Dreptul comertului international

DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice si a revolutiei informationale incheierea, reglementarea sau realizarea in aceeasi tara a tuturor bunurilor si serviciilor necesare  traiului cotidian este tehnic imposibila si economic nerentabila. Este ratiunea pentru care statele lumii se vad determinate obiectiv sa participe la circuitul mondial de valori materiale si spirituale. Aceasta participare nu este haotica, ea este directionata, reglementata de anumite reguli juridice, de anumite norme de drept.

Revine intre altele DCI sarcina de a disciplina, de a reglementa relatiile care se stabilesc in acest proces de schimb mondial de valori materiale si spirituale. Acest proces are 2 componente:

- comertul mondial cu bunuri si servicii

- activitatea de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala.

Cele 2 componente se reunesc intr-un concept mai larg, acela de comert international (care nu inseamna numai comercializare, cum comertul intern nu se reduce la comercializare). In aceasta sfera a comertului mondial in sensul cel mai cuprinzator se stabilesc relatii intre state suverane si egale in drepturi, intre state pe de o parte si comercianti (persoane fizice sau juridice) din alte state pe de alta parte sau in sfarsit intre comercianti (persoane fizice sau juridice) din diferitele state.

DCI, intr-o prima abordare, in conditiile in care nu exista pe plan mondial o definitie sintetica a acestei discipline, poate fi considerat ca reprezentand totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile ce se stabilesc in sfera comertului mondial in sensul cel mai cuprinzator al acestuia intre state suverane si egale in drepturi, intre state si comercianti (persoane fizice sau juridice) din alte state sau intre comercianti din diferitele state.

DCI asa cum s-a conturat el in doctrina internationala, iar ca instrumente interstatale in actul final al Conferintei de la Helsinki pentru Cooperare si Securitate in Europa (1992-1993) se precizeaza caracterul interdisciplinar si pluridisciplinar al DCI. Este primul si singurul instrument interstatal care abordeaza si problematica DCI.

Din aceasta perspectiva DCI reprezinta o asezare la confluenta sistemelor nationale de drept  cu dreptul international public si cuprinde norme de drept national (intern) si norme de drept international care reglementeaza raporturile infatisate. Cat priveste componenta nationala, DCI va cuprinde toate normele de drept intern ale statelor lumii care pentru fiecare stat in parte organizeaza si reglementeaza comertul exterior al respectivelor state, iar in ce priveste componenta de drept international public DCI va cuprinde acele norme de drept international public care reglementeaza participarea statului la raporturile comerciale sau participarea statelor.

Ca totalitate de norme juridice in conditii diferite DCI materie interdisciplinara si pluridisciplinara nu se prezinta ca un conglomerat de norme juridice, ca o juxtapunere mecanica de asemenea reguli obligatorii de conduita ci ca o materie juridica de sine statatoare definita printr-un obiect propriu de reglementare si prin metode specifice de reglementare. Cat priveste obiectul de reglementare, acesta este dat de un fenomen obiectiv al relatiilor sociale, respectiv de raportul juridic care se stabileste in sfera comertului mondial.

Ca expresie a caracterului de sine statator al materiei, raportul juridic de comert international se particularizeaza fata de alte raporturi juridice. Aceasta particularizare este data de prezenta concomitenta a 2 trasaturi: comercialitatea si internationalitatea.

Comercialitatea este o trasatura definita de fiecare sistem national de drept in parte. Din acest punct de vedere se retin 2 criterii esentiale de definire a comercialitatii:

subiectiv care caracterizeaza sistemul de drept german si de influenta germanica. Potrivit acestui sistem de drept sunt considerate ca fiind comerciale raporturile juridice incheiate de comercianti respectiv societati comerciale si persoane fizice ce au inmatriculata in Registrul Comertului o firma.

obiectiv care porneste de la natura intrinseca, obiectiva a actelor si faptelor juridice considerate. Sistemele de drept care retin acest criteriu de calificare a raporturilor comerciale procedeaza de regula la o enumerare in lege a actelor si faptelor juridice pe care le califica drept comerciale. Este situatia sistemelor de drept de inspiratie romanista (care provin din dreptul roman: dreptul francez, roman).

Intrucat viata economica este mult mai rapida prin raportare la fenomenul juridic, aceasta enumerare nu poate fi exhaustiva. De exemplu in Codul comercial se vorbeste de contractul de carausie si de transportul naval, dar nu exista nici o referire la transportul feroviar sau aerian, sau despre contractele de leasing. Este ratiunea pentru care doctrinarii au stabilit criteriile care permit calificarea unui act sau fapt juridic, a unui raport juridic sau raport comercial. Aceste criterii sunt:

- interpunerea in schimb

- activitatea organizata sub forma de intreprindere

- acte si fapte juridice grefate pe primele doua ca accesorii - cum este cazul fidejusiunii

Asadar, comercialitatea se defineste in sistemele nationale de drept.

Internationalitatea consta in prezenta in structura raportului juridic considerat a unui element strain, international, de extraneitate, de asemenea intensitate incat face pasibila supunerea raportului juridic considerat, concomitent, la cel putin doua sisteme de drept diferite.

Datorita faptului ca acest element de extraneitate atrage problema aplicarii unei legi straine, numita si problema conflictului de legi s-a incercat definirea elementului de extraneitate in primul rand in legea nationala. Astfel, din economia dreptului roman rezulta ca sunt considerate ca raporturi internationale raporturile incheiate intre parteneri avand sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii straine, deci raporturile juridice incheiate cu strainatatea sau raporturile incheiate pe piete straine (locul incheierii). Codul comercial roman in vigoare spune ca nu sunt considerate ca avand caracter international acele raporturi care se incheie si se consuma pe aceleasi teritoriu.

