Dreptul de servitute
Servitutile reprezinta sarcini
impuse unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil, care apartine altui
proprietar. Servitutea presupune existenta a doua
fonduri: un fond imobil ce apartine unui proprietar si in folosul caruia se
constituie servitutea, fond numit dominant; un fond aservit,
constituit dintr-un fond imobil ce este proprietatea altei persoane si asupra
caruia s-a stabilit sarcina servitutii. Servitutii
naturale care se nasc din situatia lucrurilor, cum sunt: servitutea de
scurgere a apelor naturale, de granituire, de ingradire si a izvorului. Servituti legale, stabilite prin lege,
de exemplu, servitutea referitoare la zidul ori santul comun, servitutea
referitoare la interdictia de a construi sau de a planta pe un anumit teren. Sevituti conventionale sunt acelea
stabilite prin fapta omului. Legea prevede ca proprietarul este in drept sa
greveze proprietatea sa cu orice fel de sarcini, cu conditia sa nu deranjeze
ordinea publica. Moduri de dobandire a
servitutii: prin titlu,
in care includem: orice conventie si testamentul; prin uzucapiune; prin
destinatia stabilita de proprietar. Exista mai multe modalitati de
stingere a servitutilor: imposibilitatea materiala; confuziune, situatie in
care cele doua fonduri, dominant si aservit, s-a unit; neuzul; pieirea lucrului
aservit; renuntarea la servitute din partea titularului dreptului; a expira
termenul, atunci cand s-a stabilit un astfel de termen; cel ce a constituit servitutea
a revocat-o.
