Conceptia asiatica despre drept

Conceptia asiatica despre drept

Prin conceptia asiatica despre drept, ne referim la China si Japonia, singurele despre care am avut acces la lucrari despre sistemul lor juridic.

China sau devalorizarea dreptului

Dreptul chinez, spre deosebire de dreptul musulman sau dreptul hindus, care sunt drepturi religioase, este mai degraba un sistem juridic integrat intr-o conceptie filosofica particulara pe care o numim confucianism. Acest fapt i-a creat Chinei anumite probleme in ceea ce priveste impunerea unui sistem juridic bazat pe lege (fa), pornind de la un drept de sorginte filosofica bazat pe rituri (li). Istoria dreptului chinezesc este practic istoria antagonismului dintre li si fa. In scurta noastra prezentare si analiza a celor doua concepte opuse, vom vedea cu claritate dihotomia dintre guvernarea de catre oameni si guvernarea legilor.

Conform unui autor chinez, prima lege in China a aparut acum 4.000 de ani, sub dinastia Xia, prima dinastie din istoria Chinei. Despre aceasta perioada, nu cunoastem mare lucru, istoria Chinei fiind de fapt o succesiune de perioade de faramitari si unificari.

Lucrurile devin mult mai precise odata cu mileniul I I.H., cand apare un regim feudal si se dezvolta o clasa privilegiata compusa din razboinici si savanti. Aceasta perioada, este urmata de perioada faramitarii in stare militarizate ce se lupta permanent.

Perioada cuprinsa intre secolul VI si IV I.H., este cea mai propice dezvoltarii filosofiei chinezesti, atat din punct de vedere politico-economic, cat si datorita aparitiei a doua mari personalitati: Confucius si Mencius.

Incepe in aceasta epoca o perioada de restaurare a unitatii imperiului si de expansiune chineza ce a dus la dezvoltarea fara precedent a relatiilor dintre Asia Orientala si celelalte regiuni ale continentului.

Pe de alta parte, reunificarea Chinei a dus la aparitia unei birocratii foarte puternice, ce incerca sa-si consolideze pozitia prin editarea unei istorii oficiale despre perioada framantarilor militare si divizarea Chinei.

Guvernarea de catre oameni sau guvernarea de catre legi?

In gandirea chinezeasca se confrunta doua modele de guvernare: confucianismul si legistii.

Confucianismul este adeptul guvernarii prin oameni. Gandirea lui Confucius poate fi inteleasa in contextul istoric al Chinei, care din secolul VIII I.H. a cunoscut o mare deteriorare a ordinii morale si politice, o slabire a autoritatii imparatilor asupra vasalilor ce se razvrateau in permanenta impotriva centrului intr-o dorinta oarba de suprematie. Exista o distinctie intre micii vasali apropiati Casei Imperiale Zhou si regatele mai mari de la periferia imperiului, acele societati barbare a caror putere in plina expansiune a culminat cu victoria finala si unificarea imperiului sub dinastia Qin.

Confuncius era originar din Lu, vasalitate intim legata de istoria dinastiei Zhu, dar care nu scapase nici ea fenomenului general de uzurpare si degradare. In ideea de a remedia aceasta situatie, Confucius si-a stabilit ca obiectiv de a regasi ordinea de alta data. Cum nu putea realiza acest ideal in domeniul politic, el a incercat sa restabileasca acest echilibru in planul moral prin invataturile sale.

Confucius sustine ca daca incercam sa conducem poporul cu ajutorul legilor si realizam o regula uniforma bazata pe sanctiuni, poporul va incerca in mod natural sa evite aceste sanctiuni, fara sa aiba remuscari sau sentimentul de rusine. In schimb, daca vom conduce poporul cu ajutorul virtutii, realizand o regula uniforma pe baza riturilor, poporul va achizitiona sensul rusinii, devenind mai bun.

Confucius considera ca sentimentul rusinii implementat in inima oamenilor prin rituri, are ca efect faptul ca oamenii devin mai buni si rezista tentatiilor de a comite o crima, iar acest lucru se realizeaza mai mult din motive morale decat din cauza fricii de sanctiune. Confucius crede ca omul este bun din nastere, dar devine rau din cauza mediului care il degradeaza.

