Extinderea fenomenului de creare a statelor

Extinderea fenomenului de creare a statelor

Extinderea fenomenului de creare a statelor poate fi o consecinta a unirii, absorbtiei sau din punct de vedere istoric, a anexarii. Ar putea fi de asemenea rezultatul ciopartirii (dezmembrarii) unui stat existent. In general, precautia trebuie manifestata inainte ca dizolvarea unui stat sa fie acceptata la nivel international. Disparitia, ca si existenta unui stat este o stare de fapt legal conditionata in dreptul international iar aportul consecintelor legale particulare la situatiile de fapt particulare si aprecierea acestora vor avea loc intr-un anumit cadru legal.

In timp ce disparitia guvernelor nu este nimic neobisnuit, este destul de rar ca statele sa dispara. Aceasta nu se va intampla in dreptul international ca rezultat al folosirii ilegale a fortei, precum in criza din Kuveit din august 1990 iar raspunsul consecvent al Natiunilor Unite demonstreaza clar ca nu este o consecinta a schimbarilor politice interne intr-un stat, dar ar putea avea loc printr-un acord in aceasta privinta.

In 1991, procesul dezintegrarii Uniunii Sovietice, a adunat forte precum statele baltice care si-au reafirmat independenta, iar celelalte republici ale URSS si-au facut cunoscute intentia de a deveni suverane. In decembrie,1991, Comunitatea Statelor Independente a fost proclamata si a fost mentionat in Declaratia "Alma Ata" ca odata cu infiintarea acestei comunitati Uniunea Republicilor Socialiste inceteaza sa existe. Statele membre ale acestei comunitati au convenit sa sustina Rusia ca membru, succesor al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste in cadrul Natiunilor Unite, inclusiv ca membru permanent al Consiliului Securitatii si al altor organizatii internationale. A fost unanim acceptat faptul ca Rusia reprezinta o continuare a URSS cu toate modificarile firesti, luand in consideratie independenta fostelor Republici ale Uniunii Sovietice. Este totusi un caz de dezmembrare constand in transformarea unui stat existent.

Prin contrast, nu toate partile importante au acceptat dizolvarea fostei Republici Socialiste Federale Iugoslavia in 1991, 2 au rezultat din dizolvarea acelui stat. Republica Federala Iugoslavia alcatuita din fostele republici Serbia si Muntenegru a fost privita ca si o continuare a fostului stat cu frontierele reduse, in timp ce alte foste republici au sustinut ca Republica Federala Iugoslavia succesoarea fostei Iugoslavii, avand aceeasi baza precum fostele republici Croatia, Slovenia, Bosnia si Hertegovina. Problema a fost discutata de Comisia Arbitrara Iugoslava. La aceasta concluzie s-a ajuns si prin faptul ca Slovenia, Croatia, Bosnia si Hertegovina fusesera recunoscute ca noi state, republicile Serbia si Muntenegru adoptasera o noua constitutie pentru Republica Federala Iugoslavia, iar rezolutiile Natiunilor Unite adoptate faceau referire la fosta Republica Socialista Federala Iugoslavia. Comisia a aratat ca existenta statelor federale a fost serios compromisa cand majoritatea entitatilor constituente au devenit state suverane pentru ca autoritatea federala nu mai putea fi in mod eficient exercitata. La 1 noiembrie 2000, Iugoslavia a fost admisa in Natiunile Unite ca un nou membru, conform cererii trimise Consiliului Securitatii in 27 octombrie 2000.