EFECTUAREA URMARIRII PENALE

Sesizarea organelor de urmarire penala ( art.221-art.260

In vederea declansarii procesului penal si pentru inceperea activitatii organelor de

urmarire penala, in toate cazurile trebuie indeplinite anumite conditii cu privire la savarsirea unei infractiuni ce implica interventia unui act care nu poate fi altceva decat sesizarea.

Sesizarea constituie punctul de plecare al urmaririi penale.

Sesizarea constituie un mod de informare dar si temeiul legal pentru declansarea activitatii procedurale.

Prin mod de sesizare intelegem mijlocul prin care organul de urmarire penala, in conditiile legii, ia cunostinta despre savarsirea unei infractiuni, de unde rezulta obligatia acestuia de a dispune sau nu cu privire la inceperea urmaririi penale.

Clasificarea modurilor de sesizare:

a) in raport cu sursa de informare, distingem intre:

sesizarea externa: plangere sau denunt;

sesizarea interna: sesizarea din oficiu;

b) in raport de organul de urmarire sesizat, distingem intre:

moduri de sesizare primare - apar in situatia in care incunostintarea despre savarsirea unei infractiuni a ajuns pentru prima data in fata organului de urmarire penala. De ex.: plangerea, denuntul, sesizarea din oficiu;

moduri de sesizare complementare - apar in situatia in care cauza a trecut anterior in fata unui alt organ de urmarire penala, ca de ex., in cazul in care organul de urmarire penala isi declina competenta in favoarea unui alt organ, potrivit art.210 alin.2.

c) in raport de efectele pe care le produc:

moduri de sesizare generale ( plangerea, denuntul, sesizarea din oficiu );

moduri de sesizare speciala ( plangerea prealabila, sesizarea si autorizarea organului competent ).

Modurile generale de sesizare a organelor de urmarire penala

1. Plangerea ( art.221 )

Potrivit art.221 alin.1, plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau persoana juridica cu privire la savarsirea unei infractiuni.

Plangerea reprezinta un mod general de sesizare a organului de urmarire penala si nu poate fi confundat cu plangerea prealabila care este un mod special de sesizare.

In timp ce plangerea poate fi suplinita printr-un denunt sau o sesizare din oficiu, plangerea prealabila nu poate fi inlocuita cu nici un mod de sesizare intrucat ea constituie o conditie de pedepsibilitate si de procedibilitate.

In ceea ce priveste continutul plangerii, potrivit art.222 alin.2, plangerea trebuie sa cuprinda numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei, indicarea faptuitorului, daca este cunoscut, cat si a mijloacelor de proba.

Plangerea poate fi facuta in scris dar si oral.

In aceasta din urma situatie, plangerea se va consemna intr-un proces verbal de catre organul de urmarire penala, pe care o va inregistra.

Potrivit art.222 alin.3, plangerea se poate face personal sau prin mandatar.

Mandatul trebuie sa fie special iar procura ramane atasata plangerii.

Plangerea se poate face de catre unul din soti, pentru celalalt sot sau de catre copilul major, pentru parinti.

Persoana vatamata poate sa declare ca nu-si insuseste plangerea.

Pentru persoana lipsita de capacitate de exercitiu, plangerea se face de raprezentantul sau legal.

2. Denuntul ( art.223 )

Potrivit art.223, denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau persoana juridica cu privire la savarsirea unei infractiuni.    

Denuntul se deosebeste de plangere prin aceea ca, prin denunt, se aduce la cunostinta organului de urmarire penala savarsirea unei infractiuni impotriva unei alte persoane, nefiind necesar ca cel ce face denuntul sa fi suferit o paguba.

Sub aspectul continutului sau, denuntul trebuie sa cuprinda aceleasi elemente ca si plangerea.

Potrivit art.223 alin.3, denuntul poate fi facut in scris dar si oral.

Denuntul poate fi facut de catre orice persoana, spre deosebire de plangere care nu poate fi facuta decat de o persoana care are capacitate deplina de exercitiu.

