Desfasurarea judecarii cauzelor penale in prima instanta

Explicatii prealabile

Judecata in prima instanta reprezinta o etapa obligatorie a judecatii. Daca ratiunea judecatii in caile de atac se poate discuta - spune profesorul C. Bulai, judecata in prima instanta, datorita caracterului sau de activitate tipic jurisdictionala, nu poate lipsi din desfasurarea procesului penal[1].

Judecata in prima instanta denumita si judecata in fond este o judecata in drept si in fapt a cauzei atat a laturii penale cat si a laturii civile a acesteia.

Sunt cazuri in care judecata in prima instanta nu priveste solutionarea actiunii penale, respectiv a actiunii civile; ex.: solutionarea plangerilor impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de neincepere a urmaririi penale (art.278¹) , admiterea in principiu a cererii de revizuire (art.403); de asemenea, contestatia la executare, desi vizeaza incidente ivite in cursul executarii se judeca tot in prima instanta (art.460-462).

Solutionarea fondului cauzei nu este posibila decat in urma cercetarii judecatoresti, adica dupa readministrarea in fata instantei in conditiile art.289 si art.290 a tuturor probelor administrate in la executare, desi vizeaza incidente ivite in cursul executarii se judeca tot in prima instanta (art.460-462).

Solutionarea fondului cauzei nu este posibila decat in urma cercetarii judecatoresti, adica dupa readministrarea in fata instantei in conditiile art.289 si art.290 a tuturor probelor administrate in cursul urmaririi penale, ori aceasta activitate este specifica judecatii in prima instanta.

Normele care reglementeaza judecata in prima instanta sunt prevazute in art.313-360 C.p.p. si se completeaza cu normele comune aplicabile intregii faze a judecatii prevazute de art.287-312 C.p.p.

Reglementarea cuprinsa in art.287-312 este aplicabila judecatii in prima instanta in masura in care prin reglementarea speciala cuprinsa in art.313-360 nu se prevede altfel.

Normele privind judecata in prima instanta au fost sistematizate de legiuitor in doua sectiuni. In sectiunea I intitulata "Desfasurarea judecarii cauzei" sunt cuprinse reglementarile privind pregatirea sedintei de judecata, cercetarea judecatoreasca si dezbaterile (art.313-342 C.p.p.), iar in sectiunea a II-a intitulata "Deliberarea si hotararea instantei" au fost incluse reglementarile privind deliberarea si luarea hotararii judecatoresti (art.343-360).

Activitatile procesuale care alcatuiesc desfasurarea judecarii cauzei au ca functie specifica aflarea adevarului asupra cauzei deduse judecatii pe baza materialului probator existent supus verificarii in cursul cercetarii judecatoresti si al dezbaterilor.

In cazul actelor procesuale privind deliberarea si luarea hotararii, functia specifica acestora este de evaluare a datelor cauzei si de solutionare a acesteia.

Inlesnirea explicatiilor teoretice privind judecata in prima instanta impune sa urmarim in continuare aceasta sistematizare.

Desfasurarea judecarii cauzelor penale in prima instanta

I.   Preliminarii

Participantii la judecata in prima instanta. La sedinta de judecata in prima instanta participa procurorul, partile si toate persoanele a caror prezenta este necesara pentru solutionarea cauzei (aparatori, martori, experti, interpreti etc.). Conditiile de participare la judecata a acestora se stabilesc prin lege, instanta avand obligatia sa-i cheme la judecata.

Daca partile nu se prezinta si nu au fost impiedicate sa se prezinte datorita unei imprejurari fortuite, instanta indeplinind procedura de citare in conformitate cu dispozitiile art.175-181, poate proceda la judecarea cauzei.

In cursul judecatii partile pot fi reprezentate in conditiile prevazute de lege (art.174).

Necesitatea prezentei partilor este apreciata de instanta, art.183 permitand aducerea oricarei persoane la judecata prin mandat de aducere intocmit potrivit art.176 daca fiind anterior citata persoana respectiva nu s-a prezentat, iar ascultarea sau prezenta ei este necesara.

Aducerea silita a inculpatului nu este conditionata de prealabila sa citare neurmata de prezentare daca instanta constata motivat ca in interesul rezolvarii cauzei prezenta inculpatului se impune.

Prezenta inculpatului. Constituind o derogare de la norma comuna - art.291, norma speciala - art.314, prevede ca judecata in prima instanta nu poate avea loc decat in prezenta inculpatului cand acesta se afla in stare de detinere. Starea de detinere trebuie inteleasa in sensul larg al notiunii (stare de arest preventiv, in cauza respectiva sau in alta cauza, situatia condamnatului aflat in cursul executarii pedepsei trimis in judecata pentru o noua infractiune) . Pentru realizarea acestei dispozitii s-a precizat ca este obligatorie nu numai prezenta la judecata a inculpatului detinut, dar si aducerea acestuia la judecata. De asemenea, in cauzele cu infractori minori este obligatorie prezenta inculpatului minor la judecata, cu exceptia cazului cand acesta se sustrage (art.484) Nerespectarea dispozitiei privind prezenta inculpatului la judecata, cand prezenta este obligatorie, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta (art.197 alin.2).

Participarea si rolul procurorului. Participarea procurorului la sedintele de judecata este reglementata in art.315 C.p.p.:

a) prezenta procurorului este obligatorie la sedintele de judecata ale judecatoriilor in cauzele in care instanta a fost sesizata prin rechizitoriu pentru infractiuni sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de 3 ani sau mai mare;

b) procurorul participa obligatoriu  la sedintele care se desfasoara la judecatorie daca inculpatul se afla in stare de detentie sau in vreuna dintre situatiile prevazute in art.172 alin.2;

c) art.315 C.p.p. inscrie printre cazurile de participare obligatorie a procurorului la sedintele de judecata ale judecatoriei si situatia cand instanta inlocuieste pedeapsa amenzii cu inchisoarea;

d) la cazurile enumerate trebuie adaugate si alte situatii in care potrivit altor dispozitii ale Codului de procedura penala participarea procurorului este obligatorie cand procedura judiciara se desfasoara in fata judecatoriei. Constituie asemenea situatii, cele prevazute de art.460 cand instanta de executare este judecatoria, cea prevazuta de art.403 cand judecatoria judeca o cerere de revizuire, cea prevazuta de  art.486 lit. d cand judecatoria solutioneaza o contestatie in anulare daca hotararea a ramas definitiva la prima instanta s.a.;

e) la sedintele de judecata ale judecatoriei privind alte proceduri judiciare sau alte infractiuni procurorul participa cand considera necesar (art.315 alin.2 teza II)[5]. Aceasta inseamna ca el poate lipsi de la unele judecati dar nu poate fi exclus niciodata de la participare;

f)  la sedintele de judecata ale celorlalte instante participarea procurorului este obligatorie in toate cazurile (art.315 alin.2).

