul, cetateanul) pentru ca sa devina, profesional si civic, capabila de a avea un rol util in societate. Prin dreptul la invatatura trebuie sa se urmareasca deplina dezvoltare a personalitatii umane si a simtului demnitatii sale, intarirea respectului pentru drepturile si libertatile publice, favorizarea intelegerii, tolerantei si prieteniei intre popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase, promovarea ideii de pace.

In mod firesc Constitutia prin art. 32 stabileste formele organizatorice prin care se realizeaza dreptul la invatatura si anume: invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal, invatamantul profesional, invatamantul superior. Desigur Constitutia nu enumera toate formele de invatamant posibile, ci doar pe cele principale, traditionale de altfel.

Toate institutiile de invatamant, stabileste Constitutia, se infiinteaza si isi desfasoara activitatea in conditiile legii, regula constitutionala clara si care nu putea desigur lipsi.

Daca toate institutiile de invatamant se infiinteaza si isi desfasoara activitatea in conditiile legii, cat priveste institutiile de invatamant superior, Constitutia le garanteaza autonomia universitara.

b)   Dreptul la ocrotirea sanatatii

Dreptul la ocrotirea sanatatii este un drept fundamental cetatenesc receptat in Constitutia Romaniei indeosebi prin Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale. Acest Pact in art. 9 nominalizeaza dreptul persoanei la securitatea sociala, aici intrand si asigurarile sociale, iar in art. 12 nominalizeaza dreptul persoanei de a se bucura de cea mai buna sanatatea fizica si mentala.

Acest drept tine de conditia umana la nivelul cerintelor actuale de viata, prin continutul sau asigurand cetateanului pastrarea si dezvoltarea calitatilor sale fizice si mentale, care sa-i permita o reala si eficienta participare la intreaga viata politica, economica, sociala si culturala.

Garantand dreptul la ocrotirea sanatatii, art. 34 stabileste obligatii corelative asigurarea igienei si sanatatii publice. Ocrotirea sanatatii continand obligatii pentru autoritatile publice, este firesc ca prin Constitutie sa se impuna autoritatii legislative misiunea de a reglementa principalele domenii si aspecte precum: asistenta medicala, asigurarile sociale, alte masuri de protectie a sanatatii fizice si mentale. Tot legea urmeaza sa reglementeze controlul exercitarii profesiilor medicale si activitatilor paramedicale.

c)  Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii

Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii este un drept social economic de traditie. Reglementat prin Constitutie in art. 41 dreptul la munca este un drept cu un continut juridic complex.

Prin exprimarea dreptul la munca nu poate fi ingradit, reglementarea constitutionala pune in valoare conceptul stiintific de drept la munca, precum si importanta acestui drept atat pentru om cat si pentru societate.

Protectia sociala a muncii este de asemenea un domeniu complex si de majora importanta. Este exprimata aici corelatia stransa dintre dreptul la munca si asistenta sociala a muncii. Dreptul la protectia sociala pe care-1 au salariatii, include aspecte clar formulate in textul constitutional si care vor forma obiectul legilor din acest domeniu.

Durata zilei de lucru isi gaseste si ea reglementare, sub trei exprimari ce presupun unele explicatii si anume: durata normala; in medie; cel mult 8 ore.

in mod firesc prin Constitutie trebuie stabilit timpul de munca, adica acea perioada de timp dintr-o zi in acre salariatul are indatorirea sa presteze munca la care s-a angajat prin contractul de munca.

Egalitatea salarizarii femeilor si barbatilor, pentru munca egala, exprima in domeniul muncii, egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii proclamata prin art. 4 si 16 din Constitutie. Aceasta dispozitie constitutionala va trebui atent observata si desigur respectata fara abateri, atat in elaborarea normelor juridice privind munca precum si in incheierea oricaror conventii (contracte de munca).

incalcarea acestei reguli constitutionale va constitui temeiul imbatabil al declararii nulitatii sau anularii (dupa caz) a oricaror acte privind salarizarea.In fine, art. 41 garanteaza atat dreptul la negocieri colective in domeniul muncii si protectiei sociale a muncii cat si caracterul obligatoriu al conventiilor colective de munca.

