Aspecte introductive - procedura insolventei

Aspecte introductive - procedura insolventei

1.1. Notiune si temei legal

Raporturile juridice dintre comercianti se bazeaza pe credit, termenul "credit" avand cel putin doua sensuri:

"credit", in sensul cel mai cuprinzator, inseamna increderea pe care si‑o acorda comerciantii in relatiile contractuale.

A priori, comertul, afacerile, se fundamenteaza pe relatii de incredere intre parteneri, incredere circumscrisa in cadrul prezumtiei de "buna credinta" care domina raporturile juridice de drept civil, in general, si cele de drept comercial, in special.

"credit" inseamna insa si amanarea in timp a platii datoriei.

De regula, in dreptul comercial, contractele sunt afectate de modalitati, in principal, de termene suspensive, si, uneori chiar si de conditii suspensive ori rezolutorii. In cazul creditorului, desigur, important este termenul, ca modalitate a actului juridic.

In cadrul procedurii  reorganizarii judiciara si a falimentului, atat Legea nr. 64/1995 republicata, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 38/2002, modificata prin Legea nr. 82/2003 si prin Legea 149/2004, cat si Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei prin care s-a abrogat legea nr. 64/1995, stabilesc ca "amanarea" in timp a platii datoriei, se refera la executarea obligatiilor banesti (pecuniare)

Prestatiile banesti izvorasc, de regula din contracte (cum ar fi, de exemplu, imprumutul, cand se pune problema restituirii sumei de bani imprumutate, vanzare‑cumparare, executarea de lucrari, prestarea de servicii, cand se pune problema platii pretului sau a tarifului etc.).

Obligatiile care au ca obiect sume de bani pot izvori si din fapte juridice stricto senso, fie licite (respectiv, gestiune de afaceri si plata nedatorata, reunite pe principiul imbogatirii fara just temei) fie din delicte sau cvasidelicte.

De altfel, un comerciant poate sa aiba datorii banesti care sa izvorasca din contracte (de exemplu, contract de colaborare) sau chiar din lege (de exemplu, pentru comerciantul persoana fizica, obligatia legala de intretinere, potrivit art. 86 si art. 94 din Codul familiei).

In cazul in care patrimoniul debitorului nu are lichiditati (sume de bani) suficiente pentru acoperirea creantelor, acesta poate fi supus procedurii insolventei.

Cadrul legal actual al procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului este legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Etimologic, termenul "faliment" isi are originea in cuvantul latin "fallere", care inseamna a nu reusi, a gresi sau chiar a insela in afaceri; conceptual, falimentul este o procedura de executare silita colectiva, de care beneficiaza creditorii debitorului falit, chiar daca, procedura este pornita numai de unii dintre ei.

Revenindu‑se la conceptul de faliment existent in Codul comercial roman, legiuitorul a dorit sa sublinieze caracterul sanctionator al procedurii aplicabila acelor comercianti care au inselat buna credinta a partenerilor de afaceri si a creditorilor in general. La origine, comerciantul declarat in stare de faliment era supus unor sanctiuni cum ar fi interzicerea exercitarii dreptului de a mai fi comerciant sau interzicerea dreptului de alege ori de a fi ales, considerandu‑se ca nu mai prezinta garantiile morale necesare unui comerciant.

Evolutia reglementarilor este dovedita chiar din titlul materiei: de la "faliment" (procedura de executare silita a bunurilor comerciantului aflat in incapacitate de plata) pana la "procedura reorganizarii judiciare si a falimentului" si in prezent, la procedura insolventei.

Domeniul de aplicare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei

Comparativ cu dispozitiile anterioare existente in Legea nr. 64/1995 modificata, privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, legea actuala stabileste doua proceduri, respectiv procedura generala, aplicabila anumitor categorii de debitori aflati in stare de insolventa sau de insolventa iminenta, si procedura simplificata aplicabila debitorilor aflati in stare de insolventa si care se incadreaza intr-una dintre categoriile prevazute in art.1 alin.2.

Astfel, procedura generala care reprezinta procedura prin care un debitor care indeplineste conditiile prevazute de art.1 alin.1, fara a le indeplini simultan si pe cele prevazute in art.1 alin.2, intra mai intai, intr-o perioada de observatie, dupa care, in mod succesiv, in procedura de reorganizare judiciara si in procedura falimentului sau separat intr-una din cele doua proceduri.

Procedura generala se aplica societatilor comerciale, societatilor cooperative, organizatiilor cooperatiste, societatilor agricole, grupurilor de interes economic si oricarei alte persoane juridice de drept privat care desfasoara activitati economice.

Procedura simplificata intervine in cazul in care debitorul intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maxim 60 de zile.

Procedura simplificata se aplica: comerciantilor persoane fizice, care actioneaza individual, asociatiilor familiale, comerciantilor care fac parte din categoriile prevazute pentru procedura generala, dar care se afla in urmatoarele situatii: nu detin nici un bun in patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite; administratorul nu poate fi gasit; sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului; debitori care fac parte din categoriile pentru care se poate aplica procedura generala insa nu au prezentat documentele prevazute in art. 28, in termenul prevazut de lege; societatilor comerciale dizolvate anterior formularii cererii introductive; debitorilor care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in faliment sau care nu sunt indreptatiti sa beneficieze de procedura de reorganizare judiciara.