Dispozitiile relative la participarea procurorului la judecata, cand participarea este obligatorie potrivit legii, sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute (art.197 alin.2).

Privitor la rolul procurorului in art.131 din Constitutia Romaniei se arata ca Ministerul Public, in activitatea judiciara, reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept precum si drepturile si libertatile cetatenilor. De asemenea, in conformitate cu art.129 din Constitutie, Ministerul Public poate exercita caile de atac prevazute de lege impotriva hotararilor judecatoresti .

Procurorul nu este parte in procesul penal ci subiect oficial al procesului ca si judecatorul.

Activitatea procurorului se limiteaza la indeplinirea atributiilor specifice in cursul cercetarii judecatoresti si al dezbaterilor precum si in cazul exercitarii cailor de atac.

Rolul procurorului este stabilit de art.316 C.p.p.

In activitatea de judecata procurorul trebuie sa manifeste rol activ in vederea aflarii adevarului si a respectarii dispozitiilor legale.

Judecata desfasurandu-se in mod contradictoriu, cu separarea functiilor procesuale in fata instantei invinuirea este sustinuta de procuror.

In privinta pozitiei sale procesuale, in virtutea principiului "egalitatii armelor", cerinta esentiala a unui proces echitabil, procurorul este egal in drepturi procesuale cu partile.

Procurorul este liber sa prezinte concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii si tinand seama de probele administrate. Cererile si concluziile procurorului trebuie sa fie motivate.

Daca cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea ori au intervenit cauzele de incetare a procesului penal prevazute in art.10 lit.f-h si j procurorul pune dupa caz concluzii de achitare sau de incetare a procesului penal[7].

Procurorul in calitate de reprezentant al intregii societati si de aparator al ordinii de drept precum si al drepturilor si libertatilor cetatenilor[8] are obligatia sa exercite actiunea penala (invinuirea) cu obiectivitate si fara partinire in favoarea statului sau a oricarei parti chiar si in ipoteza in care a intocmit rechizitoriul.

Potrivit art.64 alin.2 teza finala din Legea nr.304/2004 procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii interventia procurorului ierarhic superior pentru influentarea in orice forma a concluziilor.

Sesizarea primei instante. Obiectul judecatii. Potrivit art.317 C.p.p. judecata se margineste la fapta si persoana aratata in actul de sesizare a instantei, iar in caz de extindere a procesului penal si la fapta si persoana la care se refera extinderea. Prima instanta este de regula sesizata prin rechizitoriul procurorului sau plangerea prealabila a persoanei vatamate (art.279 alin.2 lit.a, respectiv art.278¹ alin.8 lit.c). In ipoteza in care in cursul judecatii in prima instanta s-a extins obiectul acesteia in conditiile art.335-337 (cu privire la alte fapte sau alte persoane) judecata se va desfasura si cu privire la aceste fapte sau persoane .

In caile de atac judecata are ca obiect verificarea hotararii atacate in conditiile art.371 si art.373 respectiv art.385⁶ si art.385⁷ C.p.p.

Privitor la obiectul judecatii, in cazul sesizarii prin rechizitoriu, in practica judiciara s-a retinut ca pentru sesizarea instantei cu judecarea unei infractiuni nu este suficienta descrierea acesteia in expunerea facuta in actul de trimitere in judecata; sesizarea este legala numai in cazul in care si in dispozitivul rechizitoriului este mentionata fapta cu incadrarea ei juridica, adica sa rezulte manifestarea de vointa a procurorului de a trimite in judecata persoana pentru infractiunea savarsita .

Aceasta rigurozitate urmareste ca obiectul procesului penal sa fie stabilit cu certitudine deoarece instanta va desfasura cercetarea judecatoreasca si se va pronunta numai in limitele aratate, iar precizarea faptei este necesara pentru ca inculpatul sa-si poata formula apararea.

Dispozitiile relative la sesizarea instantei sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute (art.197 alin.2).

II. Masuri premergatoare sedintei de judecata

Pentru buna desfasurare a judecatii si pentru realizarea anumitor prevederi legale in legatura cu aceasta faza dupa sesizarea instantei se indeplinesc o serie de activitati premergatoare (art.291, art.313).

Astfel, in conformitate cu modificarile legislative intervenite recent in legatura cu arestarea preventiva [11], dupa primirea dosarului privind o cauza in care inculpatul a fost trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice, in camera de consiliu, inainte de expirarea duratei arestarii, legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive luata/prelungita in cursul urmaririi penale dispunand potrivit art.300¹ fie mentinerea, fie revocarea arestarii.

Dupa primirea dosarului la instanta si fixarea termenului de judecata se realizeaza citarea persoanelor care trebuie sa participe la judecata. Totodata, se iau masuri pentru asigurarea asistentei juridice, cand aceasta este obligatorie (art.171 alin.2) si pentru desemnarea unui interpret, daca este cazul (art.8)[12].

Repartizarea cauzelor pe complete de judecata se face aleatoriu in sistem informatizat potrivit art.53 din Legea nr.304/2004.

In cadrul masurilor premergatoare trebuie avute in vedere si alte dispozitii legale. Astfel, in cauzele cu arestati legea (art.293) prevede ca judecata se face de urgenta si cu precadere. Potrivit art.313 alin. ultim in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest termenul de judecata trebuie sa fie fixat inainte de expirarea arestarii si nu mai tarziu de 48 ore. In procedura judecarii unor infractiuni flagrante fixarea termenului de judecata nu poate depasi 5 zile de la data primirii dosarului (art.472).

Citarea persoanelor chemate la judecata se face potrivit normelor comune - art.291 completate cu norma speciala - art.313.

