Cazurile de contestatie in anulare

Cazurile de contestatie in anulare

Fiind o cale de atac extraordinara in cazul contestatiei in anulare s-a renuntat la posibilitatea invocarii oricaror motive care afecteaza corectitudinea hotararii atacate stabilindu-se prin lege cazurile de folosire a acestei institutii.

Art.386 prevede 4 cazuri de contestatie in anulare si atat practica judiciara cat si literatura de specialitate au refuzat in mod constant admiterea exercitarii acestei cai de atac in alte situatii decat cele expres si limitativ indicate in Codul de procedura penala.

Astfel, s-a respins contestatia pe motivul neanalizarii de catre instanta de recurs a motivelor de casare formulate de parti aratandu-se ca aceasta situatie nu figureaza printre cazurile inscrise in art.386 C.p.p.

Primul caz de contestatie se poate utiliza, cand procedura de citare a partii pentru termenul in care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs, nu a fost indeplinita conform legii (art.386 lit.a C.p.p.) .

Neindeplinirea procedurii legale de citare trebuie sa aiba loc in cadrul judecarii recursului. Daca viciile de citare apar la o alta judecata ele pot fi remediate prin intermediul dupa caz al apelului sau recursului. Daca viciul de citare se produce insa intr-o etapa procedurala in care neobservarea ei a dus la o hotarare definitiva, singurul remediu procedural ramane folosirea caii de atac extraordinare a contestatiei in anulare.

In legatura cu interpretarea corecta a normei care configureaza primul caz de contestatie s-au ridicat numeroase probleme referitor la ceea ce trebuie sa se inteleaga prin expresia "procedura de citare a partii nu a fost indeplinita conform legii".

Trebuie subliniat in primul rand ca ipoteza legala nu este satisfacuta cand partea a fost prezentata la judecata, chiar daca procedura de citare a fost viciata; in asemenea caz, partea nu are un temei efectiv de a introduce contestatie, nefiind vatamata in mod real .

Imprejurarile in care procedura de citare nu a fost legal indeplinita in fata instantei de recurs pot fi foarte variate.

Gama situatiilor incepe cu insasi omisiunea citarii si continua cu orice alte nerespectari procedurale care au determinat absenta partilor. Pot constitui vicii ale unei corecte citari: mentiunile gresite trecute intr-o citatie cu privire la calitatea procesuala a partii; indicarea gresita a adresei inculpatului; chemarea gresita a inculpatului pentru o alta data decat cea la care are loc sedinta de judecata; neindicarea locului unde partea urmeaza sa se prezinte in cazul recursului care nu se judeca la sediul instantei etc.

Pentru a invoca motivul de contestatie, partea trebuie sa fie implicata in cauza ca recurent sau intimat. Cata vreme contestatarul nu a facut recurs, nu a fost implicat in recursurile declarate de altii si nici nu s-a facut o extindere a altor recursuri asupra lui, contestatia in anulare este inadmisibila.

Al doilea caz de contestatie are in vedere situatia cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a incunostinta instanta despre aceasta impiedicare (art.386 lit.b).

Motivul de contestatie se refera de asemenea la imprejurarea aparuta in cursul judecarii recursului, situatia neconstituind caz de contestatie in ipoteza intervenirii in cadrul judecatii in prima instanta sau in apel. Imprejurarea are drept consecinta, ca si in primul caz, lipsa contestatorului la termenul la care a avut loc judecarea cauzei.

In timp ce in cazul precedent vinovatia pentru absenta partii la judecata revenea instantei care nu procedase la o legala citare, in cel de-al doilea caz lipsa contestatorului nu poate fi imputata instantei, care nu a cunoscut motivul absentei. Pentru a constitui o cauza de contestatie, lipsa nu trebuie sa fie imputabila nici partii. Daca partea nu s-a prezentat in recurs din vina proprie, nu poate invoca vreo vatamare procedurala in judecarea sa in lipsa si ca atare nu are la indemana vreun remediu procesual.

Cazul de contestatie analizat este dublu conditionat: partea trebuie sa dovedeasca imposibilitatea prezentarii sale si totodata dovada imposibilitatii incunostintarii instantei despre impiedicarea intervenita. Dovada imposibilitatii prezentarii neurmata de dovada imposibilitatii de incunostintare a instantei despre impiedicarea prezentarii nu duce la admiterea contestatiei .

Impiedicarea prezentarii nu trebuie sa fie in mod necesar consecinta unei stari de forta majora si deci o impiedicare absoluta. Nu este indicat ca legea sa anticipeze in acest mod fara a lasa posibilitatea pentru instanta sa aprecieze in concret fata de situatia reala din speta daca a existat sau nu pentru contestator posibilitatea efectiva a prezentarii.

Impiedicarea trebuie sa fie obiectiva si neprevizibila. Pot constitui asemenea imprejurari situatii cum ar fi: o calamitate naturala, intreruperea circulatiei intre anumite localitati, boala grava a celui in cauza, un accident, etc.

Imposibilitatea prezentarii la judecata nu se poate baza pe imprejurarea ca contestatorul s-a aflat in deplasare in interes de serviciu pentru ca aceasta imprejurare era previzibila cat si de inlaturat prin grija celui in cauza .

