Independenta puterii judecatoresti fata de puterea legiuitoare si de puterea executiva

Independenta puterii judecatoresti fata de puterea legiuitoare si de puterea executiva

Independenta puterii judecatoresti fata de celelalte puteri ale statului nu este consacrata expres in Constitutia Romanei dar art.124 alin.3 prevede independenta judecatorilor si faptul ca acestia se supun numai legii. Este de principiul ca dispozitiile constitutionale vizeaza atat instantele judecatoresti in ansamblu cat si fiecarea judecator in parte. Aceasta rezulta si din art.133 din Constitutie, care defineste Consiliul Superior al Magistraturii drept garantul independentei justitiei. Acestea se completeaza cu dispozitiile cuprinse in Legea nr.304/2004 privind organizarea judecatoreasca si in Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Independenta justitiei este consacrata in documente internationale[1] precum Declaratia Universala a Drepturilor Omunului, Conventia O.N.U. cu privire la drepturile civile si politice, Conventia Europeana a Drepturilor Omului sau principiile fundamentale referitoare la independenta magistarturii, adoptate la Milano in anul 1985 .

Inainte de a analiza modul in care se realizeaza efectiv independenta justitiei consacrata la nivel national si international, se impun doua precizari asupra notiunilor de independenta si putere.

In doctrina s-a aratat ca in realitate nu se poate vorbi de o putere judecatoreasca ci mai curand despre o autoritate judecatoreasca. Acesta teorie si are ratiunea in teza potrivit careia intr-un stat democratic legitimitatea unei puteri nu poate emana decat de la electorat, ceea ce nu este cazul judecatorilor. Problema este de natura mai mult terminologica deoarece chiar si in aceasta opinie se afirma ca autoritatea judiciara este protejata de Constitutie si ca ea este exercitata de judecatori, care in activitatea lor se bucura de independenta. Se foloseste si notiunea de autonomie a instantelor judecatoreasti in locul celei de independenta. Cu toate ca argumentele aduse in sensul utilizarii termenului de autonomie nu conduc la teze diferite, voi utiliza notiunea de independenta a instantelor judecatoresti. Insistenta in utilizarea acestui termen isi are resortul in dispozitiile constitutionale care vorbesc despre independenta atunci cand se refera la judecatori dar si atunci cand se refera la justitie.

Independenta este analizata in general sub doua aspecte functionala si personala.

Independenta functionala se raporteaza la relatiile dintre instantele judecatoresti si celelalte autoritati ale statului si presupune ca organele care judeca sa nu apartina nici executivului si nici legislativului. De asemenea, independenta functionala presupune ca instantele judecatoresti sa nu fie supuse unor ingerinte din partea puterii legislative, executive, puterilor nestatale sau justitiabililor.

Din punctul de vedere al reglementarilor aplicabile sistemului nostru judiciar apreciez ca acesta satisface cerinta independentei functionale a justitiei, in sensul indicat anterior. Asa cum voi arata in capitolul destinat functionarii instantelor, controlul exercitat de catre conducatorul instante nu este de natura sa afecteze independenta judecatorului deoarece el vizeaza numai aspecte administrative precum conduita judecatorului, prezenta la program, respectarea indatoririlor prevazute in regulamentul de functionare a instantelor etc. Acest control nu se poate extinde asupra activitatii de judecata a magistratului. Legalitatea si temeinicia hotararilor poate fi verificata numai de catre o alta instanta de judecata prin exercitarea cailor de atac prevazute de legea in vigoare la data pronuntarii hotararii.

Identific o singura problema care sub aspect functional poate afecta in mod indirect independenta justitiei: starea actuala de dependenta financiara in care puterea judecatoreasca se afla fata de puterea legiuitoare si cea executiva. Asa cum deja am aratat, in stadiul actual al legislatiei romane, puterea judecatoreasca depinde de sursele financiare stabilite si gestionate de celelalte doua puteri, deoarece Parlamentul Romaniei este cel care stabileste bugetul anual al statului, fixand sumele ce vor fi distribuite catre instantele judecatoresti si parchete iar executivul, prin Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti realizeaza gestionarea bugetului repartizat curtilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate si al judecatoriilor, ministrul justitiei avand calitatea de ordonator principal de credite. Aceasta stare de lucruri a condus deja la un conflict aproape fara precedent intre puteri, care afecteaza in primul rand pe justitiabili[3]. Problema asigurarii si garantarii independentei justitiei prin asigurarea autonomiei financiare a instantelor nu este una de ordin national sau regional ci o chestiune ce preocupa intreaga comunitate internationala deoarece s-a sesizat ca sub acest aspect pot interveni dezechilibre intre puterile statului. Tendinta generala de a asigura statul de drept, ceea ce este posibil numai cu o justitie independenta, precum si principiul preeminentei dreptului au condus la o preocupare sporita pe plan international in legatura cu finantarea justitiei. Documente internationale adoptate de Organizatia Natiunilor Unite ( O.N.U. ) au prevazut obligatia statelor membre de a furniza resursele necesare pentru ca magistratura sa se poata achita in mod normal de functiile sale[4].

Una dintre masurile care ar trebui luate este aceea ca sumele obtinute din incasarea taxelor judiciare de timbru[5] si timbrul judiciar, o parte semnificativa din taxele percepute pentru operatiunile de publicitate imobiliara si din cele percepute in cadrul activitatii Registrului Comertului, precum si cele din impozitele aferente onorariilor avocatilor, notarilor si executorilor judecatoresti sa fie folosite exclusiv pentru justitie fara a se topi in masa bugetara.