In scopul exercitarii dreptului la aparare legea prevede ca citarea inculpatului, trimis in judecata in stare de libertate, trebuie sa se faca in asa fel incat citatia sa fie inmanata acestuia cu cel putin 5 zile inainte de termenul de judecata. In cazul inculpatului arestat citatia trebuie inmanata inauntrul termenului fixat in conformitate cu art.313 alin. ultim. Odata cu citatia inculpatului arestat i se comunica si copia actului de sesizare a instantei. Daca inculpatul nu locuieste in tara pentru citarea acestuia se va tine seama de reglementarile speciale privind asistenta judiciara internationala in materie penala.

Legea a prevazut si unele sarcini pentru presedintele completului de judecata (art.295).

III. Sedinta de judecata

1. Inceputul sedintei de judecata; verificari din oficiu; lamuriri, exceptii, cereri.

In completarea normelor comune oricarei judecati - art.297, art.300, art.300² legea prevede norme speciale - art.318, art.320 referitoare la unele masuri care se iau la inceputul sedintei de judecata in prima instanta.

La termenul stabilit judecata incepe dupa ce presedintele completului declara sedinta deschisa, anunta cauza conform listei de sedinta (strigarea cauzei) si dispune facerea apelului partilor si a celorlalte persoane chemate la judecata. Cu ocazia apelului se constata cine este prezent si cine lipseste, iar in cazul celor lipsa instanta este obligata a examina legala indeplinire a procedurii de citare. Chiar daca procedura este completa absenta unor parti poate determina amanarea judecatii (ex.: lipsa inculpatului arestat).

Dupa facerea apelului presedintele completului este obligat sa verifice identitatea inculpatului. Cand inculpatul se afla in stare de detinere presedintele se incredinteaza daca i s-a inmanat copia actului de sesizare a instantei in termenul prevazut de art.313. In caz negativ, la cererea inculpatului, judecata se amana presedintele inmanand copia actului respectiv ; despre aceasta se face mentiune in incheierea de sedinta.

In privinta celorlalte persoane prezente la apel presedintele cere martorilor sa paraseasca sala de sedinta atragandu-le atentia sa astepte pana sunt chemate si sa nu se indeparteze fara incuviintarea sa.

Partile si interpretii raman in sala avand dreptul de a participa la intreaga desfasurare a activitatii judiciare. In cazul expertilor art.319 stabileste regula ca acestia raman in sala, dar se prevede si dreptul instantei de a hotari in privinta indepartarii lor.

In virtutea rolului activ presedintele este obligat la inceputul judecatii sa aduca la cunostinta inculpatului prevederile art.6 alin. ultim teza I si sa explice persoanei vatamate ca poate participa la proces ca parte vatamata iar daca a suferit o paguba, sa se constituie parte civila.

Totodata presedintele intreaba procurorul si partile daca au de ridicat exceptii, de formulat cereri sau de propus noi probe.

Cererile si exceptiile ridicate de procuror sau de parti precum si exceptiile ridicate din oficiu de instanta reprezinta chestiuni incidente (art.302); instanta este obligata sa puna in discutie chestiunile incidente si sa se pronunte asupra lor prin incheiere motivata.

La inceputul judecatii se pot invoca orice fel de exceptii, fie dintre cele care trebuie ridicate si solutionate la primul termen, de regula la inceputul judecatii (ex.: exceptia de necompetenta teritoriala), fie dintre acelea a caror invocare este posibila oricand pe parcursul judecatii (ex.: exceptia de necompetenta materiala).

In acest prim moment al judecatii se formuleaza si cererile a caror rezolvare este necesara inainte de inceperea cercetarii judecatoresti: cereri privind masurile preventive, recuzarea judecatorilor, constituirea de parte civila, amanarea cauzei pentru angajarea unui aparator in conformitate cu art.6 C.p.p., solicitarea introducerii in cauza a partii responsabile civilmente etc.

Propunerile de administrare a unor probe noi pot fi facute inainte de a se incepe cercetarea judecatoreasca; cand se propun probe noi trebuie indicate faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate probele, locul unde se afla mijloacele de proba, identitatea martorilor si expertilor cat si adresa acestora.

Procurorul si partile pot cere administrarea de probe noi si in cursul cercetarii judecatoresti.

Partile si procurorul pot propune probe si cere administrarea lor cu respectarea cerintelor impuse de art.67 C.p.p.

La inceputul judecatii, se plaseaza si alte activitati pe care instanta trebuie sa le realizeze din oficiu. Astfel, in temeiul art.300 alin.1 instanta verifica din oficiu la prima infatisare regularitatea actului de sesizare. Formele obisnuite de sesizare a primei instante sunt: rechizitoriul si plangerea persoanei vatamate in situatiile prevazute de art.279 alin.2 lit.a, respectiv art.278¹ alin.8 lit.c. In toate aceste cazuri instanta verifica din oficiu daca au fost sau nu respectate prevederile privind sesizarea primei instante si dispune in conformitate cu art.300 alin.2[14].

Tot din oficiu si inca de la prima infatisare in temeiul art.300² in cauzele in care inculpatul a fost trimis in judecata in stare de arest instanta legal sesizata trebuie sa verifice legalitatea si temeinicia arestarii preventive, mentinuta in conformitate cu art.300¹ si sa procedeze potrivit art.160^b.

Activitatea de cercetare judecatoreasca

Generalitati. Dupa indeplinirea activitatilor cu caracter premergator si a verificarilor cerute de lege, rezolvandu-se cererile, exceptiile si propunerile la care se refera art.320 alin.2 si 3, se considera procesul in stare de judecata ceea ce permite instantei sa declanseze cercetarea judecatoreasca.

Cauza se afla in stare de judecata daca partile sunt prezente ori desi absente procedura de citare este indeplinita, in afara cazurilor cand legea impune prezenta la judecata .

Cercetarea judecatoreasca este acea parte a judecatii care consta in readministrarea si verificarea probelor din cauza penala (a probatiunii din faza de urmarire penala) extinsa, cand este necesar, in instanta prin administrarea de probe noi. Aceasta functie a cercetarii judecatoresti se realizeaza in conditiile specifice judecatii: publicitate, oralitate, nemijlocire, contradictorialitate.

Cercetarea judecatoreasca are ca scop (finalitate) aflarea adevarului si formarea convingerii instantei cu privire la realitatea situatiei de fapt deduse judecatii .

Art.321-339 reglementeaza modul de desfasurare a cercetarii judecatoresti, dispozitii care se completeaza cu normele comune din partea generala a Codului de procedura penala, in principal cu cele referitoare la administrarea probelor.

