Reactiile copiilor la separarea parintilor

Reactiile copiilor la separarea parintilor

Este universal cunoscut faptul ca in fata divortului copiii reactioneaza diferit, de obicei le este foarte greu, iar ranile sunt mult mai profunde decat ale celor doi parteneri care se despart. Fiecare copil este unic, are propria sa personalitate, evolutie si ritm de dezvoltare. Parintii subestimeaza perceptivitatea de care dau dovada copii atunci cand vorbesc despre ei , in loc sa vorbeasca cu ei, fara a le da astfel informatiile si asigurarile de care au nevoie in legatura cu deciziile care ii privesc.Vorbeam in capitolele anterioare despre intrebarile pe care si si le pun copiii in haosul separarii parintilor ( eu a cui sunt ?eu cui apartin ?) ; sunt intrebarii pe care copii si le pun si la care asteapta raspunsuri clare din care sa releveze ca apartine ambilor parintii si ca nu va ramane fara tata sau mama. Ei pot intelege trairile emotionale ale parintilor in divort ; dar cum se pot implica niste copii in probleme de adulti far aca ei sa aiba unitatea de baza a vieti ? Niciodata un parinte care suporta consecintele separarii ( situatia financiara, locuinta) nu va avea timpul si rabdarea necesara sa raspunda si la intrebarile presante ale copilului si sa se ocupe de plata facturilor si chiriei. Aproape toti copii vor ca parintii lor sa stea impreuna, iar daca aceasta este imposibil , atunci de regula vor sa stie ca niciunul dintre parinti nu i-a abandonat si nu are intentia de a face. Copiii insisi subliniaza ca au nevoie de informatie si explicatie cu privire la schimbarile din viata lor, de dreptul de afi ascultati, de a se discuta cu ei, ca si de dreptul de a nu fi responsabili de deciziile dureroase. Lisa Parkinson vorbeste in ''Separare, divort, si familie '' despre sanatatea psihologica a copiilor si rezultatea acestora la invatatura, si anume ca acestea din urma sunt mai importante decat saracia si conditiile proaste de locuit, putand fi sustinute de stapanirea conflictului emotional si restructurarea relatiilor familiale.

Cele mai multe dintre cercetarile referitoare la consecintele divortului asupra copiillor au luat grupuri de copii din camine « ''intacte'' si ''destramate'  si au cautat diferente statistice intre cele doua. Nu trebuie sa ne surprinda prea mult ca rezultatele acestor studii nu au fost concludente deoarece exista tot atat de multa variatie in interiorul celor doua grupuri ca si intre ele. Comparatile pot fi inselatoare din mai multe motive : despartirea poate avea loc cu mult timp inaintea divortului, iar copiii, reactioneaza mult mai acut la despartire decat la divortul insusi. Mai mult despartirea poate avea loc in multe feluri diferite, ie printr-o criza brusca, fie ca parte a unui indelungat proces de plecari si reveniri, asa incat momentul in care sunt masurate reactiile copiilor trebuie sa fie corelat cu scala de timp a separarii sau divortului. O separare permanenta intre parintii poate avea loc in momente diferite ale dezvoltarii fizice si emotionale acopiilor, iar aceste diferente de dezvoltare, combinate cu diferentele de temperament fac improbabil ca acestia sa fie afectati de separarea parintilor i acelasi fel. Copii sunt afectati nu mult de ideea despartiri , ci de relatiile pe care le au parintilor. Daca trecem in revista toate neintelegerile care exista intre membri cuplului inainte despartire, observam ca acestia sunt afectati de certuri, scandaluri, injurii, lipsa de acasa a unuia dintre parinti. Se poate spune ca divortul nu ar fi luat asa drastic de catre copii daca parinti ar pastra acea relatie cordiala atat inainte cat si dupa separarea in fapt.

In cazul unui divort, copiii de varsta prescolara pot reactiona devenind foarte dependenti de parinte sau tematori cu privire la momentele separarii.