Imprejurarea care a determinat imposibilitatea prezentarii partii in fata instantei poate determina si impiedicarea comunicarii catre instanta a motivului de neprezentare. De pilda, o calamitate naturala poate intrerupe nu numai circulatia intre localitati dar si comunicatiile postale, telegrafice, telefonice etc. Motivul de impiedicare a prezentarii nu se confunda cu imposibilitatea de comunicare. Potrivit legii cele doua conditii fiind cumulative trebuie dovedite separat in asa fel incat sa rezulte ca partea s-a aflat nu numai in neputinta de prezentare dar si de incunostintare a instantei despre absenta.

Al treilea caz de contestatie survine cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal din cele prevazute in art.10 lit.f-i¹, cu privire la care existau probele necesare prevazute in dosarul pricinii (art.386 lit.c C.p.p. modificat prin Legea nr.281/2003).

Acest caz de contestatie a largit bazele reglementarii anterioare a contestatiei contra hotararii.

Motivul de contestatie poate surveni tot cu ocazia judecarii recursului si se intemeiaza pe culpa instantei privind nepronuntarea asupra unul element esential al cauzei pentru care existau toate probele doveditoare.

Nepronuntarea poarta asupra oricarei cauze de incetare a procesului penal cu exceptia celei prevazute in art.10 lit.j, care constituie un motiv separat de contestatie.

Nepronuntarea de catre instanta de recurs asupra cazurilor de incetare a procesului penal urmeaza a se interpreta in sens larg . Aceasta inseamna ca se va considera o nepronuntare a instantei orice situatie in care se omite a se da un raspuns problemei, indiferent ca motivul de incetare a procesului penal a fost invocat de parti, ori in absenta interventiei exprese a acestora, instanta de recurs a analizat si statuat din oficiu asupra tuturor aspectelor referitoare la legalitatea si corectitudinea hotararii atacate.

Motivul de contestatie prevazut de art.386 lit.c evidentiaza caracterul de retractare al contestatiei, prin conditionarea admiterii ei de existenta in dosar a probelor necesare cunoasterii situatiei care duce la incetarea procesului penal. Numai in acest caz, nepronuntarea este imputabila instantei si prejudiciind interesele partii ii da dreptul de a face contestatie.

In legatura cu "existenta la dosar" a probelor necesare pronuntarii incetarii procesului, aceasta depinde de motivul concret de incetare. Astfel, se poate face contestatia cand instanta de recurs, nu a pronuntat incetarea procesului penal desi la dosar a existat actul de deces al inculpatului.

In practica s-a hotarat, ca este admisibila contestatia in anulare intemeiata pe impacarea partilor intervenita in recurs, situatie care a fost adusa la cunostinta instantei printr-o cerere depusa la registratura acesteia .

Nu constituie temei de contestatie, omisiunea instantei de recurs de a lua in considerare imprejurarea ca pentru aceleasi fapte pentru care inculpatul a fost condamnat, contestatorul a mai fost cercetat, dispunandu-se, la vremea respectiva, incetarea urmaririi penale .

Al patrulea caz de contestatie se bazeaza pe interventia autoritatii de lucru judecat, motiv care interzice exercitarea actiunii penale, de doua ori pentru aceeasi fapta si in legatura cu acelasi faptuitor (art.10 lit.j). Nepronuntarea incetarii procesului penal in cea de-a doua cauza constituie o imprejurare care permite introducerea unei contestatii in anulare .

Art.386 lit.d C.p.p. prevede, ca se poate face contestatie cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta.

Invocarea autoritatii lucrului judecat intr-o cauza necesita existenta unei hotarari definitive intr-un proces anterior.

In timp ce pentru invocarea autoritatii de lucru judecat se cere o singura hotarare definitiva, pentru existenta acestui caz de contestatie urmeaza ca ambele hotarari sa fie definitive. Daca exista o singura hotarare definitiva, al doilea proces poate fi stins prin ordonanta de incetare a urmaririi penale data de procuror sau prin hotararea de incetare a procesului penal pronuntata de instanta.

In practica judiciara si teoria procesuala au aparut unele precizari in legatura cu aplicarea art.386 lit.d.

Astfel, in legatura cu existenta celor doua hotarari definitive s-a subliniat necesitatea ca ambele sa fie hotarari penale.

Cazul de contestatie prevazut de art.386 lit.d nu trebuie confundat cu cazul de revizuire stabilit de art.394 lit.e, referitor la caracterul neconciliant a doua hotarari definitive. In cazul invocarii ultimului motiv, cele doua hotarari definitive de regula nu se conciliaza, cea de-a doua cuprinzand o solutie diferita fata de prima hotarare. Totusi, cele doua situatii sunt diferite ca natura juridica, intrucat in cazul revizuirii se cere hotararilor sa priveasca persoane diferite si acelasi fapt, ori aceeasi persoana dar fapte diferite, pe cand in cazul contestatiei in anulare identitatea de fapte si persoane trebuie sa subziste spre a se putea retine autoritatea de lucru judecat .