Ordinea in care se efectueaza actele de cercetare judecatoreasca este cea prevazuta de lege fiind permise si unele abateri de la aceasta ordine; art.321 autoriza instanta sa schimbe succesiunea actelor de cercetare judecatoreasca. Exista insa o limitare legata de necesitatea ascultarii inculpatului, cand acesta este prezent. In consecinta, cand inculpatul este prezent schimbarea ordinii activitatii de cercetare judecatoreasca nu poate fi dispusa decat dupa ascultarea acestuia.

Cercetarea judecatoreasca incepe prin citirea de catre grefier a actului de sesizare a instantei. Citirea actului de sesizare satisface asigurarea dreptului la aparare garantand ca inculpatul va fi pus in cunostinta de cauza cu privire la acuzatiile care i se aduc (inculpatul nearestat nu primeste o copie a actului de sesizare a instantei).

Dupa citirea actului de sesizare presedintele completului explica inculpatului in ce consta invinuirea si il lamureste cu privire la dreptul pe care il are de a pune intrebari coinculpatilor, celorlalte parti, martorilor, expertilor, precum si de a da explicatii in tot cursul cercetarii judecatoresti ori de cate ori socoteste ca este necesar (art.322).

Primul mijloc de proba care se administreaza in cadrul cercetarii judecatoresti este ascultarea inculpatului. Instanta procedeaza la ascultarea inculpatului in conformitate cu dispozitiile art.323 si dispozitiile art.71-74 C.p.p. ce urmeaza a fi aplicate in mod corespunzator.

Declaratia inculpatului nu trebuie privita numai ca un mijloc de proba ci reprezinta totodata si o manifestare a dreptului la aparare.

Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie in legatura cu imprejurarile care formeaza obiectul trimiterii in judecata. Apoi i se pot pune intrebari de catre membrii completului de judecata, de catre procuror si de catre parti. Dreptul de a pune intrebari il au si ceilalti inculpati precum si aparatorul inculpatului. Intrebarile se pun prin intermediul presedintelui completului sau cu incuviintarea acestuia, pot fi adresate direct.

Asupra intrebarilor puse instanta exercita un drept de control putand sa le respinga daca se apreciaza ca nu sunt necesare in cauza. Aparatorul nu are dreptul sa raspunda la intrebarile puse inculpatului, darea declaratiei fiind un drept al inculpatului.

Inculpatul poate fi reascultat ori de cate ori este necesar[17].

Prin derogare de la prevederile art.71, in cauzele cu mai multi inculpati legea (art.324) prevede ca ascultarea fiecaruia se face in prezenta celorlalti. Interesul aflarii adevarului poate determina ascultarea unui coinculpat fara ca ceilalti sa fie de fata. In acest caz, dupa ascultare instanta este obligata sa dispuna citirea declaratiilor luate separat. Dupa lecturarea declaratiei acestuia, coinculpatii pot pune intrebari inculpatului ascultat separat. Nimic nu impiedica daca este necesar ca inculpatul sa fie ascultat din nou in prezenta celorlalti inculpati sau a unora dintre ei.

Intre declaratiile date de inculpat in cursul urmaririi penale si cele date in instanta pot apare neconcordante, ori este posibil ca inculpatul sa nu-si aminteasca anumite fapte sau imprejurari. In asemenea situatii instanta cere explicatii inculpatului putand da citire in intregime sau in parte declaratiilor anterioare. Pentru a satisface principiul oralitatii la fel se procedeaza si in cazul in care inculpatul refuza sa dea declaratii in fata instantei (art.325).

Dupa ascultarea inculpatului instanta trece la audierea celorlalte parti (art.326).

Audierea partilor se face potrivit dispozitiilor prevazute pentru ascultarea inculpatului, dispozitiile art.322/324, art.325 alin.1 si art.76-77 C.p.p. urmand a se aplica in mod corespunzator, existand o singura derogare: daca o parte (alta decat inculpatul), refuza sa dea declaratie in fata instantei, nu se mai dispune citirea declaratiei data anterior.

Declaratiile orale ale inculpatului si ale celorlalte parti se consemneaza in scris in conditiile art.304.

In vederea audierii martorii sunt introdusi pe rand in sala de sedinta. Dupa luarea datelor de identificare si prestarea juramantului se trece la audierea propriu-zisa aplicandu-se in mod corespunzator dispozitiile art.323, art.325, 319, art.79-86 C.p.p. Instanta apoi procurorul si partile pot pune intrebari martorului. In privinta partilor, in punerea intrebarilor legea fixeaza o ordine de preferinta aratand ca primul care are dreptul sa puna intrebari este cel care a propus martorul si numai dupa aceea celelalte parti. Inculpatul are si el dreptul sa puna intrebari martorului.

Martorul da declaratia si raspunde la intrebarile ce i se pun fara a putea citi o declaratie redactata anterior; el se poate servi insa de insemnari asupra amanuntelor greu de retinut. Daca martorul poseda un inscris in legatura cu depozitia facuta poate sa-l citeasca in instanta. Procurorul si partile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanta dispune, daca este cazul retinerea inscrisului la dosar, in original sau in copie.

Declaratiile martorilor se consemneaza in conditiile art.304 C.p.p.

Se poate intampla ca reaudierea unui martor din cei ascultati in cursul urmaririi penale, sa nu mai fie posibila (deces, boala, nu se afla in tara etc.). In acest caz, instanta dispune citirea declaratiei date anterior cat si punerea ei in discutia partilor si va tine seama de ea la judecarea cauzei (art.327 alin.3). Instanta este obligata sa motiveze imprejurarea pentru care nu a mai reaudiat martorii ascultati in cursul urmaririi penale .

Declaratiile date anterior se citesc si atunci cand vin in contradictie cu declaratiile date in cursul judecatii.

Lipsa martorilor (unul sau mai multi) poate prilejui, motivat luarea urmatoarelor masuri: continuarea judecatii daca instanta apreciaza ca ascultarea acestora nu mai este posibila, fie amanarea judecatii. Martorul a carui lipsa nu se justifica poate fi adus silit (art.327 alin.5).

Atunci cand este cazul instanta face aplicarea dispozitiilor privind protectia datelor de identificare a martorilor si a celor referitoare la modalitatile speciale de ascultare (art.86¹-86⁴).