Constitutia Romaniei a receptat dispozitiile Pactului international interzicand munca fortata si stabilind totodata prin art. 42 ce nu constituie munca fortata. Astfel, nu constituie munca fortata serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia de cel care, potrivit legii, nu presteaza serviciu militar obligatoriu din motive religioase.

De altfel, art. 55 din Constitutie permite legii sa stabileasca si exceptiile de la indeplinirea serviciului militar obligatoriu. Legea va trebui sa stabileasca in detaliu conditiile in care aceste persoane vor indeplini activitatile serviciului militar obligatoriu.

De asemenea, nu constituie munca fortata, munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata. in legatura cu aceste prevederi constitutionale trebuie mentionat ca ele se refera la persoanele si situatiile stabilite prin hotarare judecatoreasca definitiva.

d) Dreptul la greva

Dreptul la greva este prin natura sa atat un drept social-economic, cat si un drept social-politic, deseori incadrarea sa in una din categoriile de drepturi ridicand pentru cercetarea stiintifica interesante probleme.

Examinand art. 43 din Constitutie putem formula cateva explicatii. Mai intai ca dreptul la greva apartine numai salariatilor. Ca atare nu se incadreaza in prevederile art. 43 si nu beneficiaza de regimul juridic al grevelor diverse manifestari organizate de persoane care nu au calitatea de salariati, chiar daca aceste manifestari se autointituleaza greviste.

Textul constitutional permite legii sa stabileasca anumite conditii si limite in exercitarea dreptului la greva. Acestea au scopul de a evita greva abuziva sau astfel spus exercitarea abuziva a dreptului la greva.

e)  Dreptul de proprietate

Este un drept fundamental de veche traditie in catalogul drepturilor si libertatilor cetatenilor. Dreptul de proprietate este garantat fiecarui cetatean. in continutul acestui drept cuprindem dreptul persoanei fizice de a dobandi o proprietate, de a se folosi si de a dispune liber in legatura cu proprietatea sa si de a putea transmite dreptul sau altuia. Constitutia poate stabili unele limitari cat priveste sfera proprietatii, limitarii clar si expres determinate numai de interesul constituirii unor regii sau monopoluri in exclusivitate statale. Realizarea dreptului de proprietate presupune obligatia statului de a garanta si apara proprietatea obtinuta pe cai licite. Constitutia Romaniei in art. 44 garanteaza dreptul de proprietate precum si creantele asupra statului, ocrotind in mod egal proprietatea privata, indiferent de proprietar.

Cat priveste despagubirile, atat pentru expropriere cat si pentru daunele produse in situatiile de la art. 44 (5) ele se stabilesc de comun acord cu proprietarul, sau in caz de divergenta, prin justitie.

Garantii aparte ale dreptului de proprietate se regasesc in art. 43, care interzice confiscarea averii dobandite licit. Mai mult, Constitutia contine o regula de procedura de mare eficienta in sensul caruia caracterul licit al dobandirii se prezuma.

f) Dreptul de mostenire

in mod firesc dreptul de proprietate presupune si dreptul de mostenire, drept in temeiul caruia o persoana poate dobandi pe cale succesorala, in conditiile legii, orice bun. Acest drept este reglementat prin art. 46 din Constitutie care stabileste ca 'Dreptul la mostenire este garantat'.

g) Dreptul la un nivel de trai decent

Art. 47 din Constitutie consacra un drept fundamental cetatenesc receptat mai tarziu in catalogul drepturilor si libertatilor umane.

Prin continutul sau, dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetateanului la conditii rezonabile de viata care sa-i asigure, lui si familiei, un trai civilizat, decent. Ca si in cazul altor drepturi, si aici suntem in prezenta unui drept complex. El cuprinde indeosebi: dreptul la conditii rezonabile de existenta si la ameliorarea lor continua; dreptul la hrana, imbracaminte si locuinta satisfacatoare. Desigur, traiul decent se realizeaza prioritar prin munca cetateanului si a familiei sale, dar statul trebuie sa contribuie decisiv la ameliorarea conditiilor de viata pentru a se realiza standardele civilizatiei.

h) Dreptul la casatorie

Un alt drept fundamental al fiintei umane este de a se casatori si de a-si intemeia o familie. De altfel, asa cum arata Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale (art. 10) familia este elementul natural si fundamental al societatii.