In anumite situatii, denuntul poate fi facut chiar de catre cel ce a comis infractiunea.

Spunem in aceasta situatie ca avem de-a face cu un autodenunt. Autodenuntul poate constitui o circumstanta atenuanta acordata faptuitorului. In acest sens exemplificam dispozitiile art.255 alin.3, 259 alin.3 C.pen.

Ca si plangerea, denuntul este facultativ, putand fi facut de orice persoana particulara.

Exista, insa, si anumite situatii cand denuntul devine o obligatie a acelor care au luat la cunostinta despre savarsirea unei infractiuni. De ex.: art.170 C.pen.- omisiunea de a sesiza de indata autoritatile despre savarsirea unei infractiuni contra sigurantei statului prevazute in art.155-163, 166¹ si 167 C.pen.

In cazul in care denuntul a fost facut oral, acesta se va consemna intr-un proces verbal.

3. Sesizarea din oficiu

Modalitatea de sesizare interna, adica sesizarea din oficiu, consta in dreptul si obligatia organului de urmarire penala, ca atunci cand a luat la cunostinta pe orice alta cale decat prin plangere sau denunt despre savarsirea unei infractiuni, de a se sesiza din oficiu.

Acest mod de sesizare intervine in cazul constatarii unor infractiuni flagrante, prin denunturi anonime scrise sau telefonice, prin mijloacele de informare in masa, adica prin presa scrisa si vorbita, prin zvonul public ca urmare a cercetarii altor fapte sau prin constatarea unor infractiuni de catre alte organe decat cele de urmarire penala ( organele prevazute in art.214 ).

Modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala

In anumite situatii, nu este suficient ca organul de urmarire penala sa ia cunostinta de savarsirea infractiunii prin plangere, denunt sau sesizare din oficiu.

Sub acest aspect, potrivit art.221 alin.2, cand, potrivit legii, punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a partii vatamate ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevazut de lege, urmarirea penala nu poate incepe in lipsa acestora.

Prin urmare, rezulta urmatoarele moduri speciale de sesizare a organului de urmarire penala, si anume:

a) Plangerea prealabila

In functie de natura infractiunii sau, uneori, de calitatea subiectului activ al infractiunii,

Plangerea prealabila poate fi adresata direct instantei de judecata (art.184 alin.1, 193, 205, 206 C.pen.) sau organului de urmarire penala ori procurorului (in cazul art.184 alin.3, 192 alin.1, 195, 196 C.pen.).

Plangerea prealabila mai poate fi adresata organului competent sa efectueze urmarirea penala atunci cand aceasta este indreptata impotriva unui judecator, procuror, notar, controlor financiar, s.a.

b)    Sesizarea organului prevazut de lege, cum ar fi:

- sesizarea comandantului, pentru: infractiunile comise de militari sau de civili, in legatura 

cu obligatiile militare (art.331-336 C.pen.), sustragerea de la serviciul militar (art.348 C.pen.), sustragerea de la recrutare (art.353 C.pen.), neprezentarea la incorporare (art.354 C.pen.);

- sesizarea adresata organelor competente ale cailor ferate;

- cererea adresata Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui Romaniei, pentru infractiunile savarsite de catre membrii Guvernului;

- hotararea Camerei Deputatilor si Senatului de a pune sub acuzare Presedintele Romaniei pentru inalta tradare.

c) Autorizarea organului prevazut de lege

- autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa I.C.C.J., pentru

infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii contra statului roman sau contra vietii unui cetatean roman, atunci cand aceste infractiuni sunt savarsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul Romaniei;

- avizul ministrului justitiei, in vederea retinerii, cercetarii, arestarii sau trimiterii in judecata a magistratilor;

- dorinta exprimata de un guvern strain, pentru infractiuni contra vietii, integritatii, sanatatii, demnitatii impotriva unui reprezentant al statului respectiv.

