Conceptul de investitie

Conceptul de investitie

Notiunea de investitie (investissement - franceza, investment - engleza; inversion - spaniola;investion - germana) este sinonima, din punct de vedere lingvistic cu; alocare, plasare,dotare) si prin extensie ajungem la eforturi facute acum in speranta unor recompense viitoare.[1]

In conceptia autorilor occidentali, notiunea de investitii are un sens restrans si unul larg. In sens restrans, investitiile sunt mijloace financiare destinate achizitionarii unor bunuri de folosinta indelungata sau de active fixe pentru largirea si modernizarea productiei.

In sens larg, investitiile inglobeaza atat cheltuielile cu procurarea mijloacelor de munca, cat si pe cele destinate achizitionarii de materii prime, materiale, plata salariilor, precum si pentru diverse operatiuni bancare, adica toate resursele finanaciare folosite in mod curent intr-o unitate economica pentru finantarea productiei.

In practica societatilor comerciale investitia apare sub trei forme:

interpretarea contabila, care reduce investitia la notiunea de imobilizari, in sens contabil al termenului: totalitatea bunurilor mobile si imobile, coporale sau necorporale, achizitionate sau create in societate, care raman neschimbate ca forma fizica o perioada lunga de timp. Bunurile in cauza sunt inregistrate in clasa a doua de conturi de imonilizari.

interpretarea economica, care largeste forma de manifestare a investitiilor: totatlitatea consumurilor de resurse facute in prezent cu speranta obtinerii in viitor a unor efecte superioare cheltuielilor actuale.

interpretarea financiara, considera investitiile totalitatea cheltuielilor de resurse care genereaza venituri sau economii pe o perioada mare de timp in viitor si a caror amortizare se face in mai multi ani.

O investitie este angajamentul actual de resurse pentru o perioada de timp in speranta de a primi resurse viitoare care vor compensa invetitorul, pentru timpul, resursele si riscul angajate.

Investitiile reprezinta totalitatea veniturilor economisite si alocate pentru achizitionarea sau producerea de active fixe, respectiv pentru cresterea patrimoniului unui agent economic, materializate in imobilizari corporale ( terenuri, cladiri, masini, utilaje etc.), imobilizari necorporale (cheltuieli pentru know-how etc.), precum si imobilizari financiare(titluri de valoare) in scopul obtinerii unui flux de venit net pe o perioada de timp cat mai mare.[3]