Art. 48 al Constitutiei exprima aceasta realitate prin garantarea libertatii casatoriei, a unei casatorii liber consimtite. Dreptul la casatorie revine barbatului si femeii incepand de la varsta nubila. Constitutia stabileste marile reguli care contureaza continutul acestui drept. Asa cum am precizat deja familia trebuie sa se intemeieze pe casatoria liber consimtita. in al doilea rand, familia trebuie sa se intemeieze pe egalitate femeii si barbatului.

Egalitatea sotilor este de fapt o confirmare si la nivelul familiei a marelui principiu constitutional privind egalitatea in drepturi a cetatenilor fara deosebire de sex.In fine consacra obligatia constitutionala a parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor. Iar aceasta obligatie constitutionala priveste toti copiii, adica atat cei rezultati din casatorie cat si cei rezultati din afara casatoriei.

Casatoria este supusa, sub aspect juridic, unor reguli privind incheierea, desfacerea si declararea nulitatii, reguli ce nu au insa caracter constitutional si de aceea se face trimitere la lege. Constitutia stabileste o singura regula si anume cea privind succesiunea celebrarii casatoriei civile si a casatoriei religioase.

i) Dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta

Art. 49 din Constitutie, prin continutul sau contureaza un drept fundamental cetatenesc care poate fi intitulat dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta. O precizare este interesanta. Din lectura intregului titlu II al Constitutiei, se poate lesne constata ca multe drepturi si libertati privesc tinerii direct, uneori in exclusivitate.

Articolul 49 insa da contur unui drept sinteza care valorifica realitatea in sensul careia copiii si tinerii constituie marele potential uman, de azi dar mai ales de maine al societatii, ca ei sunt continuitatea si viitorul in perspectiva umana.

Acest potential uman are dreptul la o protectie si asistenta aparte. Acestui drept ii corespunde obligatia statului de a asigura copiilor si tinerilor conditiile necesare dezvoltarii armonioase a aptitudinilor lor fizice si intelectuale.

Examinarea prevederilor constitutionale permite formularea mai multor constatari.

Articolul 49 se refera numai la copii si tineri, categorie usor de identificat, varsta fiind criteriul natural si cert.

Pentru aceste categorii de persoane Constitutia garanteaza un regim special de protectie si de asistenta. Complexitatea si imprevizibilitatea exigentelor si masurilor care privesc regimul special de protectie si de asistenta explica formularile juridice constitutionale. In primul rand sunt nominalizate masurile mai importante si certe si unde obligatiile statului sunt clar concretizate. In al doilea rand textul constitutional interzice actiunile care ar contraveni acestui drept. in acest sens interzice exploatarea minorilor. In fine, trebuie sa observam ca se pune in sarcina statului obligatia de a contribui la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii.

j) Dreptul persoanelor handicapate la o protectie speciala

Este un drept fundamental aparte prevazut in art. 50 din Constitutie. Acest drept priveste o categorie de oameni care fiind defavorizati de soarta trebuie sprijiniti spre a se bucura de conditia umana. De aceea Constitutia obliga statul la o politica nationala care sa asigure protectia handicapatilor in toate domeniile vietii.

6.13. Drepturile exclusiv politice

in aceasta categorie se includ acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca obiect participarea cetatenilor la conducerea statului, la guvernare. Asa cum vom vedea mai sunt si alte drepturi ale cetatenilor romani care asigura participarea acestora la conducerea de stat, dar acele drepturi prin continutul lor pot fi folosite la alegere, sau in acest scop sau in scopuri culturale, artistice, stiintifice etc. in aceasta categorie a drepturilor exclusiv politice se incadreaza drepturile electorale ale cetatenilor.