In gandirea confuciana, sentimentul de rusine provine din orice violare a unei obligatii sociale sau a unei reguli de eticheta. O actiune este rusinoasa din momentul in care ea nu corespunde statutului social al actorului. Este de preferat, in viziunea lui Confucius, guvernarea prin exemplu. Suveranul si oamenii virtuosi, inteleptii, trebuie sa incarneze prin conduita lor adeziunea la rituri. Astfel poporul este educat si ordinea sociala ramane in armonie cu ordinea naturala.

Fara a nega in totalitate utilitatea pedepsei, confucianistii ii limiteaza aplicarea ei la intreg poporul si chiar atunci cand se aplica de catre suveran, trebuie tinut cont de consideratiile morale si sociale. Respectul fata de rituri, loialitatea fata de imparat fac apel la buna-vointa suveranului, iar violarea acestor norme nu trebuie sa agraveze sentinta lor. Aceasta este calea regala a guvernarii , guvernarea de catre oameni.

In opozitie cu filozofia lui Confucius, scoala legilor sau curentul legistilor, isi afla originea in teoriile elaborate de catre un discipol al lui Confucius, Xunzi care a trait intre anii 300-237 inainte de Cristos, in momentul in care statul reprezentat de dinastia Quin era pe cale de a cucerii puterea absoluta asupra tuturor regatelor din China.

Xunzi considera ca omul nu este bun prin natura si din contra studiul si legile contrangatoare ale societatii il conduc spre o stare de justitie si de bunastare. El confera astfel societatii si represiunii, rolul de a dirija omul si de a-i corija aspectele rele din acesta. El este parintele spiritual al consilierilor teribilului imparat Quin Shi Huangi care au fost si fondatorii scolii legistilor, Li si Han Feizi. In viziunea lor daca am astepta sa gasim un lemn drept in padure ne-ar trebui cateva generatii pentru a fabrica o sageata sau daca am astepta sa gasim un lemn rotund in natura, nu ne-ar fi de ajuns nici o mie de generatii ca sa construim o roata.

Pentru ei singurul fundament al moralei este frica de politie si magistrati. Singurul scop al societatii este ordinea si randamentul. Printul legifereaza, iar functionarii trebuie sa stabileasca pedepsele. In loc de a guverna prin rituri trebuie sa guvernam prin coduri si prin frica. Cei doi autori sunt singurii in traditia chineza care au ridicat legea la rang de norma suprema, publica, obiectiva si imperativa.

Cand regele Quin a unificat si ultimile principate, ministrul sau a decis sa aplice intregii Chine metodele care il facusera invincibil. Atunci cand a convocat functionarii pentru a le cere parerea asupra acestei revolutii autoritare si centraliste, un confucian a avut curajul sa critice aceasta atitudine, fapt ce l-a determinat pe Li sa-l acuze de complot si incitare la revolta a poporului, sfatuindu-l pe rege de a arde toate cartile confucienilor. Regele a acceptat acest sfat oprindu-si doar pentru el cate un exemplar din fiecare carte in biblioteca sa personala. Dar cum confucienii cunosteau pe de rost aceste scrieri si le transmiteau pe cale orala, l-au determinat pe Li sa-i aresteze in masa si sa execute 460 dintre ei ingropandu-i de vii.

In 206 un om fara rang nobiliar s-a asezat in fruntea unei rebeliuni ce a pus capat dinastiei Quin, inlocuind-o cu dinastia Han. Desi dadusera foc bibliotecii imperiale unde se aflau si colectiile de carti interzise, confucianismul nu a disparut, din contra el a devenit doctrina oficiala a dinastiei Han, care a inlaturat ideologia legistilor ce nu facuse altceva decat sa fundamenteze ideologic cruzimile facute de dinastia Quin.

In toata istoria ulterioara a Chinei, aceste doua scoli au fost intr-o permanenta competitie, desi confucianismul a predominat cel mai mult.

Caracteristicile dreptului chinez traditional

Caracterul dreptului chinez traditional sau mai exact conceptiile traditionale despre drept in China, reflecta cele doua scoli de gandire mai sus amintite. Confucianismul a lasat mostenire gandirii chineze neincrederea fata de drept si notiunea de li.

Conform unei legende, dreptul ar fi fost inventat in secolul al 23-lea inainte de Cristos de catre un popor barbar, Miao, care a fost dupa aceea exterminat de catre zei. Proverbul ne spune " statul este bine administrat cand scara scolii e tocita si iarba creste pe cea a Tribunalului" .

