Raspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de prepusul sau

RASPUNDEREA COMITENTULUI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE PREPUSUL SAU

1. CONSIDERATII INTRODUCTIVE

1) Reglementare. Raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor este o raspundere indirecta expres prevazuta de art. 1000 alin.3 Cod civil. Spre deosebire de raspunderea parintilor si aceea a institutorilor si artizanilor, reglementate de art. 1000 Cod civil, in situatia comitentilor, legea nu mai prevede posibilitatea inlaturarii raspunderii prin proba contrara, de unde se deduce caracterul obiectiv al acestei raspunderi.

2) Conditiile de drept comun, prevazute de art. 998-999 Cod civil, necesare pentru angajarea raspunderii comitentului:

prejudiciul,

- fapta ilicita a prepusului,

- raportul de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita a prepusului, si

- culpa prepusului - in legatura cu caracterul obligatoriu al acestui element, nu exista unanimitate de pareri. Majoritatea autorilor considera ca este necesara si proba culpei prepusului, dar in literatura de specialitate recenta, sustinuta si de jurisprudenta, solutia este in sensul omiterii culpei ca si conditie obligatorie pentru angajarea raspunderii prepusului in cazurile in care prejudiciul este cauzat de catre prepus prin intermediul unui lucru aflat in paza juridica a comitentului. (intr-o astfel de situatie, victima are posibilitatea de a opta intre raspunderea pentru lucruri prevazuta de art. 1000 alin. 1 Cod civil si raspunderea comitentului pentru fapta prepusului prevazuta de art. 1000 alin. 3 Cod civil)

2. CONDITIILE SPECIALE ALE RASPUNDERII COMITENTULUI PENTRU PREJUDICIUL CAUZAT PRIN FAPTA PREPUSULUI SAU

Pentru angajarea raspunderii comitentului, pe langa conditiile generale mentionate mai sus, este necesara si proba a doua elemente suplimentare: a. existenta raportului de prepusenie si b. comiterea faptei ilicite in cadrul functiilor incredintate de comitent prepusului.

a. Raportul de prepusenie presupune un raport de subordonare voluntara intre prepus si comitent, cel din urma avand dreptul de a da dispozitii obligatorii si de a dirija activitatea primului. Raportul de prepusenie are urmatoarele elemente constitutive:

- acordul de vointe expres sau tacit intre comitent si prepus;

- indeplinirea unor functii sau activitati de catre prepus in contul comitentului;

- acceptarea de catre prepus a pozitiei sale de subordonare fata de comitent.

Izvorul raportului de prepusenie este cel mai frecvent contractul de munca, dar poate fi si un contract de prestari de servicii, daca sunt indeplinite conditiile mentionate mai sus; in mod exceptional, raporturi de prepusenie pot rezulta si din alte contracte civile: mandat, inchiriere, arenda, antrepriza etc., cu conditia ca mandatarul, arendasul, locatarul, antreprenorul sa renunte la independenta pe care i-o confera contractul civil si sa accepte subordonarea totala a activitatii sale fata de mandant, proprietar, client. In caz contrar, in asemenea contracte nu se naste un raport de prepusenie.

Chestiunea raportului de prepusenie a fost pusa in discutie si in legatura cu cadrele medicale si unitatile in care se asigura asistenta medicala. In opinia majoritara din literatura de specialitate, se considera ca medicii nu au calitatea de prepus fata de unitatea sanitara decat in ceea ce priveste anumite obligatii de serviciu susceptibile de control din partea comitentului si nicidecum in privinta atributiilor lor de specilitate. In literatura de data mai recenta, sustinuta si de jurisprudenta, acest punct de vedere este criticat, considerandu-se ca medicul are calitatea de prepus fata de unitatea santara in care isi desfasoara activitatea (in cadrul unei practici private raspunderea medicilor pentru prejudiciile cauzate este de natura contractuala). In ce priveste celelalte cadre medicale decat medicul, existenta raportului lor de prepusenie, rezultata din contractul de munca, este indiscutabila, intrucat activitatea lor nu beneficiaza de privilegiul independentei specific activitatii medicului.