6.14. Drepturile si libertatile social-politice

a)  Libertatea constiintei

intr-o acceptie larga, libertatea constiintei este posibilitatea cetateanului de a avea si de a exprima public o conceptie a sa despre lumea inconjuratoare. Aceasta libertate este reglementata prin art. 29 din Constitutie. Ea comporta unele explicatii din care sa rezulte mai ales continutul si denumirea sa, precum si locul ce-1 ocupa in sistemul drepturilor si libertatilor fundamentale.

Din examinarea art. 29 din Constitutie rezulta ca libertatea constiintei este posibilitatea persoanei fizice de a avea si de a-si exprima in particular sau in public o anumita conceptie despre lumea inconjuratoare, de a impartasi sau nu o credinta religioasa, de a apartine sau nu unui cult religios, de a indeplini sau nu ritualul cerut de acea credinta.

Libertatea constiintei trebuie inteleasa si ca factor de continuitate spirituala in cadrul familiei, parintii avand dreptul natural dar si obligatia de a se ocupa de cresterea si educarea copiilor lor.

De aceea garantand libertatea constiintei, Constitutia consacra egalitatea efectiva intre credinciosi si necredinciosi si impune cultivarea unui climat de toleranta si respect reciproc intre credinciosii apartinand diferitelor culte religioase ca si intre credinciosi si necredinciosi. Pentru a realiza linistea si pacea intre cultele religioase, fenomene ce tin chiar de esenta vietii si moralei, spirituale si religioase, Constitutia interzice in relatiile dintre culte orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa.

b)  Libertatea de exprimare

Strans legate de libertatea constiintei, libertatea de exprimare consacrata prin Constitutie in art. 30 este posibilitatea omului de a-si exprima prin viu grai prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile spirituale de orice fel.

Libera exprimare ca libertate fundamentala cetateneasca trebuie realizata in public. Exprimarea in public este definitorie pentru continutul juridic al acestei libertati, termenul public fiind desigur cel definit prin legi. Am mentionat astfel ca art. 152 din Codul penal defineste ce inseamna in sensul legii penale o fapta savarsita in public.

Constitutia Romaniei interzice cenzura de orice fel. Este o prevedere constitutionala decisiva pentru libertatea de exprimare.

Libertatea de exprimare ridica si probleme de ordin material fapt ce explica prezenta unor asemenea dispozitii in art. 30 din Constitutie. Libertatea de exprimare are asa cum am aratat un continut complex care cuprinde pe de o parte un aspect spiritual si pe de alta parte un aspect material. Aspectul material care priveste de fapt toate libertatile de opinie are o importanta aparte pentru libertatea presei, stiut fiind ca aceasta nu se poate realiza in afara existentei unei tipografii, edituri, stocuri de hartie, mijloace de difuzare etc.

De aceea prin Constitutie se arata ca libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.

Libertatea de exprimare permite cetatenilor (de altfel oricui in general) de a participa la viata politica, sociala si culturala manifestandu-si public gandurile, opiniile, credintele etc.

c) Dreptul la informatie

Dreptul la informatie este un drept receptat de Constitutia Romaniei din marile instrumente juridice internationale; in acest domeniu. El este un adevarat drept fundamental deoarece dezvoltarea materiala si spirituala a omului, exercitarea libertatilor prevazute prin Constitutie si mai ales a acelora prin care se exprima gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile de orice fel, implica si posibilitatea de a putea receptiona date si informatii privind viata sociala, politica, economica, stiintifica si culturala. Continutul dreptului la informatie este complex, dimensiunile sale fiind in continua dezvoltare.

Art. 31 din Constitutie reglementand dreptul la informatie cuprinde dispozitii privind: informatiile in general atunci cand in alin. (2) foloseste exprimarea orice informatie de interes public, informatiile despre evenimente sau actiuni hotarate de catre autoritatile publice alin. (2), informatii cu caracter personal alin. (2).

Asigurand dreptul la informatie Constitutia stabileste obligatii corelative in sarcina autoritatilor publice: de a informa corect cetatenii asupra problemelor de ordin public, dar si de ordin personal, de a asigura prin serviciile publice dreptul la antena, de a asigura protectia tinerilor si siguranta nationala.

