De exemplu: argila si ceramica, carapacea de broasca testoasa, dintii de delfin, vite, porci, tutun, lana, sare etc. In cele din urma a fost preferat aurul, datorita calitatilor lui ( inalterabil, omogenitate fizica naturala, divizibilitate fara pierdere de valoare, usor prelucrabil, avand o valoare mare intr-un volum mic, fiind relativ usor si ieftin de transportat). La inceput, aurul a circulat in calitate de bani sub forma de bucati brute, apoi de lingouri si bare de greutati egale. Principalul neajuns al acestei situatii consta in necesitatea cantaririi si verificarii puritatii aurului la fiecare act de vanzare-cumparare. Acest neajuns a fost inlaturat prin marcarea lingourilor si barelor, mai inati de catre negustori, apoi de capetenii feudale, orese si state. Astfel au aparut monedele de aur.
Pe teritoriul Romaniei, primele monede autohtone au fost drahmele din argint, batute in orasul pontic Histria in sec. V- IV i.e.n. Omenirea a folosit monede metalice cu valoare intrinseca, mai intai din aur si din argint, apoi din diferite aliaje, timp de peste 26 de secole.
Monedele de aur din epoca moderna erau perfect rotunde, echilibrate, bine reliefate, cu inscriptii clare, zimtate pe margini, emise unor legi monetare precise. Acestea au inceput sa fie batute in Europa aproximativ din sec. al XVIII- lea. In primul deceniu al secolului al XX-lea, toate statele europene aveau moneda de aur proprie. Statul stabilea prin lege numele, greutatea, titlul si capacitatea monedei de a circula si stinge obligatii. In functie de titlu si greutate se stabileau raporturi de schimb intre diferitele monede de aur.
Deoarece pentru cumparatorii de valoare mica ar fi fost necesare monede foarte mici de aur, care nu se puteau confectiona, alturi de monedele de aur au circulat si monede divizionare din argint, arama si alte metale. Aparitia monedelor divizionare din alte metale decat aurul nu inseamna decat separarea functiei banilor de valoarea lor, fapt demonstrat practic ca in calitate de bani pot functiona si alte licruri lipsite de valore, dar care sunt insemne ale valorii, astfel ca incepand cu sec al X-lea in China, respectiv sec XVI- XVII in Europa, apar si alte mijloace de schimb, respectiv bancnotele sau banii de credit.
Bancnotele au fost semne ale valorii care certificau ca posesorul lor este creditorul bancii emitente pentru suma de bani specificata pe bancnota.
