Competenta tribunalelor

Competenta tribunalelor

Tribunalele au, in sistemul actual al Codului de procedura civila, au o competenta de fond, o competenta in materie de apel, de recurs si o competenta diversa.

Competenta de fond sau in prima instanta a tribunalelor, privita prin prisma tuturor atributiilor lor, este o competenta de exceptie. Privita in concret, regula enuntata comporta insa si unele circumstantieri si precizari extrem de importante si aceasta mai cu seama dupa adoptarea si aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.

In primul rand, competenta tribunalelor in materie comerciala este o competenta de drept comun. Intr-adevar, din redactarea art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., rezulta ca tribunalele au competenta de a solutiona toate cererile in materie comerciala, cu exceptia acelora al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 de lei. Acestea din urma intra in caderea judecatoriilor. In competenta tribunalelor intra insa si cererile comerciale care nu au un caracter patrimonial.

Dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. au prilejuit insa si unele solutii diferite, ceea ce a determinat si interventia instantei supreme printr-o decizie pronuntata in interesul legii. Totusi chiar si in perioada imediat urmatoare modificarii Codului de procedura civila, prin Legea nr. 59/1993, instanta suprema a decis ca tribunalele sunt instante cu plenitudine de jurisdictie in materie comerciala, avand competenta de a solutiona atat cererile ce nu au caracter patrimonial, in cadrul procedurii necontencioase - cum sunt autorizarea functionarii societatilor comerciale - sau in procedura contencioasa - cum ar fi excluderea unor asociati, dizolvarea societatii, declararea falimentului, - cat si procesele patrimoniale avand ca obiect o valoare de pana la 10 milioane lei.

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 a amplificat competenta tribunalelor si in litigiile de natura civila. Astfel, in concret, in urma modificarilor aduse art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judeca litigiile civile al caror obiect are o valoare de peste 100.000 de lei, cu exceptia cererilor de imparteala judiciara. La aceasta exceptie, Legea nr. 219/2005, de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, a adaugat si cererile in materie succesorala, cererile neevaluabile in bani, precum si cele privind materia fondului funciar. Drept urmare, in lumina actualei reglementari, toate cererile de imparteala judiciara, cele in materie succesorala si a fondului funciar, indiferent de plafonul lor valoric, sunt de competenta in prima instanta a judecatoriilor. Unele din aceste exceptii exced ratiunile pentru care, in considerarea criteriului valoric, se stabileste, adeseori, de legiuitorul roman, si nu numai, o competenta de fond in favoarea unei instante superioare. Cel putin din acest punct de vedere exceptia ni se pare mai putin justificata. Intr-adevar, impartelile judiciare si procesele succesorale  sunt adeseori acelea in cadrul carora se induc valori patrimoniale importante (indeosebi atunci cand masa partajabila este formata din bunuri imobile) si a caror valoare depaseste plafonul valoric de 100.000 de lei. Daca ar fi totusi sa cautam o legitimare a exceptiilor la care ne referim ea consta, dupa parerea noastra, in imperativul descongestionarii instantei supreme de recursurile ce s-ar putea promova in aceasta materie.

Exceptiile mentionate mai sus sunt importante si relativ extinse. Pe de alta parte, remarcam ca in competenta judecatoriilor intra si toate litigiile neevaluabile in bani. In aceste conditii, constatarea ce se impune din nou este aceea ca judecatoriile se infatiseaza  in lumina actualei reglementari ca instante de drept comun in materie civila.

Tribunalele au o competenta de drept comun in materia conflictelor de munca. Solutia legii se intemeiaza indeosebi pe necesitatea formarii de sectii specializate in cadrul tribunalelor, in scopul solutionarii acestei categorii de litigii. Este ceea ce rezulta fara putinta de tagada, chiar din dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b ), text introdus in Codul de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.

Tribunalele au plenitudine de competenta in materie de apel. Solutia nu face indoiala si ea poate fi dedusa si din principiul potrivit caruia, in materie civila, plenitudinea de jurisdictie este atribuita judecatoriilor.

Tribunalele au o competenta de exceptie si in materia caii extraordinare de atac a recursului. Competenta de solutionare a recursurilor este limitata, cu titlu de principiu, la hotararile pronuntate de judecatorii si care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. Prin urmare, sfera hotararilor judecatoresti care nu sunt supuse apelului este relativ restransa, astfel ca si competenta tribunalelor in materie de recurs ramane una de exceptie.