Masuri privitoare la martori dupa ascultare. In urma ascultarii martorii raman in sala la dispozitia instantei pana la terminarea activitatii de cercetare judecatoreasca care se desfasoara in sedinta respectiva. Instanta poate dispune retragerea martorilor din sala de sedinta atragandu-le atentia de a nu se indeparta fara incuviintare in vederea reaudierii sau confruntarii lor. De asemenea instanta poate permite plecarea martorilor daca apreciaza ca confruntarea sau reaudierea lor nu mai este necesara, dar numai dupa ce asculta concluziile procurorilor si ale partilor (art.328).

Renuntarea la probe. Procurorul si partile care au propus in instanta potrivit art.320 ascultarea unor martori pot renunta la audierea acestora. Instanta poate dispune ca acestia sa nu mai fie ascultati dupa punerea in discutie a renuntarii daca audierea nu mai este necesara (art.329).

In lege se mai arata ca in cazul in care instanta constata in cursul cercetarii judecatoresti, ca administrarea unei probe, initial admise apare ca inutila poate dispune, dupa ascultarea procurorului si a partilor, ca proba respectiva sa nu mai fie administrata .

In cazul cercetarii judecatoresti se procedeaza in continuare la administrarea celorlalte probe. Astfel, daca sunt necesare lamuririle unui expert se procedeaza la ascultarea acestuia, dispozitiile art.327 privind ascultarea martorilor aplicandu-se, in mod corespunzator si expertului; reglementarea este aplicabila si interpretului. Daca anumite dovezi se fac prin inscrisuri, ele sunt prezentate pentru a fi examinate de instanta, procuror, parti etc. De asemenea, cand exista mijloace materiale de proba instanta din oficiu sau la cerere dispune, daca este necesar aducerea si prezentarea acestora (art.330).

Nerespectarea dispozitiilor legale privind ascultarea partilor, martorilor, expertului sau interpretului atrage nulitatea actului procesual in conditiile art.197 alin.4 daca s-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata altfel.

In cursul cercetarii judecatoresti se pot efectua orice alte acte de probatiune: cercetari la fata locului, reconstituiri etc. Aceste activitati se realizeaza dupa citarea partilor, prin deplasarea completului de judecata, a grefierului, a procurorului, cand prezenta acestuia este obligatorie etc. In aceste cazuri sunt aplicabile dispozitiile din partea generala a Codului de procedura penala (art.129, art.130 etc.).

Cu ocazia unei cercetari locale instanta poate proceda la efectuarea unei perchezitii domiciliare (art.102). In celelalte situatii dispozitia instantei de a se efectua o perchezitie se comunica procurorului in vederea aducerii la indeplinire; de asemenea instanta poate dispune ridicarea de obiecte si inscrisuri (art.196) s.a.

Administrarea de probe noi; amanarea sau restituirea cauzei. In afara probelor existente la dosar, administrate in cursul urmaririi penale si a celor propuse la inceputul judecatii, se pot formula cereri pentru completarea probatiunii si in cursul cercetarii judecatoresti. Potrivit art.331 admitand noile probe instanta procedeaza, dupa caz, fie la continuarea judecatii, daca probele se pot admite de indata iar in caz contrar amana cauza, fie la restituirea cauzei procurorului cand completarea probelor s-ar face cu mare intarziere in fata instantei (art.333).

Terminarea cercetarii judecatoresti. Cercetarea judecatoreasca se considera ajunsa la capat odata cu epuizarea intregii probatiuni in cauza. Potrivit art.339 momentul procesual respectiv trebuie constatat si declarat ca atare de presedintele completului pentru a nu se reveni la administrarea de noi probe si a se trece la dezbateri cu privire la fondul cauzei.

Pentru a atrage atentia in privinta ajungerii la acest moment al judecatii, presedintele este obligat sa intrebe procurorul si partile daca mai au de dat explicatii sau de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.

Dupa aceasta atentionare presedintele declara cercetarea judecatoreasca terminata, daca survine una din urmatoarele situatii:

nu se formuleaza cereri noi;

cererile propuse sunt puse in discutia partilor si respinse de instanta;

dupa admiterea cererilor, se efectueaza completarile solicitate, dupa care fie nu se mai formuleaza alte cereri si propuneri fie acestea sunt respinse.

Dupa terminarea cercetarii judecatoresti se trece la dezbateri.

3. Institutii conexe cercetarii judecatoresti. In cursul cercetarii judecatoresti in legatura cu necesitatea administrarii unor probe noi ori ca urmare a readministrarii probelor de la dosar, se pot manifesta institutii cum ar fi: restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale cand cercetarea penala a fost efectuata de un organ necompetent, restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmaririi penale, schimbarea incadrarii juridice, extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale, extinderea procesului penal pentru alte fapte, extinderea procesului penal cu privire la alte persoane .

Institutiile de mai sus se realizeaza inainte de a se declara terminata cercetarea judecatoreasca. Prin natura lor juridica ele se deosebesc de restul activitatilor de cercetare judecatoreasca care in principal constau in administrarea de probe. Aceste institutii reprezinta incidente procesuale ce determina fie o intrerupere, fie o modificare a activitatilor de cercetare judecatoreasca.

Complexitatea acestor institutii si natura lor juridica diferita de restul activitatilor de cercetare judecatoreasca au determinat ca tratarea lor sa se faca separat.

Restituirea cauzei pentru refacerea urmaririi penale (art.332). In cursul judecatii instanta poate constata din oficiu sau la sesizare ca urmarirea penala a fost efectuata de un organ necompetent (cu incalcarea prevederilor art.197 alin.2). In acest caz legea prevede doua moduri de a proceda dupa cum situatia se constata inainte sau dupa terminarea cercetarii judecatoresti.

Daca se constata inainte de terminarea cercetarii judecatoresti ca urmarirea penala a fost efectuata de un organ necompetent, instanta se desesizeaza si restituie cauza la procuror pentru a lua masuri ca urmarirea penala sa fie efectuata de organul competent (art.268 alin.1).

In ipoteza contrara cauza nu se mai restituie pentru remedierea lipsurilor intrucat cercetarea judecatoreasca este incheiata respectandu-se toate garantiile procedurale iar cauza se afla in stare de judecata, aspecte de natura a complini nelegalitatea determinata de necompetenta organului de urmarire penala . Aceasta reprezinta o derogare de la trasaturile si efectele nulitatii absolute. La fel procedeaza instanta si in cazul in care in urma cercetarii judecatoresti schimba incadrarea juridica intr-o alta infractiune in raport de care se constata ca urmarirea nu a fost efectuata de organul de cercetare competent.