Avand in vedere rolul aparte in realizarea dreptului la informatie, a mijloacelor de informare in masa in mod firesc Constitutia reglementeaza principalele obligatii ale acestora. In primul rand trebuie mentionat dreptul la antena care revine principalelor grupuri sociale si politice. Garantarea exercitarii acestui drept revine serviciilor publice de radio si televiziune.In al doilea rand mijloacele de informare in masa au obligatia constitutionala de a asigura informarea corecta a opiniei publice.

Aceasta prevedere pune in valoare marile imperative care trebuie respectate in materie de informatie si anume: exactitatea, onestitatea, discretia si desigur corectitudinea.

Dreptul la informatie ca toate drepturile si libertatile de exprimare si de raspandire a opiniilor, credintelor, ideilor, comporta anumite coordonate juridice, anumite limite.

d) Libertatea intrunirilor

Libertatea intrunirilor este o libertate cu caracter social-politic care consta in posibilitatea ce o au oamenii de a se intruni in reuniuni private sau publice pentru a-si exprima gandurile, opiniile si credintele. Prin continutul sau aceasta libertate se afla intr-o stransa corelatie cu libertatea constiintei precum si cu libertatea de exprimare.

Diversitatea formelor si mijloacelor prin care se poate realiza aceasta libertate si caracterul deschis, receptiv, al dispozitiilor constitutionale, au determinat ca dupa nominalizarea celor trei forme sa se adauge si exprimarea orice alte intruniri. Astfel, art. 39 nu restrange formele si mijloacele de realizare a libertatii intrunirilor numai la cele trei forme nominalizate.

Astfel orice intrunire este o grupare de persoane, o grupare organizata, cu caracter temporar, destinata schimbului de idei, conceptii, opinii. Orice intrunire in sensul legii presupune o legatura cat de firava intre participanti, o intentie comuna si totdeauna un minimum de organizare.

Intrunirile pot fi de doua categorii: publice si private. Din textul constitutional nu rezulta o asemenea diferentiere, tacerea textului urmand a fi interpretata ca regulile sale sunt aplicabile oricarui fel de intrunire. Art. 39 din Constitutie stabileste trei reguli mari in legatura cu intrunirile si anume: a) libertatea intrunirilor, b) caracterul pasnic al intrunirilor, c) interzicerea la intruniri a oricarui fel de arme. Aceste trei reguli au caracter constitutional.

h) Dreptul de asociere

Dreptul de asociere este un drept fundamental, social-politic, clasificat de regula in categoria libertatilor de opinie, alaturi de libertatea constiintei, libertatea de exprimare, cu care si prin care se explica in ce priveste continutul sau. Acest drept cuprinde posibilitatea cetatenilor romani de a se asocia, in mod liber, in partide sau formatiuni politice, in sindicate sau in alte forme si tipuri de organizatii, ligi si uniuni cu scopul de a participa la viata politica, stiintifica, sociala si culturala, de a-si realiza o serie de interese legitime comune. Garantand dreptul la libera asociere, dispozitiile constitutionale stabilesc si formele de asociere.

Ca si in alte situatii dificultatea stabilirii unui inventar complet, a determinat folosirea a doua procedee si anume: nominalizarea partidelor si sindicatelor; enuntarea celorlalte forme organizatorice prin formularea altei forme de asociere.

Nominalizarea partidelor politice si a sindicatelor de altfel obligatorie avand in vedere corelatia dintre art. 40 si art. 8 (2) si art. 9 din Constitutie prin alineatele (2), (3) si (4) se stabilesc anumite limite. Aceste limite constitutionale privesc trei mari aspecte: a) scopurile si activitatea; b) membrii; c) caracterul asociatiei, rezultand practic din modul de constituire.

i) Secretul corespondentei

Un principiu fundamental care urmareste sa protejeze posibilitatea persoanei fizice de a-si comunica prin scris, telefon sau prin alte mijloace de comunicare gandurile sau opiniile sale, fara a-i fi cunoscute de altii, cenzurate sau facute publice este inviolabilitatea corespondentei.

