Cheltuielile bugetului comunitar

Cheltuielile bugetului comunitar

In abordarea problemei cheltuielilor bugetare trebuie sa se faca distinctie intre cheltuielile Uniunii Europene, ale caror principii si sume sunt determinate juridic prin tratate, legislatie secundara, conventii, contracte private denumite cheltuieli obligatorii, si cheltuielile pentru care autoritatea bugetara are dreptul sa decida sumele (cheltuieli facultative).

Incadrarea in categoria cheltuielilor obligatorii sau a cheltuielilor facultative genereaza dezbateri intre cele doua laturi ale autoritatii bugetare: Consiliul si Parlamentul European, dar Parlamentul are cuvantul final numai in determinarea sumei cheltuielilor facultative.

Se poate afirma ca exista un nivel dual al cheltuielilor din bugetul Uniunii Europene, astfel: platile insumate referitoare la un buget anual nu pot depasi plafonul total exprimat ca un procent din PIB-ul total al Uniunii (de obicei 1 ) si o limita superioara stabilita pentru fiecare categorie de cheltuieli in parte.

Actuala "perspectiva financiara" acopera perioada 2 00 - 2 06 si este anexa la Intelegerea interinstitutionala din 6 mai 1999 dintre Parlament, Consiliul si Comisia Europeana.

Se remarca si introducerea unei cote maxime de crestere a cheltuielilor facultative asupra carora poate decide Parlamentul.

Cheltuielile pentru agricultura au fost reglementate prin introducerea unei linii de  ghidare in domeniul agricol, nivelul acestora putand ajunge pana la perspectiva financiara actuala, fata de situatia prezenta cand limita se stabileste fata de cheltuielile reale previzionate.

Deoarece cheltuielile  din domeniul agriculturii sunt considerate obligatorii, rezultatul este ca mai mult decat 45% din bugetul comunitar este in afara controlului parlamentar.

Contul general de cheltuieli este divizat in sase sectiuni:

Parlamentul Europen (sectiunea I);

Consiliul (sectiunea II);

Comisia (sectiunea III);

Curtea de Justitie (sectiunea IV);

Curtea Auditorilor (sectiunea V);

Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor (sectiunea VI). Alocatiile  prevazute in sectiunile I, II, IV si VI sunt numai alocatii adminis-

trative

Alocatiile prevazute in sectiunea III sunt de doua tipuri:

* Alocatii administrative, grupate in Partea A, care acopera cheltuielile de personal, cladiri, echipamente, publicatii, IT, delegatii, cheltuieli provenind din functii speciale, cum ar fi granturile si unele cheltuieli interinstitutionale, referitoare la pensiile oficialilor si personalul temporar al tuturor institutiilor.

* Partea B contine alocatiile pentru operare, care se divid in opt subsectiuni. Bugetul general al Uniunii Europene este guvernat de o serie de principii bazate

pe variatele proceduri bugetare nationale.

Dintre acestea se pot enumera:

● Principiul unitatii si acuratetei bugetului stipulat in Articolul 2 8 din

Tratat ceea ce inseamna ca toate veniturile si cheltuielile trebuie sa fie incluse intr-un singur document de buget, astfel incat sa se asigure o monitorizare efectiva a utilizarii

resurselor comunitare.

Totusi, mai exista aranjamente financiare speciale pentru cateva domenii de activitate, cum ar fi: politica externa comuna, politica de securitate, justitia, fondul de dezvoltare european etc.

Exceptii sunt facute si pentru organismele comunitare descentralizate, care au propriile bugete.

Resursele acestora provin dintr-o subsidie prevazuta in bugetul general.

● Principiul universalitatii, prin care toate veniturile bugetare sunt reunite intr-un tot fara  distinctie de provenienta, pentru a forma sursa de finantare pentru toate cheltuielile necesare.

Acest principiu se bazeaza pe doua reguli:

* regula ne-directionarii prevede ca veniturile bugetare nu pot fi destinate unei anumite pozitii de cheltuieli;

* regula care stabileste ca toate veniturile si cheltuielile trebuie sa fie introduse in intregime in buget, fara nici o ajustare reciproca.

Cu toate acestea, sunt tolerate unele exceptii cu privire la anumite programe de cercetare sau la contributia statelor destinata unor politici specifice in sfera economiei europene.

● Principiul anualitatii, care impune ca operatiile bugetare sa se refere la un an financiar, ceea ce permite controlul activitatii Executivului Comunitar.