Problema raportului de prepusenie a fost pusa in discutie si in legatura cu situatia militarului in termen (in cazul serviciului militar obligatoriu), raportat la unitatea militara. In literatura de specialitate se considera, de regula, ca militarul in termen nu are calitatea de prepus al unitatii militare deoarece indeplinirea stagiului militar nu genereaza o subordonare intemeiata pe acordul partilor, ci o subordonare fortata care a rezultat din obligatia de indeplinire a stagiului militar. Cu toate acestea, instantele de judecata au aplicat extensiv prevederile art. 1000 alin. 3 Cod civil, considerand ca exista un raport de prepusenie si in cazul militarilor in termen. Mai mult, acelasi punct de vedere este sustinut si de literatura de specialitate de data recenta.

b. Savarsirea faptei prejudiciabile de catre prepus in cadrul functiilor incredintate de catre comitent. Pentru a fi antrenata raspunderea comitentului, prepusul trebuie sa actioneze, atunci cand savarseste fapta ilicita si prejudiciabila, in interesul comitentului, in limitele functiilor ce i-au fost incredintate. Cu toate acestea, jurisprudenta apreciaza extensiv ideea de functii incredintate, anagajand raspunderea comitentului si in situatiile in care prepusul actioneaza cu depasirea functiilor sau deviind de la acestea, astfel incat raspunderea comitentului este angajata si in acele situatii in care fapta ilicita si prejudiciabila a prepusului este in stransa legatura cu atributiile sau functiile incredintate de catre comitent, chiar daca prepusul a incalcat ordinele sau regulile impuse de comitent.

3. FUNDAMENTAREA RASPUNDERII COMITENTILOR

1) Teorii subiective (bazate pe ideea de culpa):

a. teoria prezumtiei legale de culpa in alegerea prepusului (culpa in eligendo) sau in supravegherea prepusului (culpa in vigilando). Initial, aceasta prezumtie a fost considerata relativa, apoi absoluta, observandu-se ca art. 1000 alin. 5 nu permite exonerarea de raspundere prin proba contrara;

b. teoria considerarii culpei prepusului ca fiind culpa comitentului - se bazeaza pe ideea ca, fata de terti, culpa dovedita a prepusului se transpune de la prepus la comitent, astfel incat culpa prepusului devine culpa comitentului;

c. teoria reprezentarii se intemeiaza pe ideea ca prepusul actioneaza in cadrul functiei incredintate in calitate de reprezentant legal al comitentului si gratie reprezentarii culpa prepusului devine culpa comitentului.

2) Teorii obiective

a. teoria riscului, este axata pe ideea ca toti cei care au beneficiul unei activitati desfasurate de altii, trebuie sa suporte si riscul consecintelor pagubitoare ale acelei activitati (ubi emolumentum ibi onus) sau pe ideea ca acolo unde exista autoritatea de control si dirijare a unei anumite activitati se afla si riscul repararii prejudiciului cauzat prin acea activitate (teoria riscului de activitate);

b. teoria garantiei, conform careia comitentul trebuie considerat ca fiind garantul intereselor victimei, oferindu-i posibilitatea concreta de a obtine repararea prompta si integrala a prejudiciului suferit si punand-o la adapost de pericolul unei eventuale insolvabilitati a prepusului.

4. EFECTELE RASPUNDERII COMITENTULUI

1) Obligatia comitentului de a repara prejudiciul cauzat victimei de catre prepus

Victima faptei ilicite poate opta intre:

- actiunea indreptata impotriva prepusului si intemeiata pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil;

-. actiunea indreptata numai impotriva comitentului, intemeiata pe dispozitiile art. 1000 alin. 3 Cod civil;

- actiunea indreptata atat impotriva comitentului cat si impotriva prepusului, invocandu-se atat temeiul art. 998-999 Cod civil cat si cel al art. 1000 alin. 3 Cod civil.

In toate cazurile in care comitentul a achitat despagubirile victimei, va beneficia de un drept de regres fata de prepus, deoarece obligatia lor nu este supusa solidaritatii prevazute de art. 1003 Cod civil, ci este o obligatie in solidum.

2) Dreptul de regres al comitentului impotriva prepusului. Temeiul legal al dreptului de regres al comitentului fata de prepus rezida in dispozitiile art. 1108 alin. 1 pct. 3 Cod civil, dupa care subrogatia se produce de drept in favoarea celui obligat pentru altii a face plata. Dincolo de temeiul tehnic conferit de acest text legal raporturilor nascute din obligatiile in solidum, regresul este fundamentat numai in cazul in care in persoana prepusului sunt intrunite conditiile raspunderii pentru fapta proprie prevazute de art. 998-999 Cod civil. Actiunea in regres este o actiune personala, in realizare, prescriptibila.

3) Corelatia dintre raspunderea comitentului pentru prepus si raspunderea parintilor pentru copiii lor minori. O asemenea ipoteza se poate regasi in situatia in care prepusul este minor si savarseste o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in cadrul raportului de prepusenie, cu prilejul exercitarii functiei ce i-a fost incredintata de comitent. Se considera ca raspunderea parintilor este exclusa in acest caz, regula de la care exista o singura exceptie: aceea in care parintele responsabil are si calitatea de comitent.