In practica instantei supreme s-a decis ca restituirea nu se justifica cand in raport de incadrarea juridica initiala organul de urmarire penala a fost competent, schimbarea fiind determinata de o imprejurare ulterioara necunoscuta in momentul desfasurarii urmaririi penale .

Nerespectarea dispozitiilor legale privind competenta organelor judiciare fiind sanctionata cu nulitatea absoluta (art.197 alin.2), restituirea cauzei la procuror presupune in mod obligatoriu refacerea urmaririi penale de catre organul competent.

Desesizarea instantei si restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale determina reintoarcerea procesului penal la faza de urmarire penala.

Potrivit modificarilor aduse art.332 prin Legea nr.281/2003 hotararea de desesizare si restituirea cauzei in vederea refacerii cercetarii poate fi atacata cu recurs de procuror si de orice persoana ale carei interese au fost vatamate. Instanta se pronunta prin sentinta.

Daca hotararea instantei nu este atacata dosarul se remite procurorului de indata, la ramanerea definitiva a hotararii; daca hotararea a fost atacata cu recurs, in caz de respingere a recursului dosarul se trimite la procuror in cel mult 5 zile de la pronuntare.

Daca in cauza au fost luate masuri preventive dispozitiile art.338 se aplica in mod corespunzator.

Restituirea pentru completarea urmaririi penale (art.333). Instanta se poate desesiza in tot cursul judecatii in prima instanta atat in timpul cercetarii judecatoresti cat si ulterior in cursul dezbaterilor din oficiu sau la cerere daca se constata ca urmarirea penala nu este completa, iar completarea nu s-ar putea face in fata instantei decat cu mare intarziere (ex.: efectuarea unei expertize, audierea unui numar mare de persoane, identificarea unor martori si ascultarea acestora etc.) .

Instanta poate restitui cauza procurorului numai in urma administrarii probelor in cursul cercetarii judecatoresti. Cat timp instanta nu a administrat nici o proba nu are elemente pentru a aprecia daca urmarirea penala este sau nu completa.

Restituirea are ca obiect numai completare actelor de urmarire penala cu privire la faptele si persoanele cu judecarea carora instanta a fost investita initial prin actul de sesizare; instanta nu poate restituii cauza procurorului pentru a lamurii contradictiile dintre declaratiile succesive ale inculpatului sau martorilor ori pentru a se lamurii daca la savarsirea faptei au participat si alte persoane. .

Restituirea se dispune motivat instanta fiind obligata sa mentioneze in hotarare temeiurile pentru care a dispus astfel si sa indice faptele si imprejurarile ce trebuie stabilite de organul de urmarire penala si prin ce anume mijloace de probe.

Desi art.333 priveste activitatea primei instante, avand in vedere ca textul se refera la o hotarare care poate fi luata in tot cursul judecatii in doctrina si in practica se admite ca reglementarea in discutie este incidenta si in caile de atac, in aceste din urma cazuri restituirea reprezentand o solutie complimentara .

Hotararea de restituire este o sentinta si constituie actul pe baza caruia se reia urmarirea penala potrivit art.272, dispozitiile instantei fiind obligatorii. Impotriva hotararii de restituire se poate declara recurs de catre procuror si orice persoana ale carei interese au fost vatamate, dispozitiile art.332 si art.338 aplicandu-se in mod corespunzator.

Persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la refacerea sau completarea ei cand acestea au fost dispuse de instanta de judecata (art.49 alin. ultim).

Dupa completarea urmaririi penale procurorul poate da orice solutie in cauza .

Schimbarea incadrarii juridice (art.334). In literatura de specialitate se arata ca "incadrarea juridica" a faptei inseamna stabilirea textului de lege care o prevede si sanctioneaza, iar "schimbarea" incadrarii juridice inseamna constatarea ca un alt text de lege prevede si sanctioneaza fapta cu a carei judecare a fost sesizata instanta .

Expresia "incadrare juridica" se deosebeste de "calificarea faptei" aceasta din urma fiind stabilita de legiuitor .

Instanta suprema a statuat ca schimbarea incadrarii juridice implica mentinerea aceleiasi fapte materiale cu a carei judecata a fost investita instanta .

Manifestand retineri fata de interpretarea restrictiva data prevederilor art.334 C.p.p., in doctrina a fost exprimat si un alt punct de vedere in sensul ca acest text avand caracter de garantie este necesar sa se dea o interpretare mai larga normelor referitoare la schimbarea incadrarii juridice .

In practica judiciara s-a mai retinut ca dispozitiile legale privind schimbarea incadrarii juridice trebuie respectate chiar si in ipoteza in care se face schimbarea intr-o incadrare mai usoara[31].

In cazul schimbarii incadrarii juridice se stabileste un alt temei juridic al raspunderii penale decat cel aratat in actul de sesizare.

Daca in cursul judecatii se constata ca fapta ce urmeaza sa primeasca o alta incadrare juridica atrage competenta instantei superioare, instanta, face aplicarea art.334 dupa care, in temeiul art.42, isi va declina competenta in favoarea acelei instante solutia impunandu-se pentru ca cercetarea judecatoreasca a fost efectuata cu respectarea tuturor garantiilor procesuale astfel ca restituirea cauzei la organul de urmarire penala nu mai are ratiune . In situatia in care, dupa schimbarea incadrarii juridice, competenta ar apartine unei instante inferioare in grad instanta ramana competenta sa judece fapta respectiva .

Schimbarea incadrarii juridice poate fi ridicata de instanta din oficiu ori semnalata de procuror ori de parti si presupune indeplinirea de catre instanta a urmatoarelor obligatii:

sa puna in discutie noua incadrare juridica[34];

sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amanarea judecatii pentru a-si pregati aparare.

Procedura este aplicabila oricand in cursul judecatii in prima instanta, chiar si inainte de citirea actului de sesizare (ca o chestiune incidenta potrivit art.302 C.p.p.), in cursul cercetarii judecatoresti cat si al dezbaterilor, cat si in apel[35]. Daca necesitatea schimbarii incadrarii juridice apare in cursul deliberarii instanta dispune repunerea cauzei pe rol (art.344).

Asupra schimbarii incadrarii juridice, instanta se pronunta prin incheiere sau prin sentinta, daca se dezinvesteste .