Elementul de extraneitate in optica legislatiilor nationale trebuie sa fie atat de puternic incat sa atraga aplicarea concomitenta a cel putin doua legi din doua state diferite deoarece aceasta problema a conflictului de legi este de natura sa creeze incertitudine pentru comercianti (ei ocupandu-se de comert, nu de drept).

Prin instrumentele interstatale care se ocupa de reglementarea unor materii comerciale s-a evidentiat preocuparea pentru definirea unitara, uniforma a elementului de extraneitate.

Astfel in conventiile internationale in materie de transporturi internationale:

- Conventia de la Varsovia din 1929 modificata prin Protocolul de la Haga din 1955 si a fost renegociata prin Conventia de la Montreal din 1996 privind transportul international aerian de marfuri, calatori si bagaje. Prin aceste conventii s-a definit si elementul de internationalitate si se considera ca fiind international un contract de transport aerian daca locul de incarcare/imbarcare si locul de descarcare/debarcare se gasesc pe teritorii statale deosebite sau daca aflandu-se pe acelasi teritoriu nava survoleaza un teritoriu tert cu escala.

- in materie de vanzare internationala de marfuri Conventia de la Viena din 1980 considera o vanzare avand caracter international daca la momentul incheierii contractului vanzatorul si cumparatorul isi au sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii statale deosebite.

Raportul juridic caracterizat concomitent prin comercialitate si internationalitate este un raport juridic de comert international.

Al doilea element definitoriu, particularizant pentru o disciplina juridica este metoda de reglementare

DCI are o metoda de reglementare proprie, specifica. Aceasta este metoda dreptului uniform si are o metoda imprumutata din dreptul international privat, aceasta fiind metoda conflictuala. Cat priveste metoda dreptului uniform aceasta are in vedere efortul sporit al comunitatii internationale pentru elaborarea de instrumente interstatale care sa cuprinda norme de drept material reglementand domenii ale comertului international.

Exemple:

Conventiile de la Geneva 1930-1931 privind legea uniforma aplicabila cambiei, biletului la ordin si cecului;

Conventia de la New York 1988 privind cambia si biletul la ordin internationale;

Conventia de la Ottawa 1988 privind contractul international de factoring;

Conventia de la Ottawa 1988 privind contractul international de leasing financiar;

Conventia de la Haga 1978 privind legea aplicabila intermedierii;

Conventia de la New York 1958 privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrare straine;

Conventia de la Washington 1965 privind solutionarea litigiilor nascute in legatura cu investitiile straine intre un stat si un investitor strain;

Conventia de la Seul 1985 privind agentia multilaterala de garantare a investitiilor straine;

Conventia de la Haga 1986 privind legea aplicabila vanzarii internationale.

Pe calea acestor conventii se realizeaza un drept uniform si uneori chiar un drept unificat in materia unora dintre raporturile de comert international.

Metoda conflictuala este imprumutata din dreptul international privat.

Departajarea dintre DCI si alte materii juridice conexe

DCI si dreptul international public

Dreptul international public este un sistem de drept care coexista cu sistemele nationale de drept si care reprezinta totalitatea normelor juridice elaborate de state si care reglementeaza in esenta raporturile de lupta si colaborare dintre state suverane si egale in drepturi.

Dreptul international public este un drept coordonator in sensul ca norma de drept este elaborata de chiar subiectul caruia i se aplica (norma este elaborata de stat si se aplica statelor).  Dreptul international public are ca subiect de drept originar, tipic statul suveran si are ca subiecte de drept atipice, derivate organizatiile interstatale daca si in masura in care statele membre i-au conferit calitate de subiect de drept.

Sfera de reglementare a DCI este concomitent mai larga si mai restransa decat aceea a dreptul international public:

- este mai larga pentru ca pe langa raporturile de comert international dintre state, DCI reglementeaza si raporturi la care participa persoane fizice sau juridice (comerciantii), adica alte subiecte decat cele ale dreptului international public;

- este mai restransa pentru ca din totalitatea raporturilor juridice interstatale (culturale, militare, politice) DCI reglementeaza numai raporturile interstatale care se leaga in sfera comertului mondial in sensul cel mai larg al acestuia.

Punctele de interferenta sunt statul ca subiect comun de drept si izvoarele internationale de reglementare.

DCI si dreptul international privat

Dreptul international privat este o ramura a fiecarui sistem national de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile juridice civile in sens larg avand un element de extraneitate (casatoria intre straini, adoptia intre straini). Norma juridica de drept international privat nu este o norma de drept material, nu solutioneaza un raport juridic, ea este o norma de drept conflictual numita si norma colizionala pentru ca indica numai care este legea straina aplicabila. Aceasta specificitate face ca norma de drept conflictual sa fie o norma de trimitere.

Norma de drept conflictual este norma care datorita punctului de legatura (datorita elementului de extraneitate) indica legea straina normal competenta.   

Pentru a se putea stabili care este legea straina normal competenta, cel care este chemat sa solutioneze raportul juridic forul de jurisdictie trebuie sa procedeze mai intai la calificare, la incadrarea juridica a situatiei de fapt cu care se confrunta. Aceasta calificare se face intotdeauna potrivit legii forului si este diferita de la un sistem de drept la altul.