Prin corespondenta textul constitutional intelege scrisori, telegrame, trimiteri postale de orice fel altele decat scrisorile si telegramele, convorbirile telefonice si alte mijloace legale de comunicare. Formularea art. 28 incearca sa surprinda si reuseste, gama larga de forme si mijloace prin care oamenii comunica intre ei.

6.15. Drepturile garantii

a) Dreptul de petitionare

Dreptul de petitionare este un drept cetatenesc de traditie in sistemul juridic romanesc. Exercitarea dreptului de petitionare este o modalitate eficienta de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate. Acest drept este incadrat in clasificarile de drepturi, in categoria drepturilor garantii el fiind si o garantie juridica generala pentru celelalte drepturi si libertati.

in conditiile art. 51 din Constitutie dreptul de petitionare poate fi exercitat fie individual de catre cetatean, fie de catre un grup de cetateni, fie de catre organizatii legal constituite.

Corelativ dreptului cetateanului de a petitiona, articolul prevede obligatia autoritatilor publice de a examina si raspunde la petitii in termenele si in conditiile stabilite prin lege. Aceasta implica obligatia pentru autoritatea legiuitoare de a elabora a lege prin care sa se prevada aceste conditii si termene.

b) Dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica

Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica este un drept fundamental, incadrat de traditie in marea categorie a drepturilor garantii alaturi de dreptul de petitionare cu care de altfel se afla intr-o stransa corelatie. Art. 52 din Constitutie este temeiul constitutional al raspunderii autoritatilor publice pentru vatamarile produse cetatenilor prin incalcarea sau nesocotirea drepturilor si libertatilor acestora.

Art. 52 din Constitutie nominalizeaza si pretentiile pe care le poate formula cetateanul, acestea fiind: recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

Formularea generala a art. 52 din Constitutie poate ridica problema de a sti care este autoritatea publica care trebuie sa rezolve cererile.

6.16. indatoririle fundamentale ale cetatenilor

in afara de drepturi fundamentale, cetatenii romani au si o serie de indatoriri fundamentale. Existenta indatoririlor fundamentale este o cerinta fireasca intr-o societate democratica.

a) indatorirea de fidelitate fata de tara

Aceasta indatorire, prevazuta prin art. 54 din Constitutie, este urmarea fireasca a cetateniei. Ea are drept urmare obligatia celor carora le sunt incredintate functii publice precum si a militarilor de a indeplini aceste functii cu credinta si de a depune juramantul cerut de lege.

b) indatorirea de aparare a tarii

indatorirea de aparare a patriei prevazuta prin art. 55 din Constitutie impune cetatenilor sa fie intotdeauna pregatiti pentru a da riposta cuvenita atat in cazul unei agresiuni armate, cat si in cazul altor actiuni indreptate impotriva tarii.

Datoria sfanta a fiecarui cetatean, apararea patriei, cere acestuia o conduita ireprosabila si de fidelitate fata de poporul roman. incalcarea acestei indatoriri este o fapta reprobabila. De aceea potrivit legilor, calcarea juramantului militar, tradarea de patrie, trecerea de partea inamicului, aducerea de prejudicii capacitatii de aparare a statului, constituie crime grave si sunt pedepsite.

c)  indatorirea de a contribui financiar

Conform art. 56 cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice. Sistemul legal de impunere trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale. Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.

d) indatorirea de exercitare cu buna credinta a drepturilor si libertatilor si de a respecta drepturile si libertatile celorlalti

Art. 57 din Constitutie stabileste o indatorire ce incumba tuturor locuitorilor Romaniei, cetateni, straini sau apatrizi. Se observa clar ca buna credinta, principiu traditional de drept civil, este considerata o regula constitutionala.

Aceasta transformare de natura juridica va avea consecinte deosebite in rezolvarea problemelor ce rezulta din exercitarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

in continutul acestei indatoriri fundamentale intra si obligatia de a nu incalca drepturile si libertatile celorlalti, obligatia fireasca ce tine de chiar conceptul de drept si libertate.