Conceptul de eficienta economica

Conceptul de eficienta economica

Dezvoltarea economica, ca si proces la scara macroeconomica a generat o serie de fenomene majore care au schimbat orientarea strategica a organizatiilor, indiferent de locatie sau domeniu. Accesul limitat la resurse si competitia pentru suprematia economico-sociala a determinat aparitia unor preocupari majore pentru atingerea unor performante superioare la nivel intra si extraorganizatie.

Daca initial performanta era apreciata prin prisma unor indicatori cu precadere cantitativi, in sensul extinderilor, cresterilor de capacitate, acapararii unor piete de desfacere sau expansiunilor in sistem transnational, orientarea specifica ultimelor decenii in evaluarea performantei a trecut in sfera combinata calitativ - cantitativ. Din aceasta perspectiva intreg sistemul de analiza a suferit schimbari majore in sensul reorientari pe baza altor principii, reguli si instrumente operationale.

Primele demersuri in acest sens au vizat procese de reducere a costurilor, insa consecintele s-au resimtit in planul scaderii calitative a produselor si serviciilor, sau imposibilitatii sustinerii anumitor piete etc. In plan operational, organizatiile au mizat ulterior pe intensificarea si diversificarea actiunilor de marketing prin atragerea sau dezvoltarea unor resurse umane specializate si formalizarea institutionala prin departamente si echipe de lucru.

Adoptarea unor solutii punctuale prin rezolvarea unor probleme pentru imbunatatirea performantelor a fost insa posibila pentru un interval limitat de timp, din ciclul de viata a unei organizatii. Dinamica mediului si probleme macroeconomice au necesitat identificarea si implementarea unor solutii complexe, cu orientare si impact pe termen mediu si lung.

In acest context, una dintre preocuparile majore la nivel micro si macro a fost legata de integrarea conceptului de eficienta si a principiilor de lucru specifice la nivelul tuturor activitatilor desfasurate. Avantajul principal al acestei alternative este legat de posibilitatea evaluarii complexe a tuturor eforturilor si efectelor generate de un proiect, cu precadere cele de investitii, si transpunerea lor intr-un sistem unitar de evaluare, capabil sa asigure fundamentarea corecta si transparenta actului decizional. De asemenea prin integrarea conceptului de eficienta economica se realizeaza legatura dintre resursele alocate pentru desfasurarea unei actiuni si rezultatele obtinute de pe urma acesteia, respectiv se asigura orientarea si dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se utilizeaza optim in conditiile unei dezvoltari durabile si sustenabile.

Termenii de eficienta si eficacitate nu sunt noi, ei fiind folositi inca din antichitate. Ambele cuvinte provin din latina: eficienta deriva din efficere = a efectua, iar eficacitatea din efficas - efficacis = care are efecte dorite.

In domeniul economic, referiri la conceptul de eficienta au fost intalnite la marii ganditori ai secolului trecut, precum Adam Smith sau David Ricardo. Utilizat initial pentru analiza activitatii curente a organizatiilor acesta a cunoscut o larga diversificare pe masura integrarii in domenii complexe si a interconectarii din sistemele economice.

Secolul XX a fost considerat practic, secolul in care s-a constientizat necesitatea considerarii si tratarii mediului inconjurator ca pe un partener activ si nu ca pe un sclav. Socurile produse si consecintele generate de crizele energetice si de materii prime, degradarea constanta a mediului natural prin exploatarea sa nerationala, au condus la crearea unei noi conceptii, realiste asupra corelatiei resurse - nevoi.

Una din primele definitii date conceptului a fost cea a V.V.Novojilov, conform careia: eficienta economica, in general, reprezinta diferenta dintre efectele utile si celelalte cheltuieli facute pentru obtinerea lor.

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane eficienta economica este definita drept calitatea de o obtine efecte economice utile, iar in Dictionarul de Economie, eficienta se considera a fi o expresie a raportului dintre efectele sau rezultatele obtinute si efortul sau cheltuiala facuta pentru obtinerea lui.

O alta definitie este cea data de Stefan Matei, conform caruia: eficienta economica a unei activitati este o insusire a acesteia exprimata de relatia de cauzalitate dintre efectele totale, echivalate ca natura, timp si resursele totale echivalate ca natura si timp implicate de aceasta activitate, relatie pozitiva in sine, in comparatie cu alte variante ale activitatii si cu marimile normate ce exprima cerintele economiei nationale de economisire a resurselor.

Una dintre cele mai complexe si cuprinzatoare definitii a conceptului de eficienta a fost data de Petre Jica. Acesta atribuie notiunii patru sensuri aparent diferite, dupa clei urmeaza:

1. un sens foarte larg in care eficienta este definita ca si calitatea unei actiuni sau a unei resurse de a produce efecte economice pozitive, evidentiate prin compararea efectelor cu eforturile necesare;

2. un sens larg in cadrul caruia se includ efectele si eforturile atat cele directe cat si cele conexe. Avem de a face deci cu eficienta absoluta, care nu presupune comparatia cu alte alternative ale actiunii respective;

3. un sens restrans care presupune ca raportul efecte/eforturi sau eforturi/efecte sa fie acceptabil in comparatie cu alte raporturi ale activitatii desfasurate sau cu un regim normat de eficienta;

4. un sens forte restrans care prezinta abordarea cea mai sintetica si mai completa a notiunii de eficienta, abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalate ca natura si timp cu efectele obisnuite, de asemenea echivalate ca natura si timp.[1]