Ideea dominanta este ca recursul la drept nu e nimic altceva decat simptomul unui esec nedemn de un om civilizat. Poporul chinez traieste in mod normal in afara dreptului. El nu se intreaba niciodata care sunt regulile formulate de catre legi si nu merge niciodata in fata judecatorilor, el isi regleaza raporturile cu celalalt in functie de semnificatia ce o are despre normalitate, avand in vedere concilierea si armonia.

Tendinta de a evita procesul se bazeaza pe credinta ca el este dezonorant si aduce un mare prejudiciu pacii sociale. Trebuie intotdeauna cautat compromisul, concilierea, solutia tranzactionala ce-i protejeaza si pe unii si pe altii : Li trebuie sa fie suficient pentru a mentine ordinea.

Semnificatia notiunii de Li

Desi notiunea de Li este cea care se apropie cel mai mult de semnificatia conceptului nostru de drept, ea este totusi departe de sensul pe care i-l dam noi.

Li este ansamblul de reguli de convenienta si de buna crestere ce se impun omului onest. El reprezinta in acelasi timp uzajele cotidiene ale oamenilor simpli cat si legile morale propuse de catre oamenii de mare virtute. Aceste reguli exprima ordinea naturala spre care omul tinde, sunt reguli de comportament fara a fi insa reguli generale deoarece ele difera in functie de persoanele intre care exista aceste raporturi. Exista rituri proprii fiecarui tip de raport intre oameni, atat in familie cat si in clan si in societate.

Notiunea de Li nu cunoaste drepturile subiective deoarece oamenii nu au drepturi ci doar obligatii, atat fata de semenii lor cat si fata de superiori si de societate. Idealul este de a te supune superiorilor in cadrul celor cinci relatii descrise de catre Confucius : tanarul sa se supuna batranului, fiul tatalui, sotia sotului, prietenul prietenului si subiectul (supusul) printului.

Din punctul de vedere al confucianistilor notiunea de Li ar trebui sa fie suficienta mentinerii ordinii, desi ei recunosc ca ea nu poate sa fie suficienta in raport cu toti oamenii. Li este dreptul oamenilor de bine, dar pentru masa mare, pentru criminali si pentru cei care nu sunt civilizati, cum ar fi strainii, ne trebuie legi : " Li nu coboara pana la popor si nici pedepsele nu urca pana la nobili ".

Daca mostenirea confucianistilor este conceptul de Li, in ceea ce priveste legistii, ei l-au lasat mostenire pe cel de fapt, adica dreptul si legile. Legile nu au fost ignorate de catre traditia chinezeasca, doar ca ele au fost circumscrise unui domeniu precis.

In China au existat coduri de legi inainte de formarea statului unitar. Avem cunostinta de existenta a cel putin 18 coduri datand din perioada secolului IV-lea inainte de Hristos, desi ele nu au fost conservate. Primul cod conservat in totalitatea sa este cel al dinastiei Tang din 737 dupa Hristos, urmat de cel al lui Song, 963 dupa Hristos, cel al lui Ming, 1367 dupa Hristos si de cel al lui Quing, 1647 dupa Hristos.

Fiecare dinastiei isi face codul sau copiind numeroase elemente din cele anterioare ajungandu-se adesea pana la 1500 de articole intr-un cod.

Aceste codificari ale legilor se ordoneaza in doua serii distincte :

Huindian sau codul administratiei

Luli sau codul penal ce vizeaza functionarii si ansamblul populatiei.

Cele doua tipuri de coduri au aceleasi diviziuni corespunzatoare repartizarii competentelor intre cele 6 ministere ce compun guvernul. In fapt, aceste coduri sunt considerate si un fel de arhive ale actelor guvernamentale. Ele contin adesea o legislatie primara si chiar daca pot fi aduse la cunostinta publica ele sunt in principal destinate administratiei.

In ceea ce priveste partea penala ele descriu circa 2000 de infractiuni. Pedepsele sunt severe cum ar fi moartea, deportarea, munca fortata, biciul sau bastonul. Printre crimele cele mai grave figureaza nesubordonarea filiala, deoarece ea aduce atingere autoritatii tatalui familiei. Aceste coduri nu intervin in domeniul cutumelor care guverneaza cea mai mare parte a vietii sociale.