Procedura probatiunii - Sarcina probei, administrarea probelor si aprecierea lor

Procedura probatiunii - Sarcina probei, administrarea probelor si aprecierea lor

1.Sarcina probatiunii

Prin sarcina probatiunii se intelege obligatia procesuala ce revine unui participant la procesul penal de a dovedi imprejurarile de fapt ce formeaza obiectul probatiunii.

Organele judiciare au obligatia, potrivit principiului rolului activ  de a administra din oficiu toate probele necesare pentru lamurirea imprejurarilor cauzei, fara deosebire dupa cum acestea sunt in defavoarea sau in favoarea invinuitului sau inculpatului si independent de atitudinea partilor.

Invinuitul si inculpatul se bucura in cursul procesului penal de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia. In lipsa probelor din care sa rezulte in mod cert vinovatia sa, inculpatul este aparat de pedeapsa intrucat orice indoiala ii profita inculpatului si ca urmare, prezumtia nu a fost rasturnata.

2.Administrarea probelor

consta in deducerea in fata organului judiciar a faptelor si imprejurarilor faptice care configureaza orice proba, in asa fel incat sa se formeze o reprezentare exacta a celor petrecute. Deducerea probelor in fata organelor judiciare se realizeaza prin intermediul mijloacelor de proba.

Administrarea probelor in procesul penal este guvernata de principiul libertatii.Principiul libertatii probelor cunoaste insa si unele limitari, administrarea anumitor probe fiind inadmisibila in unele cazuri potrivit legii, preceptelor morale ori cunostintelor stiintifice.

Procedura de administrare a probelor prezinta unele particularitati in raport de faza procesuala in care se gaseste procesul penal. In faza de urmarire penala, procedura probatiunii presupune intai descoperirea si strangerea probelor necesare pentru aflarea adevarului si apoi administrarea lor, de regula, fara participarea partilor la aceste activitati. In faza de judecata, se administreaza din nou probele stranse in cursul urmaririi penale in prezenta partilor, a aparatorilor lor si a procurorului si se pot administra si probe noi la cererea partilor ori a procurorului sau din oficiu atunci cand din piesele dosarului rezulta necesitatea lor.

Probele sunt administrate de organele judiciare care instrumenteaza cauza.

In acest fel, se procedeaza la efectuarea actului procedural prin comisie rogatorie sau prin delegare.Comisia rogatorie este actul procedural prin care un organ judiciar, avand competenta potrivit legii, cere unui alt organ judiciar, de aceeasi categorie si de grad egal, sa efectueze un act procedural necesar cauzei pe care o instrumenteaza, deoarece el se afla in imposibilitatea de a-l face. Asadar, prin comisie rogatorie se face o transmitere a dreptului de a efectua un act procedural unui alt organ judiciar cu aceeasi competenta functionala, dar cu o alta circumscriptie teritoriala.Delegarea consta in transmiterea dreptului de a efectua un act procedural unui alt organ judiciar ierarhic inferior, chiar daca nu este corespunzator ca functie procesuala.La delegare, asadar, se transmite dreptul de a efectua un act procedural unui organ competent ca raza teritoriala, dar necompetent functional sa efectueze in cauza urmarirea sau judecata.

3. Aprecierea probelor

Aprecierea probelor reprezinta operatia finala a activitatii de probatiune. In cadrul acesteia, organele judiciare determina masura in care probele le formeaza increderea ca sunt in conformitate cu adevarul, in sensul ca faptele la care se refera au avut loc sau nu in realitatea obiectiva.

In materia aprecierii probelor opereaza principiul liberei aprecieri a probelor consacrat de dispozitiile art.63 al.2 care prevede ca probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Libera apreciere a probelor si egalitatea valorii probante a acestora obliga organele judiciare sa aprecieze fiecare proba in parte nu in raport de anumite elemente prestabilite, ci in raport de increderea pe care le-o produce ca este veridica.

Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului. Pentru a afla adevarul si a face o corecta aplicare a legii penale, organele judiciare au obligatia de a aprecia complet si just probele administrate. Ca urmare, nu trebuie omisa  la apreciere nici o proba si aprecierea fiecarei probe trebuie astfel efectuata incat concluzia rezultata sa corespunda adevarului.

Aprecierea completa si justa a probelor trebuie sa se intemeieze pe o analiza minutioasa a materialului probator si apoi pe o sinteza a evaluarilor facute. Analiza probelor presupune examinarea fiecarui element probatoriu in parte, pentru a se inlatura tot ce nu are legatura cu cauza, tot ce este vag si nesigur. In cadrul operatiei de sinteza, probele sunt examinate in ansamblul lor, confirmandu-se unele pe altele si ducand la o concluzie univoca. Aceasta concluzie se va reflecta in solutia data cauzei, solutie ce va trebui sa fie motivata astfel incat rationamentele ce au stat la baza aprecierii probelor sa poata fi supuse controlului judiciar.