In ceea ce priveste forma sesizarilor speciale, art.225 prevede ca aceasta poate fi facuta in scris si semnata de catre organul competent.

Referitor la continutul sesizarilor, aceasta trebuie sa cuprinda aceleasi elemente ca si in cazul plangerii sau denuntului.

Actele premergatoare

A)  Reglementarea juridica a actelor premergatoare

Potrivit art.224 alin.2, in vederea inceperii urmaririi penale, organul de urmarire

penala poate efectua acte premergatoare.

Atat din dispozitiile expres prevazute de text cat si din denumirea lor rezulta fara putinta de tagada ca actele premergatoare se plaseaza inaintea declansarii fazei de urmarire penala.

In literatura juridica s-a considerat ca actele premergatoare se efectueaza in vederea indeplinirii urmatoarelor obiective:

completarea informatiilor organelor de urmarire penala;

verificarea informatiilor deja obtinute urmare a sesizarilor primite;

verificarea existentei sau inexistentei vreunuia din cazurile prevazute de art.10;

Actele premergatoare prezinta un caracter facultativ in sensul ca, daca sesizarea este

suficienta, respectiv daca contine toate elementele, nu mai este necesara efectuarea actelor premergatoare.

In literatura de specialitate, actele premergatoare au fost denumite si investigatii prealabile deoarece in cadrul acestora se pot desfasura un fascicol de activitati de o mare varietate, cum ar fi: activitati care nu au elemente comune cu regulile procesuale penale.

De ex.: filajul unor persoane suspecte, organizarea de filtre, efectuarea de razii, legitimarea si identificarea unor persoane.

Mai pot fi verificate si activitati care, sub aspect formal, pot fi asemanate cu actele procedurale dar care nu imbraca haina juridica a cestora.

De ex.: verificarea gestiunii prin efectuarea unor revizii contabile sau relatii scrise sau verbale de la diferite persoane care pot avea aspecte comune cu declaratiile partilor sau ale martorilor.

Tot in cadrul actelor premergatoare pot fi efectuate cercetari la fata locului, perchezitii, dispunerea unei constatari medico-legale, ridicarea de obiecte si inscrisuri.

In timpul desfasurarii actelor premergatoare nu se pot dispune masuri procesuale deoarece acestea se pot dispune numai impotriva invinuitului/inculpatului.

Potrivit art.224 alin.3, actele premergatoare se consemneaza intr-un proces verbal, care poate constitui mijloc de proba.

B)  Organele competente

Potrivit art.224 alin.2 si 224¹ alin.2, organele competente sa efectueze actele

premergatoare sunt:

organele de urmarire penala: procurorul si organele de cercetare penala (politia judiciara);

lucratorii operativi anume desemnati de Ministerul de Interne, altii decat cei cu atributii de cercetare penala;

lucratorii operativi din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul securitatii nationale anume desemnati in acest scop (S.R.I., S.I.E., S.P.P.);

investigatorii sub acoperire anume desemnati, din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor;

investigatorii sub acoperire anume desemnati, din cadrul organelor de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii pentru realizarea securitatii nationale.

C)  Natura juridica a actelor premergatoare

In literatura juridica, actele premergatoare sunt considerate a fi acte procedurale "sui

generis", adica au o natura juridica proprie avand trasaturi distincte care le apropie de actele de procedura penala dar le si deosebeste de acestea.

S-a mai apreciat ca actele premergatoare au si o natura functionala dar exista mai multe opinii in legatura cu acest ultim aspect.

S-a mai considerat ca actele premergatoare nu ar avea o natura juridica apropiata de cea a actelor de constatare, prezentand mai multe diferente.

D)  Intinderea actelor premergatoare

Avand in vedere scopul expres prevazut de art.224 alin.1, " inceperea urmaririi penale  

se considera ca actele premergatoare pot fi efectuate pana la momentul an care organul judiciar competent are suficiente informatii in baza carora poate sa dispuna inceperea urmaririi penale".

