Problema tipologiei dreptului in conditiile actuale capata o importanta deosebit de mare. In sec. XX numarul sistemelor juridice a crescut aproape de 3 ori si acum atinge cifra de 200.
In acest context, este vorba, bineinteles, nu numai despre caracterisicile numerice si despre varietatea considerabila a sistemelor juridice nationale, ci si despre neuniformitatea dezvoltarii sociale si istorice, care determina jonctiunea intr-o sectiune sincronica a celor mai diferite stadii de dezvoltare a dreptului. De aceea tipologia juridica este o premisa necesara a analizei diferentiate, multilaterale a hartii juridice a lumii. In plan filozofic ea demonstreaza unitatea comunului - tipului de drept istoric, specificului - familiei de drep, si a unicitatii - sistemului juridic national concret. Analiza respectiva este mai ales necesara statelor care nu au traditii vechi, stabile in conditiile legiferarii, care intreprind primii pasi in crearea cadrului normativ national; deoarece in baza acestea este posibil de a determina trasaturile specifice ale fiecarei familii de drept, si pe baza realitatii din tarile respective de a determina propria cale in aceasta directie.
Scopul prezentei lucrari rezida in studierea literaturii de specialitate in domeniul propus pentru investigatie, a opiniilor doctrinare in materie si ca rezultat formularea anumitor concluzii referitoare la tipologia dreptului.
Pentru realizarea scopului propus lucrarea de fata a fost structurata in trei capitole, in care, intr-o ordine logica si consecutiva m-am straduit sa reflect toate aspectele tematicii abordate, in vederea carui fapt am analizat nu numai parerile autorilor autohtoni, ci si romani si rusi.
1. Consideratii generale privint tipologia dreptului
Dupa parerea unor autori , obiectul fundamental al tipologiei juridice este categoria de "sistem juridic", strins legata de asa notiuni conceptuale initiale ca "harta juridica a lumii", "tipul de drept istoric", "familia sistemelor juridice", "sistem juridic national". Intr-un sens restrins sub sistem juridic se subintelege dreptul unui stat concret, indicat terminologic prin "sistem national". In acest caz notiunea de "sistem juridic" nu este sinonimul notiunii "sistem de drept", deoarece aceasta din urma este o notiune institutiva ce dezvaluie legaturile reciproce, raportul si structura ramurilor dreptului, fapt ce este determinat de factori de ordin obiectivi si subiectivi.
Notiunea de "sistem juridic", considera aceiasi autori, este mai larga decit cea de "sistem de drept". Pe linga structura institutiva de drept ( sistem de drept ) ea mai cuprinde si un sir de componente ale vietii juridice a societatii, analiza carora permite evidentierea acelor parti si aspecte ale dezvoltarii juridice, care nu pot fi elucidate doar prin analiza structurii institutive.
Notiunea de "sistem juridic" folosita in al doilea sens este foarte legata de dreptul comparat. Aici terminologia este destul de diversa: de la termenul "familia sistemelor juridice", "cercuri juridice" la "comunitate structurala"; cel mai restrins fiind termenul "familie juridica".
Categoria "familie juridica" serveste pentru desemnarea unitatii relative a sistemelor juridice nationale, care au principii juridice asemanatoare si reflecta acele particularitati ale sistemelor indicate, care sint conditionate de asemanarea dezvoltarii lor istorice concrete: structuri, izvoarelor, institutiilor si ramurilor principale, culturii juridice, traditiilor etc. Ea este auxiliara in raport cu notiunea " tipul de drept istoric", reflectind mai intii de toate independenta relativa a formei juridice, particularitatile continutului tehnico-juridic al dreptului.
Asa dar, o familie juridica este o totalitate de sisteme juridice nationale in cadrul unui tip de drept, asociate prin comunitatea formarii istorice, structurii izvoarelor, principalelor ramuri si institutii juridice, aplicarii dreptului, aparatului de notiuni si categorii ale stiintei juridice.
In sens larg categoria "sistem juridic" este intrebuintata ca identica cu o notiune de "tipul de drept istoric", care cupride caracteristica esentiala sintetizata a sistemelor juridice ale unei formatiuni social-economice si exprima principalul si esentialul, caracteristic fiecarui sistem. Insa termenul "tipul de drept istoric" nu poate cuprinde toata diversitatea sistemelor juridice contemporane.
Avind in vedere toate sistemele juridice nationale de pe glob, in literatura juridica sint intrebuintati termenii: "harta juridica a lumii", "geografia juridica a lumii", "comunitatea sistemelor juridice".
