Conflictele de competenta

Conflictele de competenta

Necompetenta este o situatie anormala in desfasurarea procedurii judiciare, fapt pentru care ea trebuie inlaturata din initiativa partilor sau a instantei de judecata, in anumite situatii. Inlaturarea starii de necompetenta nu se poate produce decat prin mijloacele procedurale expres organizate de lege in acest scop. Doua sunt mijloacele procedurale instituite in Codul de procedura civila pentru inlaturarea situatiilor de necompetenta: exceptia de necompetenta si regulatorul de competenta. Textul pe care-l comentam aici reglementeaza doar unul din aceste mijloace procedurale, anume regulatorul de competenta.

Situatia in care doua sau mai multe instante se considera competente sau dimpotriva necompetente sa solutioneze o cauza civila concreta genereaza un conflict de competenta. Conflicte de competenta pot fi pozitive sau negative. Exista conflict pozitiv de competenta ori de cate ori doua sau mai multe instante se declara concomitent sau succesiv abilitate sa solutioneze aceeasi cauza, refuzand sa-si decline competenta in favoarea altei instante sau unui organ cu atributii jurisdictionale. Conflictul negativ de competenta apare, dimpotriva, in acele cazuri in care doua sau mai multe instante se declara necompetente sa solutioneze o cauza civila, declinandu-si reciproc competenta.

Conflictele de competenta impieteaza asupra desfasurarii normale a procedurii de solutionare a cauzelor civile. Ele dauneaza atat interesului general, cat si interesului partilor litigante. Intr-adevar, in cazul conflictului pozitiv de competenta sunt sesizate in mod nejustificat doua organe de jurisdictie, imprejurare care determina o suprasolicitare a magistratilor, produce cheltuieli inutile pentru parti, dar si pentru societate si poate determina pronuntarea unor solutii contradictorii. De asemenea, conflictele negative de competenta determina si ele efecte negative: tergiversare in solutionarea cauzelor civile, pierdere de timp si de cheltuieli si mai cu seama o intrerupere nejustificata a cursului judecatii, imprejurare care dauneaza atat partilor, cat si prestigiului justitiei.

Datorita inconvenientelor semnalate, legiuitorul a reglementat un mijloc - regulatorul de competenta - si o procedura destinata a solutiona conflictele de competenta.

Pentru a ne afla in prezenta unui conflict de competenta sunt necesare a fi intrunite in mod cumulativ urmatoarele cerinte:

- doua sau mai multe instante sa fie sesizate simultan sau succesiv cu aceeasi pricina; in privinta litigiului trebuie sa existe o identitate de parti, obiect si cauza;

- cauza sa fie pendinte in fata instantelor sesizate, in sensul ca partile sa nu se fi desesizat de la judecata in fata vreuneia din aceste instante;

- partile sa fi invocat in fata instantelor sesizate, fie exceptia de litispendenta, fie exceptia de necompetenta;

- rezolvand aceste exceptii instantele sa se fi declarat competente sau dimpotriva necompetente sa solutioneze acea cauza civila;

- pentru existenta conflictului negativ de competenta mai este necesar ca hotararea de declinare a competentei sa fi ramas definitiva; aceasta deoarece atata timp cat hotararea de declinare nu a ramas definitiva cursul justitiei este neintrerupt.

Procedura de solutionare a conflictelor de competenta este una destinata a rezolva cu rapiditate o situatie daunatoare unei opere de administrare optima a justitiei. De aceea, textul pe care-l analizam impune instantei in fata careia s-a ivit conflictul obligatia de a dispune din oficiu suspendarea oricarei proceduri. In acelasi timp, instanta este indatorata sa inainteze dosarul instantei indreptatite a statua asupra conflictului.

Competenta de solutionare a conflictului este statornicita pe baza principiului potrivit caruia ea apartine instantei ierarhic superioare si comune instantelor aflate in conflict. Legea noastra procesuala nu enunta in mod expres un atare principiu, dar face o aplicatiune concreta a acestuia in art. 22 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Astfel, potrivit textului enuntat, conflictul dintre doua judecatorii din circumscriptia aceluiasi tribunal se judeca de acel tribunal; daca cele doua judecatorii nu sunt situate in raza teritoriala a acelui tribunal sau in cazul in care conflictul s-a ivit intre o judecatorie si un tribunal sau intre doua tribunale, competenta de solutionare a conflictelor apartine curtii de apel respective; daca cele doua instante nu se afla in raza teritoriala a aceleiasi curti de apel sau atunci cand conflictul apare intre doua curti de apel, el se solutioneaza de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Observam ca dispozitiile la care ne-am referit nu acopera toate conflictele ce pot sa apara in practica. Dar potrivit aceluiasi principiu, pe care l-am mentionat anterior, se vor solutiona si conflictele de competenta dintre un tribunal si o curte de apel sau dintre o judecatorie si o curte de apel. Un atare conflict se va solutiona de instanta ierarhic superioara si comuna instantelor in conflict, respectiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Conflictul dintre o instanta judecatoreasca si un alt organ cu activitate jurisdictionala, indiferent de ierarhia acestuia din urma, se solutioneaza intotdeauna de catre instanta ierarhic superioara instantei in conflict. Regula este statornicita in mod imperativ prin dispozitiile art. 22 alin. (4) teza finala C. proc. civ. In acest fel se da prioritate instantelor judecatoresti in solutionarea conflictelor de competenta dintre ele si alte organe cu atributii jurisdictionale, prioritate fireasca, de vreme ce in activitatea de administrare a actului de justitie instantele sunt organe specializate si cu plenitudine de jurisdictie.