Daca instanta retine si alte acte materiale care intra in continutul faptei penale deduse judecatii, urmeaza a se aplica dispozitiile art.335.

Incalcarea prevederilor legale referitoare la schimbarea incadrarii juridice atrage nulitatea actului numai atunci cand s-a adus partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului (art.197 alin.1) .

Extinderea obiectului judecatii. Notiune. In mod obisnuit prima instanta judeca fapta si persoana aratata in actul de sesizare al instantei (art.337 alin.1 teza I). In cursul judecatii se pot descoperi elemente noi pe care actul de sesizare initial (rechizitoriul, plangerea persoanei vatamate) nu le-a avut in vedere. Pot constitui, potrivit legii, astfel de elemente: alte acte materiale apartinand infractiunii care se judeca (art.335), alte infractiuni savarsite de inculpat aflate in stare de conexitate sau indivizibilitate cu infractiunea ce se judeca (art.336), alte persoane care au participat la savarsirea infractiunii supuse judecatii (art.337).

In cazurile prevazute de art.335-337 pentru ca instanta sa poata proceda la judecarea lor este permisa depasirea limitelor sesizarii initiale, ceea ce presupuse extinderea obiectului judecatii (art.317 alin.1 teza II).

Institutia extinderii obiectului judecatii se realizeaza prin doua modalitati: 1) extinderea actiunii penale; 2) extinderea procesului penal.

Nu are importanta cand au fost savarsite actele materiale sau faptele penale, singura conditie (pozitiva) ceruta de lege este ca actele materiale sau faptele penale sa fie descoperite in cursul judecatii in prima instanta. Desigur, este necesar sa fie indeplinita si conditia negativa privind inexistenta vreunuia din cazurile prevazute de art.10.

1) extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale (art.335). Daca in cursul judecatii se descopera in sarcina inculpatului date cu privire la alte acte materiale care intra in continutul infractiunii pentru care a fost trimis in judecata instanta extinde prin incheiere actiunea penala si cu privire la aceste acte.

Pot constitui acte materiale care intra in continutul aceleiasi infractiuni, spre exemplu actele materiale care fac parte din infractiunea continuata sau infractiunea complexa aflata in curs de judecata. Actiunea penala fiind pusa in miscare inainte de a ajunge cauza in faza judecatii este suficient a se extinde aceasta actiune in cursul judecatii. Dreptul de extindere revine instantei din oficiu sau la cererea procurorului ori a partilor.

Dupa dispunerea extinderii, instanta procedeaza dupa caz: fie la judecarea actiunii in intregul ei, fie la restituirea cauzei procurorului in vederea completarii urmaririi penale, daca completarea probatoriilor in fata instantei s-ar face cu mare intarziere ; in acest din urma caz, se aplica si dispozitiile art.332 alin.3 si 4. Daca instanta retine cauza spre judecata este obligata sa puna in discutie actele cu privire la care s-a dispus extinderea aplicandu-se in mod corespunzator si dispozitiile privitoare la schimbarea incadrarii juridice.

Este posibil ca pentru unele acte care intra in continutul aceleiasi infractiuni sa se fi pronuntat anterior o hotarare definitiva. In aceasta ipoteza instanta procedeaza la reunirea cauzelor, desfiintand hotararea anterioara si da o hotarare unica in raport de toate actele care intra in continutul infractiunii .

2) extinderea procesului penal. a) extinderea procesului penal pentru alte fapte (art.336). In cursul judecatii se pot descoperi in sarcina inculpatului date cu privire la savarsirea unei alte fapte prevazute de legea penala avand legatura cu infractiunea pentru care este trimis in judecata . In acest caz procedura extinderii procesului penal este diferita in functie de prezenta sau absenta procurorului la judecata.

Daca procurorul participa la judecata el poate sa ceara extinderea procesului penal si in ce priveste fapta noua. Daca procurorul nu formuleaza cererea extinderea nu are loc.

Instanta se pronunta asupra cererii procurorului admitand sau respingand extinderea procesului penal. Daca respinge cererea judecata va continua.

Dupa admiterea cererii de extindere a procesului penal, prin incheiere, daca procurorul declara ca pune in miscare actiunea penala si pentru fapta noua instanta judeca cauza si cu privire la aceasta noua infractiune[41]; daca procurorul nu pune in miscare actiunea penala dar cere trimiterea cauzei la organul de urmarire penala pentru completarea urmaririi penale, instanta fie admite, prin sentinta, cererea si dispune trimiterea cauzei in intregime la procuror, potrivit art.333 , fie, prin incheiere, revine asupra extinderii procesului penal si dispune continuarea judecarii cauzei cand este posibila disjungerea.

Daca in urma extinderii procesului penal procurorul pune in miscare actiunea penala pentru noua infractiune, instanta trecand la judecarea cauzei este obligata sa puna in discutie faptele pentru care s-a dispus extinderea facand, daca este cazul, si aplicarea dispozitiilor privitoare la schimbarea incadrarii juridice.

In caz de restituire a cauzei hotararea instantei poate fi atacata cu recurs in conditiile prevazute in art.332 alin.3 si 4.

In cauzele penale in care procurorul nu participa la judecata si sunt intrunite conditiile prevazut in art.336 extinderea procesului penal se dispune de instanta din oficiu. Dupa extindere daca instanta pune in miscare actiunea penala procedeaza la judecarea cauzei si pentru faptele noi . Daca nu pune in miscare actiunea penala dispune trimiterea cauzei la procuror .

Comentariile facute anterior sunt incidente si in aceste ipoteze ale extinderii.

b) extinderea procesului penal cu privire la alte persoane (art.337). In cursul judecatii cand se descopera date referitoare la comiterea unei infractiuni savarsite de alta persoana decat cea trimisa in judecata procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana. Pentru ca extinderea sa fie posibila persoana trebuie sa fi participat (in calitate de instigator, complice, coautor) la savarsirea faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata sau sa se descopere ca a savarsit o alta infractiune avand legatura cu fapta supusa judecatii (tainuire, favorizare si alte infractiuni conexe) . Daca persoana respectiva a comis o fapta care nu are nici o legatura cu dosarul in curs de judecata, procesul nu se extinde .

Procedura de extindere a procesului la alte persoane este in general asemanatoare celei de extindere a procesului penal pentru alte fapte, instanta aplicand dispozitiile art.336 alin.1 in mod corespunzator .

