- continuare -
3.b. Taxele vamale specifice sunt percepute de catre stat pe unitati de masura fizica ale marfurilor importate sau exportate (m, m2, m3, l) si se stabilesc sub forma unei sume absolute, in moneda tarii respective (exemplu: 1000 um pentru 1 tona grau).
Practicarea acestor taxe vamale este dificila pentru ca presupune un tarif vamal foarte detaliat, care trebuie sa fie permanent completat si revizuit, pentru ca, in timp, apar noi produse, care intra pe piata internationala. Din aceasta cauza, aceste taxe sunt mai putin utilizate pe plan international.
Avantajele acestor taxe sunt:
. inlatura posibilitatea de a insela statul cu sau de drepturile vamale legale, pentru ca taxa vamala se raporteaza la unitatea fizica de masura, astfel incat volumul incasarilor la Bugetul Statului nu mai este influentat de diverse oscilatii de conjunctura ale preturilor, ci doar de cantitatea fizica importata. La aceste marfuri este usor de stabilit valoarea in vama a lor;
. datorita caracterului lor fix, aceste taxe determina o incarcare diferita a marfurilor importate, in conditiile in care pe piata produselor respective se produc oscilatii dese ale preturilor.
In consecinta, folosirea acestor taxe are avantajul, fata de cele ad valorem, ca au un efect mai protectionist, efect care este mai mare atunci cand preturile la produsele importate scad, si invers.
Avand in vedere atat avantajele, cat si dezavantajele acestor taxe vamale (specifice si ad valorem), in general, pe piata internationala si, in special, tarile dezvoltate au inceput sa utilizeze taxele vamale mixte.
3.c. Taxele vamale mixte se percep atunci cand se considera ca taxele vamale ad valorem nu sunt destul de eficiente ca mijloace de protectie si, drept urmare, pe langa taxele ad valorem, se mai perccepe, temporar, si o taxa vamala specifica, in situatia in care preturile la produsele respective inregistreaza scaderi importante.
4. Dupa modul de stabilire de catre stat sunt:
4.a. taxe vamale autonome (generale);
4.b. taxe vamale conventionale (contractuale);
4.c. taxe vamale preferentiale (de favoare);
4.d. taxe vamale de retorsiune (de raspuns la unele politici comerciale neloiale - antidumping);
4.a Taxele vamale autonome sunt stabilite de fiecare stat, in mod independent, in functie de politica comerciala a acestuia, si nu pe baza unor conventii bilaterale sau multilaterale incheiate cu alte state. Aceste taxe se percep asupra marfurilor care provin din tari cu care un stat nu are incheiate conventii sau acorduri comerciale si nu se aplica in relatiile cu aceste state - "Clauza natiunii celei mai favorizate" (CNMF - principu fundamental al GATT) . De aici decurg doua trasaturi importante:
. au un caracter foarte ridicat, fiind, de cele mai multe ori, prohibitive;
. nu fac obiectul negocierilor, fiind o importanta frana in calea schimburilor comerciale dintre state.
4.b. Taxele vamale conventionale se stabilesc prin intelegerea cu alte state, conform clauzelor convenite prin acordurile bilaterale sau multilaterale. In general, se percep asupra marfurilor care provin din tari care-si acorda reciproc "Clauza natiunii celei mai favorizate". Drept urmare, au doua trasaturi definitorii:
. sunt, in general, mai reduse fata de cele autonome;
. fac obiectul negocierilor in cadrul GATT si, mai apoi, in cadru OMC - din 1995.
4.c. Taxele vamale preferentiale sunt foarte reduse, uneori egale cu 0, si se aplica numai anumitor tarilor si unor marfuri importate din anumite tari si nu se extind asupra marfurilor care provin din toate tarile. Aceste taxe sunt, de fapt, o derogare de la "Clauza natiunii celei mai favorizate" si reflecta un regim de favoare. Se mai numesc si "aranjamente preferentiale" si au proliferat, in mod deosebit, in perioada postbelica.
Aceste taxe sunt nereciproce si nediscriminatorii, urmare a unor grupari economice regionale.