Procedura de solutionare a conflictelor de competenta este comuna tuturor categoriilor de conflicte si ea este reglementata in art. 21-22 C. proc. civ. Pentru pronuntarea unui regulator de competenta legea a organizat o procedura supla si urgenta. In acest sens, art. 22 alin. (5) C. proc. civ. precizeaza ca instanta competenta a solutiona conflictul va hotari in camera de consiliu si fara citarea partilor. Solutionarea de urgenta a conflictului este necesara si posibila, intrucat instanta nu statueaza asupra fondului cauzei; ea realizeaza doar un simplu act de administrare a justitiei. Sesizarea instantei competente a statua asupra conflictului de competenta constituie un atribut exclusiv al instantei in fata careia s-a ivit conflictul; partile nu sunt indreptatite sa sesizeze direct instanta competenta a statua asupra conflictului.

Hotararea prin care se decide asupra conflictului de competenta poarta denumirea de regulator de competenta. Legea deschide calea de atac a recursului impotriva regulatorului de competenta. Particularitatea consacrata expres de lege consta in faptul ca termenul de recurs deroga de la dreptul comun in materie, in sensul ca durata acestuia este de 5 zile. Rezolvarea prevazuta expres de art. 22 alin. (5) C. proc. civ. se explica prin necesitatea restabilirii grabnice a cursului firesc al justitiei si solutionarea cauzei in fond. In privinta momentului de la care incepe sa curga termenul de recurs trebuie sa precizam ca instanta constitutionala a decis ca art. 22 alin. (5) C. proc. civ. este neconstitutional (Decizia nr. 11/1999). In concordanta cu aceasta solutie, art. 22 alin. (5) C. proc. civ, in forma consacrata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, prevede ca termenul curge de la comunicare.

Dosarul va fi trimis instantei competente spre solutionare numai dupa ramanerea irevocabila a regulatorului de competenta. Aceasta optiune procedurala nu face indoiala, caci trimiterea cauzei la instanta desemnata a o solutiona in fond inainte ca regulatorul de competenta sa fi ramas irevocabil ar putea crea dificultati nejustificate in cazul casarii hotararii care a statuat asupra conflictului.

Recursul impotriva regulatorului de competenta urmeaza sa se solutioneze potrivit principiilor de drept comun, intrucat sub acest aspect legea nu a instituit norme derogatorii. Prin urmare, recursul se va solutiona cu citarea partilor si cu respectarea tuturor celorlalte conditii privitoare la depunerea si comunicarea recursului fata de partea potrivnica. Fiind vorba de un act de administrare a justitiei instanta va putea acorda o anumita prioritate in solutionarea cu celeritate a cauzei, desi legea nu prevede ca recursul se solutioneaza de urgenta.

Hotararea irevocabila prin care se statueaza asupra conflictului de competenta este obligatorie pentru instanta desemnata. Aceasta nu mai are posibilitatea de a-si verifica propria competenta, caci ne aflam in prezenta unei hotarari judecatoresti care a statuat, cu putere de lucru judecat, asupra competentei.

O problema delicata care s-a ridicat in doctrina este aceea de a cunoaste daca poate exista conflict negativ de competenta intre Inalta Curte de Casatie si Justitie si o alta instanta judecatoreasca. Jurisprudenta noastra mai veche si mai recenta a inclinat inspre solutia inadmisibilitatii unui conflict de competenta, motivat de imprejurarea ca solutionarea unui asemenea conflict este oferita chiar prin decizia instantei supreme. O parte a doctrinei a achiesat si ea la aceasta solutie jurisprudentiala, subliniindu-se deopotriva ca in imprejurarea analizata hotararea instantei supreme are o dubla functie: hotarare declinatorie de competenta (in cazul conflictului negativ de competenta) si regulator de competenta.