Adesea, insa, este necesar sa se realizeze operatiuni multianuale, din care cauza se impune reconcilierea acestui principiu cu necesitatea de a angaja operatiuni care se refera la mai multi ani.

In acest caz, trebuie sa se faca diferenta intre alocatiile pentru angajamente si alocatiile pentru plati.

Alocatiile pentru angajamente acopera costul total dintr-un an financiar al obligatiilor legale prevazute in buget cu privire la operatii care vor fi realizate intr-o perioada mai mare decat un an financiar.

Alocatiile pentru plati acopera cheltuielile pana la valoarea prevazuta de buget, provenind din angajamente asumate in anul financiar curent si/sau anul precedent.

Aceste exceptii fac obiectul unei autorizari bugetare in fiecare an.

Diferenta dintre alocatiile pentru angajamente si alocatiile pentru plati se masoara in termeni de angajamente neplatite, reprezentand diferenta in timp intre momentul in care angajamentele au fost asumate si momentul in care au fost efectuate platile corespunzatoare.

Exceptii de la regula anualitatii pot fi facute utilizand sistemul reporturilor.

Cu privire la alocatiile diferentiate, sumele neutilizate la sfarsitul anului financiar pentru fiecare pozitie din buget sunt in general anulate, ele putand fi reportate numai in conditii exceptionale.

Cu privire la alocatiile nediferentiate, sumele referitoare la plati inca restante ca urmare  a angajamentelor asumate intre 1 ianuarie si 31decembrie pot fi reportate automat in urmatorul an financiar.

Orice surplus de venituri fata de totalul cheltuielilor dintr-un an se reporteaza in anul urmator.

Se iau in consideratie numai sumele colectate intre 1 ianuarie si 31 decembrie, aceasta prevedere fiind strict respectata.

● Principiul echilibrului, care impune ca veniturile estimate pentru un an financiar sa fie egale cu alocatiile pentru plati plus cheltuielile pentru acel an.

Nu  este autorizat imprumutul de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor, respectiv pentru acoperirea deficitului bugetar.

Excedentul se introduce ca venit in anul bugetar urmator, iar orice cheltuiala aditionala neprevazuta aparuta in timpul unui an trebuie sa fie finantata in cadrul unui buget amendat.

Cand  se adopta bugetul, veniturile si cheltuielile trebuie sa fie perfect echilibrate.

Prin definitie, bugetul este o estimare cu privire atat la venituri, cat si la cheltuieli si, ca urmare, este foarte posibil ca in procesul de executie sa apara

diferente fata de sumele estimate.

Bilantul unui an consta in diferenta dintre suma totala a veniturilor colectate in acel an financiar si volumul platilor facute pentru alocatiile care revin respectivului an

financiar plus suma alocatiilor reportate in contul aceluiasi an financiar.

Sunt posibile doua scenarii:

- bilantul este pozitiv, ceea ce este o situatie normala si de dorit, iar surplusul

se reporteaza in anul financiar urmator;

- bilantul este negativ, ceea ce inseamna un deficit, aceasta fiind o situatie de exceptie. In acest caz, deficitul trebuie inclus in bugetul anului viitor in partea de

cheltuieli

In cazul unui buget excedentar, ia nastere un mecanism de finantare pentru noi cheltuieli pe baza anticiparii ca se vor face economii in timpul anului, fara a exista

posibilitatea identificarii, in momentul adoptarii bugetului, a pozitiilor bugetare care vor genera aceste economii.

Ca urmare, se pot introduce in buget sume negative, care trebuie sa fie acoperite

in timpul anului prin transferuri de la capitolele la care apar surplusuri.

● Principiul specificatiei. Conform acestui principiu, fiecare alocatie trebuie sa

aiba o destinatie precisa, care sa se refere la un obiectiv bine definit, pentru a se

preveni orice confuzie atat in stadiul de autorizare, cat si in stadiul de implementare.

In acest fel, se asigura ca prevederile bugetare sunt stabilite fara ambiguitati, iar executia bugetara este in concordanta cu obiectivele autoritatii bugetare.

Fiecare cheltuiala trebuie sa fie stabilita si introdusa intr-un articol de buget.

Principiul estimarii in euro a veniturilor si cheltuielilor din bugetul

Comunitar Din 1 ianuarie 199 , unitatea monetara a Uniunii Europene este euro, care

a inlocuit monedele a 12 state membre, ramanand in afara zonei euro Danemarca,

Suedia si Marea Britanie.

In aceeasi situatie se afla noile state membre din centrul si estul Europei.