Competenta materiala a instantelor judecatoresti

Competenta materiala a instantelor judecatoresti

Primul articol al Codului de procedura civila consacra principiul plenitudinii de jurisdictie a judecatoriilor. Prin urmare, toate celelalte instante au o jurisdictie de exceptie, in sensul ca ele pot solutiona cauze civile in prima instanta numai in baza unor dispozitii normative care le atribuie in mod expres o atare competenta. Textul pe care-l comentam admite doua categorii de exceptii de la regula plenitudinii de jurisdictie mentionata mai sus. O prima exceptie se refera la cauzele "date prin lege in competenta altor instante". In acest sens, insusi Codul de procedura civila atribuie o competenta de fond - exceptie - tribunalelor judetene si curtilor de apel. A doua categorie de exceptii are ca obiect atributiile jurisdictionale conferite de lege "autoritatilor administratiei publice" sau altor "organe". Categoria de exceptii la care ne referim nu este prevazuta in mod expres in partea finala a art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Ea poate fi insa dedusa cu usurinta din prevederile art. 1 pct. 2 C. proc. civ., text care atribuie judecatoriilor competenta de a solutiona "plangerile impotriva hotararilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate". Aceasta inseamna ca organele mentionate au si o competenta de fond, care le este recunoscuta prin dispozitii legale exprese. In paginile anterioare au fost indicate, cu titlu exemplificativ, organele care realizeaza jurisdictii speciale si carora legea le recunoaste atributii jurisdictionale.

Potrivit art. 1 pct. 2 C. proc. civ., judecatoriile sunt competente sa solutioneze si "plangerile impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate". Aceste dispozitii procedurale impun unele precizari particulare. In primul rand, remarcam ca actuala redactare a textului nu se mai refera, in mod expres, la "organele obstesti cu activitate jurisdictionala". Precizam ca in regimul anterior a fost instituita o jurisdictie obsteasca ce se realiza prin intermediul comisiilor de judecata. In al doilea rand, constatam ca legea se refera in mod expres la calea procedurala a plangerii. Prevederile legale cuprinse in art. 1 pct. 2 C. proc. civ. dau expresie controlului judecatoresc exercitat de judecatorii cu privire la actele altor organe cu atributii jurisdictionale. Pe de alta parte, termenul de "plangere" trebuie folosit intr-un sens larg, adica in sensul ca include in continutul sau si orice alt mijloc procedural prin care se urmareste realizarea unui control judecatoresc, exercitat in conditiile legii . In acest context, precizam ca in legislatia noastra diferite dispozitii legale, din unele legi speciale, deschid calea controlului judecatoresc si prin mijlocul procedural al contestatiei. De asemenea, termenul de hotarare, folosit in acelasi text, trebuie interpretat si el intr-un sens generic, anume in sensul ca se refera la orice alt act jurisdictional, indiferent de denumirea sa (decizie, dispozitie etc.).

Unele dispozitii din legi speciale se refera la posibilitatea exercitarii controlului judecatoresc pe calea procedurala a plangerii sau contestatiei. In continuare evocam cateva din situatiile care se incadreaza in dispozitiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ.: contestatiile impotriva solutiei date de primar in legatura cu inscrierile facute in listele electorale [art. 16 alin. (5) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale]; plangerile impotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiilor silvice [art. 14 alin. (2) din Legea nr. 31/2000]; plangerile impotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiilor si de aplicare a sanctiunilor (art.31-32 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001); plangerea impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act sau de a efectua o executare silita [art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000].

Potrivit art. 1 pct. 3 C. proc. civ., judecatoriile judeca si "in orice alte materii date prin lege in competenta lor". Aceasta competenta diversa este atrasa doar in temeiul unor dispozitii legale exprese. In aceasta privinta se poate constata ca atare dispozitiuni se regasesc chiar in Codul de procedura civila, dar si in unele reglementari speciale. Doar cu titlu de exemplu indicam unele situatii expres consacrate in Codul de procedura civila si care atrag competenta judecatoriilor in temeiul textului mentionat: cererile pentru asigurarea dovezilor (art. 236 C. proc. civ.); cererile de indreptarea erorilor materiale strecurate in propriile hotarari (art. 281 C. proc. civ.); contestatiile in anulare privind propriile hotarari [art. 318 alin. (2) si art. 319 alin. (1) C. proc. civ.]; cererile de revizuire privitoare la propriile hotarari [art. 323 alin. (1) C. proc. civ.]; contestatiile la executare, in toate situatiile in care judecatoria a solutionat cauza in prima instanta si cand, potrivit legii, aceasta este instanta de executare [art. 400 alin. (1) C. proc. civ.]; contestatiile privitoare la intelesul, intinderea si aplicarea dispozitivului hotararii ce se executa, in cazurile in care judecatoria a incuviintat titlul [art. 400 alin. (2) C. proc. civ.].

Mentionam, cu titlu exemplificativ, si unele dispozitii din legi speciale si care confera judecatoriilor competenta de a solutiona urmatoarele cereri sau litigii: solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile notariale (art. 11 din Legea nr. 36/1995); solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile executorilor judecatoresti (art. 11 din Legea nr. 188/2000); litigiile prevazute in legea locuintei (art. 61 din Legea nr. 114/1996, republicata); cererile privitoare la anularea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe acestea (art. 57 din Legea nr. 119/1996); solutionarea cererilor privitoare la inregistrarea asociatiilor si fundatiilor; cererile de reexaminare impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru (art. 18 din Legea nr. 146/1997, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003).