Profesorul Ion Romanu apreciaza ca termenul de eficienta poate fi intalnit sub cel putin doua sensuri si anume:

intr-un prim sens el defineste eficienta ca fiind atributul unei actiuni, al unei persoane sau al unui lucru de a produce efecte cat mai favorabile pentru societate;

al doilea sens este mai restrictiv si compara rezultatele unei actiuni cu resursele pentru realizarea acesteia.[2]

Conceptul de eficienta a fost introdus practic in toate laturile activitatii socio - umane, se poate vorbi astfel despre o eficienta economica, eficienta sociala sau eficienta ecologica. Din perspectiva sociala, un sistem se considera eficient, daca este capabil sa atraga in circuitul social - economic toate resursele necesare, sa le repartizeze optim pe diferite domenii si ramuri, sa le utilizeze cu randamente maxime, in asa fel incat nevoia sociala sa fie satisfacuta la cel mai inalt nivel.[3]

Intre toate abordarile specifice conceptului prezentat, eficienta economica s-a bucurat practic de cea mai mare aplicabilitate, atat din perspectiva sferei de abordare, cat si din necesitatea desfasurarii unor activitati ale caror rezultate sa fie benefice pentru intreprinzatori.

Din abordarile prezentate anterior putem concluziona ca eficienta economica exprima un ansamblu complex de relatii de cauzalitate intre efectele economice (pozitive si negative) cu care o actiune se desfasoara, la diferite niveluri si efectele aflate intr-o anumita corespondenta cu nevoile.

Daca initial conceptul a fost integrat in nivel microeconomic datorita avantajelor generate a fost extinsa abordarea si la nivel macroeconomic de ramura, domeniu de activitate si chiar sistem economic. Aceasta extindere a impus schimbari de ordin strategic in modul de abordare si desfasurare a intregii activitati prin corelarea obiectivelor de eficienta la nivel micro si macro pentru cresterea performantelor organizationale in contextul transformarilor mediului socio-economic.

Analiza eficientei economice a devenit o preocupare din ce in ce mai puternica odata cu evolutia societatii umane, a progresului tehnologic, a consumului din ce in ce mai mare de resurse si a complexitatii activitatilor.

Aparitia si intensificarea problemelor macroeconomice, legate de consumul exagerat de resurse sau cele legate de degradarea mediului inconjurator, a conditiilor de viata, a inceput sa se puna problema eficientei economice a activitatilor.

Pornind de la sensul lingvistic al notiunii de eficienta (a produce efectul util asteptat) se poate afirma ca eficienta este atributul oricarei activitati umane, de a produce efectul util dorit. Dezvoltarea generala a societatii a adus in centrul atentiei problema eficientei, impunand criterii noi de apreciere a activitatilor in toate domeniile. Notiunea complexa de eficienta economica se defineste ca raportul dintre eforturile ocazionate de o actiune si efectele pe care le determina. Relatia celor 3 'e' sintetizeaza aceasta definitie:

e_fe = E_e / E_i    sau   e_fi = E_i / E_e (3.1)

in care e reprezinta eficienta economica; E_i - eforturile; E_e - efecte; iar tendintele impuse si ca obiective sunt: e_fi minim; e_fe maxim.

Pentru determinarea eficientei economice, compararea eforturi-efecte se poate face biunivoc: eforturi raportate la efecte si efecte raportate la eforturi. De asemenea, se practica compararea unor eforturi sau efecte intre ele, prin diferenta, in cazul evidentierii efortului sau efectului suplimentar al unei variante investitionale comparativ cu alta:

E_fi12 = E_i1 - E_i2    sau   e_fe12 = E_e1 - E_e2 (3.2)

in care 1 si 2 sunt variantele investitionale ce se compara.

Indicatorii astfel calculati se analizeaza in raport cu alte variante. Asadar, eficienta se caracterizeaza printr-o dubla relativitate: ea presupune nu numai corelarea eforturilor cu efectele, ci si compararea de variante, eforturi sau efecte intre ele. Ca marimi de referinta mai pot fi utilizati: indicatorii realizati de intreprindere in perioade anterioare; nivelurile normative ale indicatorilor, stabilite de intreprindere sau de alte organisme, nationale sau internationale. In general, in evaluarea proiectelor de investitii se utilizeaza mai multi indicatori, de diferite clase, dar reuniti intr-un sistem. Obiectivul analizei eficientei economice consta in stabilirea variantei optime, careia ii corespund rezultate maxime in raport cu eforturile facute dar notiunea de optim nu are un caracter absolut, ci ea depinde de mai multi factori.

Timpul este unul dintre ei, optimul fiind legat de momentul la care se face sau la care se refera analiza. Ceea ce este favorabil pentru sistemul de productie la un moment dat, poate deveni neinsemnat sau chiar defavorabil intr-o alta perioada. Din acest punct de vedere, exista atatea optime cate secvente are analiza. La adoptarea deciziei se urmareste adaptarea acelei variante ce va duce la obtinerea unor rezultate dorite pentru sistem, in perioada avuta in vedere. Aceasta difera de momentul luarii deciziei, intervalul de timp dintre ele fiind uneori semnificativ. De exemplu, in investitii, fundamentarea corecta a deciziilor presupune raportarea la perioada exploatarii obiectivului ce se realizeaza.