Se mai distinge si tipologia globala, bazata pe criterii social-economice si clasificarea in cadrul tipologiei globale, bazata pe criterii juridice. In cadrul tipologiei globale este stabilita apartenenta sistemelor juridice actuale la un anumit tip istoric de drept. Criteriul folosit la structura ei este formatiunea social-economica. Tipologia globala a sistemelor juridice actuale fixeaza principalul, fara care nu poate fi tipul istoric de drept. Ea caracterizeaza sistemele juridice ca componente ale unei formatiuni social-economice anumite, prezentindu-se sub diferite forme si manifestari.
Problema tipologiei juridice nu se epuizeaza prin raportul comunului si specificului. Mai exista si un alt nivel - intermediar - fara care nu se poate fi studiat un sistem juridic actual. El presupune folosirea categoriei filozofice de "specific" ca exprimare a legaturii dialectice reciproce dintre comun si unic in studierea sistemelor juridice actuale. In acest caz este vorba de o tripla legatura: tipul istoric de drept - rezultatul tipologiei globale ( familia juridica ) - rezultatul clasificarii si sistemul juridic concret.
In fiecare sistem juridic nationa apar, in primul rind, trasaturi determinate de legitatile generale ale dreptului, adica semne caracteristice tuturor sistemelor
juridice, dreptului in general, in al doilea rind, trasaturi ce se unesc doar cu unele din ele in cadrul unui tip istoric de drept, in al doilea rind, trasaturi ce se unesc in cadrul familiei juridice si grupului juridic, si, in sfirsit, in al patrulea rind, trasaturi caracteristice numai sistemului juridic national dat.
In cadrul tipologiei juridice este posibila si necesara o clasificare, care ar lua in consideratie particularitatile concret-istorice, tehnico-juridice si altele ale diferitor sisteme juridice.
Clasificarea sistemelor juridice contemporane trebuie abordata ca un sistem complex a familiilor juridice. Problema structurii marilor sisteme de drept s-a pus abia dupa primul razboi mondial si aceasta se datoreaza scolii comparatiste initiate de englezul Gutteridge si continuata de elevii lui, francezul David Rene si englezul Hamson1.
Printre numeroasele incercari de clasificare a sistemelor de drept care folosesc diferiti factori, incepind cu unele criterii etice, rasiale, geografice, religioase si terminind cu tehnica juridica si stilul dreptului, de o popularitate deosebita se bucura cea facuta de David Rene. El critica aceste clasificari pentru ideile preconcepute ale autorilor, deoarece ele nu au un criteriu unic, ceea ce conduce la rezultate nestiintifice. Initial, profesorul francez sustinea ca exista doua sisteme principale de drept: romano-germanic si anglo-saxon.
In ultimul timp, David Rene a inaintat ideea despre o noua clasificare, conform careia in lume ar exista cinci sisteme principale de drept. Primul, cel al lumii occidentale, bazat pe principiile moralei crestine, pe principiile politice si sociale ale democratiei libere si pe o structura economica capitala. Al doilea sistem il denumeste "al lumii sovietice" diferit din cauza structurii orinduirii sociale careia i se aplica. Cel de-al treilea este sistemul islamic, al patrulea, cel hindus, iar al cincilea, sistemul chinez traditional2. El propune urmatoarele criterii de clasificare a sistemelor de drept:
- criteriul ierarhiei izvoarelor de drept dupa care distingem: dreptul statelor in care izvor principal de drept este legea - Franta, Germania, Italia etc.;
- dreptul statelor in care acest rol este jucat de jurisprudenta sau de cutuma sistemul de drept common-low englez si cel american;
- identitatea unor institutii, concepte si tehnici fundamentale.
Juristul german K. Zweigerdt, in calitate de criteriu de clasificare ia notiunea de stil juridic, care ia in consideratie cinci factori:
1. aparitia si evolutia sistemului juridic;
2. specificul gindirii juridice;
3. institutiile juridice specifice;
4. natura izvoarelor dreptului si modurile de interpretare a lor;
5. factorii ideologici.
In aceasta baza K. Zweigerdt deosebeste opt cercuri juridice: romanic, germanic, scandinavic, anglo-saxon, socialist, islamic, hindus.
Deci, tipologia juridica poate fi abordata, in principal, sub doua aspecte: al tipurilor istorice de drept si al familiilor juridice, fiecare tinind cont de criteriile mentionate mai sus.
