Definirea si tipologia productivitatii

Definirea si tipologia productivitatii

Productivitatea se poate defini in sens larg ca raport dintre cantitatea de bogatie produsa si cantitatea de resurse absorbite in cursul producerii ei. Deci, practic, ea se determina ca raport intre rezultatele obtinute ( productia ) si eforturile depuse pentru a le obtine ( factorii de productie utilizati ).

Dupa maniera de masurare a rezultatelor, productivitatea este :

productivitate fizica care masoara randamentele in natura ale utilizarii factorilor de productie, fiind exprimata in unitati fizice ( naturale sau natural conventionale );

productivitate masurata valoric, care permite masurarea in termeni financiar-monetari a eficientei.

Dupa gradul sau de cuprindere, productivitatea poate fi :

productivitate bruta, care apreciaza ansamblul productiei in raport cu factorii care sunt utilizati, productia fiind privita ca suma a valorilor adaugate de diferitele activitati de productie;

productivitatea neta, are in vedere eliminarea din productia finala a valorii achizitiilor exterioare si a costului utilizarii capitalului instalat ( amortismentele ) pentru a incerca sa autonomizeze ceea ce este direct dependent de efortul productiv al firmei analizate.

In literatura de specialitate productivitatea este abordata mai ales ca:

Productivitate globala, care surprinde efectele combinarii tuturor factorilor de productie, masurand performantele si eficienta de ansamblu a acestora;

Productivitatea partiala a fiecarui factor de productie, care exprima productia obtinuta prin utilizarea fiecarui factor de productie consumat ( munca, capital ).

Ea se poate prezenta sub trei forme distincte :

a) productivitatea totala a unui factor de productie se defineste ca fiind cantitatea totala de efect util care se poate obtine folosind acel factor in conditiile in care valorile tuturor celorlalti factori sunt presupuse constante;

b) productivitatea medie a unui factor este expresia raportului dintre marimea productiei si cantitatea utilizata din factorul respectiv, reflectand deci, cate unitati ( fizice sau valorice ) de efect util ( productie ) revin la o unitate ( fizica sau valorica ) de efort ( factor de productie );

c) productivitatea marginala a unui factor oarecare reprezinta sporul de productie scontat care se obtine prin utilizarea unei unitati suplimentare din factorul respectiv, ceilalti ramanand constanti.

Atata timp cat productivitatea marginala va fi superioara productivitatii medii, randamentul factorului considerat va fi crescator.

O astfel de abordare corespunde analizelor pe termen scurt. Daca insa avem in vedere investigatiile pe termen mediu si lung atunci toti factorii de productie devin variabili, si ca urmare, productia trebuie abordata in raport cu variatia simultana a tuturor factorilor de productie.   

Factorul care isi pune amprenta in mod semnificativ, pe termen mediu si lung, este progresul tehnic.

In teoria microeconomica moderna o importanta deosebita o are abordarea din perspectiva randamentelor globale si factoriale , in care se pun in evidenta consecintele cresterii simultane a tuturor factorilor de productie, in timp ce, in cel al randamentelor factoriale intereseaza doar consecintele variatiei unui singur factor de productie.

Productivitatea muncii poate fi definita, ca forta productiva a muncii, adica sub forma capacitatii ( posibilitatii ) fortei de munca de a crea, intr-o perioada de timp , un anumit volum de bunuri si de a presta anumite servicii.

Productivitatea muncii exprima eficienta cu care este consumata munca.

Marimea productivitatii muncii se masoara fie prin cantitatea si calitatea bunurilor obtinute cu o unitate de munca, fie prin cheltuiala ce revine, pe o unitate de bun economic.

Raportul dintre productie (Q ) si factorul munca ( L ) sau intre munca si productie masoara productivitatea medie a muncii (W).

W= Q / L sau W= L / Q

Productivitatea marginala a muncii ( Wm) reprezinta suplimentul de productie (DQ ) obtinut ca urmare a utilizarii unei cantitati suplimentare de munca (DL ), in conditiile in care ceilalti factori sunt presupusi constanti.

Ea se exprima prin relatia :

Wm= DQ / DL sau Wm= dQ / dL ( derivata functiei de productie in raport cu factorul munca).