Desprindem concluzia ca, sub nici o forma, actele premergatoare nu se vor desfasura dincolo de momentul inceperii urmaririi penale.

In literatura de specialitate exista si puncte de vedere potrivit carora efectuarea actelor premergatoare nu ar fi conditionata de momentul inceperii urmaririi penale ci de lamurirea aspectelor principale ale cauzei.

In acest fel s-a ajuns la concluzia ca dupa inceperea urmaririi penale sa se efectueze doar ascultarea invinuitului si lamurirea imprejurarilor privind individualizarea juridica a pedepsei. O asemenea concluzie ar conduce la incalcarea garantiilor procesuale asigurate participantilor in faza de urmarire penala.

Desi legea nu prevede in mod expres, durata actelor premergatoare este limitata temporal de formarea convingerii organului de urmarire penala ca se poate dispune inceperea urmaririi penale cat si a respectarii principiului operativitatii.

E)  Actele premergatoare efectuate de investigatorii sub acoperire

In anumite cazuri si in vederea administrarii datelor privind existenta unor infractiuni

cat si a identificarii faptuitorilor fata de care exista indicii temeinice ca le-au savarsit, pot fi folositi investigatorii sub acoperire.

Aceasta institutie a fost introdusa in C.pr.pen. prin Lg.281/2003.

Anterior introducerii acestei institutii, au fost adoptate mai multe acte normative cu dispozitii la folosirea investigatorilor sub acoperire.

De ex.: in Lg.143/2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, se foloseste sintagma "politisti sub acoperire", precum si in Lg.218/2002, privind organizarea si functionarea politiei romane dar si in Lg.39/2003, privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate. 

Potrivit art.224² alin.1, se pot folosi investigatorii sub acoperire numai in conditiile existentei autorizarii motivate a procurorului desemnat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel.

Pentru obtinerea autorizarii se cer indeplinite urmatoarele conditii:

existenta indiciilor temeinice si concrete pentru savarsirea ori pregatirea unei infractiuni contra sigurantei statului sau a unor infractiuni prevazute in legi speciale, trafic de stupefiante si arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede sau alte valori sau a unei infractiuni prevazute in Lg.78/2000 ori a unei alte infractiuni grave;

infractiunea respectiva sa nu poata fi descoperita ori faptuitorii sa nu poata fi identificati prin alte mijloace.

Cererea de autorizare va contine, potrivit art.224² alin.3, urmatoarele: datele si

indiciile privitoare la faptele si persoanele fata de care exista indicii ca au savarsit o infractiune si perioada pentru care se cere autorizarea.

Potrivit art.224² alin.4, ordonanta procurorului prin care se autorizeaza folosirea

investigatorilor sub acoperire, pe langa mentiunile prevazute in art.203, mai trebuie sa

cuprinda: indiciile temeinice care justifica masura, motivele pentru care masura este necesara, activitatile pe care investigatorul sub acoperire le poate desfasura, persoanele fata de care exista indicii ca au savarsit infractiunea, identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaa sa o desfasoare si perioada pentru care se da autorizarea.

Conform art.224² alin.2, perioada pentru care se poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire este de cel mult 60 de zile.

Aceasta perioada poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 zile iar durata totala, in aceeasi cauza, nu poate depasi 1 an.  

Datele si informatiile obtinute de investigatorul sub acoperire vor fi puse la dispozitia organelor de urmarire penala, putand fi folosite numai in acea cauza penala si si in legatura cu persoana la care se refera autorizatia emisa de procuror.

Cu titlu de exceptie, in art.224³alin.2 se prevede ca datele si informatiile obtinute pot fi folosite si in alte cauze penale sau in legatura cu alte persoane daca sunt concludente.

Pentru a se poate lua cadrul legal al protectiei lucratorilor care desfasoara activitati sub acoperire, in art.224⁴ este prevazut ca identitatea reala a acestora nu va putea fi dezvaluita, aceasta facand parte din secretul profesional.