Determinarea concreta a hotararilor ce pot forma obiect al recursului de competenta tribunalului trebuie sa se faca in considerarea dispozitiilor art. 282 C. proc. civ. Potrivit acestui text, nu sunt supuse apelului hotararile judecatoresti date in prima instanta in cererile introduse pe cale principala privind pensii de intretinere, litigii al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, atat in materie civila, cat si in materie comerciala, actiunile posesorii, cele referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila si luarea masurilor asiguratorii. Exista si alte situatii in care calea de atac a apelului este suprimata, cum este cazul hotararilor pronuntate asupra contestatiilor la executare, cu exceptia celor pronuntate in temeiul art. 400 si 401 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, pot fi atacate numai pe calea recursului hotararile prin care instanta ia act de renuntarea la drept [art. 247 alin. (4) C. proc. civ.], prin care se constata invoiala partilor (art. 273 C. proc. civ.), precum si ordonantele presedintiale [art. 582 alin. (1) C. proc. civ.].

O alta categorie importanta de "hotarari" ce pot fi cenzurate pe calea recursului de competenta tribunalului se refera la incheierile pronuntate de judecatorii in diferite materii, cum sunt cele privitoare la: asigurarea dovezilor [art. 238 alin. (1) C. proc. civ.], suspendarea judecatii (art. 244 C. proc. civ.) si renuntarea la judecata [art. 246 alin. (2) C. proc. civ.].

In fine, tribunalelor le este recunoscuta, conform dispozitiilor art. 2 pct. 4 C. proc. civ., si o competenta diversa, adica "in orice alte materii date prin lege in competenta lor". In aceasta categorie intra in primul rand cauzele care au ca obiect solutionarea unor incidente privitoare la competenta sau compunerea instantei sesizate. Mentionam in acest sens competenta tribunalelor de a solutiona urmatoarele categorii de cauze: conflictele de competenta dintre doua judecatorii din raza sa teritoriala (art. 22 C. proc. civ.); conflictele de competenta dintre o judecatorie si un organ cu activitate jurisdictionala (art. 22 C. proc. civ.); cererile de recuzare atunci cand din cauza recuzarii nu se poate forma completul de judecata [art. 30 alin. (2) C. proc. civ.]; cererile de stramutare de la o judecatorie din raza teritoriala a acelui tribunal pentru motive de rudenie sau de afinitate [art. 39 alin. (1) C. proc. civ]. Tribunalele au, in baza aceleiasi dispozitii procedurale, competenta de a solutiona si caile extraordinare de atac de retractare indreptate impotriva propriilor lor hotarari: contestatia in anulare si revizuirea [art. 319 alin. (1) si art. 323 alin. (1) C. proc. civ.].

In finalul acestui comentariu trebuie sa amintim ca legea de organizare judiciara a preconizat si infiintarea unor tribunale specializate. Ele pot fiinta doar in domeniile precizate de art. 36 alin. 3 C. proc. civ. Potrivit acestui text: "In cadrul tribunalelor functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, precum si, in raport cu numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii".

La randul sau, art. 37 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 dispune ca: "In domeniile prevazute de art. 36 alin. 3) se pot infiinta tribunale specializate". In legatura cu aceste dispozitii legale se impun unele precizari.

Enumerarea facuta de art. 36 alin. 3 C. proc. civ. nu are un caracter limitativ. Aceasta imprejurare rezulta din faptul ca insasi partea finala a textului amintit se refera la posibilitatea infiintarii de sectii specializate si "pentru alte materii". Pe de alta parte, este de observat ca legea nu enumera, in forma sa actuala, si sectiile administrativ-fiscale printre categoriile de sectii specializate. In realitate ele functioneaza, in prezent, la un numar important de tribunale, iar posibilitatea organizarii unor tribunale specializate nu este exclusa in aceasta materie.

Legea nr. 304/2004, in redactarea sa actuala, nu contine prevederi speciale privitoare la competenta tribunalelor specializate. Ea se limiteaza la precizarea ca: "Tribunalele specializate preiau cauzele de competenta tribunalului in domeniile in care se infiinteaza".

Este de remarcat, de asemenea, ca datele la care vor incepe sa functioneze tribunalele specializate si localitatile in care isi vor desfasura activitatea se stabilesc, in mod esalonat, prin ordin al ministrului justitiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii (art. 142 alin. 1 din Legea nr. 304/2004).

Prin urmare dispozitiile procedurale privitoare la competenta se vor aplica in mod corespunzator si tribunalelor specializate.