Comparandu-se cu evolutia productiei ca urmare a modificarii factorului munca se vor stabili limitele productivitatii medii si marginale intre care se poate obtine productia optima.

In practica economica, se folosesc diferite modalitati de exprimare a productiei si a cheltuielilor de munca. Astfel, productia se exprima in unitati naturale, natural-conventionale si valorice, iar cheltuielile de munca se pot exprima in unitati de timp sau numar de salariati.

Determinarea productivitatii muncii in unitati naturale, desi reflecta exact gradul de eficienta a muncii, are o aplicabilitatea limitata, deoarece poate fi folosita numai pentru intreprinderi cu productii omogene. Exprimarea productivitatii muncii in unitati valorice are avantajul ca permite o apreciere unitara a nivelului acesteia pentru toate genurile de produse si implicit comparabilitatea intre ramuri si la nivelul economiei nationale. Exista si o serie de inconveniente ce decurg din faptul ca pretul se modifica in raport cu cererea si oferta, sortimentele produse se schimba, ceea ce modifica nivelul real si dinamica productivitatii muncii.

Productivitatea muncii trebuie inteleasa ca sinteza a folosirii factorilor de productie, depinzand nu numai de cuantumul muncii, ci si de calitatea ei, de marimea capitalului utilizat, fiind expresia cea mai cuprinzatoare a complexitatii procesului de productie.

Randamentul capitalului reprezinta productivitatea sau eficienta capitalului. Coeficientul capitalului exprima necesarul de capital pentru obtinerea unei unitati de efect.

Daca se raporteaza volumul capitalului utilizat ( K ) la volumul rezultatelor obtinute intr-o perioada data (Q ) se determina coeficientul mediu al capitalului ( k ):

k = K / Q.

Coeficientul marginal al capitalului ( Km ) se determina prin raportul dintre cresterea capitalului (DK ) si cresterea productiei ( DQ ), intr-un interval de timp :

Km = DK / DQ.

El exprima sporul de capital necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de productie, in conditiile in care ceilalti factori sunt presupusi constanti.

Productivitatea marginala a capitalului ( Wmk ) exprima sporul de productie antrenat de cresterea cu o unitate a capitalului si ea exprima inversul coeficientului marginal al capitalului.

Wmk = D Q / D K = 1 / Km.

Totodata se poate calcula randamentul viitor al capitalului ca raport intre sporul de productie si capital ( DQ / K ), apreciindu-se pe baza sporului de venituri scontate a se obtine de catre un intreprinzator de pe urma acestui capital de-a lungul duratei sale de functionare.

Coeficientul capitalului si productivitatea acestuia se pot calcula la nivel national, la nivelul unui sector sau ramuri de activitate si la nivel macroeconomic. Analizele privind randamentul factorului capital sunt utilizate in special pentru capitalul fix, a carui evolutie cantitativa, structurala si calitativa, depinde de dezvoltarea economica.

In mod asemanator se poate analiza randamentul tuturor celorlalti factori de productie. Analiza eficientei factorului natural vizeaza atat efectele sub forma sporului de productie, cat si pe cele privind gospodarirea si protejarea resurselor, pastrarea echilibrului ecologic, pentru a asigura o dezvoltare durabila din punct de vedere economic, ecologic si social.

Activitatea A:

1. Productivitatea globala a factorilor de productie este definita ca:

a) produsul total obtinut;

b) productia obtinuta ca urmare a folosirii unui factor de productie;

c) performanta factorilor de productie;

d) eficacitatea combinarii si consumarii ansamblului factorilor de productie;

e) productia obtinuta prin consumarea tuturor factorilor de productie.

2. Productivitatea marginala a unui factor de productie exprima:

a) suplimentul de productie obtinut cu ultima unitate utilizata dintr-un factor de productie, ceilalti ramanand constanti;

b) raportul intre productie si factorul de productie consumat;

c) cresterea productiei in conditiile utilizarii aceluiasi volum de factori de productie.

3. Productia totala creste cand:

a) productivitatea medie a muncii stagneaza;

b) productivitatea marginala a muncii a atins punctul maxim;

c) productivitatea medie a muncii scade;

d) productivitatea marginala a muncii scade;

e) productivitatea medie a muncii creste;

f)  productivitatea medie a muncii este negativa;

g) in toate cazurile.