4.d. Taxele vamale de retorsiune se aplica de catre un stat ca raspuns la politicile neloiale ale altor state, cum sunt:
- politica de dumping;
- politica de subventionare a exporturilor.
Aceste taxe pot fi:
. taxe vamale antidumping;
. taxe vamale compensatorii.
Acestea se aplica suplimentar, peste taxele vamale in vigoare si nu pot depasi un anumit nivel:
. taxele vamale antidumping nu pot depasi marja de dumping (care este egala cu diferenta dintre pretul international al produselor si pretul de dumping, care, in general, sunt mai mici, pentru a se intra pe o anumita piata);
. taxele compensatorii nu pot depasi nivelul subventiilor de export sau a primei directe de export.
Scopul acestor taxe este anihilarea efectelor negative produse de cele doua politici comerciale neloiale.
Aceste taxe nu se pot percepe decat in urma unei proceduri speciale, prin care sa se faca dovada practicarii unei politici comerciale neloiale si care a produs un prejudiciu. Doar existenta acestor dovezi poate determina aplicarea taxelor de raspuns.
La nivelul GATT exista doua Coduri care prevad intreaga procedura ce se aplica in acest caz:
- Codul antidumping;
- Codul privind subventionarile de export si taxele compensatorii.
De la aflarea faptului ca se poate ca o tara sa practice o politica neloiala, relatiile comerciale ale acestei tari cu GATT sunt inghetate, si chiar si relatiile comerciale ale tarii respective cu alte tari.
Taxele de retorsiune au o natura dubla:
1. una tarifara - pentru ca este vorba de o taxa;
2. una netarifara - fiind o bariera directa prin crearea acelei perioade mari de ancheta.
TARIFELE VAMALE
Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum si taxa vamala perceputa asupra fiecarui produs sau grupa de produse.
Ca regula generala, in acest catalog sunt cuprinse si marfurile scutite de impunere vamala la importul (exportul) lor pe (de pe) teritoriul vamal al tarii respective.
Legat de tarifele vamale trebuie luate in discutie doua probleme:
1. clasificarea marfurilor in tarifele vamale si
2. formele pe care le imbraca acestea.
1. Clasificarea marfurilor in tarifele vamale
In timp, au existat mai multe clasificari ale marfurilor in tarifele vamale, pe criterii ca:
- originea marfurilor (animala, vegetala sau minerala);
- gradul de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite).
S-a incercat si o combinatie a acestor criterii si, drept urmare, in perioada postbelica, aceste incercari au fost finalizate in mai multe nomenclatoare speciale de clasificare a marfurilor.
Prima clasificare s-a facut in 1950, de catre Biroul de Statistica al ONU. Acesta a elaborat o Clasificare tip standard pentru comertul international (CTCI). Aceasta clasificare a suferit, in timp, mai multe modificari, din nevoi de ordin statistic, astfel incat sa permita ONU si altor organisme internationale sa poata urmari, la nivel international, evolutia comertului exterior al altor state.
Aceasta clasificare se utilizeaza si astazi, iar statele raporteaza datele statistice care se refera la comertul lor exterior, din punct de vedere al: volumului valoric, structura de marfuri, orientarea geografica a importurilor si exporturilor lor, etc.
La initiativa GATT, in 1950, la Bruxelles a avut loc "Conventia privind clasificarea marfurilor in tarifele vamale". Conform acestei Conventii, a fost elaborat un nomenclator de baza unic, numit initial Nomenclatorul vamal de la Bruxelles (NVB) si, apoi, Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamala de la Bruxelles (NCCVB).
Acest sistem a fost introdus cu scopul de a usura negocierile tarifare in cadrul GATT. Acest nomenclator este utilizat de toate tarile care au fost parti la GATT (150). OMC a preluat acest nomenclator. Pana la aparitia OMC, insa, au existat si unele exceptii (SUA si Canada si-au pastrat nomenclatoarele proprii, care sunt foarte putin diferite).
In timp, in general, au existat preocupari permanente privind adoptarea unui nomenclator unic, la care sa participe toate statele.
In 1983, la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamala, a fost adoptata o "Conventie privind Sistemul armonizat de descriere si codificare a marfurilor".
