In dreptul roman, liberarea conditionata a fost introdusa prin legea de organizare a inchisorilor din 1874, insa numai pentru monori, cu caracter de generalitate fiind introdusa abia prin legea penitenciarelor din 1929.
Codul Penal de la 1936 prevedea liberarea conditionata ca ultima etapa a regimului progresiv al executarii pedepsei inchisorii. Institutia a fost in vigoare pana in 1950, cand a fost inlocuita cu liberarea inainte de termen, care consta in punerea in libertate neconditionata inainte de termen, a condamnatului, pe baza muncii prestate si cu conditia bunei conduite in timpul executarii pedepsei. Ea a fost mai amplu reglementata prin Decretul nr. 720/ 1956 si a ramas in vigoare pana la 1 ianuarie 1969, cand a fost abrogat si a fost reintrodusa prin punerea in vigoare a noului cod penal, institutia liberarii conditionate. S-a considerat ca liberarea conditionata este preferabila liberarii inainte de termen.
Prin Legea nr. 140/ 1996, institutia liberarii conditionate a fost modificata in sensul maririi fractiunilor de pedeapsa pe care condamnatul trebuie sa le execute pentru a obtine liberarea conditionata.
NOTIUNE
Scopul executarii pedepsei, potrivit legii penale (art. 52, alin. 2, Cod penal), este formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.
In anumite cazuri, functia reeducativa a pedepsei se poate realiza inainte de executarea ei integrala, prin privare de libertate si, ca atare, condamnatii respectivi pot fi liberati conditionat, daca sunt intrunite anumite conditii legale. Aceasta posibilitate constituie un stimulent important pentru reeducarea lor (art. 59-61 Cod penal si art. 25-28 Legea nr. 23/1969).
Liberarea conditionata este o institutie de drept penal material (substantial) complementara regimului executarii pedepsei inchisorii la un loc de detinere, pe care o pot dispune instantele de judecata cu privire la orice condamnat. Ea este deci o forma de inlaturare conditionata a continuarii executarii pedepsei, deoarece conditiile trebuie indeplinite atat inainte de a fi acordata, cat si pentru a deveni definitiva.
Ea este un mijloc de individualizare administrativa a executarii pedepsei inchisorii la locul de detinere.
"Liberarea conditionata" are avantajul ca se efectueaza in faza de executare a pedepsei inchisorii, cand condamnatul este sub observatia administratiei penitenciarului, care il poate cunoaste mai bine si mai profund, dupa conduita lui, dupa munca si dupa unele semne reale de indreptare.
Pentru acordarea liberarii conditionate, nu se tine seama de gravitatea infractiunii pentru care persoana a fost condamnata, de durata pedepsei inchisorii si nici daca aceasta a fost pronuntata cu ocazia condamnarii sau in urma comutarii detentiunii pe viata, nefiind conditii cerute de lege.
Dupa parerea d-nului I. Fondor, institutia liberarii conditionate se refera la o anumita categorie de condamnati si anume la condamnati care, dupa executarea unei parti din pedeapsa, dau dovada de buna conduita, fiind discutabil daca mai apare utila executare in continuare, in penitenciar, a pedepsei inchisorii pana la expirarea duratei acesteia. Pentru acesti condamnati, s-a gasit solutia liberarii inainte de expirarea termenului pedepsei, nemaifiind necesara executarea integrala a pedepsei in penitenciar. Pentru aceasta este necesar ca ei sa indeplineasca conditiile privind executarea unei parti din pedeapsa si sa dea dovezi de indreptare; daca sunt realizate aceste conditii, condamnatii sunt liberati sub conditia unei bune purtari, (adica necomiterea de infractiuni pana la expirarea termenului de executare), si dupa obtinerea liberarii, urmand ca, in caz contrar, sa fie readusi in penitenciar pentru executarea restului de pedeapsa. In acest mod este reglementata institutia liberarii conditionate.
Liberarea se acorda, in mod facultativ, daca sunt indeplinite si constatate de catre instanta conditiile legale, fara ca ea sa constituie un drept al condamnatului.
A) Conditiile cerute de lege pentru a se putea acorda liberarea conditionata in cazul infractiunilor savarsite cu intentie
1. Sa se execute de catre condamnat o parte din pedeapsa, considerata ca necesara pentru a se putea aprecia ca s-a indreptat. Partea executata depinde de durata pedepsei inchisorii care se executa fie ca este cea pronuntata de instanta, fie ca ea a fost redusa in urma gratierii sau a unei legi mai blande (art. 14 si 15 Cod penal), sau ca din ea s-a scazut retinerea ori arestarea preventiva (art. 88-89 Cod penal). Aceasta nu insemna ca liberarea conditionata s-ar putea obtine chiar in cursul arestarii preventive, inainte ca hotararea de condamnare sa fi ramas definitiva.
Se va lua in considerare si timpul cat condamnatul a executat o perioada din pedeapsa la locul de munca, daca ea a fost revocata si se continua executarea la un loc de detinere. Durata celor doua forme de executare se cumuleaza, deoarece reprezinta o executare efectiva (art. 86 Cod penal). Potrivit art. 59, alin. 1 , partea din pedeapsa ce trebuie executata variaza in functie de cuantumul pedepselor aplicate si de natura infractiunii savarsite . Ca regula generala, in conformitate cu dispozitia din articolul citat , partea de pedeapsa ce trebuie executata este mai mica in cazul pedepsei pana la zece ani si este mai mare in cazul pedepsei peste zece ani . Mai exact , in cazul unei pedepse pina la zece ani , condamnatul trebuie sa execute cel putin doua treimi , iar in cazul unei pedepse peste zece ani, condamnatul trebuie sa execute cel putin trei patrimi .
In cazul comiterii unei infractiuni ,in timpul executarii pedepsei se aplica dispozitiile articolului 39, alin. 2, Cod penal, daca sunt indeplinite conditiile recidivei, sau cele ale articolului 40, Cod penal ( pluritatea intermediara).
Astfel , fiind intrunite aceste conditii , instanta a dat o hotarare nelegata cind a respins propunerea de liberare conditionata , motivand ca fractiunea de pedeapsa executata - conform articolului 59 , alineat 1, Cod penal - este insuficienta pentru reeducarea celui condamnat, in raport cu "natura infractiunii" , deoarece un asemenea criteriu nu este cerut de lege. S-a sustinut si punctul de vedere contar.