Spre deosebire de extinderea procesului penal pentru alte fapte la care instanta putea opera extinderea cand procurorul nu a fost prezent la judecata, in cazul extinderii cu privire la alte persoane instanta nu poate dispune aceasta din proprie initiativa (in art.337 nu exista o dispozitie similara cu cea cuprinsa in alin.2 al art.336).

Extinderea procesului penal cu privire si la alte persoane este deci posibila numai cand procurorul participa la judecata .

Nerespectarea normelor care reglementeaza procedura extinderii atrage anularea actelor in discutie in conformitate cu art.197 C.p.p.

Masuri procesuale. In toate modalitatile de restituire a cauzei la procuror (art.335-337) instanta dispune si asupra masurilor preventive (art.338 alin.1). Cand inculpatul este arestat instanta sau procurorul trebuie sa aiba in vedere si prevederile art.338 alin.2.

Totodata in cazurile prevazute de art.332-333, art.335-337 instanta dispune si asupra masurilor de siguranta reglementate in art.113 si art.114 C.p. cat si asupra masurilor asiguratorii avand legatura cu persoanele in privinta carora s-a dispus restituirea ori trimiterea cauzei la procuror.

4. Dezbaterile judiciare. Notiune. Dezbaterile, ca stadiu procesual, sunt caracteristice tuturor etapelor judecatii avand trasaturi specifice in judecata in prima instanta deoarece poarta asupra chestiunilor de fond ale cauzei (solutionarii actiunii penale si actiunii civile)[50]. Dezbaterile reprezentand un anumit moment al judecatii in fond se realizeaza dupa terminarea cercetarii judecatoresti, in conformitate cu dispozitiile art.340-342 C.p.p.

In aceasta parte a sedintei de judecata se manifesta in plenitudinea lor functiile procesuale fundamentale: jurisdictia, acuzarea si apararea. In cursul dezbaterilor se da cuvantul procurorului si partilor pentru a expune, oral, contradictoriu si in conditii de publicitate, punctul lor de vedere in legatura cu situatia de fapt si de drept ce rezulta din cercetarea judecatoreasca, precum si in legatura cu orice alta problema a cauzei.

Dezbaterile sunt obligatorii.

Potrivit art.340, dezbaterile incep dupa terminarea cercetarii judecatoresti; legea fixeaza urmatoarea ordine in care instanta acorda cuvantul: procurorul, partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente, inculpatul.

Procurorul pune concluzii (rechizitoriul oral) atat in privinta laturii penale cat si in privinta laturii civile a cauzei (art.316, art.18). Partile, personal sau prin aparatori ori reprezentanti, pun concluzii in functie de pozitia lor procesuala asupra laturii penale (partea vatamata, inculpatul) respectiv asupra laturii civile (partea civila, partea responsabila civilmente, inculpatul.

Ordinea prevazuta de art.340 se adapteaza situatiei procesului. In cazurile prevazute de art.279 alin.2 lit.a cand actiunea penala a fost pusa in miscare de partea vatamata sustinerea invinuirii se face de partea vatamata ca titular al punerii in miscare, respectiv al exercitarii actiunii penale, procurorul punand concluzii alaturi de aceasta.

Lipsa dezbaterilor, nepunerea de concluzii sau neacordarea cuvantului procurorului, partilor sau aparatorilor partilor atrage nulitatea hotararii potrivit art.197 C.p.p.

La dezbateri partile pot lua cuvantul personal sau prin aparator. La cerere, cei care au vorbit deja, cu acordul presedintelui completului de judecata pot lua cuvantul din nou (in replica). In cazul replicii se respecta aceiasi ordine (cea prevazuta de lege). Partile au obligatia de a dezbate aspectele legate de obiectul cauzei ce se judeca. Daca aceste limite sunt depasite presedintele completului are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvantul (acordat initial sau in replica). Legea permite si intreruperea dezbaterilor daca aceasta este prilejuita de motive temeinice. Intreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

Incheierea dezbaterilor. Ultimul cuvant al inculpatului. Art.341 prevede obligatia pentru presedinte ca inainte de incheierea dezbaterilor sa dea ultimul cuvant inculpatului personal.

Aceasta activitate, desi face parte din stadiul dezbaterilor, este mentionata in lucrarile de specialitate ca o importanta subdiviziune a judecatii deoarece marcheaza terminarea sedintei de judecata in prima instanta.

Ultimul cuvant al inculpatului reprezinta ultima manifestare a dreptului sau la aparare in cadrul judecatii in prima instanta si constituie un drept unic care revine numai acestei parti.

Natura juridica a expunerii facute de inculpat in cadrul dezbaterilor este diferita fata de cea din ultimul cuvant . Astfel, in timp ce pentru inculpat in timpul dezbaterilor poate lua cuvantul aparatorul, in ultimul cuvant inculpatul trebuie sa vorbeasca personal, dreptul la cuvant neputand fi exercitat de aparator in numele celui asistat. De asemenea, la ultimul cuvant nu i se poate da inculpatului replici. In timpul cat inculpatul are ultimul cuvant, nu poate fi intrerupt (nu i se pun intrebari) . Ultimul cuvant al inculpatului prilejuieste acestuia posibilitatea de a lua pozitie fata de intregul continut al dezbaterilor.

Ultimul cuvant al inculpatului este un drept si nu o obligatie a acestuia, astfel ca acesta poate refuza sa ia cuvantul.

Omisiunea instantei de a acorda ultimul cuvant inculpatului ori neacordarea cuvantului dupa regulile stabilite de art.341 este de natura a atrage nulitatea hotararii in conditiile art.197 alin.1 (daca i s-a produs o vatamare care nu poate fi inlaturata in alt mod) .

Ultimul cuvant al inculpatului poate prilejui reluarea cercetarii judecatoresti daca: inculpatul releva fapte sau imprejurari noi iar acestea sunt esentiale pentru solutionarea cauzei.

Dupa ultimul cuvant al inculpatului, inainte de deliberare, instanta, daca socoteste necesar poate cere partilor sa depuna concluzii scrise. Concluziile scrise sunt de natura a ajuta instanta in activitatea de deliberare, la intelegerea aspectelor sustinute in mod oral in cursul sedintei de judecata.

Procurorul si partile pot depune concluzii scrise si din proprie initiativa chiar daca acestea nu au fost cerute de instanta.